Contestaţie la executare. Sentința nr. 8269/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8269/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 8269/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8269/2015

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - D. C. G.

GREFIER - C. P. U.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul D. G. și pe intimata A. S. 5 reprez. de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte componentă din prezenta hotărâre, când instanța apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.11.2015 și ulterior la data de 12.11.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 09.07.2015 sub nr._ contestatorul D. G. a formulat în contradictoriu cu intimata A. S. 5 reprez. de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea titlului executoriu și a sumei de ce face obiectul executării, ca nelegale și netemeinice, și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În motivare, contestatorul a arătat că la data de 06.03.2008, instanța de judecată din dosarul nr._ a dispus prin încheiere amendarea sa amendă civilă de 50 lei/zi, iar la data de 26.06.2015, adică după 6 ani de la data la care și-a îndeplinit obligația pentru care fusese obligat la plata amenzii, a primit de la A. S. 5 somația nr._/2015 prin care i se solicita plata sumei de_ lei în baza titlului executoriu nr._/22.06.2015, constituit în baza titlului de creanță reprezentat de încheierea din data de 06.03.2008, pronunțată în dosarul nr._ .

În drept au fost invocate disp. art.580 ind.3 alin.2 din C.Pr.Civ.

Intimata a depus la dosar la data de 18.08.2015 întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate și menținerea actelor de executare ca temeinice și legale, arătând că executarea a fost demarată conform prevederilor OG nr.92/2003 rep și a HG nr.1050/2004, A. deținând împotriva debitorului contestator o creanță certă, lichidă și exigibilă. A menționat intimata că, în lipsa oricărui motiv de nelegalitate sau neconformitate intrinsecă a actelor de executare, funcționează prezumția de legalitate și de conformitate a actelor de executare contestate, emise de organul fiscal de executare. A precizat intimata că, întrucât debitorul nu și-a achitat obligațiile fiscale înscrise în somații, în termen de 15 zile de la data de la care a luat cunoștință de acestea, a procedat la continuarea măsurilor de executare silită conform disp. art.149 din OG nr.92/2003 rep. și a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că organul fiscal de executare silită a respectat întocmai procedura stabilită prin actul normativ de bază în materie. Totodată intimata a arătat că în speță sunt aplicabile în principal prevederile C.Pr.Fiscală și disp. art.149 alin.9 lit.a din OG nr.92/2003.

Intimata a precizat că somația și titlul executoriu au fost comunicate contestatorului cu respectarea prevederilor art.44 C.Pr.Fiscală, respectiv prin poștă, la domiciliul fiscal al contestatorului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât actele de executare pot fi anulate doar pentru motive temeinice, care nu sunt incidente în speță. A arătat intimata că în urma verificărilor efectuate la Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Fizice din cadrul A. rezultă că suma cuprinsă în actele de executare contestate nu a fost stinsă până la data formulării întâmpinării.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite intimata a solicitat respingerea acesteia, arătând că partea contestatoare nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor 2 condiții prevăzute de lege în materie, respectiv existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente.

În drept au fost invocate disp. OG nr.92/2003, disp. art.205 alin.2 și art.718 alin.1 C.Pr.Civ.

Contestatorul a depus la dosar la data de 09.09.2015 răspuns la întâmpinare (filele 62-64).

Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse în copie la dosar (filele 12-29, 36-59). A respins proba testimonială solicitată de contestator ca nefiind concludentă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5907/11.10.205 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 5568/2005(filele 55-59) contestatorul D. G. a fost obligată să dea seamă de lucrările efectuate în baza procurii autentificate sub nr.916/12.02.2003 în sensul remiterii înscrisurilor predate în executarea mandatului.

Prin încheierea pronunțată la data de 06.03.2008 în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 5 contestatorul D. G. a fost obligat la plata unei amenzi civile de 50 de lei pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu sentința civilă nr. 5907/11.10.205 pronunțată de Judecătoria sectorului 5.

Judecătoria sectorului 5 București a comunicat Administrației Finanțelor Publice S. 5 un extras din titlul executoriu în conformitate cu dispozițiile art. 136 și 141 din Codul de Procedură fiscală.

Prin procesul verbal întocmit la data de 06.05.2009 de B. B. C. s-a constatat predarea-primirea înscrisurilor menționate în dispozitivul sentinței civile nr. 5907/11.10.205 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 5568/2005, creditoarea făcând o rezervă cu privire la încheierea de întabulare nr. 5278/05.05.2003 și cu privire la schița anexă la actul de dezmembrare a terenului autentificat sub nr.3086/28.07.2003 de BNPA C. și C.. Aceasta nu a formulat cerere în temeiul dispozițiilor art. 580 indice 3 C.p.c. nici pentru stabilirea sumei datorate statului cu titlu de dobândă și nici pentru obligarea debitorului la daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, ceea ce permite instanței să prezume că în cele din urmă debitorul i-a predat și aceste înscrisuri.

La data de 01.04.2009 Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis titlul executoriu nr._ din 01.04.2009 prin care a stabilit că despăgubirile datorate de debitor sunt de_ de lei și somația_ din 01.04.2009 cu privire nu a făcut dovada comunicării.

La data de 22.06.2015 intimata a emis titlul executoriu nr._ din 22.06.2015 prin care a stabilit că suma datorată de contestator în baza sentinței civile nr. 5907/11.10.205 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 ar fi de_ de lei.

Potrivit dispozițiile art. 580 indice 3 alin.3 C.p.c din 1865, amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe calea contestației la executare.

Având în vedere că prin probele administrate în cauză petentul a dovedit că la data de 06.05.2009 a executat obligațiile pentru care s-a stabilit amenda civilă, obligarea la plata amenzii civile pentru perioada 06.05._15 este lipsită de cauză juridică.

În ceea ce privește amenda civilă datorată pentru perioada cuprinsă între pronunțarea încheierii din data de 06.03.2008 în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 5 prin care s-a stabilit amenda civilă și data executării obligației-06.05.2009, instanța reține că a intervenit prescripția executării silite pentru motivele care urmează.

Potrivit art. 131 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. În privința prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.

În baza acestor dispoziții legale, instanța reține că pentru amenda civilă aferentă perioadei 06.03._08 termenul de prescripție a executării început a curge la data de 01.09.209 și s-a împlinit la 01.01.2014, iar pentru amenda aferentă perioadei 01.09._09, termenul de prescripție a început a curge la data de 01.01.2010 și s-a împlinit la 01.01.2015.

Cum titlul executoriu contestat în prezenta cauză a fost emis la data de 22.06.2015, cu depășirea termenului de prescripție al executării, iar intimata nu a făcut dovada intervenirii unor cauze de întrerupere sau prescripție a executării, instanța apreciază că obligarea la plata amenzii pentru această perioadă este nelegală. Deși la data de 01.04.2009 a fost emisă o somației și un titlu executoriu(filele 48-49), acestea nu au fost de natură a întrerupe prescripția. Pentru a întrerupe termenul de prescripție a executării silite era necesară comunicarea somației întrucât, potrivit art. 145 din Codul de procedură fiscală, ,,(1) Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

În consecință, reținând că în privința amenzii care a curs pentru perioada 06.03._09 a intervenit prescripția executării, iar restul de amendă calculat prin titlul executoriu contestat nu este datorat de debitor, în baza dispozițiilor art. 404 C. din 1865, art. 131-133, 145, Cod de procedură fiscală instanța va admite contestația la executare și va anula titlul executoriu nr._ din 22.06.2015 și somația nr._ din 22.06.2015 emise de A. în dosarul de executare nr._/13.07.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul D. G., CNP_, domiciliat în sector 5, București, .. 72 E, în contradictoriu cu intimata A. S. 5 reprez. de Directia Generala Regionala A Finantelor Publice Bucuresti, cu sediul în sector 2, București, ..

Anulează titlul executoriu nr._ din 22.06.2015 și somația nr._ din 22.06.2015 emise de A. în dosarul de executare nr._/13.07.2009.

Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8269/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI