Contestaţie la executare. Sentința nr. 8339/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8339/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 8339/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8339
Ședința publică din data de 16.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M.
GREFIER – C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pe intimatele D. V. și N. P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a răspuns intimatele prin apărător cu împuternicire avocațială la dosar fila 22, lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea prin serviciul registratură la data de 13.11.2015, în fotocopie a dosarului execuțional 389/2015 de către B. U. B. V., după care:
Intimatele prin apărător solicită instanței lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței învederând că trebuie să asigure apărarea în alte cauze la Tribunalul București și depune în ședința publică dovada privind existența litigiilor.
Instanța ia act de solicitarea intimatelor prin apărător și dispune lasărea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, a răspuns intimatele prin apărător cu împuternicire avocațială la dosar fila 22, lipsă fiind contestatorul.
Instanța, fiind primul termen de judecată pune in discuție competența de soluționare.
Intimatele prin apărător apreciază că Judecătoria sectorului 5 este competentă general, material și teritorial pentru judecare cauzei.
Instanța potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 714 N.C.proc.civ. raportat la art. 651 N C.proc.civ..
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Intimatele prin apărător solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și în combaterea contestației formulate, depune în ședința publică practică judiciară.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri considerând că este utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., constatând finalizată cercetarea judecătorească acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, intimatele prin apărător solicită instanței respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. Învederează că prezenta contestație vizează o nerespectare a procedurii și faptul că contestatorul încearcă prin folosirea tuturor mijloacelor procedurale sa se sustragă de la plata creanței datorate încă din anul 2012, data la care sentința a rămas definitivă. Astfel arată că debitorul nu poate fi lăsat la latitudinea creditorului, statuând ferm că statul nu poate fi pus pe un alt palier decât debitorii de rând, precum și faptul că, orice normă care ar putea fi împiedicată de conduita debitorului ar fi în contradicție cu legea al cărei spirit a fost stabilit tocmai in sensul in care statul nu este altceva decât un debitor obișnuit. De asemenea a solicitat să se constate ca în ceea ce privește hotărârile pronunțate de CEDO în această materie, se observă că stabilesc obligații pozitive în sarcina statului. Cu privire la contestarea actelor de executare emise în dosarul de executare nr.389/2015, pe motiv ca acestea nu respectă disp. O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaților de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii a învederat că, conform prevederilor legale menționate de contestatoare, obligația instituției publice ca în termen de 6 luni sa facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, există doar în ipoteza în care, executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din caza lipsei de fonduri. Astfel a solicitat să se constate că contestatorul nu a făcut dovada că nu dispune de fonduri necesare pentru a plăti debitul imputat și în aceste condiții procedura executării silite este supusă dreptului comun, nefiind aplicabile disp.O.G. 22/2002.
Privitor la contestarea onorariului executorului judecătoresc, motivat de faptul că suma solicitată depășește baremul maximal, învederează că acesta a fost stabilit în conformitate cu OMJ nr.2550/C/2006. În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de onorariu avocat este nejustificată în raport de prestația realizată, învederează ca aceasta este întemeiată și în raport de spiritul reglementărilor europene, care urmăresc protejarea intereselor creditorilor și prin urmare consideră că, cerere de reducere a cuantumului onorariului avocațial este neîntemeiată având în vedere că în faza de executare silită nu sunt aplicabile prevederile legale respectiv art.451 alin. 2 Cod proc.civ..
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr._, contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimatele D. V. și N. P., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite de către B. U. B., în dosarul de executare nr. 389/2015, respectiv somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare 10.08.2015, înregistrate la debitor sub nr._/11.08.2015.
În motivare, contestatorul a arătat că prin emiterea actelor de executare și stabilirea cheltuielilor de executare, B. Uliman B. a încălcat Hotărârea nr. 74/05.12.2014 adoptată de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin care se recomandă executorilor judecătorești să se țină cont de procedura specială prevăzută de Ordinul MFP nr. 2033/2013. Astfel, acesta a susținut că, în această situație în care debitorul este o instituție publică, creditorul putea doar să transmită prin intermediul executorului judecătoresc o somație, fără a fi stabilite cheltuieli de executare. De asemenea, contestatorul a învederat că intimatele nu au formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești, or debitorul-instituție publică nu a putut începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului.
Totodată, contestatorul a arătat că actele de executare emise în dosarul de executare nr. 389/2015 nu respectă dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind obligațiile de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest sens, acesta a afirmat că executorul judecătoresc nu a luat în considerare termenul de grație de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, în conformitate cu care avea posibilitatea legală de a efectua plata voluntar. Contestatorul a arătat că dispozițiile O.G nr. 22/2002 sunt dispoziții speciale, de care executorul judecătoresc nu a ținut seama când a emis procesul verbal prin care a stabilit cheltuieli de executare.
Ca un argument suplimentar, contestatorul a invocat Decizia nr. 784/12.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 și Decizia nr. 213/4.03.2010 Curții Constituționale prin care s-a statuat că O.G. nr. 22/2002 nu este contrară dispozițiilor art. 6 par. 1 CEDO.
Astfel, contestatorul a susținut că în mod greșit executorul judecătoresc a stabilit în sarcina sa cheltuieli de executare în cuantum de 18.628,52 lei, deși la acel moment nu a trecut termenul de grație de 6 luni de zile, motiv pentru care a solicitat anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
De asemenea, în privința sumei de 8.212,52 lei reprezentând onorariu executare + TVA stabilit prin încheierea din data de 10.08.2015 în dosarul de executare nr. 389/2015, contestatorul a învederat instanței că acest cuantum depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea 188/2000. În acest sens, a afirmat că executorul judecătoresc, în mod eronat, a calculat onorariul de executare la care în plus a adăugat TVA, depășind astfel limita maximă impusă de lege. Contestatorul a arătat că reglementarea privind onorariile maximale ale executorilor este fără echivoc în sensul că onorariul stabilit nu trebuie să depășească limitele maxime impuse de lege, incluzând TVA.
Contestatorul a mai invocat faptul că onorariu de avocat în cuantum de 9.920 lei, inclus în cheltuielile de executare, apare ca fiind vădit nejustificat, în condițiile în care onorariul de executor este în valoare de 8.212,52 lei. În acest sens, a precizat faptul că avocatul a formulat doar o simplă cerere în dosarul de executare, motiv pentru care se impune cenzurarea acestor cheltuieli, cu atât mai mult cu cât onorariul urmează a fi suportat de partea potrivnică, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Contestatorul a mai susținut că la aprecierea cuantumului onorariului, trebuie să se țină seama nu numai de valoarea pretențiilor, ci și de complexitatea cauzei, aceasta fiind una relativ scăzută, precum și de munca depusă de avocat. A mai menționat contestatorul că instanța poate proceda la reducerea onorariului de avocat atât în faza judecății cât și în procedura de executare silită, întrucât și această din urmă fază face parte din procesul civil, astfel încât prevederile art. 451 alin. 2 sunt pe deplin aplicabile si executării silite în lipsa unor dispoziții contrare.
Din practica Curții Europene a Drepturilor Omului contestatorul a învederat cauza C. contra România, Hotărârea din 26 mai 2005 si cauza Johanna Huber contra România, Hotărârea din 21 februarie 2008, în care s-a reținut că cheltuielile efectuate trebuie sa fie necesare si efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 622 și urm. C.pr.civ.și dispozițiile O.G nr. 22/2002.
În probațiune, contestatorul a depus următoarele înscrisuri: somație (f. 7), încheiere stabilire cheltuieli de executare (f. 8-9).
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
La data de 23.09.2015, intimatele au depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 17- 22) prin care au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.
În motivare, intimatele au arătat că, prin sentința civilă nr. 8497 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – secția a II a civilă în data de 26.10.2012 în dosarul nr._/302/2012, instanța a admis în parte cererea formulată de acestea și a obligat contestatorul din prezentul litigiu la plata către intimate a sumei de 30.000 euro, în echivalentul în lei la data plății, reprezentând daune morale. La data de 20.10.2014, sentința a devenit definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de contestator de către Curtea de Apel București- secția a IV a Civilă.
Având în vedere că debitorul-contestator nu a achitat debitul datorat, intimatele au arătat că au mandatat Cabinetul de Avocat „O. S. D.” în vederea reprezentării acestora în cadrul procedurii de executare silită. Onorariul avocațial convenit a fost de 8.000 lei + TVA, având în vedere complexitatea cauzei, situația juridică a debitoarei- aceea de instituție publică, precum și demersurile realizate în cadrul procedurii de executare silită. Totodată, la stabilirea cuantumului onorariului avocațial, părțile au mai avut în vedere și faptul că acesta este achitat de către creditoare, urmare a culpei exclusive a debitoarei.
Intimatele au arătat că prevederile din O.M.F.P nr. 2033/2013, invocate de contestator, sunt nelegale și mai mult, modificarea formei inițiale a O.G. nr. 22/2002 a avut loc tocmai pe considerentul că debitorul nu poate fi lăsat la latitudinea creditorului, C.C.R statuând ferm că statul nu poate fi pus pe alt palier decât debitorii de rând și că nu era normal ca executarea silită să fie condiționată de conduita debitorului stat. Or, orice normă care ar putea fi interpretată în sensul în care executarea ar putea fi împiedicată de cconduita debitorului ar fi în contradicție cu legea al cărei spirit a fost stabilit tocmai în sensul în care statul nu este altceva decât un debitor obișnuit.
De asemenea, intimatele au afirmat că, potrivit art. 622 alin. 1 și 2 C.pr.civ., contestatorul avea obligația de a achita voluntar suma stabilită prin titlu executoriu la data rămânerii definitive a sentinței, or de la acea dată, 20.10.2014 și până la inițierea procedurii de executare silită, a trecut aproape 1 an, timp în care acesta a încercat să se sustragă de la plata creanței datorate. Pe cale de consecință, intimatele au susținut că au fost îndreptățite să inițieze în această situație procedura de executare silită fără nicio altă formalitate împotriva debitoarei.
În privința motivelor întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 22/2002, intimatele au arătat că prevederile art. 2 din acest act normativ nu sunt aplicabile în măsura în care există fonduri pentru a se executa creanța și prin urmare, debitorul nu mai are în acest caz la dispoziție un termen de grație de 6 luni pentru efectuarea plății. În acest sens, intimatele au învederat faptul că, deși sarcina probei aparținea contestatorului, acesta nu a făcut dovada că nu dispune de fonduri pentru a plăti debitul imputat, pentru a deveni incidente prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Prin urmare, conform susținerilor intimatelor, procedura executării silite declanșată este supusă dreptului comun, nefiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002, în raport cu nedovedirea lipsei fondurilor.
În privința onorariului executorului judecătoresc, intimatele au arătat că acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile O.M.J nr. 2550/2006. În acest sens, au susținut că debitorul contestator nu a executat obligația în termenul prevăzut în somația de plată ce i-a fost comunicată, creanța urmând a fi realizată de creditor exclusiv în baza executării silite. Intimatele au mai precizat faptul că nu există temei pentru reducerea onorariului de executor, chiar dacă întreaga procedură de executare s-a realizat prin poprire, iar această formă de executare este mai rapidă și nu presupune o multitudine de acte din partea executorului.
În privința onorariului de avocat, intimatele au solicitat menținerea cuantumului acestora și în raport de prevederile Directivei 2000/35/CE din 29 iunie 2000 a Parlamentului European, conform cărora creditorul are dreptul de a solicita de la debitor o compensație rezonabilă pentru toate costurile de recuperare angajate datorită întârzierii în efectuarea plăților. De asemenea, intimatele au arătat că remunerația pentru activitatea avocațială nu este îngrădită de vreo limită maximală. Totodată, acestea au apreciat că cererea de reducere a onorariului de avocat este neîntemeiată, având în vedere că în faza de executare silită nu sunt aplicabile prevederile art. 451 alin. 2 C.pr.civ..
În drept, intimatele au invocat dispozițiile art. 205 și urm., art. 223 alin. 3, art. 451 alin. 2, art. 622 alin 1 și 2, art. 668 și art 670 și urm. C.pr.civ., art. 31 din Legea nr. 51/1995, art. 132 din Statutul profesiei de avocat, dispozițiile Deciziei nr. 1479/1996 a Secției Comerciale a Curții Supreme de Justiție, prevederile Directivei 2000/35/CE din 29 iunie 2000 a Parlamentului European, dispozițiile O.M.F.P nr. 2033/2013, O.G. nr. 22/2002, O.M.J nr. 2550/C/2006, art. 7 lit. a, art. 39 alin. 1 și 4 din Legea 188/2000.
În probațiune, intimatele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
La data de 13.11.2015, B. U. B. a depus dosarul de executare nr.389/2015.
La data de 16.11.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8497 pronunțată la data de 26.10.2012 de către Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata sumei de 30.000 euro, în echivalent în lei la data plății către D. V. și N. Poliana, cu titlu de daune morale.
La data de 20.10.2014, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a pronunțat decizia civilă nr. 1537R, prin care a respins recursul formulat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, la această dată sentința civilă nr. 8497 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București a devenit definitivă și irevocabilă.
La data de 10.08.2015, creditoarele-intimate au introdus pe rolul B. U. B. o cerere de executare silită (fila 34) împotriva debitorului-contestator pentru plata sumei de 30.000 euro, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8497 pronunțată la data de 26.10.2012 de către Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012. Astfel, a fost deschis dosarul de executare nr. 389/2015.
Prin încheierea din data de 10.08.2015, B. U. B. a stabilit cheltuielile de executare silită în dosarul execuțional nr. 389/2015, în cuantum total de 18.628,52 lei, din care 8.212,52 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 496 lei reprezentând cheltuieli de executare silită și 9.920 lei reprezentând onorariu de avocat în faza de executare silită (fila 56).
Potrivit art. 622 alin. 1 C.pr.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Instanța constată că debitorul contestator nu a executat de bunăvoie obligația de plată a sumei de 30.000 euro către intimate, deși a trecut o perioadă de aproximativ 10 luni de când era obligat să achite, motiv pentru care acestea din urmă au introdus cererea de executare silită pe rolul B. U. B..
Dată fiind calitatea de instituție publică, contestatorul a invocat incidența în cauză a dispozițiilor O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul contestatorului.
Conform art. 2 din O.G nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Având în vedere că normele anterior menționate au caracter excepțional și derogator de la dispozițiile de executare de drept comun, termenul de 6 luni nu poate opera decât în condițiile strict prevăzute de lege.
Astfel, termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din acest act normativ nu este unul de grație acordat automat debitorului – instituție publică, ci acesta devine aplicabil doar în ipoteza în care debitorul face dovada lipsei de fonduri și a demersurilor necesare îndeplinirii obligației de plată. Având în vedere că debitorul contestator nu a invocat și nici nu a făcut o astfel dovadă nici până în prezent, instanța constată că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 nu este incident în prezenta cauză.
Mai mult, instanța apreciază că, pe lângă faptul că nu s-a făcut dovada premisei pentru incidența dispozițiilor art. 2 din O.G nr. 22/2002, de la data devenirii executorii a hotărârii și până în momentul înființării popririi a trecut o perioadă mai mare de șase luni, astfel că a existat suficient timp pentru ca ordonatorul de credite să prevadă în buget sumele necesare pentru achitarea sumei stabilite prin titlul executoriu. Așadar, instanța reține faptul că debitorul nu se poate prevala de asemenea dispoziții legale pentru a se sustrage de la poprirea sumelor de bani datorate în temeiul titlului executoriu.
În acest sens, în lumina jurisprudenței sale constante în materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în hotărâri precum O. contra României, S. contra României că autoritățile statului sunt cele care trebuie să facă demersurile necesare punerii în executare a hotărârilor și că nu este oportun să se solicite unei persoane, care a obținut o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare, să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată (Metaxas contra Greciei).
Față de cele ce preced, instanța apreciază că sunt neîntemeiate susținerile contestatorului în sensul că beneficiază de un termen de executare voluntară și că nu trebuie să se stabilească cheltuieli de executare, precum și că intimatele trebuiau ca în prealabil să adreseze o cerere de executare voluntară a debitului.
În privința cheltuielilor de executare, instanța reține că prin încheierea din data de 10.08.2015, B. U. B. a stabilit cheltuielile de executare silită în dosarul execuțional nr. 389/2015, în cuantum total de 18.628,52 lei, din care 8.212,52 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 496 lei reprezentând cheltuieli de executare silită și 9.920 lei reprezentând onorariu de avocat în faza de executare silită.
Referitor la onorariul executorului judecătoresc, sunt incidente prevederile art. 39 alin. 1 lit. d) din Legea 188/2000, conform cărora, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
La data stabilirii cheltuielilor de executare, și anume data de 10.08.2015, echivalentul în lei a sumei de 30.000 euro era de 132.342 lei. Aplicând prevederile art. 39 alin. 1 lit.d din Legea 188/2000 la această valoare, instanța reține un cuantum rezultant de 6.623,42 lei, la care se adaugă un TVA de 24%. Astfel, onorariul maximal al executorului judecătoresc este în acest caz de 8.213,04 lei, or instanța constată că acest prag nu este depășit prin fixarea sumei de 8.212,52 lei cu acest titlu prin încheierea din data de 10.08.2015.
Pe cale de consecință, susținerea debitorului-contestator în sensul că onorariul executorului judecătoresc depășește baremul maxim este neîntemeiată, având în vedere pe de o parte că, în conformitate cu art. 152 din Codul fiscal, nu toți executorii judecătorești sunt plătitori de T.V.A., ci doar cei ale căror cifre de afaceri depășesc plafonul de 35.000 euro, astfel că onorariile maximale (sumele de care beneficiază efectiv) trebuie să fie aceleași, indiferent de faptul că sunt sau nu plătitori ai taxei pe valoare adăugată, iar pe de altă parte va ține seama și de regula de drept fiscal potrivit căreia TVA-ul se suportă de consumatorul final.
Cu privire la legalitatea stabilirii în cauză a cheltuielilor de executare, instanța reține că onorariul stabilit de executorul judecătoresc și cheltuielile de executare, consemnate în încheierea din data de 10.08.2015, respectă limitele impuse de OUG nr. 144/2007, ce au modificat Legea nr. 188/2000. Acestea nu sunt exorbitante având in vedere activitățile pe care le are de îndeplinit executorul judecătoresc: primire cerere de executare, analizarea legalității încuviințării executării silite, emiterea adreselor de înființare a popririi, purtarea corespondenței cu Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată, contrar susținerilor contestatorului, cheltuielile de executare includ în mod legal și onorariul avocațial aferent fazei de executare, și nu fazei de judecată. Angajarea unui avocat în faza executării rezultă din împuternicirea avocațială . nr._/2015, depusă în dosarul de executare. În același timp, suma percepută cu acest titlu rezultă în mod expres din chitanțele nr. 165/06.08.2015 și nr. 166/10.08.2015 emise de Cabinetul de avocat O. S. D. și atașate dosarului de executare, astfel că nu poate fi considerată nejustificată. De asemenea, instanța reține că onorariul avocatului nu este deloc excesiv, așa cum apreciază contestatorul, ci într-un cuantum rezonabil, față de activitățile pe care avocatul trebuie să le desfășoare în faza de executare silită și față de cuantumul sumei pentru a cărei executare silită partea a angajat apărător.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă contestația la executare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul in București, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatele D. V., domiciliată în București, Ale. Barajul Dunării, nr. 3, ., ., sector 3, CNP_ și N. POLIANA, domiciliată în București, Ale. Barajul Dunării, nr. 3, ., ., sector 3, CNP_, ambele având domiciliul ales în București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.11.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. /Dact. judecător A.M.
04.12.2015 – 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8342/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8736/2015. Judecătoria... → |
|---|
