Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7492/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7492/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 7492/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A-II-A CIVILĂ
Sentința civilă Nr.7492/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 20.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . România SA și pe pârâta S. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Fără citarea părților.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.
INSTANTA,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 07.06.2015 sub nr._, reclamanta . România SA a chemat in judecata pe pârâta S. C., solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.833,54 lei reprezentând contravaloare facturi gaze naturale, și a sumei de 80,05 lei, reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat că debitul restant provine de la neplata facturilor, emise conform contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu pârâtul.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp.art.1025 și urm.N.C..
In dovedirea cererii, au fost depuse, în fotocopie, extras de cont, facturile fiscale emise.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei formularul de răspuns completat corespunzător și nici întampinare.
Sub aspectul probatoriului, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
În temeiul dispozițiilor conținute de Titlul X cu denumirea marginală „Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Cartea a VI-a „Proceduri speciale” Codul de procedură civilă, creditorii pot obține obligarea debitorilor la executarea obligațiilor prin parcurgerea unei proceduri judiciare simplificate, ce se caracterizează, în principal, prin caracterul scris al procedurii, celeritate în soluționarea cererii și caracterul executoriu al sentinței pronunțate în primă instanță.
Prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 1.025 C.. referitoare la domeniul de aplicare, cuantumul creanței fiind sub 10.000 lei, iar izvorul obligației nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă.
Între părți s-au derulat raporturi comerciale, conform Contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu pârâta, în temeiul căruia societatea reclamantă a furnizat către pârâtă, în calitate de client, gaze naturale, contravaloarea acestora fiind facturate cu o . facturi fiscale.
Potrivit art. 1.270 C.civ. „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. În temeiul acestei reguli de drept, instanța apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate.
Potrivit regulilor generale în materia probei plății, reclamantul are sarcina de a proba existența convenție, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1.548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, revenind debitorului sarcina de a face dovada stingerii creanței fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1.469 și urm. C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract ori o cauză justificativă de neexecutare, conform art. 1.557 C.civ.
Cum pârâtul nu a făcut proba stingerii obligației sale, rezultă că acesta datorează reclamantei suma de 1.833,54 lei, reprezentând contravaloare gaze naturale.
Instanța mai reține că potrivit dispozițiilor art. 1535 Noul Codul civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, astfel încât instanța urmează a constata faptul că pentru neîndeplinirea obligației de plată, pârâtul datorează reclamantei daune-moratorii.
Prin urmare, instanța observă că pârâtul este de drept în întârziere și având în vedere și clauzele contractuale, reține că și creanța cu privire la penalități de întârziere este certă, lichidă și exigibilă, pe cale accesorie, astfel că pârâta are obligația să achite reclamantei și suma de 80,05 lei, penalități de întârziere.
În temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamanta . România SA, CUI_ și identificată cu nr.J_, cu sediul ales in Bucuresti, Calea Floreasca, nr.246C, Clădirea de birouri Sky Tower, ., împotriva pârâtei S. C., CNP_, domiciliată in București, ., sector 5.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.913,59 lei, din care suma de 1.833,54 lei reprezentând contravaloare gaze naturale și suma de 80,05 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.
P., GREFIER,
C.L./E.G. 23 Noiembrie 2015/ ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7714/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7715/2015. Judecătoria... → |
|---|








