Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1876/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1876/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1876/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 1876/2015
Ședința publică de la 06 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –A. C.
GREFIER-F. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTAI GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI și pe intimatele C. O. S. ȘI D. E., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014 sub nr._ contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTAI GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI a chemat în judecată pe intimatele C. O. S. ȘI D. E., formulând contestație la executare împotriva executării silite pornite de către B. P. V. în dosarul de executare nr. 347/2014, solicitând totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin somația și încheierile de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 21.11.2014 emise de B. P. V. în dosarul de executare nr. 347/2014 la cererea intimaților s-a solicitat plata sumei de 183.000 euro reprezentând debit și suma de 27.805,51 lei reprezentând onorariu avocat, onorariu de executare și cheltuieli de executare.
Contestatorul a susținut că până la emiterea actelor de executare creditorul nu a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătorești iar o instituție publică nu poate începe executarea voluntară în lipsa manifestării de voință a creditorului; în lipsa unei cereri din partea creditorului și a unui termen expres stabili de lege în care să fie începută executarea voluntară, debitorul, indiferent că este persoana fizică/juridică sau instituție publică, are libertatea de a-și executa obligația în termenul general de prescripție.
De asemenea, a mai arătat că actele de executare emise în dosarul de executare nr. 347/2014 nu respectă dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește suma de 16.652,01 lei reprezentând onorariu executare stabilit prin încheierea din data de 21.11.2014 de către B. P. V. acesta depășește baremul maximal prevăzut de art. 39 alin 1 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești republicată. Cu privire la onorariul avocat a susținut că acesta a fost în mod greșit și nejustificat inclus în cheltuielile de executare și a solicitat cenzurarea de către instanță a acestui onorariu, apreciind că este mult prea mare față de munca prestată de avocat.
În drept au fost invocate disp. art. 622 și urm C., OG nr. 22/2002.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
La data de 03.02.2015 a fost depus la dosarul cauzei dosarul de executare nr. 347/2014 al B. P. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 2066 din 07.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, contestatorul a fost obligat la plata către intimate a sumei de 183.000 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății și a sumei de 1000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 14.11.2013 intimatele creditoare au formulat cerere de executare silită a sentinței anterior menționate, la B. P. V. deschizându-se dosarul de executare silită nr. 347/2014.
Prin încheierea din data de 21.11.2014 s-au stabilit cheltuieli de executare de 27.805,51 de lei, din care 16.652,01 lei onorariu executor judecătoresc (TVA inclus), 28,50 lei cheltuieli poștale, 11.105 lei onorariu avocat iar 20 lei, taxă judiciară de timbru.
La data de 22.11.2014, contestatorul a fost somat la plata creanței de 180.000 euro și 27.805,51 de lei.
Analizând contestația la executare din perspectiva criticilor formulate de contestator, instanța reține următoarele:
Susținerile contestatorului în sensul că nu putea începe executarea voluntară, în lipsa unei cereri scrise din partea creditorilor și că în absența acestei cereri avea libertatea de a-și executa obligația în termenul general de prescripție este total nefondată. Obligația de plată a contestatorului s-a născut la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2066 din 07.03.2012, moment de la care contestatorul avea obligația executării voluntare, fără a fi nevoie de o cerere suplimentară din partea creditorilor. Contrar susținerilor contestatorului, termenul de prescripție de 3 ani este termenul în care creditorul poate obține executarea silită, după împlinirea sa intervenind prescripția dreptului de a obține executarea silită și în nici un caz termenul în care debitorul are „libertatea” de a-și executa obligația
De indata ce hotararea judecatoreasca devine executorie, debitorul este tinut sa isi indeplineasca in mod voluntar obligatia de plata stablita prin aceasta, legea neimpunand conditia vreunei notificări sau a unei cereri prealabile din partea creditorului in acest scop.
Susținerile contestatoarei referitoarea la nerespectarea disp. OG 22/2002 sunt de asemenea neîntemeiate. Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație instituit de acest act normativ în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri dar și de proba demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României (dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile), prevederi care atrag prioritatea în soluționarea cauzei a Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale astfel cum aceasta este reflectată în jurisprudența C.E.D.O. în materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 al Protocolului 1 la aceasta.
Curtea Europeană a statuat că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de proces în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Această situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
În concluzie, debitorul are îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză se constată că nu a existat niciun demers din partea debitorului pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla invocare a lipsei de lichidități nu îl poate scuti pe de executarea silită.
În ceea ce privește criticile aduse de contestator cu privire la cuantumul onorariului executorului judecătoresc, instanța reține că acesta a fost stabilit cu respectarea disp. art. 39 alin 1 din Legea nr. 188/2000 și ale disp. pct. 4 din anexa Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești.
Aspectul că executorul judecătoresc a inclus în onorariu și taxa pe valoare adăugată nu este de natură să conducă la concluzia că onorariul stabilit depășește limita legală, în condițiile în care în sarcina sa exista obligația legală de a proceda astfel, fiind plătitor de TVA. A considera că onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși plafonul maxim legal prin adăugarea taxei pe valoare adăugată ar implica consecința, contrară interdicției generale a oricărei forme de discriminare impuse de Protocolul nr. 12 la Convenție, ca pentru un executor judecătoresc, plătitor de TVA, plafoanele maximale să aibă un cuantum diferit decât cele la care s-ar raporta un executor judecătoresc, căruia nu îi incumbă o astfel de obligație fiscală. În lipsa unor norme derogatorii exprese, interpretarea textului legal prin care se stabilesc onorariile maximale trebuie să conducă la aceleași consecințe pentru toți destinatarii lui, egalitatea în drepturi fiind consacrat ca drept fundamental de art. 16 din Constituția României.
În ceea ce privește criticile aduse de contestator cuantumului onorariului de avocat, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 669 alin. (4) rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., are posibilitatea să reducă onorariul avocaților în cazul acesta este disproporționat de mare în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată. În speță, cuantumul onorariului perceput de avocat în faza executării silite este de 11.105 lei, sumă pe care instanța o apreciază excesivă din punct de vedere al activității avocatului. Astfel, instanța reține că în materia executării silite rolul avocatului este extrem de redus, activitatea propriu-zisă de executare fiind desfășurată de către executor; luând ca termen de comparație onorariul executorului judecătoresc stabilit în prezenta executare instanța observă că cele două onorarii sunt apropiate ca valoare, deși munca executorului este cea care conduce la realizarea executării. Instanța apreciază că activitatea avocatului de consiliere a creditorului în ceea ce privește punerea în executare a unui titlu executoriu nu necesită un efort de documentare prea amplu iar redactarea unei cereri de executare silită nu poate fi considerată o activitate complexă, care să atragă o muncă deosebită a avocatului.
În consecință, instanța va admite în parte contestația executare și va reduce cheltuielile de executare, respectiv onorariul de avocat, stabilite prin încheierea din data de 21.11.2014 emisă de B. P. N. în dosarul de executare silită nr. 347/2014 cu suma de 9105 lei.
Întrucât contestația la executare urmează a fi soluționată pe fond, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 2 în contradictoriu cu intimatele C. O. S. ȘI D. E., cu domiciliul ales în București, ., etaj 2, . la C. Av. D. I. T..
Reduce cheltuielile de executare, respectiv onorariul de avocat, stabilite prin încheierea din data de 21.11.2014 emisă de B. P. N. în dosarul de executare silită nr. 347/2014 cu suma de 9105 lei.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1830/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 991/2015. Judecătoria... → |
|---|
