Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 8253/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8253/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 8253/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Secția a II a civila
Sentinta civila nr. 8253
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE D. A.
GREFIER C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. și pe pârâtul S. R., având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul personal lipsind paratul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de 6 luni, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 19.02.2015 .
Instanta procedeaza la legitimarea reclamantului pe baza cartii de identitate CI . nr._, CNP_.
Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii cererii de chemare in judecata si acordă cuvantul asupra exceptiei invocate.
Reclamantul personal solicita respingerea exceptiei de perimare.
Instanta reține cauza in pronuntare.
I N S T A N T A
Analizând excepția perimării, reține următoarele:
Potrivit art 416 NCpc, ”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni”.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.
Or în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 19.02.2015, când s-a realizat procedura de comunicare din oficiu a încheierii de suspendare a cauzei, dată care marchează începutul curgerii termenului de perimare în acord cu dispozițiile conținute de art. 416 alin. (2) C.. coroborat cu art. 427 alin. (1) C..
Intrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată le incumbă partilor și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în sensul art. 417-418 C.., instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 C. .
Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin. (1) teza I C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza dispozițiilor art. 416 și 420 Cod de procedură civilă, constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C., cu domiciliul în București, .. 29, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sectorul 5.
Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C.B. 16 Noiembrie 2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8251/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8342/2015. Judecătoria... → |
|---|








