Contestaţie la executare. Sentința nr. 3651/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3651/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3651/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3651/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe contestatorul B. C. și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, față de lipsa părților, dispune strigarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Instanța, având in vedere că, deși contestatorului i s-a pus in vedere să achite taxă judiciară de timbru in cuantum de 1000 lei, acesta nu și-a îndeplinit obligația stabilită in sarcina sa, a invocat, din oficiu, excepției netimbrării acțiunii și a rămas in pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014, sub nr._, contestatorul B. C. a solicitat in contradictoriu cu intimata .,in principal, îndreptarea actelor de executare efectuate in dosarul nr. 1035/2014 al B. N. G. – A., iar accesoriu, suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentei cauze. Totodată, a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, contestatorul a arătat, în esență, că suma executată silit este mult prea mare raportat la valoarea debitului, in contextul in care partea a achitat numeroase rate, precum și faptul că onorariul executorului judecătoresc depășește limitele maxime admise de Ordinul nr. 2550/2006.
Contestația nu a fost motivată in drept.
La data de 05.03.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrari a contestației la executare, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Ulterior adresei instanței, B. N. G. – A. a comunicat fotocopii de pe actele de executare efectuate in dosarul nr. 1035/2014 - vol. II – filele 1-338.
La prezentul termen de judecată, instanța a rămas in pronunțare asupra excepției netimbrării acțiunii invocate din oficiu.
Asupra excepției netimbrării acțiunii, invocate din oficiu, instanța reține următoarele:
Instanța reține că cererea cu soluționarea căreia este sesizată are ca obiect contestație la executare, acțiune pentru care legea prevede taxă judiciară de timbru în sumă de 1000 lei, taxă judiciară stabilită în temeiul art. 31 alin. 1 coroborat cu 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013. Deși contestatorului a fost citat pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 1.000 lei stabilită prin rezoluția instanței din data de 30.03.2015 (f.110), sub sancțiunea anulării contestației la executare, acesta nu a achitat taxa judiciară de timbru.
Potrivit art. 33 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul neachitării taxei judiciare de timbru stabilite de instanță, intervine anularea cererii adresate instanței, pentru netimbrare.
Față de toate cele de mai sus, instanța constată că cererea este netimbrată, iar în ciuda obligației pe care instanța a stabilit-o în sarcina contestatorului, acesta nu s-a conformat, deși, taxa judiciară de timbru trebuia să fie plătită anticipat, conform art. 33 din OUG nr. 80/2013 pentru învestirea legală a instanței.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare, excepție invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de contestatorul B. C., cu domiciliul in mun. T. Magurele, ., jud. Teleorman in contradictoriu cu intimata . in Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1, ca netimbrată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 27 Mai 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2363/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3676/2015. Judecătoria... → |
|---|








