Contestaţie la executare. Sentința nr. 4916/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4916/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 4916/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4916/2015

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: M. – D. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestatoarea V. A. și pe intimata A. DE P. . obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 18.06.2016, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 22.06.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.03.2015, sub nr._, contestatoarea V. A. a solicitat in contradictoriu cu intimata A. DE P. . imobiliare întocmite la data de 09.05.2014 în dosarul nr. 71/B/2013 al B. M. B..

In motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că prin somația imobiliară emisă de B. M. B. i s-a adus la cunoștință că imobilul în care locuiește, situat în București, .. 1, ., apt. 220 va fi vândut la licitație publică la suma de 111.610 lei.

A susținut contestatoarea că prețul corect al imobilului este de 150.000 lei și că raportul de evaluare întocmit în cauză de expertul C. G. nu este corect întrucât expertul nu a vizitat imobilul pentru a constatat îmbunătățirile existente și nu a stabilit prețul prin raportare la prețul imobilelor din zonă. S-a arătat că prin Publicația de vânzare emisă la 03.03.2015 se dorește vânzarea imobilului la un preț derizoriu.

Cererea nu a fost motivată in drept.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1000 lei (f. 386).

La data de 02.04.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

In susținere, intimata a arătat că actele de executare efectuate de in dosarul nr. 71/B/2013 al B. M. B. sunt legale, având la bază două sentințe civile definitive pronunțate in urma litigiilor avute cu partea contestatoare.

A mai arătat intimata că promovarea prezentei contestații reprezintă doar o încercare a debitoarei de tergiversare a procedurii de executare silită.

In drept, au fost invocate disp. art.205, art. 451 și art. 452 NCpc.

Urmare solicitării instanței au fost comunicate fotocopii de pe actele de executare efectuate in dosarul nr. 71/B/2013 al B. M. B..

La data de 06.05.2015, prin serviciul registratură, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare - fila 17.

Prin răspunsul la întâmpinare contestatoarea și-a completat contestația la executare, solicitând anularea procesului verbal de licitație din data de 16.03.2015 întocmit în dosarul 71/B/2013 al B. M. B..

În motivarea acestei cereri s-a reiterat faptul că imobilul a fost incorect evaluat de expert.

Instanța a încuviințat in prezenta cauză proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 18.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare atât prin cererea introductivă, cât și prin cererea completatoare, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 21.03.2013, intimata Asociația de proprietari . de creditor, a înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești M. B. și M. A. M. o cerere de executare silită, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 6928/09.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, decizia civilă nr. 986/A/06.11.2012 pronunțată de Tribunalul București secția a IV- a civilă în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 7269/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 6928/09.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ contestatoarea a fost obligată să achite intimatei suma de 7.507 lei cu titlu de cheltuieli de judecată iar prin decizia civilă nr. 986/A/06.11.2012 pronunțată de Tribunalul București secția a IV- a civilă a fost obligată să achite intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 7269/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ contestatoarea a fost obligată la plata către intimată a sumei de 18.169,12 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere, penalități, fond de rulment și de reparații și a sume de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 29.03.2013 a Judecătoriei sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii mai sus menționate iar la data de 09.05.2014 a fost emisă somația imobiliară comunicată contestatoarei la data de 03.06.2014 (f. 147) prin care i s-a pus în vedere să achite în termen de 5 zile suma de 27.176,12 lei reprezentând debit și suma de 8. 705,08 lei reprezentând cheltuieli de executare, în caz contrar urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului situat în București, .. 1, ., apt. 220, sector 5 (f. 142).

Prin încheierea din data de 11.07.2014 executorul judecătoresc a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului situat în București, .. 1, ., apt. 220 (f. 159).

Prin încheierea din 19.09.2014 executorul judecătoresc M. B. a fixat prețul imobilului, preț de pornire a licitației, la valoarea stabilită de expertul evaluator a C. G., respectiv suma de 111.610 lei (f. 236). Această încheiere a fost comunicată contestatoarei la data de 19.09.2015 (f.237).

