Uzucapiune. Sentința nr. 4959/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4959/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4959/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
Sentința Civilă nr.4959
Ședința publică de la 24.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: A. T.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta V. M., având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile au avut loc la data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.05.2013, reclamanta C. I. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu parata V. M., să constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, a suprafeței de teren de 214 mp și a imobilului-constructie formată din 3 camere de locuit, 2 bai, 2 bucatarii si o cămară, situată în București, sector 5, București, fost ., actualemente Câmpia Mierlei nr.45, sector 5.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 26.01.1958 a dobândit prin înscris sub semnatură privată de la numita T. P., un teren viran de 214 mp la pret de 4.000 rol, situat în București, ., actualmente ..45, sector 5. Totodată, reclamanta a arătat că de la data achiziționării și până în anul 1972, această suprafață de teren a fost folosita pentru cultivarea legumelor, precizând că, ulterior, a construit o casa, formată la început din 3 camere de locuit, magazie si dependințe, făcută din paiantă și acoperită cu carton. A mai arătat reclamanta că potrivit certificatului fiscal din data de 05.09.2013 emis de Administrația Financiară a Sectorului 5, întreg imobilul-teren și construcție este evaluat la suma de 24.660 ron, iar din relațiile comunicate de OCPI-Sector 5 rezultă că nu a fost deschisă carte funciară pentru imobilul situat în București, ..45, sector 5. De asemenea, reclamanta a arătat faptul că, potrivit istoricului de rol fiscal emis de DITL-Sector 5, în evidența electronică figurează cu rol fiscal la adresa imobilului respectiv, numita C. I., cu un teren în suprafață de 214 mp, iar potrivit certificatului emis de PMB-Direcția Evidența Imobiliară, rezultă faptul că . purtat denumirea de . anul 1964.
În drept, au fost invocate disp.art.616, 917, 922 din Codul Civil.
În susținerea cererii, au fost depuse copii ale următoarelor înscrisuri:procură aut. sub nr.24/15.07.2013 la BNP D. - Vitzman Norin, cartea de identitate a mandatarului reclamantei, chitanță încheiată între T. P. și reclamantă, certificat emis de PMB - Direcția Evidența Imobiliară, certificat de moștenitor n r.915/1972 autentificat de fostul notariat de Stat al Sectorului 6, act dotal din 14.02.1940 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, cartea de identitate a reclamantei, certificat de atestare fiscală emis de Primăria Sectorului 5 București, adresa nr._/15.07.2013 emisă de OCPI-Sector 5 București, adeverința n r.R678/_/14.08.2013 emisă de Primăria Municipiului București-DITL Sector 5, declarație pentru stabilirea impozitului pe clădiri și a impozitului pe clădiri, schița clădirii, plan topografic scara 1:200, ediția 1987, plan topografic scara1:500, editia nr.1988 (fi lele 5-29), precum și o expertiză extrajudiciară efectuată de expertul D. M. A. (filele 75-83).
Reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 1338 ron (fila 91) și in cuantum de 355 lei (fila 98).
Pârâta a depus întâmpinare la dosar (fila 105) prin care a arătat că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost transmis reclamantei de autoarea sa, T. P., prin înscrisul sub semnătură privată din data de 26.01.1958, considerând îndeplinite condițiile legale pentru transmiterea dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune, în patrimoniul reclamantei. A mai arătat pârâta că, în conformitate cu disp.art.454 C.p.c. pârâtul care a recunoscut pretențiile reclamantului până la primul termen de judecată, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, solicitând și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu disp.art.art.223 C.p.c.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și efectuarea în cauză a unor expertize topo și construcții.
La dosar a fost atașat raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții, efectuată de expertul N. E. (filele 125-138).
La dosar au mai fost depuse relatii emise de Primăria Sectorului 5 si Primăria Municipiului București din acre rezultă că pentru imobilul în litigiu nu a fost emis titlu de proprietate și nu se regăsesc cereri de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, în baza fondului funciar.
În cauză au fost audiați, separat și sub prestare de jurământ religios, martorii Vaitiș I. și D. T., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate dosarului cauzei (filele 141-142).
La dosar a mai fost atașat raportul de expertiză topo, efectuat de expertul F. L. (filele 171-182).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: la data de 26.01.1958 reclamanta a dobândit prin înscris sub semnatură privată de la numita T. P., un teren viran de 214 mp la pret de 4.000 rol, situat în București, ., actualmente ..45, sector 5. De la data achiziționării și până în anul 1972, această suprafață de teren a fost folosita pentru cultivarea legumelor, precizând că, ulterior, a construit o casa, formată la început din 3 camere de locuit, magazie si dependințe, făcută din paiantă și acoperită cu carton.
Chitanta sub semnatura privata de la fila 8 atesta . din 1958, de catre reclamanta, asupra imobilului in cauza. Identitatea dintre strazi- cea actuala cu cea inscrisa in chitanta sub semnatura privata este atestata prin adresa PMB fila 9 dosar. Posesia publica si sub nume de proprietar este dovedita prin istoricul de rol fiscal fila 15 si 147 dosar coroborat cu declaratia privind constructia fila 8, reclamanta fiind inscrisa in evidente ca si proprietar a imobilului-teren si constructie. Succesoarea in drepturi a vanzatoarei a recunoscut pretentiile reclamantei fila 105 dosar.
Imobilul nu a fost revendicat cf legii 10/2001 sau legii 18/1991 astfel cum reiese din adresele fila139, 140 si 155 dosar.
Martorii Vaitis I. fila 141 si D. T. fila 142 dosar au precizat faptul ca o cunosc pe reclamanta din anii 70, a locuit in mod continuu al aceasta adresa, este cunoscuta ca proprietar si nu au existat probleme cu vecinii legale de limitele de hotar
Imobilul teren a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica la dosar -expert F. L., in urma identificarii terenului rezultand ca este vorba despre imboilul pe care autoarea paratei il detinea cf actului dotal la dosar fila 12
Constructiile de pe teren au fost identificate prin expertiza efectuata de expert E. N.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 1890 din Codul civil, toate acțiunile atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără să i se poată opune reaua-credință.
Este de observat că acest articol consacră un mod originar de dobândire a proprietății, respectiv uzucapiunea de 30 de ani pentru constatarea căreia este necesar a fi îndeplinite două condiții: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată, respectiv posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.
Instanța reține că uzucapiunea este instituită de lege ca o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane. În același timp, instanța reține și faptul că această modalitate de dobândire a proprietății reprezintă un beneficiu acordat de lege posesorului ce a stăpânit bunul o perioadă de timp stabilită de lege, ca un adevărat proprietar.
Constatând îndeplinite condițiile cumulative necesare pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, instanța, în temeiul art. 1890 din Codul civil, raportat la art. 1846 și următoarele din Codul civil, urmează să admită actiunea și să constate că reclamanta a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului din . 45 sector 5 Bucuresti in suprafata de 214 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic judiciar F. L., fara cheltuieli de judecata.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la accesiune, în drept, instanța reține că potrivit art. 482 C. civ., terenul este considerat lucrul principal și proprietatea asupra lui dă dreptul și asupra tot ce se unește ca accesoriu cu acesta într-un mod natural sau artificial, proprietatea terenului cuprinzând în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, astfel cum prevede art. 489 C. civ.
Un astfel de accesoriu îl reprezintă și construcțiile, iar proprietarul terenului dobândește prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut și proprietatea construcțiilor aflate pe acel teren.
Astfel, potrivit art. 492 C. civ. „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau supra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”. Or, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și analizate anterior, pe terenul în cauza reclamantul a edificat constructii astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză.
Având în vedere modalitatea de soluționare a primului capăt al cererii, precum și considerentul că uzucapiunea are ca efect dobândirea dreptului de proprietate în persoana reclamantei în mod retroactiv, de la data intrării în posesia terenului, cu privire la construcție devin incidente regulile accesiunii, privită ca o prelungire legală a dreptului proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate, instanta va admite si acest capat de cerere si va constata ca reclamanta a dobandit prin accesiune imobiliara dreptul de proprietate asupra constructiilor situate pe terenul mai sus indicat, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic judiciar E. N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite actiunea formulată de reclamanta C. I., CNP_ prin mandatar L. N. R., domiciliată în București, ..45, sector 5 în contradictoriu cu pârâta V. M., CNP_,domiciliată în București, sector 5, ..4, ., .> Constata ca reclamanta a dobandit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului din . 45 sector 5 Bucuresti in suprafata de 214 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic judiciar F. L.
Constata ca reclamanta a dobandit prin accesiune imobiliara dreptul de proprietate asupra constructiilor situate pe terenul mai sus indicat, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiza efectuat in cauza de expert tehnic judiciar E. N.
Omologheaza rapoartele de expertiza
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la judecatoria sector 5 Bucuresti
Pronuntata in sedinta publica 24 06 2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Succesiune. Sentința nr. 4961/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Pretenţii. Sentința nr. 4852/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








