Evacuare. Sentința nr. 1823/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1823/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1823/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentinta civilă nr. 1823

Ședința publică de la 05 martie 2015

Instanta constituită din:

PREȘEDINTE: R. C.

GREFIER: R. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA și pe pârâtul B. B., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin consilier juridic care depune delegatie la dosarul cauzei, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ., constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză iar in temeiul art. 238 N.C.proc.civ. estimeaza un termen de 1 luna pentru durata cercetarii procesului.

În temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., instanta încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.

Avand cuvantul pe fond, reprezentantul reclamantei solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.

Instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2014, sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâtul B. B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispuna eveacuarea pârâtului din . .. 31, . pe care il ocupa fără tiltlu de la data de 14.05.2014 si până in prezent.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 25.06.1983, prin contractul de inchiriere nr. 5263/25.06.1983, pârâtului i-a fost inchiriat . .. 31, ., . pe care il ocupa fără tiltlu de la data de 14.05.2014. Începand cu data de 01.01.2012 pârâtul nu s-a mai prezentat la societate pentru achitarea chiriei si prelungirea contractului de inchiriere, fiind inregistrat un debit la data de actiunii de 2.324,64 lei+penalitati.

La data de 06.03.2014, reclamanta l-a notificat pe pârât prin notificarea nr. 806 in vederea rezolvarii situatiei contractului de inchiriere. De asemenea, conform notificarii nr. 114/31.10.2014 a fost notificat prin executor judecatoresc conform dispozitiilor art. 1037 C.p.c.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1033, art. 1040, art. 1041 C.p.c si art. 14 si art. 1831 C.civ. si art. OUG 40/1999.

În susținerea cererii au fost depuse inscrisuri (f. 3-28).

Pârâtul desi legal citat, nu s-a prezentat si nici nu a formulat intampinare.

S-a încuviințat și administrat proba cu inscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 25.06.1983, prin contractul de închiriere nr. 5263, pârâtului i-a fost închiriat apartamentul nr. 56, situat în blocul nr. 16, . din .. 31, sector 5, București, în calitate de titular de contract de închiriere, până la data de 13.05.2014.

Pârâta a preluat imobilul prin procesul-verbal de predare – primire a spațiului din data de 26.08.1983.

Contractul de închiriere a operat de la data de 25.06.1983 pana la incetarea contractului de munca al chiriasului, acesta neprezentandu-se la reclamanta, ulterior datei de 01.01.2012, pentru prelungirea contractului.

In aceste condiții, cat timp pârâtul nu a invocat si dovedit încheierea unui act adițional dupa 01.01.2012, începând cu această dată acesta ocupa apartamentul fara a detine un titlu locativ valabil, cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei.

Astfel, artt. 1037 C. mentioneaza ca „(1) Atunci când dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a încetării locațiunii prin expirarea termenului, prin acțiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum și din orice altă cauză și locatorul dorește să intre în posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, în scris, prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i în vedere să elibereze și să-i predea liber imobilul, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării notificării. (2) Dacă locațiunea este pe durată nedeterminată, denunțarea cerută de lege pentru încetarea contractului va fi considerată și notificare de evacuare a imobilului, în condițiile prezentului articol. (3) Când locațiunea este pe durată determinată, notificarea de evacuare a imobilului trebuie făcută cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, dacă prin lege nu se prevede altfel. (4) Locatarul poate renunța la notificarea prevăzută în prezentul articol prin act scris cuprinzând recunoașterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura prevăzută la cap. II din prezentul titlu, dacă locațiunea încetează din orice motive, iar dreptul locatarului este socotit stins”.

F. de considerentele expuse anterior, instanta va admite actiunea, urmand a dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ..31, ., ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamanta . SA, cu sediul in sector 3, București, Al.Buchetului, nr. 5, . cu pârâtul B. B., cu domiciliul în sector 5, București, .. 31, ., ..

Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ..31, ., ., sector 5.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria sectorului 5 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica azi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1823/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI