Contestaţie la executare. Sentința nr. 3219/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3219/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 3219/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II –A CIVILA

.....

Sentinta civila nr. 3219/2015

Ședința publica de la 29 Aprilie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - I. U.

GREFIER - A. S.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. C. S. și pe intimata C. E. BANK SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca au fost atasate la dosar, in copii certificate, toate actele de executare intocmite in dosarul nr.284, dosar conexat la dosarul nr.448/2014 al B. „V. B. – A. S.”.

Instanta invoca, din oficiu, exceptia necompetentei teritoriale si ramane in pronuntare pe exceptia invocata.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.11.2014 sub nr._ contestatoarea C. C. S. in contradictoriu cu intimata C. E. BANK SA a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite solicitate de intimata in dosarul de executare nr.284/2014, conexat la dosarul nr.448/2014 al B. „V. B. – A. S.”, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna anularea incheierii din data de 22.08.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr._/301/2014, prin care a fost admisa cererea de incuviintare a executarii silite; anularea incheierii din data de 06.11.2014 a executorului judecatoresc, data in dosarul nr.448/2014, 284/2014; anularea incheierii din data de 06.11.2014 a executorului judecatoresc data in dosarul de executare silita nr.284/2014; lamurirea intelesului, intinderii si aplicarii titlului; constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit si garantie nr. NPBK677/_/29.09.2008, beneficiind si deb jurisprudenta europeana favorbaila; anularea tuturor actelor de executare silita efectuate in dosarul nr.284/2014, conexat la dosarul nr.448/2014 al B. „V. B.- A. S.”; totodata, a solicitat suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.711 si urm. C.p.c.

In sustinerea cererii au fost atasate un set de inscrisuri (filele 12 – 22 din dosar).

Intimata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare, ca neintemeiata si anularea cererii de suspendare a executarii silite, ca netimbrata iar in subsidiar, ca nefondata.

In drept, intampinarea a fost intemeiata pe disp. art. 205- 208, art. 650, art.718 C.p.c.

In sustinerea intampinarii au fost atasate inscrisuri (filele 60 - 99 din dosar).

Actiune legal timbrata.

Au fost atasate la dosar, in copii certificate, toate actele de executare intocmite in dosarul nr.284, dosar conexat la dosarul nr.448/2014 al B. „V. B. – A. S.”.

La termenul din data de 29.04.2015 instanta a invocat, din oficiu, exceptia necompetentei teritoriale si a ramas in pronuntare pe exceptia invocata.

Astfel, conform art. 713 al. 1 NCpc., contestația se introduce la instanța de executare.

Pe de alta parte, conform art. 650 alin. 1 C. pr. civ., astfel cum era în vigoare la data sesizării B., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Conform al. 2 din același articol, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

In speță, sediul biroului executorului judecătoresc care efectuează executarea silită - B. „S. L. M.” - se află pe raza sectorului 3 București.

In aceste condiții, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București, instanță care, de altfel, a soluționat și cererea de încuviințare a executării silite (fila 155).

Pe cale de consecință, va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București si va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea C. C. S., domiciliata in Bucuresti, sector 5, ., avand CNP_ și pe intimata C. E. BANK SA, cu sediul in Bucuresti, sector 6, ., Cladirea Anchor Plaza, avand CUI_, în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

Fără ale atac.

Pronunțată în ședința de la 29 Aprilie 2015.

P., GREFIER,

Red I.U./Th.red.A.S., I.U./ 4 ex.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 05.05.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 3219 din data de 29.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe contestatoarea C. C. S. și pe intimata C. E. BANK SA, având ca obiect contestație la executare, in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

P., GREFIER,

I. U. A. S.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 05.05.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 3219 din data de 29.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe contestatoarea C. C. S. și pe intimata C. E. BANK SA, având ca obiect contestație la executare, in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

P., GREFIER,

I. U. A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3219/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI