Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3237/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3237/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 3237/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3237
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 29.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. F.
GREFIER: V. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta E. E. Muntenia SA și pe pârâta M. F., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și competența, din oficiu, conform disp. art. 131 alin. 1 Cod proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, după care, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și reține cauza pentru soluționarea acesteia.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.04.2015, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia SA a chemat-o în judecată pe pârâta M. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 2583,56 lei, reprezentând debit principal, a dobânzii legale, a penalităților de întârziere în cuantum de 509,06 lei, calculate în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 lit. a din contractul –cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, la tarife reglementate, aprobat prin decizia ANRE nr. 57/1999, precum și a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivare, s-a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale, în baza cărora reclamanta a livrat energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data la care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
S-a menționat totodată că între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin decizia ANRE nr. 57/1999 și aplicabil la nivel național, precum și faptul că reclamanta avea obligația să furnizeze energie electrică, iar debitorul să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de societatea furnizoare, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Invocându-se disp. art. 11 alin. 1 și 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici aprobat prin decizia ANRE nr. 57/1999, s-a arătat că obligația de plată a consumatorilor pentru energia electrică consumată este expres prevăzută de Legea energiei electrice, respectiv Lg. nr. 13/2007 și Lg. nr. 123/2012.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, s-a menționat că aceasta este reglementată de art. 200 alin. 5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr. 1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre părți, reclamanta a arătat că stă și faptul că pârâtul a efectuat o . plăți către societatea creditoare, așa cum rezultă și din situația financiară a debitorului.
De asemenea, s-a mai arătat că pentru serviciile prestate și neachitat la termen, s-au calculat penalități în valoare de 509,06 lei, conform art. 11 din contractul-cadrul de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementărilor în vigoare.
Invocându-se disp. art. 1516 alin. 1 și art. 1535 alin. 1 C. civil, s-a arătat că s-a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin notificări și apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut niciun rezultat.
Pentru aceste motive, s-a solicitat să se facă aplicarea disp. art. 1030 C. și să se emită o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 3093,62 lei și a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art. 150 alin. 1 și 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C., art. 1270, art. 1516 și art. 1535 C. civil, art. 969 și urm., art. 1073 vechiul C. civil, art. 120 alin. 7 C. proc. fiscală (OG 92/2003), art. 155 alin. 28 C. fiscal, art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr. 1007/2004, decizia ANRE nr. 57/11.10.1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, Ordinul nr. 5/21.02.2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2001.
În temeiul art. 223 alin. 3 C., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
În susținerea cererii, s-au depus, în fotocopii: situația facturilor restante, notificare, facturi, istoric pe punct de măsură, anexe – penalități.
Din oficiu, s-a atașat la dosar fișa de evidență a pârâtei, extrasă din baza de date pusă la dispoziția instanței de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
În ședința din camera de consiliu de astăzi, 29.04.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.
Analizând cu precădere excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, în conformitate cu disp. art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual.
Potrivit art. 56 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile”.
Capacitatea procesuală de folosință reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție în lipsa căreia procesul civil nu poate fi început sau continuat.
Potrivit art. 35 din Codul civil, „capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”.
În cauză, din relațiile furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date rezultă că pârâta a decedat la data de 27.01.2001.
Întrucât data decesului pârâtei este anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta este lipsită de capacitate procesuală de folosință și, prin urmare, nu poate fi parte în proces.
Față de considerentele ce preced, instanța va admite excepția analizată și va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta E. E. Muntenia SA, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 10A, clădirea C3, ., J40/_/2008, CUI_, în contradictoriu cu pârâta M. F., CNP_, decedată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3220/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2286/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








