Contestaţie la executare. Sentința nr. 78/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 78/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 78/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentinta civilă nr. 78

Ședința publică de la 08.01.2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE: R. C.

GREFIER: R. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. R. SA, pe intimatul M. F. PUBLICE-AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA-DIRECTIA GENERALA DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI si pe terțul poprit R. B. SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspus contestatoarea, prin avocat cu delegatie la dosarul cauzei, lipsind intimatul si tertul poprit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier car einvedereaza instantei ca la data de 06.01.2015, intimata a depus întampinare.

Instanta pune in discutia părtilor exceptia necompetentei teritoriale a instantei.

Avand cuvantul asupra exceptiei necompetentei teritoriale, apărătorul contestatoarei arata ca intelege să invoce exceptia tardivitatii invocarii exceptiei necompetentei teritoriale a instantei. Aceasta a fost invocata cu nerespectarea termenului prevazut de art. 130 alin. 3 C.proc. fiscala fiind vorba despre o necompetenta de ordine privata. Necompetentele de ordine publica prevazute de art. 130 alin. 2 din acelasi act normativ, au in vedere necompetentele teritoriale exclusive. În cazul contestatiei la executare, in raport de data la care aceasta a fost formulata, apărătorul contestatoarei apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile de drept comun, art. 107 C.p.c. pentru aceste motive, apărătorul contestatoarei solicita instantei admiterea exceptiei tardivitatii invocarii exceptiei necompetentei teritoriale si decaderea intimatei din dreptul de a invoca aceasta exceptie.

In ce priveste exceptia necompetentei teritoriale, apărătorul contestatoarei arata ca in temeiul art. 129 alin. 11 coroborat cu dispozitiile art. 172 si 173 din OG nr. 92/2003, impotriva prezentei decizii cel interesat poate face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii la judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul organului fiscal ce a emis decizia iar in aceasta situatie, competenta sa solutioneze prezenta cauza este Judecatoria sectorului 5. Potrivit art. 713 C.p.c., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar instanța de executare este definită de art.650 C.p.c., care la momentul introducerii acțiunii nu exista. În acest sens, menționează faptul că la momentul introducerii acțiunii, respectiv 6.10.2014, se aflau într-un vid legislativ, având în vedere că prin Decizia nr.348/14.07.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Lapmor Impex" - S.R.L. din G. și a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt neconstituționale. Conform Constituției României, Parlamentul era obligat să modifice articolul respectiv în termen de 45 de zile, altfel era lipsit de efecte. La data depunerii acțiunii cele 45 de zile expiraseră, iar art.650 C.p.c. nu fusese modificat, modificarea intervenind ulterior. Prin urmare, devine aplicabilă regula generală, în sensul că contestația la executare se introduce la judecătoria în circumscripția căreia se află sediul pârâtului, care în contestația la executare este ANAF, cu sediul în sectorul 5. Apreciază că Judecătoria sectorului 5 București este investită în mod corect să soluționeze această contestație la executare, motiv pentru care solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a acestei instanțe. Raportat la ordinea de soluționare a excepțiilor, apreciază că, în cazul în care instanța se va pronunța mai întâi pe competență și decide că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă, instanța se poate pronunța mai întâi pe suspendare și apoi pe litispendență. Mai arată faptul că în Ordinul nr.205/2010 al ANAF, în formularul de contestație, se arată că contestația la executare se depune la judecătoria de la sediul organului fiscal. Mai mult decat atat, potrivit art. 107 C.p.c, contestatia se depune la sediul pârâtului, initmata in acest caz aceasta avand sediul in sectorul 5. Totodata, dispozitiile de drept comun prevad ca instanta competenta este cea de la sediul debitorului insă debitorul nu va fi niciodata pârât. Pentru aceste motive, apărătorul contestatoarei solicita respingerea exceptiei necompetentei teritoriale.

Instanta rămâne in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față,

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2014, sub nr._, contestatoarea S. R. SA a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenția Naționala de Administrare Fiscala și terțul poprit R. B. SA, contestație la executare împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/19.09.2014, emisă de DGAMC, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună următoarele:

1)anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, și pe cale de consecință, ridicarea popririi asigurătorii instituite de către aceasta;

2)obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

În drept, au fost invocate disp. art.129, art.172 C.pr.fiscală, Ordinul ANAF nr.2605/2010, art.718 C.p.c.

La data de 10.12.2014 contestatoarea a depus la dosar o cerere de completare a contestației la executare prin care solicită suplimentar față de cele solicitate prin intermediul cererii introductive, anularea Adresei de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr.7349/19.09.2014.

La data de 06.01.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată si prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a instantei apreciind ca instanta competenta sa solutioneze prezenta cauza este Judecatoria Sectorului 1 București.

În drept, au fost invocate disp. art.205 N.C.p.c.

La termenul de judecată din data de 08.01.2015, instanța a ramas in pronuntare asupra excepției necompetentei teritoriale și analizând cu prioritate excepția invocată, în temeiul art. 248 alin.1 N.C.proc.civ., constată următoarele:

In primul rand, instanta va respinge ca neintemeiata exceptia tardivitatii invocarii exceptiei de necompetenta, avand in vedere faptul ca in materia executarii silite competenta teritoriala este una exclusiva, aceasta putand fi invocata in conditiile art.129 alin.2 pct.3 C.. Nici in regimul vechiul C. si nici in cel al actualului C. competenta teritoriala in acest domeniu nu a fost una de ordine privata, datorita regimului in care se desfasoara executarea silita, fiind extrem de importanta stabilirea instantei de executare, fara echivoc si neconditionata de atitudinea partilor.

In ceea ce priveste fondul exceptiei de necompetenta teritoriala a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti, instanta retine ca, potrivit art.650 alin.2 C., instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. De asemenea, art.650 alin.1 arata ca „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, aceasta fiind si interpretarea data de Curtea Constitutionala in decizia nr.348/17.06.2014.

In cauza, importanta este data emiterii actelor de executare, dat fiind faptul ca nu exista o „sesizare a organului de executare”, aceasta fiind 19.09.2014, perioada in care isi produceau efectele, sub aspectul competentei, considerentele deciziei nr.348/17.06.2014 a Curtii Constitutionale, astfel incat competenta in materie este instanta de la sediul debitorului.

Nu se poate retine faptul ca in acea perioada au redevenit aplicabile dispozitiile de drept comun prev.de art.107 C., inclusiv sub aspectul considerarii acestei competente ca fiind una de ordine privata, partile putand deroga de la aceasta. Dimpotriva, dupa cum am mai aratat, pentru respectarea principiului unicitatii instantei de executare, este important ca instanta de executare sa ramana aceeasi pe tot parcursul executarii silite, asigurand securitatea raporturilor juridice in materia executarii silite, prin evitarea pronuntarii unor solutii contradictorii, date de posibilitatea partilor de a sesiza mai multe instante.

Asa fiind, instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, in a carei circumscriptie teritoriala se afla sediul debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata exceptia tardivitatii invocarii exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti.

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei sectorului 5 Bucuresti.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe contestatoarea S. R. SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea D. nr.239, ., intimata AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, C._, cu sediul în București, ., sector 5 și terțul poprit R. B. SA, cu sediul în București, Cladirea Sky Tower, Calea Floreasca nr.246C, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București in favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica azi, 08.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4

Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax._

http://www.portal.just.ro, e-mail: judecătoriasector5@just.ro

Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891

Dosar nr._

Data: 20.01.2015

C a t r e,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

Vă facem cunoscut faptul că prin sentința civilă nr.78/08.01.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de contestatorul contestatoarea S. R. SA, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA și terțul poprit R. B. SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cu numărul mai sus menționat, care conține . file.

P.,GREFIER,

R. COZMAROXANA C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 78/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI