Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4371/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4371/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4371/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4371
Ședința publică de la 05 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta-pârâtă S. M. și pe pârâtul-reclamant N. C. V., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta-pârâtă, prin apărător, cu procură specială de reprezentare autentificată sub nr._/C/_/02.12.2014, precum și pârâtul-reclamant, prin apărător, cu împuternicire avocațială depusă la fila 29 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, reclamanta-pârâtă, prin apărător, arată că părțile locuiesc in Italia de mai bine de 5 ani, minora aflându-se la reședința mamei in Italia.
Pârâtul-reclamant, prin apărător, confirmă susținerile părții adverse in sensul că pârâtul-reclamant se află in Italia de mai bine de 5 ani, la fel și minorul.
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței generale a instanțelor române, in raport de dispozițiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 și acordă cuvântul asupra excepției invocate.
Reclamanta-pârâtă, prin apărător, apreciază că instanțele române sunt competente să soluționeze prezenta cauza, învederând că cererea se încadrează in dispozițiile art. 1066 C.pr.civ.
Pârâtul-reclamant, prin apărător, lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 17.12.2014, sub nr._, reclamanta Ș. M., in contradictoriu cu pârâtul N. C. V., a solicitat să se dispună exercitarea autorității părintești privind pe minora N. M. Medeea, exclusiv de către mamă.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 2153/2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus desfacerea căsătoriei intre părți, stabilirea domiciliului minorei rezultate din căsătorie la domiciliul mamei, exercitarea autorității părintești in comun. A învederat reclamanta faptul că pârâtul este total dezinteresat de minoră, nu o susține in niciun fel și nu se interesează de minoră. A arătat că nu a respectat niciodată programul de legături personale acordat de instanță și nici nu a achitat pensia de întreținere la care a fost obligat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C.pr.civ.
Au fost atașate acțiunii sentința civilă nr. 2153/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București ( f. 6-8), decizia civilă nr. 1648/08.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București ( f. 9-13), certificatul de naștere la minorei N. M. Medeea 8 f. 13), certificat de nucleu familial și de rezidență ( f. 14-15), contractul de muncă al reclamantei ( f. 16-17), certificat medical ( f. 18), contract de închiriere ( f. 20).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.1).
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând, in esență, că potrivit dispozițiilor art. 398 C.civ. exercitarea autorității părintești de către un singur părinte se poate dispune doar pentru motive temeinice. A învederat pârâtul-reclamant că ambele părți au reședința in Italia, astfel că are posibilitatea efectivă de a păstra o legătură constantă cu minora și de a-și îndeplini corespunzător obligațiile părintești.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a solicitat diminuarea pensiei de întreținere la care a fost obligat, având in vedere că in prezent pârâtul-reclamant mai are un copil.
La termenul de judecată din data de 05.06.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței generale a instanțelor române, pe care o analizează cu prioritate, reținând următoarele:
Având în vedere că minora și mama sa, reclamanta-pârâtă, locuiesc în Italia de mai bine de 5 ani, iar obiectul cauzei privește exercitarea drepturilor părintești și plata pensiei de întreținere către minoră, sunt aplicabile pentru stabilirea jurisdicției instanței naționale, potrivit art. 1 alin.1, exclusiv dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003 al CE și ale Regulamentului 4/2008 al CE.
Aceste prevederi nu se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, dată fiind aplicabilitatea directă a regulamentului ca și izvor de drept comunitar și preeminența acestuia, în sensul înlăturării de la aplicare a normelor contrare din dreptul național. De altfel, art. 14 din Regulamentul 2201/2003 prevede că doar în cazul în care nicio instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul art.8 și următoarele, competența este stabilită de legislația respectivului stat. Prin urmare, instanța reține că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.1066 Cod proc.civ.
În speță, instanța reține că minora are reședința obișnuită în Italia de mai bine de 5 ani, astfel cum au arătat părțile, competența stabilindu-se conform art.8 din Regulament 2201/2003 (în ceea ce privește exercitarea autorității părintești) și art. 3 din Regulamentul 4/2008 (în ceea ce privește reducerea pensiei de întreținere), potrivit cărora sunt competente instanțele italiene. Reședința minorei prezintă caracteristicile necesare pentru a fi apreciată ca obișnuită și stabilă în sensul jurisprudenței CJUE – cauza C-523/2007, față de faptul că a fost stabilită cu mai mulți ani anterior sesizării instanței, fără încălcarea drepturilor părintești ale pârâtului-reclamant, minora fiind încredințată mamei prin hotărâre judecătorească. De asemenea la dosar au fost depuse acte din care rezultă că reclamanta-pârâtă lucrează cu contract de muncă în Italia (f.16), deține o locuință în care locuiește împreună cu minora (f.20), ambele fiind luate în evidența autorităților italiene (f.14), având drept de reședință legală în această țară, minora beneficiind și de servicii medicale (f.18).
Conform dispozițiilor art.17 din Regulamentul 2201/2003 și art. 10 din Regulamentul 4/2008, atunci când o instanță dintr-un stat membru este sesizată într-o cauză cu privire la care nu este competentă în temeiul regulamentului, aceasta se declară din oficiu necompetentă.
De asemenea, potrivit art. 159 pct.1 C.., necompetența este de ordine publică atunci când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești române, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță din oficiu.
În consecință, instanța va admite excepția necompetenței generale invocată din oficiu și va respinge cererea principală și reconvențională ca nefiind de competența instanțelor române.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței generală a instanțelor române.
Respinge cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă Ș. M., CNP_, cu domiciliul in Italia, ., nr 1, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Z. A., cu sediul in București, sectorul 5, . 1, ., ., formulată de pârâtul-reclamant N. C. – V., CNP_, cu reședința in Italia, Castelvetro Piacentino, Via Matteotti nr. 33, cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați B., B. și Asociații, cu sediul in București, ., nr. 9, ., parter, ., ca nefiind de competența instanțelor române.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul București, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
Red. L.R./Tehnored. I.I.
4ex/11.08.2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 4297/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 4296/2015. Judecătoria... → |
|---|
