Evacuare. Sentința nr. 1853/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1853/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1853/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 1853

Ședința publică de la 5 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. A.

GREFIER – C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. C. și pe pârâta R. Z., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamantul personal lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedeaza la legitimarea reclamantului pe baza cartii de identitate CI . nr._, CNP_.

Reclamantul personal depune la dosarul cauzei acte conform rezoluției; arată că cererea sa este întemeiată pe dispozițiile art. 1033 și următoarele C. - evacuare.

Instanța ia act că obiectul cererii de chemare în judecată este evacuare si nu ordonanță președințială si dispune rectificarea obiectului cererii in citativ.

Având in vedere dispozițiile art.131 alin.1 NCPC, instanța stabilește că este competentă general, teritorial si material sa soluționeze cererea, în acest sens fiind incidente dispozițiile art. 1035 NCPC.

Instanța acorda cuvântul pe probe.

Reclamantul personal solicita proba cu acte si depune acte la dosar.

Instanța primeste actele depuse de catre reclamant, insa restituie acestuia o parte din actele care se afla deja la dosarul cauzei.

Instanța in temeiul disp.art.258 al.1 C. apreciind utile, pertinente si concludente soluționării cauzei încuviințează proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul personal arată că în anul 1970 casa s-a cumpărat de mama sa si figureaza cu 140 m, s-a confiscat de stat, după revoluție a cumpărat-o, in 1993 a facut act de vânzare cumpărare cu mama iar cei 47,28 m au rămas la stat; a fost la Primarie si nu i se eliberează acte pentru procesul verbal cu privire la cei 50 mp iar pârâta se folosește de acel teren; depune acte la dosar; mai arata reclamantul ca desi plătește impozit pentru cei 140 mp, pârâta se folosește de teren. Solicită admiterea cererii si evacuarea pârâtei de pe teren; nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 5.02.2015, sub nr._, reclamantul M. C. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, ., sectorul 5, în contradictoriu cu pârâta R. Z., cu domiciliul în București, ., sectorul 5, a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale pentru eliberarea terenului său cumpărat de la stat si pentru care el achita impozit .

In motivarea cererii, reclamantul arată că pârâta a ocupat abuziv terenul proprietatea sa.

In drept, reclamantul nu a invocat dispoziții legale.

In dovedire, au fost depuse la dosar, in copie, înscrisuri, filele 2-8.

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat si nici nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecata de astăzi reclamantul a precizat cererea de chemare in judecata in sensul că aceasta este întemeiată pe disp.art.1033 și următoarele C., referitoare la evacuare; instanța dispunând modificarea obiectului acțiunii in acest sens.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamantul solicită evacuarea pârâtei de pe terenul din București, ., sectorul 5, întemeindu-și cererea, conform precizărilor expuse la termenul de judecată din data de 5.03.2015, prin dispozițiile speciale prevăzute la art. 1033 și următoarele Cod procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Instanța constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Cartea a VI-a, Titlul XI – „Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept” Cod procedură civilă pentru formularea unei astfel de cereri, considerațiile fiind următoarele:

Astfel, instanța observă că, din punct de vedere procedural, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile impuse prin dispozițiile art. 1038 Cod procedură civilă („Atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără niciun drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării”), acesta nefăcând dovada notificării pârâtei în condițiile arătate de textul legal, obligatorie în procedura specială amintită, în caz contrar reclamantul având posibilitatea formulării unei cereri de evacuare formulate pe calea dreptului comun.

Totodată, instanța constată că, prin Contractul de vânzare – cumpărare cu uzufruct viager autentificat la B.N.P.A. I. D. și A. Ș. sub nr. 1973 din 10.06.2013, acesta împreună cu soția sa au dobândit nuda proprietate asupra imobilului situat în București, ., sectorul 5, compus din teren în suprafață de 53,16 mp (din măsurători cadastrale, 93 mp), teren ce se află sub construcție, având nr. cadastral_ și construcția de pe acesta, edificată in anul 1927, având nr. cadastral_-C!, în suprafață totală de 50,72 mp, cu o suprafață utilă de 50,72 mp, or, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul solicită evacuarea pârâtei de pe un teren ce excedează celui ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare menționat.

În aceste condiții, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada că este titularul dreptului de proprietate sau al unui alt drept real al terenului de pe care solicită evacuarea pârâtei ori că ar avea calitatea de locator al acestuia, în înțelesul prevăzut la art. 1033 alin. 2 Cod procedura civilă („locatorul principal, sublocatorul, cesionarul și dobânditorul imobilului”), or, în lipsa unei asemenea calități, reclamantul nu se poate prevala de procedura specială a evacuării prevăzută la art. 1033 și următoarele Cod procedură civilă, situație față de care, apreciind ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată, instanța va dispune respingerea ei.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității acțiunii civile, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând și dispozițiile art. 1041alin. 5 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată de reclamantul M. C. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, ., sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtul R. Z., cu domiciliul în București, ., sectorul 5, ca neîntemeiată.

Ia act ca părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 5 de zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1853/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI