Obligaţie de a face. Sentința nr. 8271/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8271/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 8271/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ Sentința civilă nr. 8271/2015
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - D. C. G.
GREFIER - C. P. U.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta I. R. V. și pe pârâta ., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte componentă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda pârâtei posibilitatea de a formula concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 05.11.2015, când apreciind că mai are nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.11.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 15.04.2015 sub nr._ reclamanta I. R. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
-obligarea pârâtei să-și execute obligațiile asumate prin contractul nr._ încheiat de părți la data de 17.09.2014, și anume să-i furnizeze serviciile de cablu TV, telefonie fixă și internet;
-obligarea pârâtei să-i livreze o tabletă Samsung 3G, model 2 cu Digi Net Mobil;
-obligarea pârâtei să-i restituie suma de bani reprezentând prețul serviciilor de telefonie mobilă, sumă plătită suplimentar față de prețul convenit de părți, în echivalent lei la data plății, la cursul de schimb comunicat de BNR;
-18 euro, plus TVA, pentru lunile septembrie – decembrie 2014;
-15 euro, plus TVA, pentru lunile ianuarie – martie 2015 (calculate până la introducerea cererii de chemare în judecată).
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 17.09.2014 a încheiat cu pârâta contractul nr._, iar de la acea dată, deși a trecut mai bine de jumătate de an, nu beneficiază de serviciile de internet și de telefonie mobilă ce trebuiau furnizate de pârâtă. A precizat reclamanta că ulterior încheierii contractului s-au prezentat la domiciliul său doi lucrători ai societății pârâte pentru montarea cablului TV, dar nu aveau nici router, nici aparat pentru telefonie fixă, nici tabletă, nici stick pentru internet mobil. A mai precizat reclamanta că, întrucât era interesată în principal de serviciile de internet promise, le-a solicitat acestora să își execute în același moment toate obligațiile pe care și le-au asumat în contract, nefiind dispusă să accepte lucrări parțiale întrucât fusese deja prejudiciată când a fost nevoită să plătească în plus față de cât se obligase pentru serviciile de telefonie mobilă.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanta a arătat că potrivit contractului semnat de părți pârâta s-a obligat să îi furnizeze servicii de telefonie mobilă, iar ea a fost prejudiciată prin activarea contractului pentru telefonie mobilă anterior celorlalte servicii și, în felul acesta, a fost obligată să plătească un preț mai mare decât suma menționată în contract. A precizat reclamanta că potrivit facturilor emise de pârâtă, a fost obligată să plătească suma de 7 euro pentru un abonament începând cu data de 17.09.2014, și nu 4 euro, cum era menționat în contract. A arătat reclamanta că i s-a transmis telefonic că prețul redus pentru abonamentele de telefonie mobilă (respectiv 4 euro/abonament) nu poate fi facturat până nu vor fi instalate și celelalte servicii. A menționat reclamanta că nu a fost culpa sa pentru neinstalarea celorlalte servicii, angajații pârâtei fiind cei care nu au fost în măsură să îi aducă routerul de 1 GB, nici tableta și nici stick-ul pentru internet mobil.
A precizat reclamanta că nu a fost informată la momentul activării acestui serviciu că i se va aplica un tarif diferit până la instalarea celorlalte servicii din pachet.
Totodată, reclamanta a precizat că începând cu luna ianuarie 2015 a renunțat la unul din abonamente, exercitându-și acest drept ca urmare a modificării unilaterale a condițiilor contractuale de către pârâtă (a redus numărul minutelor pentru convorbirile internaționale) și a păstrat un singur abonament. A arătat reclamanta că, pentru un abonament de telefonie mobilă, dacă pârâta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale și i-ar fi instalat și celelalte servicii, conform înțelegerii, ar fi trebuit să plătească 5 euro/lună, în schimb factura pe care o primește este calculată pentru 10 euro/lună, plus TVA de 24%. În consecință, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la restituirea a câte 5 euro, plus TVA, pentru fiecare lună începând cu ianuarie 2015 și până în momentul modificării tarifului.
A menționat reclamanta că prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr._/13.11.2014 a realizat punerea acesteia în întârziere și i-a solicitat să își execute obligațiile contractuale.
În drept au fost invocate disp. art.1270 C.Civ. și disp. OUG nr.34/2014.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată pentru a solicita probe în apărare.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse în copie la dosar (filele 5-14, 32). Din oficiu a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, aceasta necomunicând răspunsurile la interogatoriul formulat de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 17.09.2014 intre reclamanta I. R. V. și pârâta R.&R., s-a încheiat contractul nr. _ având ca obiect achiziționarea unui pachet Digi Net 500/1000+Digi Tv Digital+Digi Tel su Digi Mobil pentru o durată de 24 de luni. În cadrul acestei oferte promoționale pârâta s-a obligat să acorde reclamantei un dispozitiv de comunicații electronice mobile tip tableta 3G Model 2 cu Digi net Mobil. De asemenea, pentru asigurarea prestării serviciilor de internet pârâta trebuia să asigure folosința asupra echipamentului router wireless tip GIGABIT.
Potrivit art. 1516 C.civ. (1)creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.(2)Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate să ceară executarea silită a obligației.
Din răspunsul pârâtei la interogatoriu rezultă că nu a executat obligația de furnizare a serviciilor de telefonie fixă și internet datorită faptului că instalarea serviciilor concomitent cu livrarea echipamentelor nu a fost posibilă, iar reclamanta nu a dorit livrarea echipamentelor ulterioară instalării serviciilor.
Având în vedere că livrarea echipamentelor reprezentate de router wireless și stick era indispensabilă furnizării serviciilor de internet și faptul că achiziționând un pachet de servicii, în temeiul disp. art. 1490 C.civ. care reglementează indivizibilitatea plății, creditoarea nu era obligată să primească o executare parțială, chiar dacă prestațiile sunt divizibile, culpa în neexecutarea obligațiilor contractuale îi revine în exclusivitate pârâtei.
Cât privește condiția punerii în întârziere, instanța reține că reclamanta a alăturat cererii de chemare în judecată o cerere adresată pârâtei prin care descria obligațiile neexecutare și îi solicita executarea lor în termen de 10 zile de la primire(filele 7-8). Cererea nu are un număr de înregistrare din partea pârâtei și în cauză nu au fost administrate alte probe prin care sa se dovedească transmiterea sa anterior formulării cererii de chemare in judecata. Aceasta a fost comunicată însă de instanță o dată cu cererea de chemare în judecată, astfel că pârâta avea posibilitatea executării obligației în termen de 10 zile de la primire. Cum potrivit art. 1522 alin. 1 C.p.c. debitorul poate fi pus în întârziere și prin cererea de chemare în judecată, instanța apreciază că aceasta cerință a fost îndeplinită prin comunicarea solicitării de executare a contractului adresată de reclamanta pârâtei în cuprinsul cererii suplimentare anexate cererii de chemare in judecată.
De asemenea, instanța retine că raporturile contractuale dintre părți sunt încă în ființă, susținerea pârâtei din răspunsul la interogatoriu privind rezilierea contractului(întrebarea 2-fila 54) nefiind dovedită. În acest sens pârâta nu a depus la dosar vreo cerere de reziliere a contractului adresată de reclamantă, iar ea fiind în culpă cu privire la executarea propriilor obligații, nu ar fi putut cere rezilierea. De altfel, nici nu a dovedit că ar fi făcut acest lucru.
Prin urmare, reținând neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâta și față de opțiunea creditoarei exprimată prin intermediul cererii de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 1516 alin.2 pct. 1 C.civ. instanța va obliga pârâta să își execute obligațiile asumate prin contractul nr._ din 17.09.2014, în sensul de a furniza pârâtei serviciile de cablu TV, telefonie fixă, internet și să livreze o tablete Samsung 3G, model 2 cu Digi net Mobil.
În ceea ce privește cealaltă pretenție a reclamantei, instanța reține că potrivit anexei 1 la contract, la achiziționarea unui pachet Digi Mobil Optim Nelimitat incluzând Digi Net si Digi TV Cablu/Digi TV Satelit tariful lunar perceput de pârâtă este de 5 Euro, iar la achiziționarea a 2 pana la 4 pachete Digi Mobil Optim Nelimitat incluzând Digi Net si Digi TV Cablu/Digi TV Satelit, tariful lunar este de 4 euro. Dacă serviciile Digi net ori Digi TV cablu/ Digi TV Satelit sunt achiziționate separat, prețul unui singur pachet este de 10 euro.
Din răspunsul pârâtei la interogatoriu(întrebarea nr. 4) rezultă că datorită neinstalării serviciilor de internet si cablu tv, pentru furnizarea serviciului de telefonie mobilă a perceput reclamantei un abonament de 7 Euro, in loc de 4 euro cum s-a convenit prin contract.
Conform art. IV pct. 2 din contract, toate serviciile și echipamentele din prezentul contract sunt furnizate beneficiarului la tarifele promoționale sub condiția menținerii în vigoare și a efectuării plătii serviciilor contractate de către beneficiar pe întreaga durata extinsă a contractului. Aceleași dispoziții sunt cuprinse si in art. 1.6 din condițiile generale ale contractului.
După cum s-a reținut mai sus, neinstalarea serviciilor de cablu Tv, telefonie fixă si internet s-a datorat culpei exclusive a pârâtei și întrucât nu s-a dovedit încetarea sau modificarea contractului prin acordul părților, perceperea unui tarif diferit de cel convenit între părți încalcă dispozițiile art. 1270 C.civ și reprezintă o plata nedatorată, dând dreptul la restituire cf. art. 1341 C.civil.
In ceea ce privește suma plătită de reclamantă în perioada septembrie 2014-martie 2015, din coroborarea balanței clientului pe contracte depusă de pârâtă la dosar(filele 43 și 45) cu facturile și extrasul de cont depuse de reclamantă la dosarul cauzei(filele 46-50), având în vedere și prevederile art. 3.5 din condițiile generale ale contractului, potrivit cărora, plata efectuată de către debitor se va imputa mai întâi asupra penalităților, dobânzilor, cheltuielilor și apoi asupra contravalorii facturilor, în ordinea cronologică a scadenței acestora începând cu datoria cea mai veche, rezultă că aceasta a achitat toate facturile emise până la data de 21.09.2015 pentru serviciul de telefonie mobilă.
Având în vedere că potrivit actului adițional nr. 3(fila 14)în perioada octombrie-decembrie 2014 reclamanta a avut doua telefoane mobile, iar potrivit ofertei promoționale abonamentul pentru acestea ar fi trebuit sa fie de 4 euro pentru fiecare telefon, iar pârâta a încasat 7 euro pe telefon, rezultă că suma achitată în plus este de 6 euro pe luna(3 euro pentru fiecare telefon).În perioada ianuarie –martie 2015, reclamanta a avut un singur telefon mobil și potrivit ofertei promoționale, daca ar fi fost furnizate si serviciile de televiziune si internet, abonamentul ar fi trebuit sa fie de 5 euro. In lipsa acestora, pârâta a perceput un tarif de 10 euro, cu 5 euro în plus pentru fiecare abonament .
Însumând sumele achitate în plus -18 euro( 6 euro ori 3 luni)pentru perioada octombrie-decembrie 2014 si 15 euro(5 euro ori 3 luni pentru perioada ianuarie-martie 2015) rezultă ca reclamanta a făcut o plată nedatorată de 33 de euro.
Potrivit art.3.2 din condițiile generale ale contractului, pentru serviciile de telefonie fixa si mobile, abonamentul este stabilit în euro și este in valoare netă, incluzând TVA-ul. Aceasta dispoziție concordă și cu mențiunile din anexa 1 a contractului privind tarifele aferente abonamentelor de telefonie mobile în care se precizează că tariful lunar stabili include TVA-ul. Având în vedere aceste prevederi contractuale și faptul că petenta nu a administrat probe suplimentare din care sa rezulte ca pârâta ar fi adăugat la aceste tarife un TVA suplimentar, instanța reține că sumele achitate în plus includ TVA.
În consecință, apreciind că față de dispozițiile contractuale reclamanta nu datora suma de 33 de euro cu TVA inclus, în baza dispozițiilor art. 1341 alin.1 C.civ. instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâta la restituirea acesteia.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 2360 lei, datorate și suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă de timbru(60 de lei-fila 25) și onorariu avocat(2300 de lei-fila 51).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta I. R. V., CNP_, domiciliată în sector 2, București, Luncsoara, nr. 1, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în sector 5, București, . 2000 building, nr. 74, .. 2, CUI RO_.
Obligă pârâta să își execute obligațiile asumate prin contractul nr._ din 17.09.2014, în sensul de a furniza pârâtei serviciile de cablu TV, telefonie fixă, internet.
Obligă reclamanta să livreze o tablete Samsung 3G, model 2 cu Digi net Mobil.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 33 Euro TVA inclus reprezentând sumă plătită suplimentar pentru lunile septembrie 2014-martie 2015 fată de prețul serviciului de telefonie mobilă convenit prin contractul nr._ din 17.09.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2360 de lei cheltuieli de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5151/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5501/2015. Judecătoria... → |
|---|








