Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7467/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7467/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 7467/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7467/2015

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. D.

Grefier M. D. I.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta I. SRL și pe pârâtul E. N. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 1027 C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, in temeiul art. 255.rap.la art.258 Ncpc, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă este legală, putând duce la soluționarea cauzei, o încuviințează ca atare și reține dosarul in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2015 sub nr. _ reclamanta I. SRL a chemat in judecata pe pârâtul E. N. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 149.36 lei conform facturii fiscale . nr._ din 01.09.2013 și facturii fiscale . nr_ din 01.10.2013 și a sumei de 856,3 lei conform facturii proforme nr._ din 21.05.2014, precum și a penalităților de întârziere contractuale, in cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Totodată, a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, partea reclamantă a arătat că in baza contractului . nr._ din 26.08.2013, a prestat pârâtului servicii de internet, furnizând, totodată, la cererea părții adverse echipamentul de acces aferent.

Cu toate că partea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate, pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate pentru care au fost emise facturile fiscale . nr._ din 01.09.2013 și . nr_ din 01.10.2013.

De asemenea, in temeiul pct. 2.2 din contract reclamanta a emis in data de 21.05.2014 factura proforma nr._ din 21.05.2014 reprezentând anulare discount router portabil MF 350 și diferență tabletă marca SERIOUX model SG4C700TAB, rămasă neachitată de către debitor.

Având in vedere că pârâtul nu a achitat debitele anterior menționate la scadență, reclamanta a calculat penalități de întârziere conform prevederilor art. 5.2 din Termenii și Condițiile Generale ale contractului, in valoare de 0,5% pe zi de întârziere.

In drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art.1025 și N.c.p.c.

In temeiul art.411 pct. 1 alin. 2 N.C.p.c., creditoarea a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In susținerea cererii au fost atașate la dosar, in copii certificate, următoarele înscrisuri: situație facturi fiscale, contract furnizare servicii, mod calcul penalități, facturi fiscale, notificare pentru neplată, carte de identitate pârât.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin. 3 din Legea nr. 134/2010.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește admisibilitatea procedurii privind cererea cu valoare redusă, instanța constată că îndeplinite în mod cumulativ condițiile de la art.1026 C.proc.civ.

Potrivit art. 1026 C.proc.civ., această procedură se aplică „atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile sau cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”. Având în vedere că litigiul dedus judecății este evaluabil în bani iar debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată este sub_ lei, instanța reține că prezenta cauză este susceptibilă aplicării procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă.

De asemenea, izvorul obligației deduse judecății nu se circumscrie materiilor excluse de la aplicarea procedurii speciale, prevăzute de art. 1026 alin. 3 C.proc.civ.

Între părți, s-a încheiat la data de 26.08.2013 contractul . nr._ având ca obiect prestarea de servicii de internet de către reclamantă în beneficiul pârâtului. În contrapartidă, acesta din urmă s-a obligat la plata serviciilor furnizate în termen de maxim 30 de zile de la data emiterii facturii, după cum prevăd dispozițiile art. 4.6 din contract.

În temeiul prevederilor contractuale menționate, reclamanta a emis următoarele facturi fiscale .: nr._/01.09.2013 în valoare de 78,62 lei și nr._/01.10.2013 în valoare de 70,74 lei.

Pe fond, cererea este întemeiată în parte, având în vedere următoarele considerente:

În temeiul art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Instanța reține că între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, contract însușit de ambele părți prin semnătură. Pe cale de consecință, părțile s-au obligat la îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din contract: reclamanta la furnizarea serviciilor de telefonie mobilă către pârâtă și pârâta la plata facturilor emise în temeiul acestui contract. În acest sens, se au fost emise facturile susmenționate.

Instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței convenției (prin contractul și facturile amintite), moment din care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea pârâtului. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba actului juridic al plății, a unui alt mod de stingere a obligațiilor sau a caracterului neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor contractuale.

Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada plății și nici nu a contestat facturile și sumele cuprinse în ele, instanța va reține că debitul solicitat de reclamantă este neachitat, urmând a-l acorda în măsura cerută- 149,36 lei.

Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța îl va repinge ca neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:

În cererea de chemare în judecată, atunci când își întemeiază pretențiile privind penalitățile, reclamanta face trimitere la art. 5.2 din Termenii și Condițiile Generale.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pentru ca o clauză contractuală să fie considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul este necesar ca aceasta să fi fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Ceea ce se urmărește a se sancționa prin dispozițiile legale indicate sunt situațiile în care, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit profesionist, el este nevoit să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea putând fi abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Referitor la caracterul nenegociat al unui contract, instanța reține că printre trăsăturile generale ale contractelor de adeziune se află existența unei inegalități economice între contractanți, existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate), oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

În acest sens, instanța reține că cele două contracte invocate de reclamantă, dar în special ,,Termenii și Condițiile Generale,, au un caracter nenegociat, astfel cum rezultă și din intitularea lor.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ între prestațiile părților, instanța constată că o clauză penală în cuantum de 0.5% pe zi de întârziere ar crea un beneficiu nejustificat în favoarea reclamantei- o penalitate mult prea mare pentru un prejudiciu nu atât de important.

Referitor la capătul de cerere privind contravaloarea despăgubirii generate de rezilierea contractuală, solicitată de reclamantă, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, având în vedere următoarele considerente:

În cererea de chemare în judecată, atunci când își întemeiază aceste pretenții, reclamanta invocă rezilierea unilaterală contractuală care ar fi operat în urma notificării transmise pârâtului (filele 37-39).

Instanța constată că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada de comunicare a respectivei notificări (de recepție sau de refuz expres sau tacit de recepție), ci doar aceea de transmitere, prin intermediul serviciilor poștale. Or, declarația de reziliere nu produce efecte decât de la comunicarea acesteia către pârât, potrivit prevederilor art. 1552 alin 4 Cod civil.

În temeiul art.1031 alin. 1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere că reclamanta a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru, instanța urmează a-l obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta I. SRL, înregistrată in Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO13763446, cu sediul in or. Voluntari, ./VI,Complex Barba Center, Clădirea 1, .-24, jud. Ilfov in contradictoriu cu pârâtul E. N. A., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut in București, sector 5, ..

Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 149.36 lei conform ff . nr_ din 01.09.2013 și ff . nr_ din 01.10.2013.

Respinge acțiunea cu privire la plata sumei de 856,3 lei conform f. proforme nr._ din 21.05.2014 precum și a penalităților de întârziere contractuale

Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de timbru judiciar.

Executorie de drept.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 19.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7467/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI