Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6909/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6909/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 6909/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 6909
Ședința din camera de consiliu de la 01 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. A.
GREFIER – M. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. R. & R. S.A și pe pârâtul N. A. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2015, sub nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J.40/_/1994, având C.U.I. –_, cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., în contradictoriu cu pârâtul N. A. C. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, ., ., ., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 132 lei reprezentând contravaloare servicii de comunicații electronice, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 2%. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei taxă judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii, se arată că, în baza Contractului de furnizare servicii nr._ din 16.12.2010, s-a convenit furnizarea de către reclamantă a serviciilor de comunicații electronice, pârâtul având dreptul să utilizeze aceste servicii, cu obligația de plată a tarifelor aferente. În baza acestui contract, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale, respectiv nr._ din 7.10.2013 și nr._ din 6.11.2013, în sumă totală de 132 lei, pe care pârâtul nu a achitat-o. Mai arată, că pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi, calculate în baza clauzei 3.6 din contractul menționat.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 - 1033 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: calcul penalități, acte de înregistrare a societății reclamante, Contractul de furnizare servicii nr._ din 16.12.2010, facturile fiscale nr._ din 7.10.2013 și nr._ din 6.11.2013.
Cererea reclamantei a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Pârâtului i s-au comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă acesta nu a formulat întâmpinare.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Contractul de furnizare servicii nr._ din 16.12.2010, reclamanta s-a obligat la furnizarea către pârât a serviciilor de comunicații electronice, pentru o perioadă inițială de 2 ani, ce avea să se prelungească ulterior în mod automat pentru perioade succesive de câte 2 ani fiecare (pct. 2), pârâtul asumându-și obligația de a achita contravaloarea acestor servicii (pct. 3.5), în caz contrar părțile convenind în sarcina pârâtului plata unor penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere (pct. 3.6).
Pârâtul a beneficiat de serviciile de comunicații electronice, așa cum rezultă din facturile fiscale anexate cererii, nr._ din 7.10.2013 și nr._ din 6.11.2013, în valoare totală de 132 lei, însă, prin nedepunerea întâmpinării, nefăcând niciun fel de apărări și prin refuzul de a se prezenta la administrarea interogatoriului încuviințat reclamantei, nu a făcut dovada achitării acestora. Or, potrivit regulilor generale în materia probei plății, în situația în care creditorul face dovada creanței sale, se prezumă neexecutarea, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței prin plată sau prin orice mod admis de lege. Reclamanta a dovedit existența în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar pârâtului îi revenea obligația de a plăti echivalentul bănesc al serviciilor de care a beneficiat, astfel că în lipsa existenței unei astfel de probe, rezultă că aceasta datorează reclamantei suma de 132 lei reprezentând contravaloare servicii de comunicații electronice, potrivit contractului și facturilor fiscale menționate.
Referitor, însă, la capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere convenționale, instanța reține că prin clauza nr. 3.6 inserată în contract s-a prevăzut în sarcina pârâtului obligația de plată a unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare, în cazul neachitării contravalorii serviciilor prestate până la termenul prevăzut în factură – precizându-se totodată expres că totalul acestor penalități poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Analizând legalitatea acestei clauze în raport cu dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, instanța o apreciază ca fiind o clauză abuzivă, întrucât nu a fost negociată direct, ci cuprinsă în condițiile generale contractuale stabilite unilateral de creditoare – fiind stabilită în detrimentul consumatorului și creând un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților, prin cuantumul exagerat al acestor penalități. Astfel, instanța apreciază că această clauză se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. 1 lit. i) a Anexei la Legea nr. 193/2000, întrucât obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. Pentru calificarea ca abuzivă a acestei clauze contractuale, instanța are în vedere și amploarea și continuitatea ce caracterizează activitatea comercială a creditoarei, împrejurare ce exclude un prejudiciu de mărimea celui pretins prin prezenta cerere de către creditoare, mai ales că debitul principal și implicit penalitățile sunt calculate, în ceea ce privește serviciile de telefonie, ca echivalent al unei sume exprimate în valută, creditoarea fiind astfel la adăpost de riscul inflațional.
Având în vedere că actul normativ menționat anterior a fost adoptat pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între profesioniști și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, în repetate rânduri, stabilind că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva Comunității Europene nr. 93/13 presupune ca instanța națională să poată verifica, din oficiu, dacă o clauză a contractului dedus judecăți are sau nu caracter abuziv.
Pe cale de consecință, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, instanța va dispune respingerea pretențiilor reclamantei de obligare a pârâtului la plata acestor penalități, ca neîntemeiate.
În aceste condiții, față de dispozițiile art. 969 cod civil din 1864 (aplicabil în speță în temeiul art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, constatând ca pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune în consecință obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei 132 lei reprezentând contravaloare servicii de comunicații electronice, precum și respingerea celorlalte pretenții referitoare la penalități, ca neîntemeiate.
În baza dispozițiilor art. 1032 alin. 1 și art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Văzând și dispozițiile art. 1033 alin. 1 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J.40/_/1994, având C.U.I. –_, cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ., în contradictoriu cu pârâtul N. A. C. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, ., ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 132 lei reprezentând contravaloare servicii de comunicații electronice, potrivit facturilor fiscale nr._ din 7.10.2013 și nr._ din 6.11.2013, precum și Contractului de furnizare servicii nr._ din 16.12.2010.
Respinge restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6877/2015. Judecătoria... → |
|---|
