Contestaţie la executare. Sentința nr. 7279/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7279/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7279/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7279
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații T. C. și T. A.-M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata T. C., personal și asistată de avocat C. Ș. C., cu împuternicire avocațială la fila 47 din dosar și intimata T. A.-M., reprezentată de avocat G. Seucan, cu împuternicire avocațială la fila 57 din dosar, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina contestatorului.
Instanța procedează la verificarea identității intimatei T. C., pe baza actului de identitate prezentat.
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art.714 alin.1 raportat la art.651 alin.1 și alin.3 C.pr.civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.138/2014 (având în vedere că executarea silită a început ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale).
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Având cuvântul, intimata T. C., prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Având cuvântul, intimata T. A.-M., prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, iar, în acest sens, depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, respectiv dovada efectuării plății către ambele intimate în data de 05.10.2015.
Instanța procedează la comunicarea către intimate, prin reprezentant, a exemplarului în plus al întâmpinării formulate de cele două intimate.
Instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează tuturor părților proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, intimata T. C., prin reprezentant, solicită respingerea contestației la executare, reiterând motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Astfel, apreciază că dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.2033/2013 nu au aplicabilitate în speța de față, întrucât despăgubirile acordate celor două intimate s-au datorat faptului că, în calitate de chiriaș, au pierdut proprietatea apartamentului cumpărat în baza acestei legi, toate astea în conformitate cu dispozițiile procedurii operaționale - domeniul de aplicare – pct.2.2.
Al doilea motiv de contestație, respectiv faptul că nu s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, ci s-a procedat direct la executarea silită, nu este întemeiat, în condițiile în care de la data rămânerii definitive a titlului executoriu și până la introducerea cererii de executare silită, au trecut aprox.8 luni, perioadă în care contestatorul avea obligația de a achita debitul, nefiind necesar ca acesta să fie pus în întârziere sau să fie somat. Totodată, în ceea ce privește termenul de grație de 6 luni invocat de către contestator, precizează că nici acest argument nu este întemeiat, întrucât plata a fost deja efectuată, astfel că nu se poate invoca lipsa de fonduri. Or, acest termen de 6 luni poate fi instituit în beneficiul contestatorului numai în caz de lipsă de fonduri și pentru motive temeinice.
Nu în ultimul rând, intimata învederează că onorariul perceput de executorul judecătoresc a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/2000. Referitor la perceperea de executorul judecătoresc și a taxei pe valoare adăugată, arată că executorul judecătoresc este înregistrat în scopul perceperii de TVA, iar această taxă este doar colectată de către executor, urmând să fie virată chiar în conturile contestatorului. Fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, intimata T. A.-M., prin reprezentant, achiesează la concluziile de respingere a contestației la executare, astfel cum au fost prezentate de reprezentantul intimatei T. C., precizând însă că s-a așteptat 8 luni pentru efectuarea plății benevol, solicitând să se aibă în vedere că Hotărârea nr.74/2014 a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, invocată de contestator, nu este un act normativ obligatoriu, ci doar o recomandare de a apela la procedura prevăzută de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.2033/2013. Însă, chiar aceste dispoziții legale prevăd faptul că nu sunt aplicabile în situația sumelor reprezentând restituire de preț sau preț actualizat întemeiat pe motivele prevăzute de Legea nr.10/2001.
Totodată, solicită să fie respins și motivul invocat cu privire la onorariul executorului, cheltuielile încadrându-se în limitele legale admise.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea contestație la executare astfel cum a fost formulată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Instanța, fiind lămurită, în condițiile art.394 alin.1 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 02.06.2015, sub nr._, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimatele T. C. și T. A.-M., a solicitat instanței admiterea contestație la executare astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării executării silite și a tuturor actelor de executare emise de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D. și D.”, în dosarul de executare nr. 362/2015, respectiv somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 15.05.2015, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că prin somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 15.05.2015 emise de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „D. și D.”, în dosarul de executare nr. 362/2015, la cererea intimatelor, s-a solicitat plata sumelor de 89.369 euro reprezentând debit principal, 3.150 lei cheltuieli de judecată și 11.785,26 lei cheltuieli de executare, dintre care 9.500,29 lei onorariul executorului judecătoresc și 2.280,07 lei TVA.
