Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2615/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 2615/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.2615

Ședința din camera de consiliu de la 06.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-R. P.

GREFIER: F. Ț.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A. și pe pârâtul P. I..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reclamantei.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., fiind primul termen de judecată, își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.1.027 C.pr.civ. raportat la art.94 pct.1 lit.j și art.107 C.pr.civ.

Instanța, în temeiul art.258 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Totodată, în temeiul rolului activ, conform dispozițiilor art.22 alin.2 teza a II-a C.pr.civ., instanța dispune atașarea la prezentul dosar a dosarului nr._/301/2010, măsură apreciată ca fiind utilă soluționării prezentei cauze.

În temeiul art.394 C.pr.civ., instanța, fiind lămurită, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 12.12.2014, sub nr._, reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A., în contradictoriu cu pârâtul P. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 696,52 lei cu titlu de contravaloare onorariu de avocat, suportat de reclamantă pentru reprezentarea in dosarul nr._/301/2010, soluționat favorabil de către Judecătoria Sectorului 3 București, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.12.2011 a fost soluționat dosarul nr._/301/2010 de către Judecătoria Sectorului 3 București, dosar soluționat favorabil reclamantei prin admiterea cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâtul P. I., acesta din urmă fiind obligat la plata sumei în cuantum de 3.809,3 lei cu titlu de contravaloare despăgubiri, a dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la data de 29.10.2007 și până la data achitării debitului, a sumei în cuantum de 397,4 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, solicitând, pe cale separată, onorariul de avocat achitat către Societatea de Avocatura “C. & Asociații “, în cuantum de 696,52 lei, conform actelor anexate prezentei acțiuni, și arătând că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata reprezentate de onorariul de avocat este determinat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, fapt stabilit, în mod definitiv, prin sentința civilă nr._/12.12.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, în dosarul nr._/301/2010.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.274 C. pr.civ., art.1.349 și art1.523

alin.2 lit.e C.civ., art.31 din Legea nr.51/1995.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei potrivit art.6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și pentru a solicita probe în apărare.

La termenul din data de 06.04.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerându-le ca fiind admisibile, în sensul de pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, la același termen de judecată, dispunând, din oficiu, în temeiul rolului activ, atașarea la prezentul dosar a dosarului nr._/301/2010, măsură apreciată ca fiind utilă soluționării prezentei cauze.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii, instanța reține că reclamanta a optat pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prevăzută de Titlul X din codul de procedură civilă (2010), iar potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C.pr.civ., „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.”

Alineatele 2 și 3 ale art.1025 C.pr.civ. exclud de la această procedură materia fiscală, vamală sau administrativă, cererile privind răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, precum și cereri privind: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale născute din raporturi de familie, moștenire, insolvență, concordat preventiv, procedura de lichidare a societăților insolvabile și alte proceduri asemănătoare, asigurările sociale, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile (cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unor sume de bani), arbitraj și atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Raportat la dispozițiile art.1025 C.pr.civ., instanța constată că prezenta cerere în materia răspunderii civile delictuale nu este exclusă acestei proceduri speciale și că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prin prisma cuantumului pretențiilor solicitate.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că prin sentința civilă nr._/12.12.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțată în dosarul nr._/301/2010, irevocabilă din data de 26.04.2012, prin nerecurare, s-a admis cererea de chemare în judecată (introdusă pe rolul instanței la data de 01.11.2010), formulată de reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A., în contradictoriu cu pârâtul P. I., acesta din urmă fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 3809,3 lei cu titlu de debit principal, a dâbânzii legale aferente debitului principal, de la data de 29.10.2007 și până la achitarea totală a debitului, pârâtul fiind obligat, totodată, și la plata sumei de 397,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Instanța mai reține faptul că reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A. a fost reprezentată convențional în cadrul dosarului nr._/301/2010 de către Societatea Civilă de Profesională de Avocați “C. și Asociații”, atât la redactarea și semnarea cererii de chemare în judecată, cât și sub forma reprezentării în acest dosar, dovadă în acest sens fiind împuternicirea avocațială de la fila 2 (din dosarul nr._/301/2010).

Este de menționat și faptul că în concluziile asupra fondului de la termenul de judecată din data de 05.12.2011, reclamanta, prin avocat, a solicitat cheltuieli de judecată, la dosarul cauzei existând inclusiv dovada onorariului de avocat de 472,44 lei, dar pe care nu s-a pronunțat instanța, nici prin hotărârea judecătorească sus-arătată și nici pe cale separată, urmare a unei eventuale cereri de completare din partea reclamantei, care a înțeles, astfel, în temeiul principiului disponibilității, să solicite cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat pe cale separată, printr-o nouă cerere de chemare în judecată..

În drept, ca un aspect prealabil, privind aplicarea legii în timp, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile legale în vigoare la data rămânerii irevocabile a soluției asupra cererii de chemare în judecată obiect al dosarului nr._/301/2010 (și anume, 26.04.2012), întrucât din acest moment a devenit certă, lichidă și exigibilă obligația pârâtului de a repara integral prejudiciul produs reclamantei prin declanșarea unui litigiu în care pârâtul a căzut în pretenții, prejudiciu care constă tocmai în cheltuielile de judecată pe care reclamanta a fost nevoită să le efectueze, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, fiind indiferent momentul și, implicit, modalitatea, în care reclamanta înțelege să le solicită, și anume, printr-o cerere accesorie, odată cu cererea de chemare în judecată, sau, printr-o cerere principală, pe cale separată.

