Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7271/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7271/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7271/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7271/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. M. F.

GREFIER – A. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect ordonanță președințială privind pe reclamantul D. V. și pe pârâta A. DE P. . 3.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data 13.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2015, sub nr._, reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâta A. DE P. . 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i primească reclamantului cotele de întreținere datorate începând cu luna mai 2015 la zi, obligarea asociației la comunicarea băncii și a contului bancar unde se pot plăti cotele de întreținere datorate de către reclamant, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență că, din anul 2012 președintele asociației a creat o stare conflictuală interpersonală care a culminat cu refuzul asociației de a-i mai încasa reclamantului cotele de întreținere datorate lunar, în acest caz reclamantul fiind nevoit să urmeze procedura ofertei de plată precum și demararea prezentei cereri de ordonanță președințială, până la soluționarea dosarului de fond nr._/302/2015.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 și urm. C.pr.civ..

În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: cererile adresate asociației, răspunsul primit, notificările nr. 256/27.05.2015 și nr. 283/29.06.2015, chitanțele nr. 6175/09.06.2015, factura fiscală nr._/09.06.2015, 6231/29.06.2015,_/29.06.2015, 6138/27.05.2015,_/17.05.2015, încheierile din data de 09.06.2015 și 29.06.2015, chitanțe și recipise de consemnare CEC cote de întreținere pentru lunile februarie – aprilie 2015 în cuantum de 478,12 lei și respectiv 178,55 lei.

Prin Serviciul Registratură, s-a depus la data de 25.09.2015, întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Prin întâmpinare s-a arătat că prezenta cerere de ordonanță președințială nu întrunește condițiile de admisibilitate întrucât din analiza motivelor de fapt și de drept ale cererii, rezultă că această cerere nu se circumscrie nici uneia din situațiile menționate mai sus, reclamantul întemeindu-și cererea pe refuzul său de a achita cotele-părți ce-i revin din cheltuielile efectuate de către asociație pentru investițiile și reparațiile asupra proprietății comune. Se mai arată că cererea reclamantului privind indicarea băncii și a contului asociației în care acesta să poată plăti cotele de întreținere datorate începând cu luna mai 2015 este neîntemeiată, deoarece pe ușa casieriei asociației sunt afișate datele de contact ale firmei, care potrivit legii și convenției părților, se ocupă cu administrarea, astfel încât reclamantul poate să ia legătura cu firma de administrare în vederea achitării tuturor obligațiilor de plată.

În drept, au fost invocate disp. art. 996 și urm. C.pr.civ., art. 24, art. 30, art. 34, art. 45 și art. 46 din legea 230/2007.

S-au încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și interogatoriul reciproc.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va respinge cererea de chemare în judecată pe calea ordonanței președințiale ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Procedura ordonanței președințiale presupune dovedirea de către reclamant a următoarelor condiții prevăzute, respectiv deduse din dispozițiile art. 997 din NCPC: 1) că aparența de drept este în favoarea sa; 2) urgența, 3) caracterul vremelnic și 4) neprejudecarea fondului.

Procedând la analiza primei condiții de admisibilitate, instanța reține următoarele:

Cu privire la situația de fapt, instanța observă că la data de 28.05.2015 reclamantul a procedat la notificarea pârâtei, prin intermediul B. D. G., L. G. și M. P., să fie reprezentată în data de 04.06.ac, orele 14,00 la sediul biroului executorilor judecătorești unde urmează să plătească cotele de întreținere aferente lunilor februarie și martie 2015 și pentru a declara dacă înțelege sau nu să corecteze obligațiile de plată privind apartamentul 74 pe ultimii 3 ani (f. 8-9). Ulterior, la data de 24.06.2015, reclamantul a procedat la notificarea pârâtei, prin intermediul B. D. G., L. G. și M. P., să fie reprezentată în data de 08.06.ac, orele 15,00 la sediul biroului executorilor judecătorești unde urmează să plătească cota de întreținere aferentă lunii aprilie 2015 și pentru a declara dacă înțelege sau nu să corecteze obligațiile de plată privind apartamentul 74 pe ultimii 3 ani. De asemenea, a solicitat să i se comunice sau să se afișeze la avizierul blocului contul în care pot fi plătite cotele de întreținere (f. 10-11). Prin încheierile din data de 09.06.2015 și 29.06.2015 emise de B. D. G., L. G. și M. P. s-a constatat ca fiind efectuată plata sumelor de 428,72 lei și 178,55 lei reprezentând cotele de întreținere aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2015.

Corespondența purtată între părți și răspunsurile acestora la interogatoriul administrat reflectă nemulțumirea pârâtului relativ la modul de calcul al cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, dar și faptul că pârâta nu a rămas indiferentă la solicitările sale, răspunzându-i în scris prin adresele nr. 02/21.01.2014, prin notificarea de plată din data de 23.03.2015, adresele nr. 05/14.05.2015, 7/12.07.2015. Din conținutul susținerilor părților exprimate în cuprinsul notificărilor reciproce rezultă faptul că pârâta solicită ca efectuarea plăților să se realizeze în ordinea stabilită prin hotărârea Adunării Generale a asociației de proprietari din data de 25.03.2015, cu respectarea vechimii datoriilor (f. 31). De asemenea, prin notificarea de plată din data de 23.03.2015, semnată de Strambeanu V., în calitate de președinte și de reprezentantul ., în calitate de administrator i se aduce la cunoștința reclamantului cuantumul sumelor restante și i se indică două modalități de plată: la casieria asociației și online, utilizând contul de pe www.deskis.ro (f. 28).

Înscrisurile depuse la dosar de către părți probează faptul că aparența dreptului este în favoarea pârâtei, pe de o parte întrucât nu există un refuz nejustificat de a primi sumele de bani oferite de reclamant, iar pe de altă parte deoarece actele dosarului nu relevă existența unui cont deschis pe numele asociației de proprietari.

În drept, sunt de menționat prevederile art. 1506-1509 din Codul civil care reglementează regulile de imputație a plății, precum și ale art. 1.480, cod civil și următoarele, cu punctarea expresă a art. 1.490, Cod civil în conformitate cu care creditorul poate refuza să primească o executare parțială, chiar dacă prestația ar fi divizibilă. De asemenea, se observă că, în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și de executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, iar, în final asupra capitalului. Față de aceste norme ale Codului civil instanța apreciază că hotărârea Adunării generale din data de 25.03.2015 are o aparență de legalitate, motiv pentru care refuzul Asociației de proprietari de a primi plățile parțiale, care nu respectau ordinea vechimii sau care nu respectau regula de prioritate a penalităților față de cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, apare ca fiind justificat. Pentru a hotărî astfel, sunt de amintit și dispozițiile art. 24, art. 45 ale Legii 230/2007, art. 24, 25, 49 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi în conformitate cu care asociația de proprietari poate constitui fonduri de rulment, de reparații sau alte fonduri speciale (cum ar fi, de exemplu pentru avansarea unor cheltuieli de judecată), iar hotărârile adunării generale sunt obligatorii și pentru proprietarii care nu au fost prezenți la adunarea generală sau care nu sunt membri ai asociației. În plus, este de precizat și faptul că nu există dovezi în sensul că pârâta a imputat sau a încercat să impute plata asupra unei datorii neexigibile sau litigioase (cu privire la care există un proces în curs), interdicție reglementată de alin. 1 al art. 1.508, Cod civil.

În final, se constată că pârâta a încheiat contractul de prestări servicii de administrare imobil nr. SCO5041/27.09.2013 cu societatea SCOMET NORD SRL, aspect adus de altfel la cunoștința reclamantului prin notificarea de plată din data de 23.03.2013, notificare prin care i se oferă acestuia posibilitatea de a efectua plata debitului la casieria asociației, dar și online, utilizând contul de pe www.deskis.ro (f. 28). Prin urmare, i se oferă pârâtului o metodă alternativă de plată care nu presupune prezența sa la casieria asociației și care nu justifică urgența prezentului demers judiciar, pe calea ordonanței președințiale. În plus, lecturând conținutul contractului menționat, se constată acesta este unul folosit în relațiile cu asociațiile de proprietari, fiind menționate modalități multiple de depunere/predare a numerarului încasat pe seama asociației de proprietari, de către casierul SCOMET, nefiind de natură a concluziona în sensul în care pârâta are un cont deschis la ING.

Față de cele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, nefiind întrunită prima cerință de admisibilitate a ordonanței președințiale, prevăzută de art. 997, NCPC, fapt ce face inutilă cercetarea celorlaltor condiții expuse anterior.

Dată fiind culpa procesuală a reclamantului, în temeiul art. 453, C. instanța îl va obliga la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de apărător, dovedite prin chitanța nr. 21/28.09.2015 (f. 74).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată pe calea ordonanței președințiale formulată de reclamantul D. V. domiciliat în sector 5, București, .. 110, ., . în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . 3 cu sediul în sector 5, București, .. 110, ., . neîntemeiată.

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de apărător.

Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la pronunțare, cale de atac care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. FleșerAlina A.

Red. AMF/Tehnored. AA

4 ex/28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7271/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI