Contestaţie la executare. Sentința nr. 8628/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8628/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8628/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 8628/2015
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. G. și pe intimații P. S. 5 PRIN PRIMAR, D. DE I. SI TAXE LOCALE, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată și fac parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17.02.2015, sub nr._, contestatoarea P. G. a formulat în contradictoriu cu intimatele Primăria S. 5 București și Direcția de I. și Taxe Locale Sector 5 contestație la executare solicitând anularea actului administrativ Adresa nr. 2101/21.01.2015 și a Somației nr._/12.12.2014, precum și anularea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1966/07.03.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că a formulat contestație împotriva Somației nr._/12.12.2014, primind răspuns prin adresa nr. 2101/21.01.2015, prin care i se comunicau titlurile executorii în baza cărora a pornit executarea silită. Contestatoarea a invocat lipsa acestora ca motiv de anulare a executării, invocând și lipsa parcurgerii procedurii prealabile.
Cu privire la titlurile executorii, contestatoarea a susținut următoarele: procesul verbal de contravenție . nr._/23.07.2013 – amenda a fost achitată cu chitanța nr._/24.07.2013, procesul verbal de contravenție . nr._/17.06.2009 – amenda a fost achitată cu chitanța . nr._/18.06.2009, procesul verbal de contravenție . nr._/08.03.2011, amenda fiind achitată cu chitanța . nr._/09.03.2011 și procesul verbal de contravenție . nr._/07.03.2012, cu privire la care a susținut că nu i s-a comunicat niciodată și că prin urmare, sunt incidente dispozițiile privitoare la prescrispția executării sancțiunii contravenționale.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 1, 7, 8 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG nr. 92/2003 și OG nr. 2/2001.
Intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 a formulat la data de 06.07.2015 întâmpinare prin Serviciul Registratură, prin care a a invocat excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul 1 de cerere, excepția necompetenței materiale privind capătul doi de cerere și excepția tardivității introducerii capătului doi de cerere, față de faptul că, în primul rând, adresa nr. 2107/21.01.2015 emisă de intimată nu este și nici nu poate fi asimilat unui act administrativ, iar cererea este tardivă, având în vedere că Somația a fost comunicată la data de 30.12.2014, fiind depășit termenul de 15 zile.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata a susținut că acțiunea a rămas în parte fără obiect, pentru cele trei procese verbale invocate fiind deja stinse debitele. În schimb, procesul verbal încheiat la data de 07.03.2012 a fost comunicat prin afișare la domiciliul petentei și că la momentul de față datorează bugetului local doar amenda în cuantum de 200 lei.
Prin Sentința civilă nr. 6185/30.09.2015 pronunțată de Tribunalul București s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea soluționării acestei cauze către Judecătoria S. 5 București.
Pe rolul Judecătoriei S. 5 a fost înregistrată apoi cauza, la data de 19.10.2015, sub același număr.
La termenul de judecată din data de 16.11.2015, intimata Primăria S. 5 București a invocat lipsa calității procesuale pasive.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru toate părțile.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Somația nr._/12.12.2014 emisă de către intimata Direcția I. și Taxe Locale s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei totale de 1853 lei, în baza titlurilor executorii constând în procesul verbal de contravenție . nr._/23.07.2013, procesul verbal de contravenție . nr._/17.06.2009, . nr._/08.03.2011 și procesul verbal de contravenție . nr._/07.03.2012.
La contestația formulată de către contestatoare către intimata Direcția I. și Taxe Locale (fila 68), intimata a emis un răspuns prin adresa nr. 2107/21.01.2015 (fila 67).
Conform disp. art. 248 alin. (1) C.proc.civ., instanța va analiza excepțiile procesuale invocate de către părți, cu prioritate, astfel:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei S. 5 București invocată de aceasta la termenul de judecată din data de 16.11.2015, instanța reține că aceasta este întemeiată. Având în vedere toate actele juridice contestate în prezenta cauză de către contestatoare și instituțiile publice emitente a acestor acte, instanța constată că niciunul din aceste acte administrative și fiscale nu a fost emis de către această intimată.
Or, potrivit disp. art. 36 din C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Astfel, având în vedere faptul că nu există identitate între persoana juridică Primăria S. 5 București și persoana emitentă a actelor juridice contestate, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata Primăria S. 5 București, respingând această cerere ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În privința excepției inadmisibilității primului capăt de cerere invocată de intimata Direcția I. și Taxe Locale, instanța constată că și aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, contestatoarea a solicitat anularea actului administrativ Adresa nr. 2101/21.01.2015 și a Somației nr._/12.12.2014. Cu privire la adresa nr. 2101/21.01.2015, instanța reține, în acord cu cele susținute de intimata Direcția I. și Taxe Locale, ca aceasta nu reprezintă un act administrativ. Prin urmare, instanța va califica acest act ca fiind o adresă, act juridic care nu este supus regimului prevăzut de Legea nr. 554/2004. Totuși, excepția inadmisibilității nu va putea fi admisă, întrucât contestatoarea solicită și anularea Somației nr._/12.12.2014, iar motivele de nelegalitate au legătură, în cuprinsul cererii de chemare în judecată și cu adresa emisă. Întrucât pentru anularea acestui act fiscal de executare este deschisă calea contestației la executare, instanța reține că excepția inadmisibilității vizând primul capăt de cerere nu este întemeiată.
În ceea ce privește excepția tardivității capătului doi de cerere invocată de intimata Direcția I. și Taxe Locale, instanța reține următoarele:
Cu privire la procesul verbal de contravenție . nr._/23.07.2013, procesul verbal de contravenție . nr._/17.06.2009, și, respectiv, . nr._/08.03.2011, instanța constată că intimata recunoaște susținerile contestatoarei în sensul că aceasta a achitat în integralitate sumele pretinse, aspecte care rezultă și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constând în chitanța nr._/24.07.2013, chitanța . nr._/09.03.2011 și chitanța . nr._/18.06.2009 (filele 14-16).
Așadar, instanța va analiza în continuare doar formularea în termen sau nu a cererii privind procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2012.
Instanța reține că intimata a comunicat procesul verbal întocmit prin afișare, pe ușa locuinței, la data de 27.03.2012 aspect confirmat de martorul asistent P. I..
De asemenea, instanța mai reține că potrivit Deciziei date în Recursul în interesul legii cu nr. 10/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că disp. art. 27 din OG nr. 2/2001, se interpretează în sensul că comunicarea procesului verbal trebuie efectuată în primul rând prin poștă, cu aviz de primire, și doar în subsidiar prin afișare la domiciliul petentului.
Instanța va face aplicarea acestei interpretări existente și la momentul emiterii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, reținând că procesul verbal nu a fost legal comunicat, nefăcându-se dovada comunicării prin poștă și, pe cale de consecință, va constata că nu a început să curgă termenul pentru formularea plângerii contravenționale în ceea ce îl privește.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția tardivității formulării celui de-al doilea capăt de cerere invocată de către intimată, ca neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 14 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.
Instanța constată că aplicarea sancțiunii a fost dispusă la data încheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, data de 07.03.2012 și, pe cale de consecință, va constata că sancțiunea executării sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei este prescrisă, procesul verbal . OP nr._, nemaiproducând efecte juridice și, fiind, astfel, caduc.
Instanța reține astfel că intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 București nu deține niciun titlu executoriu împotriva contestatoarei din cele enumerate în cuprinsul Somației nr._/12.12.2014, debitele fiind ori achitate, ori prescrise.
Conform disp. art. 643 din C.proc.civ., dacă s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.
Instanța reține, raportat la această dispoziție legală, că Somația nr._/12.12.2014 se impune a fi anulată, titlul executoriu rămas de executat din punctul de vedere al intimatei, fiind desființat prin prezenta cauză. Așadar, făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate, instanța va dispune și anularea Somației nr._/12.12.2014, precum și a tuturor actelor de executare subsecvente. Având în vedere acest mod de soluționare, instanța constată că nu se mai impune și analiza celorlalte motive invocate de contestatoare în cuprinsul cererii.
Cu privire la cererea contestatoarei, însă, de a obliga intimata la plata taxei judiciare de timbru achitată, instanța constată că sunt aplicabile disp. art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013, astfel că această solicitare nu este întemeiată. În cazul în care hotărârea pronunțată va rămâne definitivă în sensul admiterii cererii, contestatoarea are dreptul la restituirea sumei achitate, indiferent de culpa procesuală a intimatei.
Pentru calea de atac, instanța reține aplicarea disp. art. 460 alin. (3), (5) C.proc.civ.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimata Primăria S. 5 București.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu intimata Primăria S. 5 București cu sediul în sector 5, București, ..2-31 ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării capătului de cerere referitor la plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2012, invocată de intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 București.
Constată prescrisă executarea sancțiunii contravenționale în cuantum de 200 de lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2012.
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de către intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 București.
Admite contestația la executare, formulată de către contestatoarea P. G. cu domiciliul în sector 5, București, ..6A, ., ., în contradictoriu cu intimata D. DE I. SI TAXE LOCALE, cu sediul în sector 5, București, .. 23, .> Dispune anularea somației nr._/12.12.2014 emisă de intimata Direcția I. și Taxe Locale Sector 5 București și a tuturor actelor de executare subsecvente.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria S. 5 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 770/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 8343/2015. Judecătoria... → |
|---|








