Contestaţie la executare. Sentința nr. 7504/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7504/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 7504/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7504
Ședința publică din data de 20 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: R. L. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, și pe intimații R. N. și R. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unor concluzii scrise din partea intimaților, după care:
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București de a soluționa cauza, prin raportare la art. 713 alin. 1 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data începerii executării silite, după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 248/2014.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează în cauză, la solicitarea ambelor părți, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că acestea sunt admisibile și sunt de natură să conducă la soluționarea cauzei.
În temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 04.11.2014, sub nr_, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu intimații R. N. și R. D., împotriva executării silite pornite de către Biroul Executorului Judecătoresc C. S. A., în dosarul de executare nr. 417/2014, solicitând anularea executării silite și a actelor de executare și suspendarea executării silite, până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că intimații nu au formulat o cerere prin care să solicite punerea în executare a hotărârii judecătorești de care beneficiau, motiv pentru care nu puteau trece la procedura executării silite.
Contestatorul a mai învederat că executorul judecătoresc nu a luat în considerare termenul de grație de 6 luni de zile, prevăzut de OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în conformitate cu care debitorul are posibilitatea legală să efectueze plata voluntar.
Contestatorul a învederat că înțelege să conteste suma de 8600 lei, reprezentând onorariul executor, acesta depășind baremul maximal prevăzut de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, prin adăugarea TVA-ului. Totodată, celelalte sume incluse în cheltuielile de executare au fost stabilite în mod nelegal și cu rea-credință, nefiind justificate de actele de executare emise.
În susținerea cererii de suspendare a executării silite, contestatorul a arătat că, prin continuarea executării silite, este grav prejudiciată, câtă vreme există riscul executării sale, deși legiuitorul a stabilit un termen de grație de 6 luni, în cadrul căruia poate lua măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligație.
În drept, contestatorul a invocat art. 622 și următoarea Cod procedură civilă, OG nr. 22/2002. În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În dovedirea susținerilor sale, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, actele de executare contestate.
La data de 20.02.2015, intimații au formulat o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca nelegala și netemeinică, și au arătat că titlul executoriu este irevocabil, iar executorul judecătoresc a respectat dispozițiile substanțiale și procedurale în materie.
În drept, au invocat art. 205 – 208 Cod procedură civilă.
Prin Sentința civilă nr. 7383/03.06.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 09.09.2015.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost atașate la dosar, conform art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, copii certificate ale dosarului de executare contestat.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Sentința civilă nr. 5113/15.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pronunțată în dosarul nr._, modificată prin Decizia civilă nr. 272A/04.03.2014 a Tribunalului București, a fost admisă cererea formulată de reclamanții R. N. și R. D. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, care a fost obligat să le plătească suma de 166.240 lei, echivalentul sumei de 38.150 euro, reprezentând prețul de piață al apartamentului în litigiu, și suma de 100 lei, cheltuieli de judecată.
La data de 15.09.2014, creditorii-intimați R. N. și R. D., prin reprezentant convențional – avocat M. A., au înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C. S. A., o cerere prin care au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească prezentată anterior, pentru recuperarea debitului evidențiat în cuprinsul acesteia.
Prin Încheierea din data de 15.09.2014, în temeiul art. 664 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc a dispus înregistrarea cererii de executare, formându-se dosarul de executare nr. 417/2014.
Ulterior, prin încheierea Judecătoriei Sectorului 5 București din data de 25.09.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, în temeiul art. 665 Cod procedură civilă, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu arătat anterior, pentru recuperarea debitului de 166.340 lei și a cheltuielilor de executare
Printr-o altă încheiere, emisă de executorul judecătoresc în data de 28.10.2014, s-au stabilit, în temeiul art. 669 Cod procedură civilă, cheltuielile de executare datorate în cauză la suma totală de 9.545 lei, compusă din următoarele:
- 8.600 lei, onorariul executorului judecătoresc, inclusiv TVA,
- 925 lei, alte cheltuieli necesare efectuării executării silite (248 lei – alte acte date prin lege, 37 lei – arhivare dosar, 496 lei – comunicare acte procedurale, 12 lei – emitere somație, 12 lei – formare dosar, 120 lei – încheiere eliberare sume),
- 20 lei, taxă judiciară de timbru.
Executorul judecătoresc a emis o somație, comunicată contestatorului la data de 29.10.2014, prin care i-a adus la cunoștință începerea executării silite și i-a pus în vedere să achite debitul principal datorat conform titlului executoriu reprezentat de suma de 166.340 lei, și suma de 9.545 lei, cheltuieli de executare.
Totodată, în data de 29.11.2014, executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi, prin care a dispus poprirea conturilor contestatorului deținute la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, în limita debitului executat silit, în temeiul art. 782 Cod procedură civilă. În același timp, executorul judecătoresc a procedat și la înștiințarea contestatorului în legătură cu această măsură.
În drept, instanța reține că dispozițiile legale care guvernează prezenta procedură a executării silite și care au fost invocate anterior, sunt cele ale Codului de procedură civilă în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare, conform dispozițiilor tranzitorii prevăzute de art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 1358/2014.
În temeiul art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Analizând actele de executare, în temeiul acestui text de lege, instanța reține că prezenta contestație la executare este întemeiată în parte, după cum urmează:
Obligația contestatorului pentru care a fost începută executarea silită a luat naștere în momentul devenirii pronunțării Deciziei civile nr. 272A/04.03.2014 a Tribunalului București, executorie, prin care a fost modificată Sentința civilă nr. 5113/15.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București. Începând cu acest moment, dreptul de creanță al intimaților a dobândit un caracter cert, lichid și exigibil, astfel că putea fi achitat de către contestator, care avea posibilitatea de a-și executa obligația voluntar. Dreptul oricărui debitor de a-și executa de bunăvoie obligația ce-i incumbă nu implică o obligație corelativă a creditorului de a solicita expres executarea voluntară înainte de a începe o executare silită. Caracterul voluntar al unei executări benevole se reflectă tocmai în îndeplinirea unei obligații de către debitor, în lipsa oricărei solicitări sau somații din partea creditorului. În lipsa unei astfel de executări benevole, creditorul poate prezuma faptul că debitorul nu dorește să execute în mod voluntar obligația și se poate adresa executorului judecătoresc.
În acest sens sunt și prevederile art. 622 Cod procedură civilă, care prevede, în alin. 1, că Obligația stabilită prin hotărârea unei instanței sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie, și, în alin. 2, că În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silit (…). Prin urmare, primul argument de nelegalitate a executării invocat de către contestator este neîntemeiat.
Cu privire la aplicabilitatea OG nr. 22/2002, instanța reține că potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Instanța constată că acest text de lege instituie obligația în sarcina autorităților executive de a stipula în bugetele autorităților publice anuale a unor sume de bani cu destinația specială a achitării creanțelor stabilite prin titluri executorii. O astfel de procedură este rezonabilă și reprezintă, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în numeroase decizii (ex: Decizia nr. 176/08.02.2011, nr. 529/11.10.2005, nr. 444/20.11.2003 etc.), o normă de protecție de interes general, respectiv de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor în condiții optime.
Cu toate acestea, procedura specială de alocare a fondurilor destinate plății creanțelor statului stabilite prin titluri executorii nu poate influența în nici un mod dreptul creditorilor de a obține executarea respectivelor creanțe. Instanța constată că o eventuală omisiune a autorităților executive de a stipula în bugetele anuale ale instituțiilor publice sumele necesare executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii îi este pe deplin imputabilă puterii executive și, conform principiului clasic de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate justifica neexecutarea respectivelor obligații. O concluzie contrară ar permite ca executarea acestor obligații să se afle la discreția totală a autorităților executive, care ar putea omite în mod repetat să aloce fondurile necesare executării, situație ce ar contraveni în mod nejustificat dispozițiilor art. 622 alin. 2 Cod procedură civilă.
Contestatorul a invocat în susținerea contestației la executare și faptul că beneficiază, conform OG nr. 22/2002, de un termen de grație de 6 luni, ce nu a fost avut în vedere de executorul judecătoresc la emiterea somației. Astfel, art. 2 din OG nr. 22/2002 prevede că Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Contrar susținerilor contestatorului, acest termen de 6 luni nu este un termen de grație care operează în mod obligatoriu în toate procedurile de executare silită derulate împotriva instituțiilor și autorităților publice. Din contră, instanța reține că acesta are un caracter excepțional și derogator de la dispozițiile de executare de drept comun, astfel că nu poate opera decât în condițiile strict prevăzute de lege. Condiția esențială instituită de art. 2 din OG nr. 22/2002 este reprezentată de lipsa fondurilor necesare executării silite, fonduri care să fie prevăzute conform articolului 1 din lege, analizat anterior.
În cauză, contestatorul nu a dovedit în niciun mod o astfel de lipsă de fonduri care să reprezinte un impediment la executarea silită, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din OG nr. 22/2002 pentru incidența termenului de 6 luni, iar susținerile în acest sens sunt neîntemeiate.
Cu privire la cheltuielile de executare, stabilite prin Încheierea din data de 28.10.2014, instanța reține, contrar susținerilor contestatorului, că executorul judecătoresc are dreptul, în temeiul art. 669 Cod procedură civilă, ca, în momentul inițierii procedurii de executare silită, să stabilească cheltuielile necesare executării. Prin cererea de executare a intimaților procedura de executare silită de drept comun, reglementată de dispozițiile Codului de procedură civilă, a fost inițiată, dispozițiile OG nr. 22/2002 nereprezentând un impediment în acest sens. Prin urmare, contestatorul, în calitate de debitor executată silit, are obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite.
Cu privire la elementele cheltuielilor de executare, instanța reține că sumele de bani ce pot fi percepute cu titlu de cheltuieli de executare sunt enumerate prin art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă, ca fiind:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Analizând aceste elemente, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 8.600 lei, a fost stabilit în mod corect, prin raportare la debitul executat silit, cu respectarea limitelor prevăzute de Legea nr. 188/2000, și adăugarea la suma rezultată a taxei pe valoare adăugată.
Instanța reține că, deși dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 nu prevăd expres necesitatea adăugării TVA datorate de executorul judecătoresc bugetului de stat la cuantumul onorariului stabilit conform legii, potrivit art. 127 și art. 129 alin. 3 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată reprezintă un impozit indirect și este datorată de persoana impozabilă (inclusiv de persoanele ce exercită profesii liberale, în anumite condiții) în toate cazurile în care se prestează un serviciu, taxa fiind inclusă în tariful final practicat de prestator pentru a fi suportată în final de beneficiarul serviciului. În consecință, beneficiarul serviciului prestat (în speță executarea silită), respectiv creditorul care solicită prestarea serviciului de către executor, este cel care în conformitate cu dispozițiile legale, va suporta în final și costul TVA datorate de prestatorul de servicii (executor) către bugetul de stat. În aceste condiții, TVA reprezintă pentru creditorul urmăritor o cheltuială efectuată în cursul executării silite.
Având în vedere dispozițiile art. 670 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta va trebui să plătească creditorului toate cheltuielile de executare, inclusiv TVA inclus în tariful final al executorului judecătoresc. O mențiune distinctă în Legea nr.188/2000 cu privire la necesitatea calculării TVA și adăugării acestuia la onorariul calculat potrivit plafoanelor menționate în actul normativ nu ar fi fost necesară, pe de o parte, deoarece nu toate persoanele care desfășoară o profesie liberală datorează TVA, existând un regim special de scutire de plata taxei în anumite condiții stabilite de Codul fiscal, iar, pe de altă parte, deoarece Legea nr.188/2000 face referire la onorariul la care are dreptul executorul judecătoresc, fiind evident că acesta este îndreptățit la suma integrală calculată potrivit plafoanelor legale, iar nu la o sumă mai mică.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că onorariul executorului judecătoresc a fost în mod legal stabilit prin raportare la plafonul prevăzut de Legea nr. 188/2000, cu adăugarea în mod distinct a taxei pe valoare adăugată.
Totodată, suma de 20 lei, inclusă în cheltuielile de executare ca reprezentând taxă judiciară de timbru, a fost stabilită în mod legal cu acest titlu, pentru pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite fiind datorată, conform prevederilor art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013 de la acel moment, o taxă judiciară de timbru de 20 lei.
În schimb, instanța reține că suma de 925 lei, reprezentând alte cheltuieli necesare executării silite, a fost inclusă în mod nelegal în cuantumul cheltuielilor de executare. Astfel această sumă de bani a fost percepută fără niciun document justificativ, deși art. 669 alin. 4 Cod procedură civilă prevede, în mod expres, faptul că astfel de sume de bani se stabilesc doar pe bază de dovezi. Prin urmare, argumentele contestatorului de nelegalitate a perceperii acestei sume de bani, cu titlu de cheltuieli de executare, sunt întemeiate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 719 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva intimaților R. N. și R. D. și va dispune anularea în parte a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, emisă în dosarul nr. 417/2014 la data de 28.10.2014, de Biroul Executorului Judecătoresc C. – S. A., pentru suma de 925 lei, reprezentând alte cheltuieli necesare efectuării executării silite, urmând ca totalul cheltuielilor de executare în cauză să fie de 8620 lei.
D. consecință, celelalte acte de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc C. – S. A., în dosarul de executare nr. 417/2014, vor fi anulate în parte, de asemenea, sub aspectul cuantumului cheltuielilor de executare, în sensul reducerii acestora conform dispoziției anterioare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Potrivit acestui text de lege suspendarea executării poate fi pronunțată doar până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, hotărârea astfel pronunțată fiind executorie, potrivit art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă. Având în vedere că, odată cu soluționarea cererii de suspendare a executării silite, va fi soluționată și contestația la executare, instanța constată că prima a rămas fără obiect, astfel că va fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. FINANȚELOR PUBLICE, REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva intimaților R. N. și R. D., ambii cu domiciliul în București, .. 12-14, ..
Anulează în parte Încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare emisă în dosarul nr. 417/2014 la data de 28.10.2014, de Biroul Executorului Judecătoresc C. – S. A., pentru suma de 925 lei, reprezentând alte cheltuieli necesare efectuării executării silite, urmând ca totalul cheltuielilor de executare în cauză să fie de 8620 lei.
Anulează în parte celelalte acte de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc C. – S. A., în dosarul de executare nr. 417/2014, sub aspectul cuantumului cheltuielilor de executare, în sensul reducerii acestora conform dispoziției anterioare.
Respinge celelalte capete ale contestației la executare, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. R. L. A.
Red. Jud. I.S. / 6 ex. / 25.11.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7467/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 4961/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