În primul rând, contestatorul apreciază că executarea silită pornită împotriva sa în dosarul de executare sus-menționat este nelegală și netemeinică, având în vedere că au fost încălcate dispozițiile Hotărârii nr. 74/05.12.2014 adoptată de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin care se recomandă executorilor judecătorești ca, în cazul procedurilor de executare silită care vizează debitori instituții publice (M.F.P. și A.N.A.F.), să se țină cont de procedura specială prevăzută de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2033/2013, situație în care executorul putea, cel mult, să solicite transmiterea unei somații de plată în scopul comunicării datelor necesare în vederea virării sumelor datorate, fără a fi stabilite cheltuieli de executare, iar nu să se procedeze direct la executarea silită.
Prin urmare, este nelegală demararea procedurii de executare silită și mai ales stabilirea în sarcina debitorului a unor cheltuieli de executare silită într-un termen nerezonabil, fără a i se acorda acestuia posibilitatea de a-și achita obligațiile de bunăvoie, conform dispozițiilor art. 622 alin.1 și alin. 2 C.pr.civ.
Totodată, față de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 2/2002, contestatorul apreciază că executorul judecătoresc nu a luat în considerare termenul de grație de 6 luni în care instituția debitoare avea posibilitatea legală de a efectua plata voluntar.
Față de aceste aspecte, apreciază că, în mod greșit, executorul a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice cheltuieli de executare silită în cuantum de 11-785,26 lai, deși nu a trecut termenul de 6 luni, fapt pentru care solicită anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, la care se adaugă TVA, precizează că acesta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr. 188/2000.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, contestatorul arată că, prin continuarea executării silite, instituția contestatoare este grav prejudiciată, atâta vreme cât în disprețul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 2/2002, există riscul executării silite, deși legiuitorul a stabilit un termen de grație de 6 luni, în interiorul căruia debitorul putea lua măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 622 și urm. C.pr.civ., O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 92/2011.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei a fost depus dosarul de executare silită nr.362/2015 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „D. și D.”.
În data de 26.06.2015, intimatele T. C. și T. A.-M. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatele au arătat că motivele invocate de către contestator, în susținerea pretențiilor sale, sunt inexistente, irelevante sau inaplicabile speței.
Astfel, în legătură cu primul motiv de contestație, apreciază că dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.2033/2013 nu este aplicabil în speță, întrucât conform Procedurii Operaționale – Domeniul de Aplicare – pct.2.2. „prezenta procedură nu este aplicabilă: 5) În cazul sumelor reprezentând restituire preț actualizat sau preț de piață acordat conform dispozițiilor art.50 alin.2 și art.501 din Legea nr.10/2001 … pentru imobilele achiziționate în temeiul legii nr.112/1995…”.
În al doilea rând, intimatele învederează că, deși contestatoarea a avut la dispoziție suficient timp pentru a-și îndeplini obligația de plată benevol, nu a înțeles să facă acest lucru, astfel că s-a procedat la executarea silită.
Referitor la nerespectarea termenului de grație de 6 luni instituit de art. 2 din O.G. nr. 2/2002, precizează că aceste dispoziții sunt aplicabile numai în cazul în care este dovedită o lipsă de fonduri, iar, conform art. 6 din O.G. nr. 2/2002, acest termen de grație trebuia solicitat expres în instanță și doar pentru motive temeinice, neputând opera de drept.
Cu privire la cheltuielile de executare silită, arată că acestea se încadrează în limitele stabilite de dispozițiile legale în materie.
În ceea ce privește TVA-ul perceput peste onorariul executorului, acesta reprezintă un impozit general de consum, care se aplică tuturor activităților economice, executorul judecătoresc fiind înregistrat în scopuri de TVA. Astfel, TVA-ul nu poate fi considerată parte din onorariul de executare sau din cheltuielile de executare, atât timp cât ea este doar colectată, fiind ulterior virată în bugetul organelor din subordinea contestatorului.
În drept, intimatele au invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, intimatele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
În data de 30.06.2015, intimata T. A.-M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a reiterat concluziile de respingerea a contestației la executare invocate prin întâmpinarea anterior depusă.
La termenul din data de 12.10.2015, instanța, în temeiul art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., a încuviințat tuturor părților proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze și a rămas în pronunțare pe fondul contestației la executare.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că la data de 13.05.2015, intimații T. C. și T. A.-M., în calitate de creditori, au înregistrat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați “D. și D.” o cerere de executare silită împotriva contestatorului Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de debitor, în temeiul titlului constând în sentința civilă nr2331/15.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 5 București, pronunțată în dosarul nr._/3/2010, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1385 R/29.09.2014 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2010**, în vederea recuperării, pe de o parte, a sumei de 44.684,50 euro cu titlu de debit și a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ambele în favoarea creditoarei T. C., iar, pe de altă parte, a sumei de 44.684,50 euro cu titlu de debit și a sumei de 2.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ambele în favoarea creditoarei T. A.-M., executorul judecătoresc încuviințând executarea silită în temeiul titlului executoriu sus-arătat, în vederea recuperării creanței menționate, inclusiv a cheltuielilor de executare, prin încheierea din data de 13.05.2015, deschizându-se, pe cale de consecință, dosarul de executare nr.362/2015.
Totodată, instanța constată că prin încheierea din data de 15.05.2015, emisă în cadrul dosarului de executare nr.362/2015, de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați “D. și D.”, s-a stabilit suma de 11.785,26 lei cu titlu de cheltuieli de executare, din care 9.500,29 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, la care se adaugă TVA 24%, de 2.280,07 lei, precum și 4,90 lei taxe poștale.
Instanța reține că tot la data de 15.05.2015, a fost emisă somația în contra debitorului (contestator), prin care i s-a pus în vedere că are obligația de a plăti, în termen de 5 zile, pe de o parte, suma de 44.684,50 euro cu titlu de debit și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ambele în favoarea creditoarei T. C., iar, pe de altă parte, suma de 44.684,50 euro cu titlu de debit și suma de 2.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ambele în favoarea creditoarei T. A.-M., respectiv suma de 11.785,26 lei cu titlu de cheltuieli de executare, somație primită de către debitor la data de 03.06.2015, conform dovezii de înmânare de la fila 43 din dosar, debitorului fiindu-i comunicate, totodată, adresă de înființare a popririi, închierea de încuviințare a executării silite, încheirea de stabilire cheltuieli și titlul executoriu.
În drept, potrivit dispozițiilor art.663 alin.1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate realiza decât în condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, condiții ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale incidente, instanța reține că executarea silită împotriva contestatorului se desfășoară legal, fiind neîntemeiate apărările formulate prin prezenta contestație la executare, după cum se va arăta în continuare.
I. Astfel, în susținerea contestației la executare, contestatorul a învederat că somația ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (în continuare, O.G. nr.22/2002).
Or, potrivit dispozițiilor art.2 din O.G. nr.22/2002, “dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar conform prevederilor art.3 din același act normativ, “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Instanța constată că executorul judecătoresc a emis somația prin care a pus în vedere contestatoarei să se conformeze titlului executoriu, în termen de 5 zile, ceea ce este corect, în condițiile în care prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 sunt incidente doar în cazul lipsei de fonduri dovedite. Or, contestatoarei îi incumba sarcina probei din acest punct de vedere, și anume, în privința lipsei de fonduri care face imposibilă executarea silită, pentru a fi incidente dispozițiile invocate. Cu toate acestea, contestatoarea nu a depus nici la dosarul de executare, nici la dosarul prezent vreo situație contabilă cu privire la fondurile sale, apărarea sa privind lipsa de fonduri nefiind astfel întemeiată.
II. Mai departe, în susținerea contestației la executare, contestatorul a învederat că executarea silită ar fi început fără a se fi dat posibilitatea contestatorului să aducă la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită prin titlul executoriu, astfel cum rezultă din dispozițiile art.622 C.pr.civ., toate acestea în condițiile în care creditorul nu a formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești, având în vedere că o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului, motiv pentru care nu se putea trece direct la procedura de executare silită.
Această apărare formulată de către contestator este neîntemeiată, dispozițiile art.622 alin.1 C.pr.civ. nefăcând decât să stabilească că regula este îndeplinirea de către debitor de bunăvoie a obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, în lumina principiului legalității și a principiului bunei-credințe, legiuitorul afirmând că subiecții de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau pintr-un alt titlu executoriu și să execute de bunăvoie obligația care îi revine.
În caz contrar, creditorul este nevoit să recurgă la executarea silită, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art.622 alin.2 C.pr.civ., care începe odată cu sesizarea organului de executare, creditorul având dreptul de a obține executarea silită în termenul de prescriție prevăzut de lege, conform dispozițiilor art.706 și urm. C.pr.civ., dreptul fiind, astfel, al creditorului de a acționa în acest termen, iar nu al debitorului, după cum susține în mod neîntemeiat contestatorul, invocând încălcarea unei hotărâri a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (nr.74/05.12.2014) și a Ordinului M.F.P. nr.2033/2013, care, de altfel, au rol de recomandare.
Pe cale de consecință, în această situație dificilă în care se află, creditorul nevoit a recurge la executarea siltă nu mai are nicio obligație de eventuală somare a debitorului anterior momentului sesizării organului de executare, ci acesta din urmă este obligat a proceda potrivit dispozițiilor art.667 și art.668 C.pr.civ., ceea ce s-a întâmplat, în mod legal, și în prezenta cuază, după cum rezultă din cele sus-arătate, la situația de fapt reținută de instanță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.667 C.pr.civ., “dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va . de pe încheierea dată în condițiile art.666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație” (alin.1), iar “comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării” (alin.2).
Totodată, potrivit dispozițiilor art.668 C.pr.civ., “debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”.
Instanța nu poate să nu atragă atenția asupra consecințelor pe care le poate avea comportamentul contestatorului-debitor, constând în aceea de a nu plăti intimatului sumele de bani care i se cuvin în virtutea titlului executoriu. Instanța nu va reține motivele invocate de contestator, în sensul că este instituție bugetară, fapt ce ar scuza întârzierea la plată, pentru cele ce urmează.
Astfel, în cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă, conform căreia articolul 6 par.1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil; el consacră în acest fel „dreptul la o instanță”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (cauza Philis c. Greciei). Totuși, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu dacă ordinea judiciară internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți.
Hotărârea dată în cauza Hornsby c. Greciei stabilește două aspecte importante, și anume, că dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia; Statul (incluzând instituțiile publice) are obligația de a se „plia” unei hotărâri judecătorești pronunțate în contra lui (lor). În caz contrar, este încălcat articolul 6 par. 1 din Convenție, prin lipsirea lui de un efect util (cauza V. I. c. României, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei, cauza Ș. c. României).
De asemenea, în cauza Ș. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, a spus Curtea că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței. Curtea a amintit că nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
III. Instanța constată că prin prezenta contestație la executare, contestatorul este nemulțumit de aspectul care ține de cheltuielile de executare constând în onorariu de executor judecătoresc de 9.500,29 lei, la care se adaugă TVA 24%, de 2.280,07 lei.
Astfel, cu privire la cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.670 alin.3 C.pr.civ., “sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”, pentru ca în cuprinsul prevederilor art.669 alin.4 să se prevadă că “sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta (s.n.)”.
Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr.2250/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (în continuare, Ordinul nr.2550/2006), se observă că acest onorariu, prin raportare la debitul de recuperat, de 400.028,78 lei, se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ și de art.39 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești (în continuare, Legea nr.188/2000), iar aceasta dat fiind faptul că obiectul executării silite (indirecte, prin poprire) îl reprezintă o obligație de a plăti o sumă de bani, iar onorariul pentru activitatea prestată de executorul judecătoresc este inclus la pct.4 lit.d din Anexa I la Ordinul M.J. nr.2550/2006, indicându-se că “pentru creanțe în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”, adică 1% x (400.028,78-100.000) + 6.300 = 9.300,29 lei, adică exact cât a calculat și executorul judecătoresc, la această din urmă sumă adăugând suma de 200 lei privind consultanță constituire dosar și TVA-ul, de 24%, și anume, de 2.280,07 lei (din care aferent onorariului executorului de 9.300,28 lei, TVA-ul este de 2.232,06 lei, iar aferent onorariului pentru consultanță dosar de 200 lei, TVA-ul este de 48 lei).
Totodată, includerea TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este legală, în condițiile în care Ordinul nr.2250/2006 nu prevede că limita maximă a onorariului ce poate fi perceput de executor trebuie să cuprindă și taxa pe valoare adăugată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul nr.2250/2006 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată, potrivit Codului fiscal, de destinatarul final, în cazul de față: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr.2250/2006, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întreaga această sumă (onorariu cumulat cu TVA) urmând a fi suportată de contestatoarea-debitoare, în condițiile în care TVA-ul reprezintă o cheltuială de executare, separată de onorariul executorului, încadrându-se la dispozițiile art.670 alin.3 pct.7, reprezentând “alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”.
Mai mult, instanța reține că suma de 4,90 lei cu titlu de taxe poștale reprezintă, în sensul dispozițiilor art.670 alin.3 pct.5, “cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită”, fiind, totodată, necesare și rezonabile cât privește cuantumul lor.
În schimb, în ceea ce privește cheltuielile de executare în sumă de 200 lei reprezentând “consultanță în vederea constituirii actelor execuționale” (și, implicit, de 48 lei reprezentând TVA aferent acestor cheltuieli de executare), prin modalitatea în care au fost stabilite, sunt de natură a eluda dispozițiile legale în materie de onorariu de executare stabilit în favoarea organului de executare, care trebuie să se încadreze între anumite limite maximale și minimale reglementate de lege, prin Anexa din Ordinul Ministerului Justiției nr.2250/2006 coroborat cu dispozițiile art.39 din Legea nr.188/2000.
Or, instanța reține că executorul judecătoresc a stabilit deja, cu titlu de onorariu de executare, suma de 9.300,29 lei (plus TVA aferent acestei sume, de 24%, adică 2.232,06 lei), aferent unei executări prin poprire, astfel încât orice alte sume de bani, cu denumiri generice precum “onorariu aferent consultanței acordare creditorului în vederea constituirii actelor execuționale”, reprezintă o completare, peste limita legală, a cuantumului onorariului executorului judecătoresc, acesta din urmă fiind apt, în concepția legiuitorului, prin instituirea unei limite legale maximale, a acoperi inclusiv cheltuielile privind eventuala consultanță acordată pentru întocmirea dosarului de executare silită, ca serviciu prestat de către organul de executare, conform art.39 alin.1 din Legea nr.188/2000, aferent atribuției acestuia, prevăzută la art.7 alin.1 lit.a din același act normativ, și anume, “de punere în executare a dispozițiilor civile din titlurile executorii”. Cu mențiunea că executorul judecătoresc are dreptul la onorariul maximal de 200 lei aferent unor “consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale”, prevăzut la pct.14 din Anexa la Ordinul nr.2550/2006, doar în situația în care desfășoară doar această activitate (fiind, de exemplu, sesizat de o persoană căreia îi acordă respectiva consultanță, dar care nu mai înțelege să înceapă executarea silită prin acel executor judecătoresc), iar nu în cadrul celei de punere în executare a dispozițiilor civile din titlurile executorii, printr-o modalitate concretă stabilită de către legiuitor, la pct.2-4 din anexa indicată, și anume, de executare directă, de executare indirectă ori prin poprire.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații T. C. și T. A.-M. și va anula în parte actele de executare emise de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați “D. și D.”, în dosarul de executare nr.362/2015, în ceea ce privește cheltuielile de executare de 200 lei reprezentând “consultanță în vederea constituirii actelor execuționale” și de 48 lei reprezentând TVA aferent acestor cheltuieli de executare, urmând, totodată, a respinge, în rest, ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații T. C. și T. A.-M..
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere cursul soluționării dosarului, instanța rămânând în pronunțare la același termen de judecată pe toate capetele de cerere, atât pe fondul contestației la executare, cât și pe cererea de suspendare a executării silite, observând dispozițiile art.719 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora se poate dispune suspendarea executării, pentru motive temeinice, însă doar până la soluționarea contestației la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art.453 alin.1 C.pr.civ., instanța va obliga contestatorul la plata în favoarea intimatei T. A.-M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (dovada la fila 80 din dosar), urmând, totodată, a lua act că intimata T. C. nu a înțeles să solicite cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimații T. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „C. Ș. C.”, din București, ..103-113, ., ., sector 2 și T. A.-M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „B. I.”, din București, ., nr.34, sector 4.
Anulează în parte actele de executare emise de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați “D. și D.”, în dosarul de executare nr.362/2015, în ceea ce privește cheltuielile de executare de 200 lei reprezentând “consultanță în vederea constituirii actelor execuționale” și de 48 lei reprezentând TVA aferent acestor cheltuieli de executare.
Respinge, în rest, ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimații T. C. și T. A.-M..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Ia act că intimata T. C. nu a înțeles să solicite cheltuieli de judecată.
Obligă contestatorul la plata în favoarea intimatei T. A.-M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 6 ex./23.10.2015
Se vor efectua 4 . judecătoresc
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7278/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7289/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