La data de 22.09.2014 s-a emis prima publicație de vânzare în care s-a menționat că la data de 27.10.2014 urma să aibă loc vânzarea la licitație publica a imobilului, cu prețul de incepere a licitatiei de 111.610 lei (f.240). Publicația de vânzare din data de 22.09.2014 și raportul de expertiză evaluatorie au fost comunicate contestatoarei la 30.09.2014 (f.252). La data de 08.12.2014 s-a emis cea de-a doua publicație de vânzare (f.254) comunicată părții contestatoare la 22.12.2014 (f. 267).

La 15.01.2015 s-a întocmit o nouă publicație de vânzare, prețul de pornire a licitației fiind stabilit de această dată la suma de 83.707,50 lei - 75% din prețul de pornire al primei licitații (277), publicație comunicată debitoarei la 02.02.2015 (f. 286). Au mai fost întocmite în cauză publicațiile de vânzare din 11.02.2015 (f. 303) și din 03.03.2015 (f. 345) iar la licitația publică organizată la data de 16.03.2015 imobilul a fost vândut la prețul de_ lei terțului adjudecatar S. F. (f. 426-428). Procesul-verbal de licitație din data de 16.03.2015 a fost comunicat contestatoarei la data de 17.03.2015 (f. 446).

Conform art. 714 alin. 1 pct.1 și 3 C., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;(...) 3.debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.

În speță, somația imobiliară emisă de B. M. B. la 09.05.2014 a fost comunicată contestatoarei la data de 03.06.2014 (f. 147), astfel încât formularea unei contestații la executare împotriva executării silite înseși la mai mult de 9 luni de la comunicarea somației, respectiv la data de 10.03.2015 conform ștampilei departamentului Registratură (f. 1) apare ca fiind evident tardivă.

Totuși, instanța constată că, deși pe calea contestației la executare contestatoarea a solicitat doar anularea somației din data de 09.05.2014, în fapt criticile sale vizează raportul de expertiză realizat în cauză de expertul C. G., contestatoarea susținând că imobilul a fost subevaluat prin expertiza dispusă. Suma la care a fost evaluat imobilul prin raportul de expertiză, respectiv 111.610 lei, i-a fost adusă la cunoștință contestatoarei la data comunicării încheierii din 19.09.2014, emise în baza prevederilor art. 837 C.pr.cv (f.236) iar raportul de expertiză i-a fost comunicat contestatoarei odată cu prima publicație de vânzare, respectiv la data de 30.09.2014 (f. 251). Prin urmare, față de prevederile art. 714 alin. 1 pct. 1 C.pr.cv, contestatoare putea contesta raportul de expertiză cel mai târziu la data de 16.10.2014. Așadar, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 10.03.2015, termenul legal imperativ de 15 zile în care contestatoarea putea contesta raportul de expertiză era împlinit, astfel încât contestarea acestuia apare ca fiind tardivă.

În privința contestației formulate prin cererea completatoare împotriva procesului - verbal de licitație din data de 16.03.2015, instanța are în vedere că, deși actul de executare a fost comunicat contestatoarei la data de 17.03.2015 (f.446), contestația împotriva acestuia a fost introdusă abia la data de 06.05.2015 (f.17). Or, în condițiile în care, potrivit art. 714 alin. 1 pct.1 C. contestația îndreptată împotriva procesului-verbal de licitație din data de 16.03.2015 putea fi formulată în termen de 15 zile de la comunicare procesului-verbal de licitație, contestația formulată la 06.05.2015 este tardiv introdusă.

Pentru toate aceste considerente, reținând că atât contestația formulată prin cererea introductivă, cât și cea formulată prin cererea completatoare a fost tardiv introdusă, instanța apreciază întemeiată excepția tardivității formulării prezentei contestații la executare, motiv pentru care o va admite și va respinge contestația la executare, ca tardivă.

În temeiul art.453 alin.1 C.pr.cv, instanța o va obliga pe contestatoare, care a pierdut procesul, să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului ales, achitat de aceasta potrivit chitanței de la fila 10.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată din oficiu.

Respinge ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea V. A., cu domiciliul in București, sector 5, Al. Podul Giurgiului, nr. 1, ., . cu intimata A. DE P. . in București, sector 5, Al. Podul Giurgiului, nr. 1.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Obligă pe contestatoare să plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.I. 30 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4916/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI