Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5307/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5307/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5307/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5307

Ședința din Camera de Consiliu din data de 07.07.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. M. S.

GREFIER – O. M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâta T. E. C., având ca obiect pretenții cu valoare redusă (art. 1025 și urm. C.proc.civ.).

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și competența potrivit art. 131 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța constată cererea de chemare in judecată legal timbrată.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri, solicitate de către reclamantă, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, având în vedere dispozițiile art. 258 C., o încuviințează.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015, sub nr._, reclamanta . SA la chemat-o în judecată pe pârâta T. E.-C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1080,32 lei, reprezentând debit principal la care se adaugă dobânda contractuală în cuantum de 270,25 lei și cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a derulat cu pârâta raporturi contractuale, în baza cărora a livrat energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.

Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.

Potrivit art. 7 lit. c) din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.

În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta arată că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004.

În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre debitor și E. E. MUNTENIA SA, stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă din situația financiară a debitorului.

Prin urmare, reclamanta a arătat că și-a onorat obligația de a furniza debitorului energie electrică, fără ca acesta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 1270, art. 1516, art. 1535 Noul Cod Civil, art. 969 și urm. art. 1073 Vechiul Cod civil, art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, art. 155 alin. 28 Cod fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr. 1007/2004, Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Ordinul nr. 5/21.02.2003, Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007.

În susținerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri (f. 10-39).

Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri, la solicitarea reclamantei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X, cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă”, din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.

Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.

În continuare, instanța reține că între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice de natură contractuală, fapt probat prin facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, emise în perioada 31.07.2012 – 13.05.2013 (fila 10 - 39).

Din punct de vedere probatoriu, instanța apreciază că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 C.civ. și urm. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1082 C.civ.

În aceste condiții, în baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că pârâta datorează suma de 1.080,32 lei cu titlu de debit principal, reprezentând obligații contractuale neonorate (facturi neachitate) și a sumei de 270,25 lei reprezentând penalități convenționale de întârziere, astfel cum au fost calculate de reclamantă prin fișa de calcul de la fila 10.

Analizând cererea accesorie a reclamantei, prin care solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri, instanța reține că aceasta este întemeiată. În adevăr, dispozițiile conținute de art. 1.031 C.. prevăd „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei este în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru aceste considerente instanța va admite cererea, cu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . SA, CUI_, cu sediul procesual ales în București, .. 10A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâta T. E.-C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., sector 5.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.350,57 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neonorate, emise în perioada 31.07.2012 – 13.05.2013 și penalități convenționale de întârziere.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. AMS/OMP 24.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5307/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI