Pretenţii. Sentința nr. 2231/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2231/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2231/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. S.

GREFIER: M. – D. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta A. DE P. . pe pârâții C. L. și C. I., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate intimatei să depună concluzii scrise, la solicitarea expresă a acesteia, a dispus amânarea pronunțării la data de 19.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.04.2014, sub nr._, reclamanta A. DE P. . solicitat in contradictoriu cu pe pârâta C. L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.178,35 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011– februarie 2014, suma de 671,60 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada iulie 2011 – februarie 2014, precum și suma de 53,17 lei reprezentând penalizări furnizori pentru perioada decembrie 2013 – februarie 2014.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta este proprietara . a încetat să își mai îndeplinească obligațiile legale de plata cheltuielilor de întreținere începând cu luna noiembrie 2011 și până in februarie 2014.

In contextul anterior menționat, reclamanta a fost nevoită să calculeze, in regim propriu, penalități de întârziere conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, in cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

In drept, au fost invocate disp. art. 148 și urm., art. 194, art. 254 și urm. Cod proc.civ., art. 447 Cod proc.civ., precum și dispozițiile Legii nr. 230/2007.

Au fost depuse, in susținerea acțiunii, fotocopii de pe următoarele înscrisuri: liste de plată cote întreținere, fișă de apartament, proces verbal mod calcul penalități in regim propriu, certificat de înregistrare fiscală, fișă client, încheiere de acordare personalitate juridică asociație, extras de carte funciară.

La termenul din 27.11.2014, instanța a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv, dispunând introducerea in cauză, in calitate de pârât și a numitului C. I., soțul pârâtei inițiale și coproprietar al imobilului in litigiu.

Din dispoziția instanței, a fost atașat la dosar, la termenul din 12.03.2015, un extras din baza de date a MAI – DEPABD aflată la dispoziția Judecătoriei Sectorului 5, din care rezultă că pârâtul C. I. figurează ca decedat din data de 02.08.2006.

Instanța, la termenul din 12.03.2015 a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului C. I..

In prezenta cauză, s-a dispus administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca valoarea penalitățile să poată depăși valoarea debitului restant la care acestea s-au calculat.

În conformitate cu art. 25 alin. 3 lit. A din H.G. 1588/2007, daca terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă în perioada noiembrie 2011– februarie 2014 (f.5-37), coroborate cu contractul de vânzare cumpărare de la fila 71, rezultă că pârâta C. L., în calitate de coproprietar al imobilului nr. 75 situat în București, .. 8, . 2, sector 5, nu a achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare aferente perioadei noiembrie 2011– februarie 2014, figurând în evidențele reclamantei cu un debit restant aferent cheltuielilor de întreținere pentru perioada anterior menționată în sumă de 3.178,35 lei. În acest sens, se are în vedere de instanță regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea – iar pârâta în speță nu au făcut nicio probă în acest sens, astfel cum prevede art. 129 alin. 1 teza finală C. proc civ.

Pentru neplata în termen a cotelor de întreținere aferente lunilor de cheltuieli iulie 2011 –februarie 2014 reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 671,60 lei, astfel cum rezultă din graficul privind datoriile imobilului deținut de pârâtă depus la fila 4 și fișa de penalizări de la fila 46. Penalitățile au fost calculate prin aplicarea unui procent de 0,2 % pe zi de întârziere, procent stabilit de reclamantă, astfel cum reiese din procesul verbal de la filele 38-39.

Având în vedere că furnizorii de utilități au perceput reclamantei penalizări (f. 42), reclamanta a procedat la repartizarea penalizărilor percepute de furnizorii de utilități proprietarilor ce figurau cu restanțe față de asociația de proprietari, proporțional cu valoarea restanței, pârâtei revenindu-i să suporte suma de 53,17 lei reprezentând penalizări furnizori pentru perioada decembrie 2013 – februarie 2014 (f.46).

Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța apreciază acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta C. L. ca fiind întemeiată și, în consecință, o va admite și va obliga pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.178,35 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011– februarie 2014, precum și a sumei de 671,60 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada iulie 2011 – februarie 2014 și sumei de 53,17 lei reprezentând penalizări furnizori pentru perioada decembrie 2013 – februarie 2014.

Față de soluția pronunțată la termenul de judecată din data de 12.03.2015 cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului C. I., instanța va respinge cererea formulată împotriva pârâtului C. I. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Va lua act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată împotriva pârâtului C. I. - decedat ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Admite în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. DE P. .>, cu sediul in București, sector 5, Al. Imașului, nr. 8, . cu sediul procesual ales la Oficiul Postal 4, căsuța poștală nr. 13.

Obligă pe pârâta C. L., cu domiciliul in București, sector 5, Al. Imașului, nr. 8, ., ., să plătească reclamantei suma de 3.178,35 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2011– februarie 2014, suma de 671,60 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada iulie 2011 – februarie 2014, precum și suma de 53,17 lei reprezentând penalizări furnizori pentru perioada decembrie 2013 – februarie 2014.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării hotărârii, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.I. 07 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2231/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI