Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 5196/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5196/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 5196/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5196/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S. I. C. și pe pârâții S. C. SRL și B. C. R. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților prezente (reclamanta S. I. C. și pârâta B. C. R. SA)să depună concluzii scrise, la cererea expresă a acestora, iar ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la datele de 25.06.2015 și 02.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.04.2012 sub nr._ reclamanta S. I. C. a chemat in judecata pe pârâții S. C. SRL și B. C. R. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absoluta a clauzelor abuzive, prevăzute la art. 5 din condițiile speciale, art. 2.10- 2.11 din Condițiile Generale ale contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/15.09.2008; sa dispună modificarea clauzelor abuzive din contractul de credit, în sensul obligării pârâtelor sa indice in contractul de credit formula de calcul a dobânzii variabile in raport de un indice obiectiv Euribor si avand in vedere marja bancilor care era practicata pe piata la momentul incheierii contractului de credit pentru credite similare; sa se constate faptul ca banca a considerat scadent creditul in mod nejustificat, in baza unor clauze nule absolut si ca urmare a unui abuz de drept; sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr. J257/03.03.2011, incheiat intre parate, incheierea acestuia fiind facuta ca urmare a unui abuz de drept din partea bancii si, mai mult, cesiunea in sine este simulata, ascunzand o operatiune ilicita; sa fie obligate paratele (banca in ipoteza admiterii capatului IV din cerere sau S. C. in situatia respingerii capatului IV) sa continua executarea contractului de credit, astfel cum acesta a fost modificat conform pct. II de mai sus). Totodata, a solicitat sa fie obligate paratele la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta arata ca in data de 15.09.2008 a incheiat cu banca pârâtă contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, prin care a primit un credit, in cuantum de 75.000 euro pentru nevoi personale, pentru o perioada de 300 de luni.
Reclamanta s-a obligat sa garanteze creditul cu ipoteca de rang I asupra apartamentului nr. 77, situat in Bucuresti, sector 4, ., . proprietatea lui M. Paune si M. M.. In acest sens s-a incheiat contractul de ipoteca nr. 1664/15.09.2008, contract semnat efectiv de catre M. C. G., fiul proprietarilor apartamentului M. Paune si M. M., in baza procurii autentificate sub nr. 1339/18.07.2008 de catre BNP „F. C.”.
S-a arătat că în primul an al contractului de credit reclamanta și-a respectat intocmai obligatiile de plata. Conform art. 5 din conditiile speciale, dobanda curenta in primele 12 luni a fost fixa, respectiv 7,4%/an.
Dupa primele 12 luni banca a stabilit in mod unilateral rata dobanzii, aceasta ajungand la 10,4%.
Nemaiputand face fata nivelului excesiv al ratei lunare, reclamanta s-a adresat bancii cu solicitarea de reesalonare a creditului, astfel incat nivelul ratelor lunare sa fie stabilit la un nivel sustenabil.
B. a acceptat cererea reclamantei privind reesalonarea creditului, insa pentru ca noul scadentar sa devina efectiv banca a solicitat reclamantei constituirea unei ipoteci de rang II asupra aceluiasi apartament, care fusese adus initial ca si garantie pentru o diferenta de 3.000 euro, ce ar fi trebuit acoperita in plus ca urmare a reesalonarii creditului.
Arata reclamanta ca a mers la notarul bancii pentru constituirea ipotecii de rang II asupra apartamentului, insa notarul a refuzat incheierea actului, argumentand ca procura (utilizata initial la constituirea ipotecii de rang I) nu ar fi fost valabila pentru incheierea legala a ipotecii, deoarece nu era o procura speciala, in cuprinsul respectivei procuri nefiind indicat in mod expres faptul ca mandatarul ar avea dreptul sa semneze pentru garantarea unui credit in favoarea altei persoane, nu era precizata banca, imobilul afectat de garantie si nici obligatia garantata.
