Validare poprire. Sentința nr. 517/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 517/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 517/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 517

Ședința publică din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - N. M. C.-S.

GREFIER - E. C. B.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către creditoarea S. S., prin reprezentant KRUK ROMANIA SA în contradictoriu cu debitoarea C. V. și cu terțul poprit ., având ca obiect validare poprire - aplicare amendă civilă.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București, față de dispozițiile art. 790 și dispozițiile art. 651 din Codul de procedură civilă, după care, reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 18.11.2015 sub nr._, creditoarea S. S., prin reprezentant KRUK ROMANIA SA, în contradictoriu cu debitoarea C. V. și cu terțul poprit ., a solicitat validarea popririi înființată de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., T. și I. în dosarul nr. 841/2015 pentru suma de_, 77 lei și amendarea terțului poprit.

În motivare creditoarea a precizat că terțul poprit a liberat suma urmăribilă debitoarei în loc să o consemneze.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 781 alin. 1, art. 790 alin. 1, art. 790 alin. 9, art. 792 C.p.c.

Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților și a depus la dosar copiile mai multor înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în conformitate cu art. 27 din OUG nr. 80/2013.

Debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare dar la data de 4.01.2016 terțul poprit a depus note de ședință prin care a învederat că a procedat la reținerea sumei corespunzătoare cotei de 1/3 din venitul lunar al debitoarei. Ulterior, la 19.01.2016 creditoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 131 C.p.c. care obligă judecătorul să verifice competența și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să soluționeze cauza, prevederile art. 132 alin. 1 C.p.c. conform cărora, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, precum și dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c, conform cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține că executarea silită în cadrul căreia a fost înființată poprirea a cărei validare se solicită a început la data de 2.07.2015, când s-a depus cererea de executare la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., T. și I. iar potrivit rezultatului verificărilor efectuate din oficiu în baza de date la care are acces instanța conform art. 154 alin. 8 C.p.c. debitoarea C. V. are domiciliul în satul L., județul Teleorman, încă din 13.11.1971.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 790 alin. 1 C.p.c., cererea de validare a popririi se adresează instanței de executare iar potrivit art. 651 alin. 1 C.p.c., în forma de la data începerii executării silite, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

În condițiile în care debitoarea are domiciliul în satul L. din județul Teleorman, față de prevederile legale menționate anterior, Judecătoria Sector 4 București nu este competentă să soluționeze acest dosar, competența revenind Judecătoriei T. M..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 C.p.c. raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3, art. 651 alin. 1 și art. 790 alin. 1 C.p.c., în forma de la data începerii executării silite, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența în favoarea Judecătoriei T. M.. Față de dispozițiile art. 123 alin. 1 C.p.c. conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C.p.c, cererea accesorie privind amendarea terțului poprit urmează să fie soluționată de instanța competentă să soluționeze cererea principală referitoare la validarea popririi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.

Declină competența de soluționare a cauzei civile privind pe creditoarea S. S., prin reprezentant KRUK ROMANIA SA, cu sediul în sectorul 4, București, ., subsol, parter, . 11, J_, CUI RO_, pe debitoarea C. V., CNP_, domiciliată în comuna L., ., dar și pe terțul poprit ., cu sediul în orașul T. M., ., parter, județul Teleorman, J_, CUI_, în favoarea Judecătoriei T. M..

Dispune înaintarea dosarului de îndată la instanța competentă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.01.2016.

Președinte, Grefier,

N. M. C.-S.E. C. B.

Red./Tehnored. Jud. N.M.C.S, Gref. E.C.B./2016/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 517/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI