Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5306/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5306/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5306/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5306
Ședința din Camera de Consiliu din data de 07.07.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. S.
GREFIER – O. M. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul I.I. L. P. și pe pârâții A. E. și P. M. F., având ca obiect pretenții cu valoare redusă (art. 1025 și urm. C.proc.civ.).
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, apărătorul reclamantului a depus o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, după care,
Verificându-și competența potrivit art. 131 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța constată cererea de chemare in judecată legal timbrată.
Deliberând asupra cererii de amânare formulată de apărătorul reclamantei, instanța o respinge având in vedere că nu este temeinic justificată.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile inchise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2015, sub nr._, reclamantul I.I. L. P. i-a chemat în judecată pe pârâții A. E. și P. M. F., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2090 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă dobândă contractuală în cuantum de 0,21% din valoarea debitului restant pentru fiecare zi de întârziere și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâții contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
Totodată, reclamanta a precizat că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, punând la dispoziția compărătorilor marfa vândută, însă aceștia din urmă nu și-au îndeplinit obligația de a plăti prețul la data și la termenele convenite.
De asemenea, părțile au convenit ca în cazul neplății sau plății cu întârziere, cumpărătorii datorează daune moratorii sub forma unor penalități stabilite pe zi de întârziere, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 1538 Cod civil.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1164, art. 1538 Cod civil.
În susținere, au fost anexate cererii de chemare în judecată, în copie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 64/20.12.2013, factura . nr. 306/02.04.2015, notă de calcul penalități.
La data de 21.05.2015, pârâta A. E. a depus formular de răspuns prin care a arătat că recunoaște parțial debitul, întrucât nu i s-a înmânat o copie a contractului și nici chitanțele de plată pe lunile martie și aprilie 2014.
La data de 21.05.2015, pârâtul P. M. F. a depus formular de răspuns prin care a arătat că nu recunoaște debitul.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri, la solicitarea părților.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
În continuare, instanța reține că între părțile litigante s-au derulat raporturi juridice de natură contractuală, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 64/20.12.2013 (fila 4 - 5).
În baza contractului cadru mai sus amintit, reclamanta a emis factura fiscală . nr. 306 (fila 6).
Potrivit art. 1.270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, text de lege care dincolo de a fi o metaforă încorporează un principiu de bază al materiei contractuale, și anume forța obligatorie a contractelor, astfel cum rezultă și din denumirea marginală a articolului.
În temeiul acestei reguli de drept instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.
Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare.
Pârâta datorează suma de 2.090 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale.
Debitoarea nu va fi însă obligată la plata penalităților convenționale de întârziere în considerarea caracterului abuziv (nul) al acestei clauze.
Legea nr. 193/2000 definește noțiunea de clauză abuzivă ca fiind o dispoziție contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților – art. 4 alin. (1) din lege.
Așadar, clauza abuzivă se caracterizează prin trei elemente definitorii: 1. nu a fost negociată direct cu consumatorul 2. creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților 3. profesionistul nu a respectat cerințele bunei-credințe.
Cu privire la prima cerință, a lipsei negocierii directe, art. 4 alin. (2) stabilește că o clauză se consideră a nu fi negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, indicându-se ca exemplu cazul contractelor standard preformulate. O importanță practică deosebită o prezintă și regula conținută de art. 4 alin . (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, care prevede: „dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens ”.
Efectul constatării/declarării ca abuzive a unei clauze contractuale a unei clauze contractuale este nulitatea absolută parțială sau totală, cu consecința lipsirii dispoziției contractuale abuzive de efecte juridice.
Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede textual „clauzele cuprinse în contract (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului (cazul nulității parțiale), numai dacă după eliminarea mai poate continua (cazul nulității totale)”.
Astfel, noțiunea de nu creează obligații pentru consumator conținută de art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii („Member States shall ley down that unfair terms (…) not be binding on the consumer (…) ” – varianta în limba engleză), a fost receptată în dreptul intern ca reprezentând un motiv de nulitate parțială sau totală a contractului.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 TFUE de Audencia Provincial de Barcelona (Spania), în procedura Banco Espanol de Credito SA vs. Joaquin Calderon Camino, a marcat o evoluție a jurisprudenței instanței europene în materia efectelor generate de constatarea caracterului abuziv al unei clauze conținută de un contract încheiat între un profesionist și un consumator.
Problema de drept supusă analizei instanței europene se referea, în esență, la posibilitatea instanțelor naționale de a modifica clauzele abuzive, în sensul unei recalibrări a efectelor produse de aceste dispoziții contractuale, în scopul eliminării caracterului abuziv al clauzei.
CJUE a reiterat că, principial, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiilor redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea influența asupra conținutului acestora (fiind amintite hotărârile Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores, Mostaza Claro, Asturcom Telecomunicaciones).
De asemenea, instanța europeană reamintește că instanțele naționale sunt obligate să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale și să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor (par. 42).
Prin argumentele expuse în cadrul par. 65 și urm., Curtea stabilește că instanțele naționale nu pot modifica clauzele contractuale, în vederea eliminării caracterului abuziv, ci clauzele urmează a fi eliminate integral, iar contractul va continua să producă efecte doar dacă legislația internă permite acest lucru.
Raportat la datele concrete ale speței, instanța reține că: 1. pârâta are calitatea de consumator, iar reclamanta are calitatea de profesionist; 2. contractul încheiat de părți intră în sfera de reglementare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind protecția consumatorilor; 3. contractul nu a fost negociat direct de părți, ci este un contract preformulat la care pârâta a aderat; 4. clauza referitoare la penalitățile convenționale de întârziere în cuantum procentual de 0,21% pe zi de întârziere generează un dezechilibru economic semnificativ, în considerarea faptului că penalitățile de întârziere sunt mult peste dobânda legală stabilită de BNR, iar dispozițiile contractuale nu prevăd nicio limitare a acestor penalități.
Cererea de valoare redusă va fi respinsă în cea ce în privește pe pârâtul P. M. F.. Astfel, instanța remarcă faptul că acesta nu a semnat contractul. În aceste condiții, contractul nu are forța probată a unui înscris sub semnătură privată, în cea ce îl privește pe pârât, iar în lipsa altor mijloace de probă, instanța reține că între reclamant și pârât nu există raporturi contractuale.
În drept, instanța reține incidența dispozițiilor conținute de art. 273 C.. și art. 268 C..
Analizând cererea accesorie a reclamantei, prin care solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cereri, instanța reține că aceasta este întemeiată. În adevăr, dispozițiile conținute de art. 1.031 C.. prevăd „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată”. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei este în cuantum de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, redusă proporțional cu partea din cerere respinsă.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea, cu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de valoare redusă privind pe reclamantul I.I. L. P., CUI_, cu sediul în ., și pe pârâții A. E. (_) și P. M. F. (_), ambii cu domiciliul în București, ., sector 5.
Obligă pârâta A. E. la plata către reclamantă a sumei de 2.090 lei, reprezentând obligații contractuale neonorate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5307/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4933/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
