Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1512/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1512/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1512/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI – SECTIA a II-a CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1512

Sedinta din camera de consiliu de la 20 februarie 2015

Instanta constituita din:

P. – M. C. P.

GREFIER – M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. A. de Distribuție a Energiei Termice RADET și pe pârâta Asociația de proprietari . obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 20.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2014, sub nr._, reclamanta R. A. de Distribuție a Energiei Termice RADET a chemat-o în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari . ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3922,48 lei/887,84 euro (cu TVA), reprezentând contravaloarea debitmetrelor de energie termică (de pe circuitul de apă caldă și încălzire de la scara 3 a blocului 5 din .), precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 2845/24.05.2004 (pentru toate cele trei scări), în baza căruia regia a furnizat energie termică către pârâtă. Menționează reclamanta că, în vederea respectării legislației din domeniul energiei termice privind măsurarea energiei termice, RADET București a montat la subsolul tehnic al pârâtei dispozitive de măsurare a energiei termice, respectiv contoare pentru măsurarea apei calde și a căldurii furnizate, predate pe bază de proces-verbal de predare primire în data de 11.03.2004. În data de 26.08.2013 s-a constatat dispariția de la locul de montaj a debitmetrelor de apă caldă și căldură, dovadă fiind procesul-verbal din data de 26.08.2013, încheiat cu participarea și semnarea din partea reprezentantului Asociației de P. – administrator T. I., care a asistat la constatarea dispariției contoarelor de energie termică. Reclamanta a solicitat, totodată, și actualizarea sumei de 3922,48 lei/887 euro (cu TVA) din prezenta acțiune, cu valoarea de piață a debitmetrelor din data plății, respectiv pârâta să fie obligată la plata echivalentului în lei a sumei de 887,84 euro, la valoarea cursului valutar al monedei euro din ziua plății.

În drept au fost invocate disp. art.1025 și următoarele N.C.P.C., art.969 C.civ. (raportat la art.6 alin.2 din N.Civ.) art.1169 N.C.civ., Legea nr.51/2006, Legea nr.325/2006, Ordinul Președintelui ANRSC nr.483/2008.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

În ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta, deși legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nici nu depus formularul de răspuns.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 24.05.2005 reclamanta R. A. de Distribuție a Energiei Termice RADET, în calitate de furnizor, și pârâta Asociația de Proprietari . de utilizator, au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 2845 (filele 6-9), având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum, precum și efectuarea unor operațiuni de aerisire a instalațiilor interioare, control organizat și revizie a instalațiilor aparținând furnizorului, intervenții pentru izolarea instalațiilor unde se produc avarii sau pentru prevenirea acestora. Instanța constată faptul că la data de 11.03.2014, reclamanta a montat la subsolul tehnic al pârâtei, dispozitive de măsurare a energiei termice și contoare pentru măsurarea apei calde și a căldurii furnizate, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire (filele 19-20. La data de 26.08.2013, în prezența reprezentanților ambelor părți din prezentul litigiu, a fost constatată dispariția de la locul de montaj a debitmetrelor de apă caldă și căldură, potrivit procesului verbal încheiat la data menționată (fila 18).

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art. 1025 – art. 1032 Cod procedură civilă, care instituie o procedură specială ce se desfășoară cu celeritate. Conform art. 1026 Cod proc. civ., aceasta are caracter alternativ în raport cu o acțiune de drept comun, reclamanta manifestându-și opțiunea de a recurge la procedura specială prin învestirea instanței cu o cerere încorporată în formularul tip prevăzut de dispozițiile art. 1028 Cod proc civ.

Prin obiectul său, cererea astfel cum a fost formulată, se încadrează în noțiunea de cerere de valoare redusă reglementată de art. 1025 alin. 1 Cod proc. civ., având în vedere că potrivit pct. 3 din formular, însumează valoarea de 3922,48 lei / 887,84 Euro. De asemenea, instanța constată faptul că cererea reclamantului nu este inclusă în situațiile de excepție prevăzute de art. 1025 alin. 2 și 3 Cod proc. civ. În consecință, instanța reține că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru utilizarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.

În privința raportului juridic litigios dedus judecății, instanța reține că părțile au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 2845 la data de 24.05.2005, anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil. Astfel, se constată incidența dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, potrivit cărora contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, în speță Codul civil din 1864.

În acest sens, instanța reține că potrivit art. 969 alin. 1 c. ci,v. din 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate sub sancțiunea angajării răspunderii contractuale. Instanța reține că potrivit art. 7 pct. 25 din contractul nr. 2845/24.05.2005 încheiat de părți, reclamanta are obligația de a înlocui contoarele, în cazul defectării acestora. În același sens sunt și prevederile art. 235 alin. 1 din Ordinul nr. 91/2007 al președintelui A.N.R.S.C, conform cărora: echipamentele de măsurare și înregistrare a energiei termice fac parte din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, iar operatorii serviciului care exploatează SACET sunt obligați să le întrețină, să le verifice și să le înlocuiască ori de câte ori este nevoie, pe cheltuiala lor. Cu toate acestea, obligația de a suporta costurile necesare repunerii în funcțiune a contoarelor de energie termică predate de furnizor cu proces-verbal de custodie, revine utilizatorilor, în măsura în care aparatele sunt deteriorate ca urmare a unor intervenții neautorizate, după cum prevede art. 253 lit. r din Ordinul nr. 91/2007 al președintelui A.N.R.S.C. În același sens este și clauza contractuală potrivit căreia revine utilizatorului obligația de a suporta costurile înlocuirii grupurilor de măsurare/contoare montate în incinta sa, în cazul în care acestea au fost deteriorate sau descompletate din culpa sa, potrivit art. 9 pct. 13 din contract.

Având în vedere ansamblul dispozițiilor legale menționate, dar și prevederile contractuale, instanța constată faptul că obligația de a înlocui aparatele respective ce au dispărut din subsolul blocului, aparține reclamantei, urmând ca pârâta să suporte costurile operațiunii de înlocuire în măsura în care se dovedește culpa sa în dispariția contoarelor. Rezultă așadar că pentru a se activa această obligație în sarcina pârâtei, este necesară constatarea existenței culpei acesteia în ceea ce privește dispariția debitmetrelor în cauză, precum și dovedirea faptului că furnizorul a procedat la înlocuirea debitmetrelor, astfel încât să existe un criteriu obiectiv pe baza căruia să fie evaluat în concret cuantumul cheltuielilor de înlocuire.

Instanța reține că potrivit art. 249 Cod proc. civ., sarcina probei aparține celui care face o susținere în cursul procesului. În acest sens, instanța constată faptul că reclamanta nu a furnizat mijloace de probă din care să rezulte culpa pârâtei în ceea ce privește dispariția debitmetrelor de apă caldă și căldură, lipsind astfel un element esențial prevăzut de dispozițiile legale și contractuale pentru angajarea răspunderii acesteia.

Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit valoarea certă a prejudiciului invocat, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (procesul-verbal de reparație contor de energie termică din data de 11.03.2014 și oferta pentru debimetre (f. 22) nu rezultă tipul acestora. Pe cale de consecință, nici valoarea nu poate fi determinată.

Având în vedere aceste considerente, instanța reține că cererea formulată de reclamantă nu este întemeiată și în temeiul art. 1030 alin. 2 Cod proc. civ., urmează să o respingă.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că aceasta are caracter accesoriu în raport cu cererea principală, după cum rezultă din prevederile art. 453 Cod proc. civ. Având în vedere că aceasta din urmă va fi respinsă ca neîntemeiată, instanța va dispune și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. A. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE – RADET, având J_, cod de înregistrare fiscală RO_, cu sediul în București, .. 15, sector 3, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . în București, ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1512/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI