Pretenţii. Sentința nr. 992/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 992/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 992/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 992/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: M. – D. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta A. DE P. . pârâta P. E., având ca obiect pretenții, repusă pe rol in vederea discutării perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata prezentei cauze a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 15.12.2013.

Instanța invocă din oficiu și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013, sub nr. _ , reclamanta A. DE P. . chemat în judecată pe pârâta P. E., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4084,95 lei reprezentând cote restante la întreține, 150 lei fond reparații, 100 lei fond rulment și 2613 lei reprezentând penalități.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe Legea nr. 230/2007, OUG nr. 32/1995 și prevederile Statutului Asociației de proprietari.

Judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 05.12.2013, în baza art. 411 alin. 1 C.proc.civ., prin acordul părților.

Analizând actele dosarului, cu privire la excepția perimării, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 05.12.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform 411 alin. 1 C.proc.civ.

Având în vedere că de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată le incumbă părților și având în vedere că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417 – 418 C.proc.civ.), instanța apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 416C.proc.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiilor art. 420 alin.1 teza I C.pr.civ., urmează a se admite excepția de perimare și a se constata intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de A. DE P. . sediul in București, sector 5, ., . in contradictoriu cu pârâta P. E., cu domiciliul in sector 5, București, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.I. 17 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 992/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI