Contestaţie la executare. Sentința nr. 5152/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5152/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5152/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5152
Ședința publică din data de 30.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: A. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul S. P. M. și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că s-au depus la dosarul cauzei dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru și a cheltuielilor ocazionate cu efectuarea de fotocopii din dosarul de executare.
Instanța procedează la identificarea contestatorului, legitimat pe baza cărții de identitate prezentate.
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform dispozițiilor art.714 alin.1 raportat la art.651 alin.1 și alin.3 C.pr.civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.138/2014 (având în vedere că executarea silită a început ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale).
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Având cuvântul, contestatorul solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauzei.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, contestatorul solicită instanței admiterea contestației la executare, apreciind că în cauză este vorba de un abuz, întrucât au existat două procese-verbale de contravenție încheiate pentru aceeași fată și pentru care amenzile au fost plătite.
Instanța, fiind lămurită, în condițiile art.394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 18.03.2015, sub nr._, contestatorul S. P. M. a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea formelor de executare efectuate pentru suma de 56 euro reprezentând tarife de despăgubire și pentru suma de 372 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că în cauza de față au fost încheiate în aceeași zi două procese-verbale pentru una și aceeași contravenție, respectiv aceea de a fi circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă. S-a mai arătat că cele două amenzi aplicate au fost achitate.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr.15/2002.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.
În data de 17.04.2015, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de către contestator împotriva executării silite efectuată de către B. „R. G. I.” în baza titlurilor executorii PVCC . nr._/22.02.2012 și . nr._/22.02.2012 și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B.E.J. „R. G. I.”.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat faptul că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că autovehiculul aparținând contestatorului a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, astfel cum aceasta este definită de prevederile art.1 alin.11 din O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Conform dispozițiilor art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta săvârșită de către contestatoare a constituit contravenție continuă și s-a sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei. Potrivit dispozițiilor art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, contestatoare a fost obligată să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, iar de la data comunicării procesului-verbal de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatoarea nu a îndeplinit de bună voie obligația de plată a creanței stabilită în titlul executoriu.
De asemenea, intimata a apreciat că în cauză nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultate dintr-un proces-verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, care nu a fost contestat în instanță. Totodată, Decizia Curții Constituționale nr.228/2007 referitoare la prevederile art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001 nu este aplicabilă în speță întrucât Legea nr.144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
Având în vedere faptul că executarea silită s-a făcut în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, intimata a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art.712 alin.1 N.C.proc.civ. și să respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ.
Urmare a solicitării instanței, la dosarul cauzei s-au depus, în copie certificată conform cu originalul, actele de executare emise de B.E.J. “R. G. I.”, în cadrul dosarului de executare nr.199/2015.
La termenul din data de 30.06.2015, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze, când instanța a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.
Analizând ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța reține că prezenta contestație la executare s-a formulat împotriva executării silite înseși, prin care contestatorul a formulat apărări conform cărora a achitat amenda contravențională conform proceselor-verbale de contravenție, actul constatator, în temeiul căruia s-a început executarea silită, este nul față de lipsa aplicării unei semnături olografe, precum și faptul că intimata a emis, în aceeași dată, încă un proces-verbal de contravenție, impunându-i obligația de a achita încă o dată tariful de despăgubire, ceea ce este abuziv, alături de faptul că prin abrogarea dispozițiile legale privind tariful de despăgubire, prin Legea nr.144/2012, este incident aspectul privind legea contravențională mai favorabilă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.112/2014.
Astfel, instanța constată faptul că cererea de executare silită a intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (fila 31) a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 12.02.2015, prin care s-a solicitat începerea executării silite în temeiul titlurilor executorii constând în procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției seriile R12 nr._/22.02.2012 și nr._/22.02.2012, comunicate contestatorului, prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 12.03.2012, conform dovezilor de comunicare de la filele 32-33 (verso), contestatoarea semnând de primire la rubrica confirm primirea, cu respectarea dispozițiilor art.27 din O.G. nr.2/2001, care stabilesc modalitatea, de strictă interpretare și aplicare, în care trebuie să se efectueze comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru a începe să curgă termenul de 15 zile în care persoana sancționată contravențional are posibilitatea de a formula plângere contravențională, nefiind, astfel, incidente dispozițiile art.14 din același act normativ privind prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Instanța mai reține că ceea ce a achitat contestatorul, anterior începerii executării silite, este jumătate din amenda contravențională aplicată (conform sistemului ablațiunii), după cum rezultă din înscrisurile de la filele 11-12 din dosar, în timp ce aferent titlurilor executorii constând în procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției seriile R12 nr._/22.02.2012 și nr._/22.02.2012, contestatorul nu a făcut dovada plății tarifului de despăgubire corespunzător, pentru a cărui recuperare intimata a demarat procedura executării silite.
Instanța reține, totodată, că procesul-verbal a devenit neatacat, deci titlu executoriu, când s-a născut dreptul creditorului de a obține executarea silită, la data expirării termenului de 15 zile în care debitorul (contestator) putea formula plângere contravențională împotriva lui, care a început să curgă la data comunicării respectivului proces-verbal de contravenție. Or, după cum s-a arătat, actul constatator a fost comunicat de către organul care a aplicat sancțiunea (în sensul art.25 alin.1 și alin.2 din O.G. nr.2/2001) la data de 12.03.2012, conform dovezilor de comunicare de la filele 32-33 (verso), contestatorul semnând de primire la rubrica confirm primirea, moment de când a început să curgă termenul de 15 zile în care putea formula plângere contravențională, care s-a împlinit la data de 28.03.2012, la această dată devenind titlu executoriu, în sensul de proces-verbal neatacat.
În ceea ce privește apărările contestatoarei privind aspectele care privesc legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectul privind fapta cu caracter continuu, în sensul că rovinieta se achită doar o singură dată pe an, cuantumul tarifului de despăgubire ori lipsa semnăturii, precum și, în egală măsură, cele privind temeinicia reținerii faptei contravenținale respective, în condițiile O.G. nr.2/2001), pot fi analizate exclusiv în cadrul unei plângeri contravenționale, formulate potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, care reprezintă o cale procesuală specifică pentru desființarea acestui titlu, în sensul dispozițiilor art.712 alin.2 C.pr.civ., potrivit cărora “în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”
Or, plecând tocmai de la dispozițiile art.712 alin.2 C.pr.civ., rezultă că motivele de legalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției (incluzând aspectele invocate de contestatoare), nu pot face obiectul unei contestații la executare, în condițiile în care acest titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, are instituită o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, constând, după cum s-a arătat, în plângerea contravențională.
Cu mențiunea că, oricum, ceea ce se execută nu este amenda contravențională aplicată, cre ar putea face obiectul doar al unei executări privind creanțele fiscale, ocazie cu care contestatorul s-ar putea lega de aspectul privind plata amenzii contravenționale, anterior începerii executării silite, ci obiectul executării silite prezente îl reprezintă tariful de despăgubire, reglementat de dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, care are natura juridică dedespăgubire civilă, pentru următoarele argumente.
Cu sublinierea că din calificarea tarifului de despăgubire drept o despăgubire civilă decurg, în principal, consecințe în ceea ce privește legea contravențională mai favorabilă, reglementată de dispozițiile art.15 din Constituția României și art.12 din O.G. nr.2/2001 (aspect cu importanță în privința modului de soluționare a contestațiilor la executare în care se invocă acest motiv), precum și în ceea ce privește prescripția executării sancțiunilor contravenționale, reglementată de dispozițiile art.14 din O.G. nr.2/2001.
În primul rând, natura juridică a acestui tarif rezultă din interpretarea gramaticală, legiuitorul vorbind, în cuprinsul art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, de tarif de “despăgubire”, precum și de “despăgubire”, în același sens precum noțiunea de “despăgubire” utilizată în cuprinsul dispozițiilor art.3 alin.1, art.23 alin.1 și alin.2, art.25 alin.3 și art.42 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În al doilea rând, calificarea drept despăgubire civilă a tarifului de despăgubire se bazează și pe aspectul privind scopul și destinația acestei sume. Astfel, scopul tarifului de despăgubire îl reprezintă acoperirea unei pagube urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, pentru care este stabilit un tarif de evaluare (în Anexa 4 din acest act normativ), în sensul dispozițiilor art.23 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă (s.n.) și există tarife de evaluare (s.n.) a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea (s.n.), cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal”, având în vedere și dispozițiile art.25 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită”.
În privința destinației acestei sume de bani, din cuprinsul dispozițiilor art.8 alin.31 din O.G. nr.15/2002 rezultă că “despăgubirea (s.n.) se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art.6 alin.1 și 2, în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar (s.n.)”, fiind menită tocmai să acopere prejudiciul suferit de persoana vătămată prin săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din același act normativ.
În al treilea rând, considerăm că natura de despăgubire civilă rezultă și din procedura de executare a acesteia, și anume, din inițiativa persoanei vătămate, ca urmare a cererii de executare silită formulate de către aceasta, prin sesizarea unui executor judecătoresc în acest sens, conform dispozițiilor art.42 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor (s.n.)”.
Or, dacă ar fi reprezentat o sancțiune contravențională, tariful de despăgubire ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de dispozițiile art.39 alin.3 din O.G. nr.2/2001, potrivit cărora “executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale”, adică din oficiu, de către organul de executare fiscal.
Apărarea contestatorului privind intervenirea unei legi contravenționale mai favorabile a fost generată pornind de la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în continuare, Legea nr.144/2012), potrivit cărora “tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 (s.n.) privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (s.n.)”, având în vedere cele statuate de către Curtea Constituțională, în Decizia nr.112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în cuprinsul căreia a reținut, în esență, că referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.2 din Legea fundamentală.
Curtea a făcut referire la cele statuate în cuprinsul Deciziei nr.228/2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ocazie cu care a constatat că faptul antisocial, și anume, contravenția, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Revenind la cele statuate în cuprinsul Deciziei nr.112/2014, Curtea a reținut că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei invocate păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză, referitoare la dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012, pe care le-a constatat a fi constituționale.
Urmare a acestor dispoziții legale și interpretări a celor statuate de Curtea Constituțională, contestatoarea a invocat ca motiv de nelegalitate a executării, pe această cale, tocmai intervenirea unei legi contravenționale mai favorabile, constând în abrogarea tarifului de despăgubire, prin dispozițiile Legii nr.144/2012, coroborat cu deciziile în materie de verificare a constituționalității acestora (în principal, Decizia nr.112/2014, Decizia nr.385/2013, respectiv Decizia nr.228/2007), abrogarea tarifului de despăgubire semnificând, în opinia contestatoarei, nu doar neaplicarea lui pentru viitor (după . normei de abrogare), ci și neexecutarea acestei sancțiuni contravenționale.
În sfârșit, este de subliniat și faptul că instanța de control constituțional, în niciuna dintre deciziile sus-arătate, nu a calificat expres tariful de despăgubire drept o sancțiune contravențională, ci a considerat că acest tarif este, netăgăduit, o consecință a săvârșirii unei contravenții, din acest motiv reprezentând, în opinia Curții, un aspect în materie contravențională, consecința fiind că dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012 pot avea caracter retroactiv, în condițiile în care reprezintă o lege contravențională mai favorabilă, în sensul art.15 alin.2 din Constituția României (a se vedea Decizia nr.385/2013 de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 144/2012).
Or, instanța constată că un aspect care este reglementat în materie contravențională, fie el chiar o consecință a săvârșirii unei contravenții, nu se confundă cu însăși sancțiunea contravențională (altfel spus, nu orice aspect din materie contravențională este și o sancțiune contravențională), motiv pentru care în privința respectivului aspect din materie contravențională ar putea fi incidente dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, dar nu și cele ale art.12 din O.G. nr.2/2001, acestea din urmă fiind aplicabile doar sancțiunilor contravenționale, nu și altor consecințe ale săvârșirii unei contravenții (cum este despăgubirea civilă).
Pornind de la natura juridică de despăgubire civilă a tarifului de despăgubire, instanța reține că în privința lui nu ar fi aplicabile dispozițiile art.12 din O.G. nr.2/2001, urmare a abrogării acestui tarif prin Legea nr.144/2012, neconstituind, astfel, o situație de abrogare a unei sancțiuni contravenționale care ar urma să nu se mai execute, având în vedere, totodată, că dispozițiile art.II din Legea nr.144/2012 sunt de strictă interpretare și aplicare, referindu-se doar la anularea tarifelor de despăgubire aplicateșicontestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (adică, până la data de 23.07.2012), iar nu și la situația în care ar fi fost doar aplicate până la . legii, dar contestate ulterior, în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.112/2014, dispozițiile art.II fiind retroactive, într-adevăr, în condițiile în care au fost aplicate când erau în vigoare dispozițiile art.8 alin.3 și alin.31 din O.G. nr.15/2002, adică anterior Legii nr.144/2012, dar care ar urma să fie anulate pe cale judiciară, în cadrul unei “contestații” (credem, plângere contravențională doar) în curs de soluționare la momentul intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, iar nu și ulterior, pe calea unor eventuale contestații la executare.
Cu mențiunea că cele statuate de către Curtea Constituțională, cu ocazia controlului de constituționalitate a dispozițiilor art.II din Legea nr.144/2012, în cuprinsul unor decizii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, nu sunt obligatorii erga omnes, astfel cum de altfel a reținut instanța de control constituțional însăși, în considerentele și dispozitivul Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.I/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, conform cărora doar “decizia prin care Curtea Constituțională declară, în temeiul art.144 lit.a din Constituție, o lege ca neconstituțională este obligatorie pentru toate subiectele de drept”.
Cu sublinierea și a faptului că printr-o decizie de dată mai recentă, și anume, prin Decizia nr.165/17.03.2015 (publicată în M. Of. al României nr.429 din 16.06.2015), Curtea a statuat în mod expres faptul că și în opinia ei tariful de despăgubire reprezintă o consecință a răspunderii pentru săvârșirea unei fapte ilicite, fiind, astfel, o despăgubire civilă, în sensul sus-arătat, cu toate consecințele pe care le-am expus anterior.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul S. P. M., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul S. P. M., cu domiciliul în București, ., ., sector 5, București, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, București.
Cu drept numai de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. PanăAlina A.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex/07.09.2015
Se vor efectua 3 . judecătoresc
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5136/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5289/2015. Judecătoria... → |
|---|