B. a fost informata cu privire la situatia sus–mentionata, precum si cu privire la disponibilitatea de a gasi o solutie pe cale amiabila, prin adresa nr. 1876/23.09.2010. Cu toate acestea banca, sesizand faptul ca ipoteca este nula absolut, intrucat a fost semnata fara o procura speciala, si incercand probabil sa ascunda intern aceasta problema, a intrerupt orice colaborare cu reclamanta si a adoptat o pozitie abuziva fata de aceasta, cesionand imediat contractul de credit catre SRL-ul sau (controlat 100% de banca), specializat in recuperarea de debite, respectiv catre parata S. C. SRL.
Mentioneaza ca . a demarat executarea silita a contractului de credit si, ca urmare a executarii silite, conturile reclamantei au fost poprite. De asemenea, S. C. a pornit si executarea silita impotriva proprietarilor apartamentului.
Reclamanta a solicitat sa se aiba in vedere că în contractul de credit sunt inserate clauze abuzive, nule absolut, intrucat sunt incalcate disp. Legii nr. 193/2000.
Concret, conform art. 5 din clauzele speciale ale contractului de credit, dobanda curenta era de 7,4%pe an, fixa in primele 12 luni. Dupa expirarea termenului de 12 luni dobanda devenea variabila. Articolul mentionat se completa cu disp. art.2.10 si 2.11 din conditiile generale ale contractului de credit.
Reclamanta solicita sa se aiba in vedere ca clauzele in discutie nu au fost negociate direct cu ea, in acest sens aratand ca la nivelul anului 2008 era cunoscut faptul ca nu exista o negociere efectiva cu institutiile de credit, acestea impunand clientilor semnarea de contracte de adeziune.
Mai arata ca s-a creat un dezechilibru evident intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, in primul an de contract rata dobanzii era de 7,4% pe an iar ulterior expirarii primelor 12 luni rata dobanzii a devenit 10,4% /an (adica s-a majorat cu 40%). Caracterul abuziv rezulta din faptul ca rata dobanzii dupa primul an de contract nu a fost calculata in mod transparent (neexistand nicio formula de calcul in cuprinsul contractului), ci este rezultatul vointei unilaterale a bancii, care este libera sa stabileasca dupa bunul plac atat marja, cat si raportarea la indicele de variatie (euribor).
Ca urmare a nulitatii absolute a clauzelor imprumutata este indreptatita sa primeasca inapoi sumele achitate in plus cu titlu de dobanda vreme de 2 ani. Aceste sume achitate in plus de catre reclamanta erau suficiente pentru acoperirea ratelor si nu s-ar fi putut declara scadent creditul.
Situatia sus-mentionata a fost constatata si de catre ANPC a Mun. Bucuresti, care a sanctionat contraventional banca, ca urmare a sesizarii din partea reclamantei.
Arata reclamanta ca doreste continuarea contractului de credit si rambursarea sumei imprumutate in termenul initial, insa cu o rata a dobanzii calculata in mod legal. Formula de calcul a dobanzii variabile trebuie sa fie compusa din Libor/Euribor + marja (practicata la respectivul tip de credit la momentul semnarii contractului de credit si eventual determinata pe baza de expertiza).
B. ar fi trebuit sa accepte constituirea de garantii si reesalonarea creditului pe baze sustenabile. Aceasta a actionat insa in mod cu totul abuziv, considerand intreg creditul scadent si cesionand creanta catre SRL- ul propriu.
Apreciaza reclamanta ca toate actele incheiate in baza clauzelor nule absolut sunt lovite de nulitate absoluta (inclusiv dar fara a se limita la declararea scadenta a creditului, incheierea contractului de cesiune de creanta, executarea contractului de credit, a contractului de ipoteca etc).
In drept, actiunea a fost intemeiata pe disp. Legii nr. 193/2000, art. 1536 alin. 2 si urm. C.c., art. 58 si urm. din Legea nr. 36/1995, C.p.c.