Pe cale de consecință, instanța reține că în prezenta cauză (pe fondul ei) sunt incidente, pe de o parte, dispozițiile Codului civil (2009), în materia răspunderii civile delictuale, în vigoare din data de 01.10.2011 (conform art.220 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil), iar, pe de altă parte, dispozițiile art.274 C.pr.civ. (1865), în vigoare la data rămânerii irevocabile a soluției asupra cererii de chemare în judecată obiect al dosarului nr._/301/2010.

Instanța apreciază că, în această situație, în acord cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., a existat culpa procesuală a pârâtului, care, prin admiterea împotriva lui a acțiunii reclamantei având ca obiect pretenții, reprezintă o parte care a căzut în pretenții în sensul dispozițiilor legale indicate.

Or, prin atitudinea lui culpabilă în declanșarea unui litigiu în care a căzut în pretenții, pârâtul a săvârșit o faptă juridică ilicită, care antrenează răspunderea lui civilă delictuală și, pe cale de consecință, în sarcina acestuia s-a născut obligația de reparare integrală a prejudiciului produs reclamantei, prejudiciu care constă tocmai în cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat efectuat în cadrul dosarului nr._/301/2010, pe care nu l-a solicitat și obținut în cadrul acestui dosar, ci acum, în cadrul acestui proces distinct, pe cale separată, fapt posibil, pe de o parte, în virtutea principiului disponibilității, reglementat de prevederile art.129 alin.6 C.pr.civ. (1865), iar, pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art.274 alin.1 C.pr.civ., în care nu se face distincție după cum cererea privind cheltuielile de judecată ar trebui să fie accesorie, în cadrul acelui proces, ori principală, pe cale separată. Or, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretului nu îi este îngăduit să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Cheltuielile de judecată reprezintă o sumă de bani cuprinzând toate cheltuielile pe care partea le-a efectuat în cadrul litigiului pe care l-a câștigat, incluzând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile de avocat și cheltuielile făcute de aceștia sau de alți reprezentanți convenționali ai părților în interesele clienților, sumele cheltuite pentru administrarea probelor, pentru transportul și cazarea părților, deci toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului și efectiv plătite.

Instanța consideră că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor art.1357 C.civ. (2009), și anume, fapta juridică ilicită constând în declanșarea unui litigiu în care pârâtul a căzut în pretenții, săvârșită cu vinovăție, chiar sub forma celei mai mici culpe – culpa levissima – (conform art.1357 alin.2 C.civ.) și un prejudiciu, constând în cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă în cadrul dosarului nr._/301/2010, în cuantum de 696,52 lei, existând legătură de cauzalitate între fapta juridică ilicită și prejudiciu, din documentele justificative ale cheltuielilor de judecată depuse la dosarul cauzei de către reclamantă rezultând că acestea au fost cauzate de litigiul declanșat de către pârâtă, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, din ordinele de plată depuse la dosarul cauzei (fila 12), unul din data de 15.12.2010, în valoare de 472,44 lei, iar altul, din data de 25.09.2013, în valoare de 224,08 lei, instanța reține că reclamanta a achitat suma de 696,52 lei cu titlu de onorariu de avocat, în legătură cu dosarul nr._/301/2010, sumă de bani pe care instanța o apreciază ca fiind proporțională cu valoarea pricinii și cu munca îndeplinită de avocat.

Cu mențiunea că reclamanta nu mai are posibilitatea de a solicita și completarea hotărârii judecătorești (a sentinței civile nr._/12.12.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțată în dosarul nr._/301/2010), aferent cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu de avocat, de 472,44 lei, pentru care depusese dovada (ordinul de plată din data de 15.12.2010), la fila 38 din dosarul nr._/301/2010, în caz contrar având loc o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată a reclamantei S.C. O. V. Insurance Group S.A., în contradictoriu cu pârâtul P. I., urmând ca pârâtul să fie obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 696,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, efectuate de reclamantă în dosarul nr._/301/2010.

În temeiul art.451 alin.1 și art.453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere soluția de admitere a acțiunii, reținându-se culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru (dovada la fila 29 din dosar).

Totodată, ca măsură administrativă, va dispune dezatașarea/dezacvirarea dosarului nr._/301/2010 de la prezentul dosar la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată a reclamantei S.C. O. V. Insurance Group S.A., cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați “C. & Asociații” din București, ., ., Mezanin, sector 3, București, în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu domiciliul în București, ., nr.10, ., ., sector 5, București.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 696,52 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, efectuate de reclamantă în dosarul nr._/301/2010.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Dispune dezatașarea/dezacvirarea dosarului nr._/301/2010 de la prezentul dosar la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Executorie de drept.

Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-R. P. F. Ț.

Jud., red. și tehn. A.R.P. – 4 ex./03.06.2015

Se vor efectua 2 .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI