Pretenţii. Sentința nr. 7475/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7475/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 7475/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II A CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința Civilă Nr. 7475/2015

Ședința publică de la19 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. M.

GREFIER - C. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE L. . pârâta T. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta, solicită instanței respingerea cheltuielilor de judecată privind onorariu de avocat și învederează că a achitat întreg debitul până la primul termern de judecată.

Instanța conform art. 406 NCPC rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulate de reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2015, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr._, reclamanta A. DE L. . în judecată pe pârâta T. M., solicitând obligarea acestora la sumei de 5045,3 lei, compusă din: suma de 4717,3 lei cote de întreținere restante aferente perioadei mai 2012- aprilie 2015 și suma de 328 lei penalizări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietara . blocul ., . nr.8, sector 5, aceasta furnizând utilități de întreținere, identificate în lista cotelor de întreținere apartamentului nr.103, proprietatea pârâtei.

Pârâta a întârziat executarea obligației de plată ce o incumbă cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art.49 al.2 din Legea nr.230/2007.

În drept cererea nu a fost motivată.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosarul cauzei, în fotocopii înscrisuri f. 3-39.

La data de 23.09.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată.

Instanța, retine că, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecata, care respectă condițiile prevăzute de art. 406 C.pr.c., fiind și semnată de către reprezentantul legal al părții și, pe cale de consecință, va lua act de aceasta.

În schimb, în privința solicitării de a se acorda, concomitent cu renunțarea la judecată a cererii, a cheltuielilor de judecată de către pârâtă, instanța constată că aceasta nu este întemeiată.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. prevăd obligarea părții în culpă procesuală, așadar cea împotriva căreia s-a dispus o soluție de admitere a cererii la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea care a câștigat procesul.

Pe de altă parte, chiar și în condițiile în care s-ar fi dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în judecată, instanța ar fi putut constata culpa procesuală a părții adverse care a cauzat pornirea unui proces și și-a îndeplinit obligațiile până la finalizarea acestuia, determinând dispariția obiectului acesteia.

În schimb, ulterior manifestării unilaterale de voință a părții de a renunța la judecata împotriva unei părți pârâte, instanța constată că nu mai subzista niciun temei faptic pentru a opera răspunderea delictuală a părții adverse.

În cadrul procedurii de soluționare a unei cereri de renunțare la judecată, instanța nu analizează motivele care au condus la o astfel de opțiune procesuală, or, dimpotrivă, conform disp. art. 406 alin. (3) C.proc.civ., chiar partea împotriva căreia s-a pornit un proces finalizat printr-o hotărâre în baza unei astfel de cereri ar avea dreptul la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată. Altfel spus, culpa procesuală în acest caz este prezumată în mod absolut ca aparținând reclamantului.

Pe cale de consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei A. DE L. . în București, . nr.8, sector 5 și cu sediul ales în la av. P. M., .. 33, ., ., sector 3, privind pe pârâta T. M., cu domiciliul în București, . nr.8nr.8, ., ..

Respinge capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. /Dact. judecător A.M.

10.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7475/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI