Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7293/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7293/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7293/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.7293
Ședința din camera de consiliu din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul F. B..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la sfârșitul ședinței, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa reclamantei.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., fiind primul termen de judecată, își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.1.027 C.pr.civ. raportat la art.94 pct.1 lit.j și art.107 C.pr.civ.
În temeiul art.258 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, precum și cu interogatoriul pârâtului, considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Instanța constată lipsa pârâtului de la interogatoriu, deși a fost legal citat a se prezenta în vederea administrării acestei probe, sub sancțiunea prevăzută de art.358 C.pr.civ.
În temeiul art.394 C.pr.civ., instanța, fiind lămurită, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 07.07.2015, sub nr._, reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul F. B., a solicitat instanței obligarea acestuia la plata sumei de 707,09 lei reprezentând contravaloarea facturi neachitate la termenul scadent, obligarea acestuia la plata sumei de 100 lei reprezentând reducerea aferentă taxei de activare a cartelelor S. în posesia cărora a intrat pârâtul conform ofertei 2x50 lei taxă de activare/cartelă S., 500 lei reprezentând reducerea aferentă taxei de utilizare rețea/internet pentru cele două cartele S. achiziționate în condițiile ofertei 2x250 lei taxă de utilizare rețea/internet/cartelă S., a dobânzii contractuale de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data de 30.08.2014 pentru factura nr._/18.07.2014, 01.10.2014 pentru factura nr._/19.08.2014, 01.11.2014 pentru factura nr._/18.09.2014, 01.12.2014 pentru factura nr._/20.10.2014, 01.01.2015 pentru factura nr._/18.11.2014, 01.02.2015 pentru factura nr._/18.12.2014, 12.04.2015 pentru factura nr._/06.04.2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale conform contractului nr._, în baza cărora pârâtul F. B. a achiziționat de la societatea reclamantă, conform ofertei, serviciul de televiziune și telefonie, respectiv două abonamente aferente pachetului Digi Mobil Optim Nelimitat cu două cartele S. și două telefoane Allview A4 you, având seriile_ și_, la preț promoțional, în 16, respectiv 14 rate lunare. Astfel, pârâtul a încheiat contractul nr._ pe o perioadă de minim 24 luni, obligându-se să achite contravaloarea abonamentelor achiziționate și a serviciilor pe întreaga perioadă contractuală.
La data de 01.02.2015, contractul nr._ a fost reziliat în temeiul art. 5.2 lit.a din condițiile generale la contract, articol ce instituie un pact comisoriu de grad IV, ca urmare a neachitării facturilor ce fac obiectul prezentului contract, pârâtul datorând penalități de întârziere de 216,88 lei, respectiv 100 lei reprezentând reducerea aferentă taxei de activare a cartelelor S. în posesia cărora a intrat pârâtul conform ofertei 2x50 lei taxă de activare/cartelă S., 500 lei reprezentând reducerea aferentă taxei de utilizare rețea/internet pentru cele două cartele S. achiziționate în condițiile ofertei 2x250 lei taxă de utilizare rețea/internet/cartelă S., conform prevederilor contractuale.
Reclamanta a prestat serviciile prevăzute în contract în sarcina sa, însă pârâtul nu și-a respectat obligația corelativă de plată a acestor servicii.
Totodată, reclamanta a învederat instanței faptul că se bucură de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1270 C.civ., art.1516 C.civ., art.1530 și urm. C.civ., art.1025-1032 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit art.6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat, precum și cu interogatoriul pârâtului.
Deși legal citat, pârâtul F. B. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și pentru a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 12.10.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, precum și cu interogatoriul pârâtului, considerându-le ca fiind admisibile, în sensul de pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, termen la care a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
Analizând condițiile de admisibilitate a cererii, instanța reține că reclamanta a optat pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prevăzută de Titlul X din codul de procedură civilă (2010), iar potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C.pr.civ., „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.”
Alineatele 2 și 3 ale art.1025 C.pr.civ. exclud de la această procedură materia fiscală, vamală sau administrativă, cererile privind răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, precum și cereri privind: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale născute din raporturi de familie, moștenire, insolvență, concordat preventiv, procedura de lichidare a societăților insolvabile și alte proceduri asemănătoare, asigurările sociale, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile (cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unor sume de bani), arbitraj și atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Raportat la dispozițiile art.1025 C.pr.civ., instanța constată că prezenta cerere în materia răspunderii civile contractuale nu este exclusă acestei proceduri speciale și că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prin prisma cuantumului pretențiilor solicitate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că între părți s-a încheiat un contract de furnizare servicii, în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să presteze pârâtului servicii R. & R., în schimbul unui preț.
În baza acestor raporturi contractuale, reclamanta a emis facturile fiscale atașate la dosar, în cuantumul pretins de reclamantă.
