Contestaţie la executare. Sentința nr. 2200/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2200/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2200/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II –A CIVILA
.....
Sentinta civila nr. 2200/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE - I. U.
GREFIER - A. S.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata U. O. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns contestatoarea prin aparator D. M., care depune delegatie de substituire la dosar si intimata, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează instantei ca au fost atasate la dosar de catre intimata, prin Serviciul Registratura, note scrise si un set de inscrisuri. De asemenea, invedereaza ca au fost atasate la dosar, in copii certificate, toate actele de executare intocmite in dosarul nr. 335/2014 al B. „P. C. Ș.”.
Se comunica contestatoarei prin aparator copii dupa notele scrise si inscrisurile aferente, depuse la dosar de catre intimata.
Contestatoarea prin aparator, avand cuvantul pe aspectul propunerii de probe, solicita proba cu inscrisurile existente la dosar.
Intimata, personal, de asemenea, solicita proba cu inscrisuri.
Instanta, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c., incuviiteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, apreciind ca este admisibila potrivit legii si duce la solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri.
Contestatoarea prin aparator solicita admiterea contestatiei, astfel cum a fost formulata, anularea incheierii nr. 335/14.10.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, anularea tuturor actelor de executare efectuate in baza incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, precum si suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, cu cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru. Arata ca in anul 2012 . si-a reorganizat activitatea desfiintand mai multe posturi, printre care si pe cel al intimatei. Instanta a anulat decizia de concedire a ., dispunand reintegrarea intimatei in postul detinut anterior concedierii, respectiv formator de formatori. De asemenea, s-a dispus si obligarea sa la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat intimata de la data concedierii si pana la data reintegrarii. Ca urmare a dispozitiei instantei a procedat din proprie initiativa la reintegrarea intimatei in postul detinut anterior. In data de 07.08.2014 a consemnat la CEC Bank SA, pe seama si la dispozitia intimatei, suma de 70.918 lei. Solicita sa se aiba in vedere ca anterior primirii instiintarii de incepere a executarii silite de la executorul judecatoresc . isi indeplinise deja obligatiile stabilite prin titlul executoriu. Arata ca a adus la cunostinta executorului faptul ca obligatiile prevazute in titlul executoriu au fost deja aduse la indeplinire de buna voie si ca nu mai are obligatii de executat fata de intimata. Cat priveste onorariul executorului judecatoresc, solicita sa se aiba in vedere ca acesta a perceput un onorariu contradictoriu celui permis de lege in conditiile in care in dosarul de executare a intreprins activitati minime, . indeplinindu-si toate obligatiile dispuse de instanta prin titlul executoriu. Onorariul executorului este excesiv de mare, fiind disproportionat in raport de complexitatea cauzei si activitatea desfasurata de acesta.
Intimata, personal, solicita sa se aiba in vedere ca in sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti nu se mentioneaza explicit vreo denumire a postului pe care trebuia sa fie reintegrata. Apreciaza ca sentinta civila a fost executata partial. Astfel, in anul 2009 a fost promovata in cadrul organizatiei ca Training Manager si incadrata conform C. expert instructor pregatire profesionala. La momentul respectiv era nivelul cel mai inalt din grupa specialistilor in informare. Arata ca transformarea din expert instructor pregatire profesionala in formator de formatori nu i-a fost niciodata adusa la cunostinta din neglijenta angajatorului. Mai mult, conform raspunsului nr. 91/2014 societatea prin reprezentantul sau legal neaga promovarea din 2009. Cu privire la suma de 70.918 lei, ce i-a fost pusa la dispozitie o apreciaza ca fiind mult mai mica decat suma pe care o calculase si raportata la suma pe care o primea net de la societate in fiecare luna. F. de faptul ca societatea a sustinut pe rand doua valori diferite ca fiind fara echivoc valoarea sumei datorate, a refuzat justificarea acestora si refuza efectuarea unui raport financiar contabil, nu poate decat sa se indoiasca de corectitudinea ambelor valori. În privința onorariului stabilit de executor arată că personal a cerut explicații acestuia. Solicita respingerea contestatiei si a tuturor celorlalte cereri formulate de societatea contestatoare, ca fiind nefondate, fara cheltuieli de judecata.
Contestatoarea prin aparator solicita sa nu fie luate in seama apararile intimatei cu referire la executarea titlului executoriu; totodata, sa se aiba in vedere faptul ca intimata nu a inteles sa formuleze o cerere reconventionala.
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.10.2014 sub nr._ contestatoarea . in contradicoriu cu intimata U. O. M. a formulat contestatie la executare impotriva incheierii nr.335/14.10.2014, emisa de B. „P. C. S.”in dosarul de executare nr.335/2014, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna anularea incheierii nr.335/14.10.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare, in cuantum de 6.318,00 lei; anularea tuturor actelor de executare efectuate in baza incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare; suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare. Totodata, a solicitat sa fie obligata intimata la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta arata ca prin sentinta civila nr._/2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr._/3/2012 a fost anulata decizia de concediere nr. 188/15.10.2012, emisa de ., dispunandu-se reintegrarea intimatei pe postul detinut anterior concedierii, respectiv formator de formatori. Prin aceeasi sentinta s-a dispus si obligarea sa la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat intimata, de la data concedierii si pana la data reintegrarii.
Ca urmare a dispozitiei sus-mentionate a procedat din proprie initiativa la reintegrarea intimatei in postul detinut anterior, respectiv formator de formatori, sens in care a emis decizia de reintegrare nr.75/25.07.2014, prin care s-a dispus ca, incepand cu data de 27.11.2013 sa fie reintegrata intimata in functia de formator de formatori, beneficiind de acelasi salariu brut de 4.276 lei.
Mai arata ca in data de 07.08.2014 a consemnat la CEC Bank SA, pe seama si la dispozitia intimatei, suma de 70.918 lei.
Solicita sa se aiba in vedere ca anterior primirii instiintarii de incepere a executarii silite de la executorul judecatoresc . isi indeplinise deja obligatiile stabilite prin titlul executoriu.
Totodata, arata ca a adus la cunostinta executorului faptul ca obligatiile prevazute in titlul executoriu au fost deja aduse la indeplinire de buna voie si ca nu mai are obligatii de executat fata de intimata.
La data de 17.10.2014 executorul judecatoresc le-a transmis incheierea nr. 335/14.10.2014 prin care stabilea suma de 6.318,00 lei, ca reprezentand cheltuieli de executare silita.
Solicita sa se aiba in vedere ca executorul judecatoresc a perceput un onorariu contradictoriu celui permis de lege in conditiile in care in dosarul de executare a intreprins activitati minime, . indeplinindu-si toate obligatiile dispuse de instanta prin titlul executoriu. Onorariul executorului este excesiv de mare, fiind disproportionat in raport de complexitatea cauzei si activitatea desfasurata de acesta.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.669, art.711; legea nr.188/2000, OMJ nr.2550/2006, modificat prin OMJ nr.2561/2012.
In sustinerea cererii au fost atasate la dosar, in copii certificate, urmatoarele inscrisuri: incheierea nr.335/14.10.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare; adresa nr.335/14.10.2014, emisa de executor; decizia nr.75/25.07.2014, emisa de .; chitanta nr._/07.08.2014; tabel privind obligatiile salariale ale intimatei in perioada 23.10._14; instiintarea emisa la data de 29.08.2014; somatia emisa la data de 29.08.2014; adresa B. emisa la data de 01.09.2014.
Actiune legal timbrata.
Intimata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare si a tuturor celorlalte cereri formulate de contestatoare, ca nefondate.
In motivare, intimata arata ca sentinta civila nr._/2013, ramasa irevocabila, a fost executata partial. Astfel, arata ca in anul 2009 a fost promovata in cadrul organizatiei ca Training Manager si incadrata conform C. expert instructor pregatire profesionala. La momentul respectiv era nivelul cel mai inalt din grupa specialistilor in informare.
Mai arata ca transformarea din expert instructor pregatire profesionala in formator de formatori nu i-a fost niciodata adusa la cunostinta din neglijenta angajatorului. Mai mult, conform raspunsului nr. 91/2014 societatea prin reprezentantul sau legal neaga promovarea din 2009.
Solicita sa se aiba in vedere ca toti salariatii au merite deosebite, mai putin ea, situatia aparand odata cu reintegrarea sa ca urmare a concedierii ilegale deoarece, inainte de concedierea ilegala, fara targeturi sau evaluari, primea respectiva prima de vechime.
Cu privire la suma de 70.918 lei, ce i-a fost pusa la dispozitie, o apreciaza ca fiind mult mai mica decat suma pe care o calculase si raportata la suma pe care o primea net de la societate in fiecare luna. F. de faptul ca societatea a sustinut pe rand doua valori diferite ca fiind fara echivoc valoarea sumei datorate, a refuzat justificarea acestora si refuza efectuarea unui raport financiar contabil, nu poate decat sa se indoiasca de corectitudinea ambelor valori.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, intimata arată că a cerut acestuia lămuriri pentru modul de calcul iar ca răspuns a primit informarea din 14.11.2014 atașată la întâmpinare în anexa 13.
In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosar inscrisuri (filele 41 – 121 din dosar).
La data de 04.02.2015 contestatoarea a depus la dosar raspuns la intampinare, prin care a solicitat instantei inlaturarea apararilor formulate de intimata, ca fiind nefondate si admiterea contestatiei la executare, astfel cum a fost formulata.
Au fost atasate la dosar, in copii certificate, toate actele de executare intocmite in dosarul nr. 335/2014 al B. „P. C. Ș.”.
La termenul din data de 18.03.2015 instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, in temeiul art. 255 N.c.p.c. rap. la art. 258 N.c.p.c.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin Încheierea nr. 335/14.10.2014 a B. P. C. Ș. întocmită în dosarul de executare cu același număr, respectiv 335/2014, executorul a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare suma totală de 6.318 lei. astfel cum reiese din încheiere, suma este compusă din: 20 lei taxă judiciară de timbru, 98 lei taxe poștale și 6.200 lei (cu TVA inclus) onorariu executor judecătoresc.
În aceiași încheiere executorul a menționat că onorariul a fost calculat conform Ordinului MJ 2550/2006 modificat prin Ordinul MJ 2561/2012, fără a preciza debitul ce stă la baza calculării onorariului sau modalitatea de calcul a acestuia.
Titlul executoriu ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 335/2014 este reprezentat de sentința civilă nr._/27.11.2013, definitivă și executorie, pronunțată în dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale. Conform sentinței, în urma anulării deciziei de concediere nr. 188/15.10.2012 emisă de societatea contestatoare (debitoare în dosarul de executare silită), s-a dispus reintegrarea intimatei U. O. în postul deținut anterior concedierii și plata către aceasta a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării.
La data de 18.08.2014, anterior înștiințării și somării de către executor, societatea debitoare a comunicat acestuia că numita U. O., respectiv creditoarea a fost reintegrată pe postul de formator de formatori și a beneficiat de plata drepturilor salariale de la momentul concedierii și până la data reintegrării (01.08.2014) și că, în acest mod, hotărârea judecătorească a fost pusă în executare de bună voie. Adresa a fost însoțită de chitanța CEC (în fotocopie) din data de 07.08.2014 ce cuprinde suma de 70.918 lei consemnată pe numele intimatei și Decizia de reintegrare din data de 25.07.2014. Debitoarea a fost somată și înștiințată de începerea executării silite doar în data de 12.09.2014.
Tot în privința onorariului, a modalității de stabilire a cuantumului acestuia, la cererea creditoarei, executorul a specificat că acesta a fost calculat conform Ordinului MJ nr. 2550/C/2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul MJ nr. 2561/2012 raportat la debitul recunoscut de către debitoare, respectiv suma de 64.284 lei, cumulat cu onorariul prevăzut de același ordin pentru obligația de a face stabilită prin titlul executoriu, onorariul astfel stabilit situându-se sub limita maximă prevăzută de acest ordin.
Ori, astfel cum rezultă din actele de executare, executorul judecătoresc a fost încunoștințat atât de către creditoare în sensul că sentința a fost executată parțial cât și de către debitoare în sensul că a executat sentința în totalitate, înainte de formularea și comunicarea somației. Cu toate acestea, la calculul aferent onorariului a inclus și obligațiile executate de bunăvoie de către debitoare și recunoscute de creditoare.
Conform Art. 662. NCpc., astfel cum era în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc „(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată….”
Din acest punct de vedere, debitul/creanța ce a stat la baza calculării onorariului executorului judecătoresc, nu respectă dispozițiile legale menționate (art. 662 NCpc.). Se constată, astfel, că executorul și-a calculat onorariul doar în baza sumei achitate de către debitoare creditoarei înaintea efectuării primului act de executare silită împotriva acesteia, precum și asupra obligației de „a face” executată de creditoare, fără a efectua calcule și stabili valoarea reală a debitului (eventual prin efectuarea unei expertize contabile) și fără a specifica faptul că obligația de „a face” nu a fost executată, eventual, conform titlului executoriu.
Tot în acest sens avem și dispozițiile art. 669 al. 4 NCpc „(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta…”.
Având în vedere faptul că onorariul executorului judecătoresc nu este justificat de acesta în cuprinsul încheierii contestate și nici susținut de probele administrate, în temeiul art. 669 al. 4 NCpc, instanța va admite contestația formulată de societatea debitoare și va anula încheierea nr. 335 din 14.10.2014 emisă de B. P. C. Ș. în dosarul de executare silită nr. 335/2014 în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în valoare de 6.200 lei. Se constată, conform fotocopiilor dosarului de executare comunicat de B., că încheierea din data de 14.10.2014 referitoare la stabilirea cheltuielilor de executare silită este ultimul act de executare efectuat de executor în dosar.
Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, în tem. art. 718 NCpc., instanța va respinge cererea referitoare la suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 451 și urm. NCpc., intimata va fi obligată să plătească contestatoarei suma de 471 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru achitată în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulata de contestatoarea ., cu sediul Bucuresti, sector 2, ..10A, ., camera 2 a imobilului Conect 1, avand CUI RO_ in contradictoriu cu intimata U. O. M., domiciliata in Bucuresti, Al. O., nr.25, ., ., avand CNP_.
Anulează încheierea nr. 335 din 14.10.2014 emisă de B. P. C. Ș. în dosarul de executare silită nr. 335/2014 în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc în valoare de 6.200 lei.
Respinge cererea referitoare la suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 471 lei cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Cu apel care se depune la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2015.
P., GREFIER,
Red I.U./Th.red.A.S., I.U./5 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2231/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2249/2015. Judecătoria... → |
|---|








