Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5156/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5156/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5156/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5156
Ședința din camera de consiliu de la 30.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: A. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta Întreprindere Individuală “L. P.” și pe pârâții I. D., I. G. și M. D. D..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Cererea se soluționează fără citarea părților, conform art.1.029 alin.1 C.pr.civ., fiind o procedură scrisă și desfășurându-se în întregul ei în camera de consiliu. Procedura se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, apreciindu-se că dispozițiile art.XII alin. 1 din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă nu-și găsesc aplicarea decât în condițiile unei proceduri contencioase care se derulează potrivit dreptului comun și nu în alte cazuri în care codul, în cuprinsul unor norme speciale (astfel cum sunt dispozițiile art.1029 alin.1 C.pr.civ.), prevede soluționarea unei cereri în camera de consiliu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului și stadiul procesual.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., fiind primul termen de judecată, își verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.1.027 C.pr.civ. raportat la art.94 pct.1 lit.j și art.107 C.pr.civ.
În temeiul art.258 alin.1 C.pr.civ., raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
În temeiul art.394 C.pr.civ., instanța, fiind lămurită, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 5 București, la data de 10.03.2015, sub nr._, reclamanta Întreprindere Individuală “L. P.” a chemat în judecată pârâții I. D., I. G. și M. D. D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2.489 lei, din care suma de 1.180 lei reprezentând debit principal și suma de 1.309 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,3% din valoarea debitului restant pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data încheierii contractului, respectiv 25.02.2014. De asemenea, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 448 lei, din care 200 lei taxă judiciară de timbru și 248 lei onorariu avocațial.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat faptul că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.133/30.04.2013, în baza căruia reclamanta a pus la dispoziția cumpărătorilor marfa vândută, însă pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a plăti prețul la data și la termenele convenite.
Părțile au convenit că în cazul neplății sau a plății cu întârziere, cumpărătorii datorează daune moratorii sub forma unor penalități stabilite pe zi de întârziere, conform art.1538 C.civ.
Reclamanta a învederat faptul că înserând o astfel de clauză, părțile au înțeles să evalueze anticipat prejudiciul suferit de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1385 C.civ., art.1270, art.1164 și art.1538 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, potrivit art.6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și pentru a solicita probe în apărare.
La termenul din data de 30.06.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, considerându-le ca fiind admisibile, în sensul de pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze.
Analizând condițiile de admisibilitate a cererii, instanța reține că reclamanta a optat pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prevăzută de Titlul X din Codul de procedură civilă (2010), iar potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C.pr.civ., „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.”
Alineatele 2 și 3 ale art.1025 C.pr.civ. exclud de la această procedură materia fiscală, vamală sau administrativă, cererile privind răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, precum și cereri privind: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale născute din raporturi de familie, moștenire, insolvență, concordat preventiv, procedura de lichidare a societăților insolvabile și alte proceduri asemănătoare, asigurările sociale, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile (cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unor sume de bani), arbitraj și atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Raportat la dispozițiile art.1025 C.pr.civ., instanța constată că prezenta cerere în materia răspunderii civile contractuale nu este exclusă acestei proceduri speciale și că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prin prisma cuantumului pretențiilor solicitate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate (nr.133 din 30.04.2013), în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să vândă mărfurile indicate în cuprinsul contractului, în schimbul unui preț, ca obligație solidară (la fel și în privința penalităților de întârziere).
În baza acestor raporturi contractuale, reclamanta a emis factura fiscală . nr.892/30.04.2013, din care reclamanta mai pretinde suma de 1.180 lei.
Instanța mai reține că părțile au convenit ca în cazul neplății benevole sau a plății cu întârziere a ratelor, cumpărătorul să plătească penalități de întârziere (denumite daune moratorii), de 2% pentru fiecare zi de întârziere, acestea putând depăși cuantumul debitului, dar nu și dublul cuantumului debitului restant la data împlinirii termenului contractului.
Cu mențiunea că reclamanta a solicitat în prezenta cauză, suma de 1.309 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,3%/zi de întârziere, deci într-un cuantum mai mic decât cel prevăzut în contract, toate acestea în virtutea principiului disponibilității, fiind, totodată, un drept în favoarea ei, putând, astfel, renunța în tot sau doar în parte la acesta, în condițiile art.13 C.civ. (2009).
În schimb, pârâtul nu a administrat dovezi în privința motivelor pentru care nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor prestate și nici nu a probat faptul că obligația de plată s-ar fi stins printr-un alt mod de stingere a obligațiilor admis de lege.
Or, conform dispozițiilor art.1.516 alin.1 C.civ. (2009), “creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”, în caz contrar, “atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere”, creditorul putând, “la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin”, să obțină, dacă obligația este contractuală, executarea silită în natură a obligației (art.1.516 alin.2 pct.1 C.civ., coroborat cu art.1527 alin.1 C.pr.civ.), iar întrucât obligația ce se cere a fi executată este una având ca obiect plata unei sume de bani, ea este susceptibilă întotdeauna de executare silită în natură, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Întrucât reclamanta a făcut dovada existenței unui contract între părți, în sarcina pârâtului s-a născut prezumția de neexecutare a contractului, respectiv prezumția de culpă în neexecutarea contractului, fără ca acesta să fi făcut dovada unui caz fortuit sau de forță majoră care să îl fi împiedicat să execute la timp obligația de plată a prețului serviciilor prestate de către reclamantă.
În privința capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, instanța apreciază că acesta este întemeiat, având în vedere dispozițiile din contract, cu valoare de clauză penală, dar în condițiile în care trebuie să se constate corecta aplicare a clauzei penale în raporturile dintre părți, pentru a putea decide cu privire la existența sau inexistența obligației de plată a sumei pretinse cu acest titlu.
Chiar dacă contractul a fost asumat în integralitate prin semnătură de către pârât, nu se poate face abstracție de faptul că acesta reprezintă contract de adeziune, cu clauze preformulate de către reclamantă, nenegociate direct cu clientul, având în vedere, totodată, că în contract nu se indică nicio clauză penală care să intervină în situația executării cu întârziere a obligației corelative a vânzătorului, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Conform art.4 alin.1 din acest act normativ, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Or, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene a conturat definiția consumatorului, acesta din urmă fiind privit ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică. Jurisprudența comunitară a statuat că cel care acționează în calitate profesională nu poate fi considerat consumator (C.J.C.E. 19.01.1993, cauza C 89/91, Shearson) și a evidențiat posibilitatea judecătorului național de a declara din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale, adică al unor termeni incorecți sau neloiali din cuprinsul contractului. În acest sens, s-a statuat că lipsa unui echilibru între consumator și comerciant sau furnizor poate fi corectată doar prin intermediul unor acțiuni pozitive si care să nu aibă legătura cu părțile actuale ale contractului (cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero C – 240/98).
În acest sens, instanța constată că prin contract se reglementează dreptul prestatorului de a percepe penalități de întârziere care pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, fără ca o clauză penală similară să fie stipulată în favoarea consumatorului, în cazul în care prestatorul nu își îndeplinește el însuși, în termenul contractual stabilit, propriile obligații. De aceea, trebuie avute în vedere mențiunile cuprinse la litera i) din lista exemplificativă a clauzelor abuzive, care se referă la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către consumator, în raport cu pagubele suferite de către comerciant, dar și cele prevăzute la litera r), care se referă la permisiunea pentru comerciant de a obține unele sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
În acest sens, instanța constată că reclamanta a solicitat în prezenta cauză, suma de 1.309 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,3%/zi de întârziere, deci într-un cuantum mai mic decât cel prevăzut în contract, toate acestea în virtutea principiului disponibilității, fiind, totodată, un drept în favoarea ei, putând, astfel, renunța în tot sau doar în parte la acesta, în condițiile art.13 C.civ. (2009), urmând ca din oficiu, tocmai în vederea restabilirii unui echilibru între consumator și profesionist, să fie limitat cuantumul penalităților de întârziere, în sensul ca acestea să nu poată depășii cuantumul debitului principal asupra căruia sunt calculate (adică suma de 1.480 lei ca preț total).
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată a reclamantei Întreprindere Individuală “L. P.”, în contradictoriu cu pârâții I. D., I. G. și M. D. D. și va obliga pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.180 lei reprezentând contravaloare parțială a facturii fiscale . nr.892/30.04.2013, precum și a sumei de 1.309 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,3%/zi de întârziere, fără ca valoarea penalităților de întârziere să poată depășii cuantumul debitului principal asupra căruia sunt calculate.
În temeiul art.451 alin.1 și art.453 alin.1 C.pr.civ., având în vedere soluția de admitere a acțiunii, reținându-se culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 200 lei taxă judiciară de timbru conform art.6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 13) și suma de 248 lei onorariu de avocat (fila 12).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată a reclamantei Întreprindere Individuală “L. P.”, cu sediul procesual ales la avocat F. C., din Pietroșani, ..52, județul Teleorman, în contradictoriu cu pârâții I. D., cu domiciliul în București, ., ., ., București, I. G., cu domiciliul în București, ., ., ., București și M. D. D., cu domiciliul în București, ., ., ., București.
Obligă pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.180 lei reprezentând contravaloare parțială a facturii fiscale . nr.892/30.04.2013, precum și a sumei de 1.309 lei reprezentând penalități de întârziere, de 0,3%/zi de întârziere, fără ca valoarea penalităților de întârziere să poată depășii cuantumul debitului principal asupra căruia sunt calculate.
Obligă pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 448 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. PanăAlina A.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 6 ex/27.09.2015
Se vor efectua 4 .>
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 5047/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5129/2015. Judecătoria... → |
|---|