În schimb, pârâtul nu a administrat dovezi în privința motivelor pentru care nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor prestate și nici nu a probat faptul că obligația de plată s-ar fi stins printr-un alt mod de stingere a obligațiilor admis de lege, în condițiile în care nici nu s-a prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul, deși legal citat cu această mențiune, în care condiții instanța socotește această împrejurare drept un început de dovadă în folosul reclamantei, în condițiile art.358 C.pr.civ., care se coroborează cu proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.
Or, conform dispozițiilor art.1.516 alin.1 C.civ. (2009), “creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”, în caz contrar, “atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere”, creditorul putând, “la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin”, să obțină, dacă obligația este contractuală, executarea silită în natură a obligației (art.1.516 alin.2 pct.1 C.civ., coroborat cu art.1527 alin.1 C.pr.civ.), iar întrucât obligația ce se cere a fi executată este una având ca obiect plata unei sume de bani, ea este susceptibilă întotdeauna de executare silită în natură, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Întrucât reclamanta a făcut dovada existenței unui contract între părți, pentru furnizarea serviciilor, în sarcina pârâtului s-a născut prezumția de neexecutare a contractului, respectiv prezumția de culpă în neexecutarea contractului, fără ca acesta să fi făcut dovada unui caz fortuit sau de forță majoră care să îl fi împiedicat să execute la timp obligația de plată a prețului serviciilor prestate de către reclamantă.
În privința capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, în condițiile în care trebuie să se constate corecta aplicare a clauzei penale în raporturile dintre părți, pentru a putea decide cu privire la existența sau inexistența obligației de plată a sumei pretinse cu acest titlu.
Chiar dacă contractul de prestări servicii a fost asumat în integralitate prin semnătură de către pârât, nu se poate face abstracție de faptul că acesta reprezintă contract de adeziune, cu clauze preformulate de către reclamantă, nenegociate direct cu clientul, având în vedere că în contract nu se indică nicio clauză penală care să intervină în situația achitării cu întârziere a debitului principal, la dosarul cauzei nefiind depusă dovada unei astfel de înțelegeri între părți, fie și sub forma unor condiții generale, dar pentru care reclamanta să fi făcut dovada negocierii lor cu clientul, ci din contră, la dosarul cauzei reclamanta a depus o . înscrisuri sub denumirea de “ condiții generale” (la punctul nr.3.6), în legătură cu care nu există dovada negocierii lor cu pârâtul.
Mai mult, instanța reține că respectivul contract de prestări servicii, fiind un contract de adeziune, cu clauze preformulate de către creditoare, nenegociate direct cu consumatorul, poate atrage incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Conform art.4 alin.1 din acest act normativ, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Or, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a conturat definiția consumatorului, acesta din urmă fiind privit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică. Jurisprudența comunitară a statuat că cel care acționează în calitate profesională nu poate fi considerat consumator (C.J.C.E. 19.01.1993, cauza C 89/91, Shearson) și a evidențiat posibilitatea judecătorului național de a declara din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale, adică al unor termeni incorecți sau neloiali din cuprinsul contractului. În acest sens, s-a statuat că lipsa unui echilibru între consumator și comerciant sau furnizor poate fi corectată doar prin intermediul unor acțiuni pozitive si care să nu aibă legătura cu părțile actuale ale contractului (cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero C – 240/98).
În acest sens, instanța constată că prin contract (“condiții generale”) se reglementează dreptul prestatorului de a percepe penalități de întârziere care pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, fără ca o clauză penală similară să fie stipulată în favoarea consumatorului, în cazul în care prestatorul nu își îndeplinește el însuși, în termenul contractual stabilit, propriile obligații. De aceea, trebuie avute în vedere mențiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către comerciant, dar și cele prevăzute la litera r), care se referă la permisiunea pentru comerciant de a obține unele sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
La fel, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei și de 500 lei reprezentând reducerea aferentă taxei de utilizare rețea/internet pentru cartelele S. achiziționate, instanța reține că în privința acestuia nu s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada încetării contractului înainte de expirarea duratei inițiale sau a duratei extinse, prin reziliere.
La fel, și în privința acestei reduceri aferente taxei de utilizare rețea/internet pentru cartelele S. achiziționate, sunt incidente dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, mai precis mențiunile cuprinse la litera r), care se referă la permisiunea pentru comerciant de a obține unele sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul F. B. și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 707,09 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate, respingând, în rest, ca neîntemeiată cererea.
În temeiul art.451 alin.1 și art.453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere soluția de admitere a acțiunii, reținându-se culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (dovada la fila 3 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., cu sediul în București, . 2000 Building, nr.75, Faza I, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul F. B., cu domiciliul în București, ., nr.23, ., ., sector 5.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 707,09 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunicații prestate, respingând, în rest, ca neîntemeiată cererea.
Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 4 ex/22.10.2015
Se vor efectua 2 .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7296/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7271/2015.... → |
|---|