In sustinerea cererii, au fost atasate la dosar, in copii certificate, urmatoarele inscrisuri: contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/15.09.2008; contractul de ipoteca nr. 1664/15.09.2008; procura autentificata sub nr. 1339/18.07.2008; grafic rambursare credit; adresa nr. 1876/23.09.2010.
Parata BCR SA a depus la dosar intampinare, prin care a invocat exceptia necompetentei materiale fata de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b C.p.c., aratand ca in prima instanta competenta revine Tribunalului Bucuresti.
De asemenea, parata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aratand ca nu mai este titulara drepturilor si obligatiilor ce izvorasc din contractul de credit bancar ca urmare a cesionarii creantelor catre . la data de 03.03.2011.
Parata BCR SA a invocat exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata, aratand ca atata vreme cat reclamanta nu a indicat ea insasi care este marja fixa pe care o solicita a se aplica la valoarea indicelui Euribor, instanta nu se poate substitui vointei reclamantei, pronuntandu- se extra petita. Obligatia determinarii in concret a obiectului cererii de chemare in judecata ii incumba in exclusivitate reclamantului, judecatorul neputandu-se substitui acestuia pentru a stabili el formula concreta de calcul.
A fost invocata, totodata, exceptia lipsei de interes a reclamantului, aratand ca in cazul analizei unui contract de credit pentru consum instanta trebuie sa aplice dispozitiile OUG nr. 50/2010 ca norme speciale incidente. Fiind derogatorii de la dreptul consumerist general, consacrat prin OUG nr. 21/1992 si Legea nr. 193/2000, ignorarea dispozitiilor speciale ale ordonantei nr. 50 ar echivala cu o gresita aplicare a legii. Arata ca la momentul formularii cererii de chemare in judecata dreptul subiectiv al reclamantului era ocrotit de prevederile OUG nr. 50/2010 in forma in vigoare anterior aprobarii sale prin Legea nr. 288/2010. Or, la momentul intrarii in vigoare a legii de aprobare ( 03.01.2011), drept efect al prevederilor art. I pct. 39 ce modifica art. 95 al OUG nr. 50/2010, potrivit carora prevederile ordonantei nu se aplica si contractelor aflate in curs de derulare la data de 21.06.2010, reclamantul a fost lipsit de protectia juridica acordata anterior dreptului subiectiv pretins de acesta.
Chiar daca se va sustine ca legea de aprobare nu retroactiveaza, este evident ca nici OUG nr. 50/2010 in forma sa initiala nu poate ultraactiva. Astfel, instanta nu poate pronunta o hotarare in temeiul unor prevederi legale care nu mai sunt aplicabile la momentul solutionarii cauzei.
In prezent, urmare a modificarilor aduse prevederilor OUG nr. 50/2010, lipsa atributului legitimatii juridice a interesului determina pierderea atibutului actualitatii, interesul nemaiputand fi considerat actual.
Pe fondul cauzei, parata BCR SA arata faptul ca Legea nr. 193/2000 transpune in legislatia romaneasca prevederile Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 din Directiva, contractele supuse analizei se apreciaza luind in consideratie natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul si raportandu-se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului si la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
Analizand pct. 2.10.a din conditiile generale anexe la contractul de credit coroborare cu pct. 2.11, rezulta fara echivoc ca s-a oferit posibilitatea rezilierii contractului de catre imprumutat, caz in care nu i se pot opune prevederile anexei la Legea nr. 193/2000 privind caracterul abuziv al clauzelor.
Contractul incheiat cu reclamanta nu este un contract de adeziune. Clauzele contractuale privind dobanda aplicabila contractului sunt clare, fara echivoc, iar intelegerea acestora nu necesita cunostinte de specialitate.
Dovada absoluta a faptului ca prevederea contractuala de la art. 5 nu are nevoie de o interpretare o reprezinta faptul ca reclamantul a executat benevol obligatiile nascute din clauza respectiva fara obiectii mai mult de 3 ani.
Practica bancara i-a fost adusa la cunostinta imprumutatei inca de la momentul semnarii contractului de credit, dovada in acest sens fiind prevederile art. 2.10.a si 2.10.b din conditiile generale la contract.
Considera ca reclamanta nu se poate prevala de necunoasterea clauzelor contractuale, insusite prin semnarea contractului de credit, si nici nu poate reclama lipsa negocierii, avand in vedere optiunea sa pentru una dintre cele doua curente de stabilire a dobanzii variabile.
Arata ca dobanda de referinta variabila a bancii se stabileste in functie de costul resusrselor de creditare ale bancii. La randul lui, costul resurselor de creditare are la baza urmatoarele elemente: indicele de referinta Euribor/Libor, costul cu rezerva minima obligatorie si costurile de lichidate. Toate acestea se stabilesc si au la baza reglementari ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi si a unor formule de calcul. In conditiile crizei financiare si economice internationale, cresterea de catre banci a dobanzilor la credite cu dobanda variabila, in functie de dobanda de referinta a bancii s-a datorat impactului pe care criza l-a avut asupra cresterii costurilor cu rezerva minima obligatorie (la baza careia a stat decizia BNR) si a costurilor de lichiditate.
Solicita sa se aiba in vedere ca la semnarea contractului de credit imprumutata a avut posibilitatea de a accepta produsul sau de a-l refuza, motivat de conditiile creditului si de veniturile personale.
In drept, intampinarea a fost intemeiata pe disp. OUG nr. 50/2010, Legii nr. 288/2010, art 969 C.c.
La termenul din data de 24.10.2012 reclamanta a depus la dosar contractul de cesiune de creante nr. J257/03.03.2011.
Parata . a depus la dosar intampinare, prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii, fata de disp. art. 2 alin. 1 si 1 ind. 1 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 146/1997.
Totodata, parata S. C. SRL a invocat neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, prev. de art. 720 ind.1 C.p.c., apreciind ca sunt incidente in cauza disp. art. 109 alin. 2 C.p.c.
A fost invocata, de asemenea, exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste anularea clauzelor contractului de credit fata de disp. art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 si art. 3 coroborat cu art. 7 din acelasi decret. Astfel, data de la care reclamanta ar fi putut invoca nulitatea articolelor vizate din contractul de credit este 15.09.2008, respectiv data incheierii contractului de credit, iar data la care dreptul acesteia de a invoca nulitatea s-a stins este 15.09.2011, respectiv 3 ani de la semnarea contractului.
Parata S. C. SRL a invocat si exceptia lipsei de interes, aratand ca reclamanta nu a facut dovada interesului sau in anularea efectelor cesiunii, raportat la faptul ca prin repunerea partilor in situatia anterioara doamna S. ar ramane in continuare debitoarea pentru aceleasi sume si doar persoana creditorului s-ar schimba.
Pe fondul cauzei, parata . solicita respingerea cererii, ca neintemeiata.
In drept, intampinarea . a fost intemeiata pe disp. C.p.c., C.c., OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, Legea nr.363/2007.
In sustinerea intampinarii au fost atasate la dosar, in fotocopie, urmatoarele inscrisuri: notificarea nr._/06.02.2011 si dovada transmiterii sale; notificarea de cesiune nr. HC_/04.03.2011 si dovada transmiterii sale; notificarile privind debitul restant nr. HC_/13.06.2011, nr. HC_ si HC_/13.06.2011, transmise prin executor judecatoresc garantilor ipotecari si debitoarei; contractul de cesiune nr. J257/03.03.2011.
In sedinta publica din data de 28.11.2012 reclamanta a depus la dosar cererea precizatoare si completatoare, aratand ca petitul 2 din cererea introductiva va avea urmatorul continut: „sa dispuneti modificarea/inlocuirea clauzelor abuzive din contractul de credit in sensul obligarii paratelor sa indice in contractul de credit formula de calcul a dobanzii de referinta variabila in raport de un indice obiectiv Euribor si avand in vedere marja ( ˜3%) care era practicata de BCR la calculul dobanzii de referinta variabila la momentul incheierii contractului de credit, marja concreta urmand a fi determinata ca urmare a administrarii probelor”. Totodata, a aratat reclamanta ca petitul 3 din actiune urma sa aiba urmatorul continut: „sa constatati faptul ca banca si S. C. au considerat declarat creditul scadent in mod nejustificat in baza unor clauze nule absolut si ca urmare a unui abuz de drept”.
La termenul din data de 28.11.2012 reclamanta a declarat ca intelege sa renunte la petitul 4 din actiune, privind constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune de creanta, depunand la dosar imputernicire in acest sens, instanța luând act de renunțarea la judecata capătului de cerere nr. 4 în ședința publică de la acea dtă. La acelasi termen parata BCR SA a aratat ca nu mai sustine exceptia necompetentei materiale si nici exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata, invocate prin intampinare. Tot in sedinta din data de 28.11.2012 au fost puse in discutie exceptia netimbrarii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste anularea clauzelor contractului de credit, exceptia neindeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, exceptia lipsei de interes in promovarea cererii si exceptia lipsei de interes cu privire la nulitatea contractului de cesiune, toate exceptiile fiind respinse de catre instanta prin încheiere de ședință.
In sedinta publica din data de 09.01.2013 instanta a incuviintat pentru reclamanta probele cu inscrisuri si interogatoriul paratei BCR SA, pentru parata . proba cu inscrisuri iar pentru parata BCR SA probele cu inscrisuri si interogatoriul reclamantei, in temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c. Totodata, a respins probele cu martori si expertiza specialitatea contabilitate, solicitate de reclamanta, ca nefiind utile cauzei.
La termenul din data de 20.02.2013 a fost administrata proba cu interogatoriul reclamantei, raspunsurile acesteia fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.
La data de 11.03.2013 a fost atasat la dosar raspunsul comunicat de BCR SA la interogatoriul formulat de reclamanta.
La termenul din data de 27.03.2013 reclamanta a depus la dosar precizari privind capatul doi de cerere, aratand ca solicita sa se dispuna inlocuirea clauzelor abuzive din contractul de credit, in sensul ca dobanda contractuala este formata din marja fixa de 1,5%, stabilita in contractul de credit + euribor. Totodata, a aratat ca intelege sa renunte la judecata in ceea ce priveste petitul 3 din actiune. La acelasi termen parata BCR SA a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii modificatoare, exceptie asupra careia instanta s-a pronuntat in sensul admiterii acesteia.
Prin sentința civilă nr. 2944 din data de 03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, instanța a admis in parte acțiunea astfel cum a fost precizata de reclamanta S. I. C..
A constatat nula absolut clauza abuziva cuprinsa in pct. 2.10.a din Condiții Generale de Creditare - Anexa la Contractul de credit bancar nr._/15.09.2008.
In temeiul art. 246 C.. a luat act de renunțarea la judecata a reclamantei fata de capătul III al acțiunii.
A respins celelalte capete de cerere ale acțiunii, ca neîntemeiate și
A respins cererea paratei BCR SA referitoare la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței anterior menționate reclamanta și pârâta BCR S.A au formulat recurs pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă, admis prin decizia civilă nr. 1411/01.04.2014,
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul acestei instanțe la 05.06.2014.
La termenul de judecată din 16.10.2014 instanța a rămas in pronunțare asupra excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, excepție invocată de pârâta B. Comercială Română SA.
Prin sentința civilă nr. 7177/17.10.2014, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, excepție invocată de pârâta B. Comercială Română SA, dispunând totodată, declinarea competenței de soluționare in favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 963/26.02.2015, Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a admis la rândul său excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, dispunând declinarea competenței de soluționare in favoarea Judecătorie Sectorului 5 București.
Urmare conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2015, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 18.06.2015 instanța a pus în discuția părților cererea reclamantei de renunțare la judecata capătul de cerere prin care se solicită constatarea declarării scadenței anticipate a creditului în mod nejustificat și a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei și al pârâtei BCR. S.A.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/15.09.2008, reclamanta a beneficiat de un credit in valoare de_ Euro – maxicredit cu ipoteca cu dobânda fixa pe 1 an pentru nevoi personale.
Conform art. 5 din contract, la data încheierii convenției, dobânda curenta era de 7,4% pe an, fixa in primele 12 luni și variabila ulterior. Dobânda fixa se menține constanta pe o perioada de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 si 8. După aceasta dată, dobânda curenta este formata din dobânda de referința variabila care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50.
La data semnării contractului, dobânda anuala efectiva (D.) era de 8,80% pe an (pct. 6 din contract).
De asemenea, clauzele contestate de reclamantă cuprinse în anexa la contractul menționat mai sus, anexa care se refera la condițiile generale de creditare, sunt strâns legate de clauza inserată în art. 5 din contract.
Astfel, art. 2.10.a din condițiile generale de creditare reglementează posibilitatea băncii de a modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobânda aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea creditului existent.
Potrivit art. 2.11 lit. a din condițiile generale de creditare noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării. În cazul liniilor de credit, împrumutatul va lua cunoștință de modificarea dobânzii anuale, precum și de graficul de rambursare actualizat, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire/extras de cont eliberat împrumutatului în mod gratuit, la ghișeele băncii. În cazul în care, în urma modificării nivelului dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa restul de credit angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.
Domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 este fixat de dispozițiile conținute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) care definesc noțiunea de consumator și profesionist. Astfel, prin consumator se înțelege o persoana fizică (ori un grup de persoane fizice constituite în asociații), care în afara activității sale profesionale lato sensu intră în raporturi contractuale cu un profesionist. Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care în cadrul activității sale lucrative lato sensu intră în relații contractuale cu un consumator.
Toate contractele încheiate între consumatori și profesioniști, astfel cum aceste noțiuni au fost definite de legiuitor, intră sub incidența normelor referitoare la protecția consumatorului împotriva clauzelor abuzive, cu excepțiile prevăzute de lege – concluzie ce rezultă din interpretarea sistematică a art. 1, art. 2 și art. 3 din Legea nr. 193/2000.
În acest context, instanța reține faptul că reclamanta are calitatea de consumator, pârâtele au calitatea de profesionist, iar contractul de credit intră sub incidența Legii nr. 193/2000.
Cu referire la apărarea dezvoltată de pârâta BCR SA care a învederat că aplicabilă este exclusiv Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice instanța o va respinge ca nefiind întemeiată. Art. 20 prevede expresis verbis „prevederile prezentei legi (nr. Legea nr. 289/2004) se completează cu dispozițiile (…) Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive (…)”.
Legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză abuzivă ca fiind o dispoziție contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe n dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților – art. 4 alin. (1) din lege.
Așadar, clauza abuzivă se caracterizează prin trei elemente definitorii: 1. nu a fost negociată direct cu consumatorul 2. creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților 3. profesionistul nu a respectat cerințele bunei-credințe.
Cu privire la prima cerință, a lipsei negocierii directe, art. 4 alin. (2) stabilește că o clauză se consideră a nu fi negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, indicându-se ca exemplu cazul contractelor standard preformulate. O importanță practică deosebită o prezintă și regula conținută de art. 4 alin . (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, care prevede: „dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens ”.
Instanța reține că pârâta BCR SA nu a prezentat nicio probă în acest sens. Aspectul că reclamanta a avut alegerea tipului de credit dintr-un portofoliu cu mai multe posibilități este lipsit de relevanță, fiecare credit dintre cele pentru care reclamanta putea opta fiind cârmuit de clauze prestabilite. Aspectul negocierii unor alte clauze (privind durata și suma creditată) nu prezintă importanță, art. 4, precitat, referindu-se la „clauză”, nu la „contract”.
Cu privire la cerințele 2 și 3 anterior expuse, instanța reține că prin efectul conjugat al clauzei contractuale conținute de teza finală a primei fraze a art. 5 din contractul de credit, al clauzei conținute de ultima frază a art. 5 din același contract și al clauzelor contractuale conținute de art. 2.10 lit. a și 2.11 lit. a din Condițiile Generale de Creditare se consacră caracterul unilateral al dreptului pârâtei de a modifica cuantumul dobânzii și consecințele unei asemenea modificări.
Dobândă de referință variabilădepinde de costul resurselor de creditare, noțiune care nu este în niciun fel definită în contractul analizat. Chiar dacă instanța ar reține apărările pârâtei BCR (conform cărora costul resurselor de creditare se stabilește în cadrul normativ stabilit de reglementările emise de către BNR), este indiscutabil că determinarea costului amintit nu se face urmând o procedură stabilită contractual ci, mai mult, se face de către pârâtă, în cadrul unei proceduri interne, consumatorul neputând decât a lua la cunoștință de noua dobândă și a se conforma sau a restitui întregul credit, potrivit art 2.11 lit a din Condițiile Generale de Creditare.
Această situație, în care dobânda datorată de consumator se stabilește de către profesionist, după o procedură extracontractuală, îl pune pe consumator într-un dezavantaj cert, consumatorul neavând posibilitatea de a verifica metodologia de stabilire a „costului resurselor de creditare” și nici posibilitatea contractuală de a corija eventuale erori sau abuzuri ale profesionistului.
În ceea ce privește cerința ca profesionistul să nu fi respectat exigențele bunei-credințe, instanța o găsește deplin dovedită. Astfel, deși în mod indubitabil costul resurselor de creditare depinde de indici de referință folosiți în mod curent în activitatea de creditare interbancară (fie de EURIBOR sau LIBOR, fie cel local, ROBOR), alegerea profesionistului de a nu stabili rata de dobândă variabilă în funcție de vreunul dintre acești indici nu permite decât concluzia că, la momentul edictării clauzelor prestabilite, profesionistul a urmărit să interpună în procesul de stabilire a dobânzii variabile a unui element a cărei determinare să nu poată fi cenzurată de către consumator, nici chiar prin recurgerea la acțiuni judiciare, urmărind astfel să își creeze un avantaj injust în raport cu consumatorii.
Pe cale de consecință, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei contractuale conținute de teza finală a primei fraze a art. 5 din contractul de credit, al clauzei conținute de ultima frază a art. 5 din același contract și al clauzelor contractuale conținută de art. 2.10 lit. a și 2.11 lit. a din Condițiile Generale de Creditare, reținând că toate aceste clauze privesc posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda fixă de 7,4% pe an în funcție de costul resurselor de creditare precum și procedura aplicabilă în cazul modificării dobânzii.
În ceea ce privește celelalte mențiuni cuprinse de art. 5. din contractul amintit, instanța reține că acestea privesc cuantumul dobânzii fixe, precum și, împreună cu art 7 și 8, posibilitatea băncii de a majora acest cuantum în cazuri precis determinate (întârzieri la plata ratelor), clauze necontestate de către reclamantă și cu privire la care instanța nu observă niciun motiv de a le considera abuzive.
În ceea ce privește clauza prev. de art. 2.10 lit. b din Condițiile Generale de Creditare, instanța constată că se referă la dobânzi stabilite în funcție de indici de referință LIBOR/EURIBOR, nefiind aplicabile contractului.
În ceea ce privește cererea reclamantei de a modifica conținutul contractului, în sensul stabilirii modului de determinare a dobânzii variabile prin raportare la Euribor, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 TFUE de Audencia Provincial de Barcelona (Spania), în procedura Banco Espanol de Credito SA vs. Joaquin Calderon Camino, a marcat o evoluție a jurisprudenței instanței europene în materia efectelor generate de constatarea caracterului abuziv al unei clauze conținută de un contract încheiat între un profesionist și un consumator.
Problema de drept supusă analizei instanței europene se referea, în esență, la posibilitatea instanțelor naționale de a modifica clauzele abuzive, în sensul unei recalibrări a efectelor produse de aceste dispoziții contractuale, în scopul eliminării caracterului abuziv al clauzei.
CJUE a reiterat că, principial, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiilor redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea influența asupra conținutului acestora (fiind amintite hotărârile Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, Mostaza Claro, Asturcom Telecomunicaciones).
Prin argumentele expuse în cadrul par. 73 și urm. Curtea a stabilit că instanțele naționale nu au dreptul să procedeze la modificarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, ci acestea vor fi eliminate în integralitatea lor, în scopul asigurării unei protecții maxime consumatorilor.
În lumina celor reținute de CJUE este contrar principiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii ca instanțele naționale să procedeze la modificarea clauzelor abuzive, substituindu-se astfel acordului de voință al părților, astfel încât acest capăt de cerere apare ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, prin suprimarea celorlalte clauze contractuale, vor fi aplicabile numai tezele inițiale conținute în art 5 din contractul de credit menționat, dobânda curentă fiind de 7,4%, fixă pe toată durata contractului, cu excepțiile prev de art 7 și 8.
In temeiul art. 246 C.. instanta va lua act de renuntarea la judecata a reclamantei fata de capatul III al actiunii - referitor la constatarea declararii creditului scadent de catre cele doua societati, in mod nejustificat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța va lua act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, în sumă de 5.532,51 lei, aferente asistenței juridice, reținând că cererea reclamantei a fost admisă doar în parte, făcând aplicare art. 267 C. pr.cv 1865, instanța va obliga reclamanta la plata a jumătate din această sumă, având în vedere totodată și faptul că, potrivit art 246 al (3) C. 1865, în cazul renunțării la judecată, reclamantul poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
În privința sumei de 1.105,93 lei, reprezentând cheltuieli conform contractului menționat în factura SCA nr_ de la fila 11 (distincte de cele aferente asistenței juridice), instanța reține că, în lipsa contractului amintit și a oricărei probe care să indice natura și necesitatea acestor cheltuieli, nu pot fi acordate, cererea apărând ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei la judecată cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea declarării scadenței anticipate a creditului în mod nejustificat.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. I. C., cu domiciliul ales la SCA M., Flovor si Asociatii in București, sector 1, . in contradictoriu cu paratele ., cu sediul in Bucuresti, sector 5, B- dul Libertatii, nr.22, . II, III si partial IV si B. C. R. SA, cu sediul ales la SCA N. N., D. Kingston Petersen in București, sector 1, ..1A, ., Complexul Bucharest Business Park, astfel cum a fost precizată.
Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale conținute de teza finală a primei fraze a art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/15.09.2008 și a clauzei conținute de ultima frază a art. 5 din același contract.
Constată nulitatea clauzei contractuale conținută de art. 2.10 lit. a și 2.11 lit. a din Condițiile Generale de Creditare – anexă la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/15.09.2008.
Respinge în rest cererea de chemare în judecată precizată, ca neîntemeiată.
Ia act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Obligă reclamanta să ramburseze pârâtei B. Comercială Română S.A. suma de 2.766,25 lei reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. si dact 5 ex.
M.I. 06.09.2015
A.S. 14.09.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5286/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5200/2015. Judecătoria... → |
|---|
