Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5286/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5286/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5286/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II –A CIVILĂ
.....
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5286
Ședința din camera de consiliu din data de 07 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. Muntenia SA și pe pârâtul B. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cererea soluționându-se fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost atașate la dosar, prin Serviciul Registratură, relațiile comunicate de Primaria Sectorului 5 București – Serviciul de Stare Civilă, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului și, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.04.2015, sub nr._, reclamanta S.C. E. E. Muntenia S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.221.10 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor fiscale emise în perioada februarie 2012- martie 2013, precum și a sumei de 249.5 lei, reprezentând penalități de întârziere. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, în temeiul unor raporturi contractuale convenite cu pârâtul, i-a atribuit acestuia codul de client_, în baza căruia i-a livrat energie electrică. Corelativ, pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de E. E. Muntenia SA, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii.
Reclamanta a arătat că, între părți, operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin decizia A.N.R.E. nr.57/1999 și aplicabil la nivel național, care, în art. 7 c și art. 11 alin. 1 și 2 reglementează aceste aspecte privind obligația consumatorului de plată a facturilor ce cuprind contravaloarea energiei electrice consumate.
Totodată, reclamanta a învederat că această obligația de plată este prevăzută și de Legea energiei electrice, conform art. 54 din Legea nr. 13/2007 și art. 59 și 61 alin.2 din Legea nr.123/2012.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta a arătat că aceasta este reglementată de art. 200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului de către debitor, reclamanta a învederat că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă și din situația sa financiară.
A mai arătat reclamanta că facturarea, respectiv emiterea facturilor s-a realizat conform art. 155 alin.28 din Codul fiscal, potrivit căruia semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Pentru serviciile prestate și neachitate la termen au fost calculate penalități, în valoare de 249.5 lei, conform contractului, respectiv art.11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementărilor legale în vigoare.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150 alin.1 și 2, art. 223 alin.3, art.277, art.453, art. 628 alin.2, art.662, art. 1025- 1032 noul Cod de procedură civilă; art.1270, art.1516, art.1535 Noul Cod Civil, art.969 si urm. art.1073 vechiul Cod civil, art.120 alin.7 din OG nr.92/2003; art.155 alin.28 Cod fiscal; art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, decizia A.N.R.E nr.57/1999 pentru aprobarea contractelor –cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr.5/21.02.2003 privind modificarea contractelor – cadru de furnizare a energiei electrice; vechea lege a energiei electrice nr.13/2007; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012. În temeiul art. 223 alin.3 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, situația centralizată a soldului; somația nr.3278/02.07.2013 și dovada comunicării acesteia către pârât; facturile emise; solicitare eșalonare debit.
Procedura scrisă prevăzută de art. 1029 alin. 3 Cod procedură civilă nu s-a putut efectua față de pârât, din extrasul din registrul de deces al Primăriei Sector 5 București atașat la dosar rezultând că acesta a decedat, la data de 29.04.2011.
Față de această împrejurare, la termenul de astăzi, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Analizând excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a patru cerințe cumulative esențiale, prevăzute de art. 32 Cod procedură civilă, respectiv: formularea unei pretenții, un interes legitim, juridic, născut și actual, calitatea și capacitatea procesuală a tuturor părților.
Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile din dreptul civil material (art. 28 Cod civil), definită ca fiind acea parte a capacității juridice a persoanei care constă în capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile civile și de a avea și de a-și asuma obligații civile, prin încheierea de acte juridice.
Pornind de la dispozițiile art. 34 Cod civil, conform cărora capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile, capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
În acest sens, art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Conform alin. 3, Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.
Potrivit art. 35 Cod civil, persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință la momentul nașterii și o pierd o dată cu moartea.
Din extrasul din registrul de deces al Primăriei Sectorului 5 București, depus la fila 55 din dosar, rezultă că pârâtul B. C. a decedat la data de 29.04.2011, moment în care capacitatea sa de folosință, conform art. 35 anterior arătat, a încetat.
Instanța constată astfel că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, 10.04.2015, pârâtul nu avea capacitate procesuală de folosință, ceea ce lipsește acțiunea în justiție promovată de reclamantă de una din cerințele esențiale enumerate anterior.
Prin urmare, instanța constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care o va admite, iar, drept consecință a caracterului absolut și peremptoriu al acesteia, cererea de chemare în judecată a reclamantei va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu.
Respinge cererea, formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales în București, sector 2, ..10A, cladirea C3, ./_/2008 și CUI_ împotriva pârâtului B. C., DECEDAT, cu ultimul domiciliu în București, sector 5, ..111, având CNP_, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Cu apel care se depune la Judecătoria Sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. A. S.
Red I.S. Th.red.A.S., I.S./4 ex. /01.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5279/2015. Judecătoria... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5196/2015.... → |
|---|








