Evacuare. Sentința nr. 5305/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5305/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5305/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5305

Ședința publică din data de 07.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. S.

GREFIER: O. M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. București și pe pârâta . SRL, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic, care depune delegație la dosar și pârâta, prin reprezentant, care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, după care,

Verificându-și competența potrivit art. 131 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța procedează la verificarea identității reprezentantului societății pârâtei, pe baza cărții de identitate – CNP_.

La interpelarea instanței, reprezentantul pârâtei arată că nu are calitatea de consilier juridic.

Instanța constată că acesta nu poate reprezenta societatea pârâtă, în temeiul art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă.

Totodată, instanța acordă cuvântul cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare.

Reclamanta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției, învederând că partea adversă nu are nici un argument în susținerea excepției. Astfel spațiul se află în proprietatea Municipiului București, iar calitatea de locator a acestuia a fost recunoscută la data încheierii contractului.

Instanța unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul reclamantei pentru a propune probe.

Reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri, solicitate de către ambele părți, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, având în vedere dispozițiile art. 258 C., o încuviințează.

Instanța respinge proba cu expertiză tehnică și proba testimonială, solicitate de către pârâtă, ca nefiind utile soluționării cauzei, în condițiile în care nu a fost indicată teza probatorie.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii și evacuarea societății pârâte din imobilul care a format obiectul contractului de închiriere 4329/2008, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 744 lei, reprezentând contravaloarea onorariului executorului judecătoresc aferent notificării.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile inchise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 27.02.2015, reclamantul M. București a chemat-o în judecată pe pârâta . SRL, solicitând evacuarea acesteia din spațiul situat în București, ., sector 5, spațiu ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 4329/2008 încheiat de către M. București cu . SRL, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 12.05.2008 sub nr. 4329 s-a încheiat un contract de închiriere a spațiului, în suprafață totală de 11.41 mp, situat în București, ., sector 5, între M. București și . SRL, spațiu identificat conform schiței anexă la contractul de închiriere. Durata contractului a fost stabilită la 5 ani de zile, cu începere de la data semnării.

Având in vedere că la data de 11.05.2013 contractul a încetat, a acționat în instanță pe . SRL pentru evacuare – dosar nr._/302/2014 la Judecătoria Sectorului 5 București. Prin apărările făcute în fața instanței, . SRL a invocat ca începând cu decembrie 2010 nu mai ocupă spațiul ce a format obiectul contractului, acest spațiu fiind ocupat începând cu decembrie 2010 de către societatea pârâtă.

În ceea ce privește procedura prealabilă, reclamanta a arătat că a notificat pârâta prin executor judecătoresc în vederea eliberării spațiului în termen de 30 zile, obligație neîndeplinită de aceasta până în prezent.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1033 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 210/2005 Cod civil, procesul-verbal de inspecție nr. 503/2014, nota 2804/c/2014, contractul de închiriere nr. 4329/2008. În temeiul art. 223 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

În susținere, au fost anexate înscrisuri cererii de chemare în judecată (f. 2-27).

Prin întâmpinarea formulată la data de 15.06.2015, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de împrejurarea că aceasta nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în București, .. 9.

În susținere, pârâta a arătat că Administrația Fondului Imobiliar a primit înștiințare că . SRL nu mai funcționează în spațiu în favoarea . și totodată a făcut o cerere să i se restituie chiria plătită anticipat fapt car s-a și întâmplat.

. SRL a depus nota de reziliere la Registrul Comerțului și a cerut închiderea punctului de lucru și suspendarea activității, fiind emisă și o cerere de înregistrare la Registrul Comerțului.

Pârâta a arătat că din ziua preluării spațiului a plătit chiria pentru acesta aproximativ 2 ani de zile fără să i se întocmească nici un act legal pentru funcționare în acest spațiu.

În concluzie, pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece aceasta era și este obligată să încheie fără forme legale deoarece ocupă acest spațiu.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare la data de 03.07.2015, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, învederând că societatea pârâtă nu are nici un argument în susținerea excepției invocate. Astfel, a arătat că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilul situat în .. 9, sector 5 București a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, decret emis în baza Consiliului de Stat.

De asemenea, în ciuda faptului că pârâta contestă calitatea de proprietar a Municipiului București, aceasta solicită respingerea acțiunii pe motiv că primăria era și este obligată să-i încheie un act valabil în baza căruia să funcționeze în spațiu.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părți.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată.

Astfel, reclamanta a făcut dovada faptului că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 5, din evidențele autorității publice locale reieșind faptul că imobilul a intrat în patrimoniul reclamantei în baza Decretului nr. 92/1950 (fila 29 - 36).

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor conținute de art. 36 C.. și art. 248 C..

Cererea este întemeiată.

Acțiunea în evacuare reprezintă un mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate sau a unui alt drept real, prin care se tinde la reintrarea în posesia materială a bunurilor imobile, ocupate ori deținute fără drept/fără titlu de terțe persoane.

În drept, acțiunea în evacuare are ca fundament dispozițiile conținute de art. 480 cod civil de la 1865 și art. 555 din actualul Cod civil.

Reclamanta a încheiat cu . SRL contractul de închiriere nr. 4329/12.05.2008 (fila 14), având ca obiect imobilul în București, ., sector 5. Contractul a fost închiriat pentru un termen de 5 ani, iar la dosar nu există dovada faptului că termenul ar fi fost prelungit. Cu toate acestea, din verificările efectuate de reclamantă, rezultă că, în fapt, spațiul este ocupat de societatea comercială pârâtă (fila 8 - 10). Din argumentele conținute de întâmpinare, nu rezultă că pârâta ar avea un titlu locativ cu privire la spațiul închiriat de . SRL, proprietatea reclamantei.

Pârâta a fost notificată la data de 27.01.2015, prin executor judecătoresc, după cum rezultă din notificarea depusă la dosarul cauzei (fila 26), dispozițiile conținute de art. 1.038 C.. fiind respectate.

Pentru aceste argumente, instanța va reține caracterul întemeiat al cererii și va dispune evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei.

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor conținute de Titlul XI Cartea a VI-a din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C.., pârâta va fi obligată la plata sumei de 744 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea notificărilor efectuate prin mijlocirea executorului judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată de reclamantul M. București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu pe pârâta . SRL, CUI_, cu sediul în București, ., sector 2.

Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, ., sector 5.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 744 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

A. M. S. O. M. P.

Red. 28.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 5305/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI