Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 9426/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9426/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 9426/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9426/2015

Ședința publică de la 18.12.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. - I. D.

GREFIER: P. DOBRILA

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestatorii S. R. prin reprezentant M. Finanțelor Public, Ministerul Finanțelor Publice, și pe intimatele G. A. N., A. de T. si contabilitate Publică a Municipiului București, având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 14.12.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul art.396 Ncpc, a amanat pronunțarea la data de 16.12.2015 si 18.12.2015, când in aceeași compunere si pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 18.03.2015, sub nr._, contestatorii S. R. prin reprezentant M. Finanțelor Public, Ministerul Finanțelor Publice au formulat in contradictoriu cu intimatele G. A. N., A. de T. si contabilitate Publică a Municipiului București, contestatie la executare împotriva actelor de executare emise in dosarul de executare nr.308/2015 de către B. B. Serbam C. si D. N., solicitând instantei admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate in dosarul executional pana la soluționarea contestatiei la executare, admiterea constestatiei si anularea tuturor actelor de executare emise in dosarul executional, admiterea cererii de întoarcere a executării silite si restabilirea situatiei anterioare, aplicarea amenzii judicare B. B. Serbam C. si D. N..

In motivare, contestatorii au invocat în esență încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, susținând că prin art. 1 a fost reglementată o procedură de eșalonare a plății sumelor, iar astfel nu este îndeplinită condiția de exigibilitate a creanței.

De asemenea, au mai invocat că obligația este una divizibilă, iar nu solidară, precum și că obligația Ministerului Finanțelor Publice a fost aceea de alocare a fondurilor necesare plății, iar acesta din urmă a fost chemat în judecată în reprezentarea Statului R., și nu în nume propriu.

Contestatorii au contestat și debitul pus în executare, precum și cheltuielile de executare, solicitând în principal înlăturarea acestora, iar în subsidiar reducerea.

In drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.pr.civ.

In susținerea cererii au fost depuse la dosar in copie inscrisuri (fii. 11-29).

La data de 06.05.2015, intimata G. A. N. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București, excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi judiciare executorului judecătoresc, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată (f. 37-47).

In motivarea excepției de necompetență teritorială, intimata a invocat prevederile art. 651 C.pr.civ. și a susținut că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța căreia îi aparține competența de soluționare a prezentei contestații la executare.

Pe fondul cauzei, a susținut în esență că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, invocând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și arătând că nu i s-a achitat nicio sumă de bani, nici cel puțin procentele anuale invocate.

Referitor la calitatea Ministerului Finanțelor Publice, a susținut că aceasta a fost deja analizată și constatată de către instanțele de fond.

In drept, au fost invocate prevederile art.205 si urm. C..

A fost atașat dosarul de executare nr.308/2015 al B. B. Serbam C. si D. N..

Prin sentinta civila nr.8485/24.06.2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, unde dosarul a fost înregistrat sub același număr, la data de 16.09.2015.

La data de 11.12.2015, intimata a formulat cerere precizatoare a cererii de executare silita in dosarul execuțional nr.308/2015, prin care a solicitat diminuarea creanței de la suma de 43.117 lei la suma de 15.717 lei.

In cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin titlul executoriu sentința civilă nr. 939/03.02.2010 a Tribunalului București având ca obiect dreptururi bănești s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea față de acesta.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea reclamanților G. A. N. și P. C., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, M. Public, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

S-a dispus obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 21.03._09, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

De asemenea, pârâta Curtea de Apel București a fost obligată să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.

In final, s-a admis cererea de chemare în garanție și s-a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce sumele necesare efectuării plății.

Sentința a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1775/21.03.2011 a Curții de Apel București s-a dispus „Respinge ca fiind tardiv declarat recursul formulat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 939 din 03 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/LM/2009

Respinge ca nefondate recursurile promovate de pârâtul M. Justiției și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice contra aceleiași sentințe.

Admite recursul pârâtului M. Public împotriva sentinței civile nr. 939 din 03 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. A. N., P. C., intimații- pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.

Modifică în parte sentința atacată.

Respinge ca fiind formulate contra unei persoane fară calitatea procesuală pasivă pretențiile promovate de reclamanta P. C. față de pârâtul M. Public.

Respinge ca fiind formulate contra unei persoane fară calitatea procesuală pasivă pretențiile promovate de reclamanta G. A. N. față de pârâtul M. Public pentru perioada 01.11._09.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate”.

Creditoarea A. N. G. a formulat la 24.02.2015 împotriva Ministerului Justiției, Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 939/03.02.2010 a Tribunalului București irevocabilă conform Deciziei civile nr. 1775/21.03.2011 a Curții de Apel București prin care s-a solicitat executarea silită a debitorilor pentru recuperarea sumei de_ lei reprezentând spor de confidențialitate și cheltuielile de executare

După încuviințarea executării silite și stabilirii cheltuielilor de executare s-a înființat poprirea până la concurența sumei de_.93 lei

In ce privește S. R. prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice instanța reține că acesta nu a fost obligat să plătească drepturi salariale către creditoare.

Astfel, prin sentința civilă 3547/09.04.2015 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă prin nerecuarare, s-a dispus lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 939 din 03.02.2010 în sensul că la aliniatul doi din dispozitiv nu va mai fi menționat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța reținând că reclamantele-creditoare nu se află în raporturi de muncă cu acesta.

Având în vedere aceste aspecte executarea silită îndreptată împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice este nelegală.

In ce-1 privește pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține că nic acesta nu a fost obligat să să plătească drepturi salariale către creditoare.

Acesta, ca și chemat în faranție, a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plății. Cu alte cuvinte în sarcina sa s-a reținut o obligație de a face și nu de a da.

Insă executarea silită s-a pornit împotriva sa pentru a plăti drepturi salariale, aspect ce nu a fost reținut în titlul executoriu.

Pentru aceste motive instanța consideră că executarea silită este nelegală și în ce- 1 privește pe acesta.

Având în vedere că instanța urmează să pronunțe o soluție pe fondul cauzei, va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fară obiect.

Deși contestatorii au solicitat întroarcerea executării silite, din actele existente la dosarul cauzei nu rezultă că le-a fost poprită vreo sumă de bani, iar aceștia nu au făcut vreo dovadă în acest sens

Instanța consideră totuși, neporducându-se un prejudiciu contestatorilor că nu se impune amendarea B. B. Ș. C. și D. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorii S. R. prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, ambii cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimații G. A. N., cu domiciliul în Chiajna, ., nr. 11A, J. Ilfov, și cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 3, și A. de T. si Contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în București, .. 6-8, sector 4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 9426/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI