Ordin de protecţie. Sentința nr. 7334/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7334/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7334/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7334/2015
Ședința din camera de consiliu de la 13 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: S. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. F. T. în contradictoriu cu pârâtul M. V. A., având ca obiect emitere ordin de protecție.
La apelul făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns părțile, personal și asistate de avocați F. A. și G. Antigona A., cu delegații pentru asistență juridică gratuită la filele 23 și 27 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța procedează la legitimarea părților, reclamanta prezentând CI . nr._, emisă de S5, iar pârâtul CI . nr._, emisă de S3 b3.
Instanța procedează la audierea sub prestare de jurământ religios a martorilor I. R. D. și M. G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Reclamanta arată că persoana propusă ca martor inițial, numita Z. A., s-a prezentat de dimineață, însă nu a rămas în sala de judecată până la strigarea cauzei, fiind nevoită să plece la serviciu. Depune la dosar dovada înregistrării la Secția 24 Poliție a unor plângeri împotriva pârâtului și sms-uri transmise de pârât.
Pârâtul depune la dosar planșe foto.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată și a se dispune emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului pentru motivele expuse în scris.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea acțiunii față de dovezile atașate la dosar, menționând că depoziția martorului propus de reclamantă este irelevantă, neparticipând la vreun incident ivit între părți, pe care nu le-a mai văzut, iar potrivit martorului propus de pârât, reclamanta ar fi violentă față de pârât. Arată că emiterea unui ordin de protecție ar însemna ca pârâtul să nu mai poată vedea copilul. Arată că reclamanta a rupt orice legătură cu pârâtul și familia acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de emitere a unui ordin de protecție ca neîntemeiată, din probele administrate nerezultând starea de pericol invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 sub nr._ la data de 08.09.2015 de către reclamanta M. F. T. s-a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului M. V. A..
În cuprinsul cererii, reclamanta a arătat că atât ea, cât și minorii M. I. D. și D. Yaser G. Riah sunt victimele violențelor repetate exercitate de către pârât și a amenințărilor adresate de acesta.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii 217/2003 republicată.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat personal în fața instanței.
S-a administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiați martorii I. R. D. și M. G., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
La data de 28.09.2015 au fost ascultați în camera de consiliu minorii M. I. D., ns. la 11.12.2005 și D. Yaser G. Riah, ns. la 22.06.2001.
A fost înaintat la dosar referatul de anchetă socială întocmit de reprezentanții Autorității Tutelare Sector 5 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1979/10.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă, instanța a admis cererea formulată de către reclamantă, a desfăcut prin acord căsătoria dintre părți, a stabilit locuința minorei M. R. A. la mamă, stabilind în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere.
Din cererea formulată de către reclamantă se deduce că faptele care au determinat-o pe aceasta să formuleze solicitarea de emitere a unui ordin de protecție sunt atât anterioare, cât și ulterioare desfacerii căsătoriei. Astfel, s-a arătat că au existat o . violențe din partea pârâtului, ultimul incident având loc la data de 07.09.2015, când pârâtul a lovit-o, a amenințat-o cu moartea și i-a trântit telefonul.
Reclamanta a mai arătat că și cei doi minori rezultați din căsătorii anterioare au fost loviți și amenințați de pârât.
În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.217/2003 republicată, instanța poate să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, pe o durată maximă de 6 luni, o . obligații și interdicții, în funcție de situația de fapt și de relațiile dintre părți.
Potrivit art. 23 alin. (1) Legea 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe obligații sau interdicții cum ar fi: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
Art. 10 C.proc.civ. stabilește că părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să își probeze pretențiile și apărările.
Instanța reține că din cererea de chemare în judecată formulată, coroborată cu declarațiile martorilor I. R. D. si M. G. nu poate fi reținută existența unui pericol iminent în care s-ar afla reclamanta. În prezent pârâtul nu mai locuiește în imobil și nu a mai încercat să pătrundă în locuință, din probe nereieșind existența unor violențe fizice sau psihice de dată recentă îndreptate împotriva reclamantei. De altfel, din planșele foto depuse la dosar se observă că reclamanta, însoțită de alte două persoane, se află pe stradă, având asupra sa un obiect contondent, fără a părea că este agresată. Mesajele de tip text prezentate instanței nu relevă amenințări serioase, ci insulte legate de contextul separării foștilor soți și nu pot singure să justifice emiterea unui ordin de protecție, nici prin conținut, nici prin frecvență și nici prin orele la care au fost trimise.
În ceea ce privește minorii, aceștia, în vârstă de 14, respectiv 9 ani, au fost ascultați de către instață și nu au relevat o stare de pericol sau o temere pe care ar simți-o față de pârât.
A emite ordinul de protecție împotriva pârâtului, fără existența unui temei probator, ar aduce atingere dreptului la viață privată, reglementat de art. 71 C.civ. și art. 8 CEDO. Conform articolelor menționate, nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor legale. Clauza justificativă constă în acceptarea imixtiunii în viața privată dacă acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Lipsa probelor conduce la concluzia că nu există indicii temeinice pentru a se reține existența din partea pârâtului a unor acte de violență fizică și psihică, în sensul art.3 și art. 4 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra victimei reclamante, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acesteia.
În consecință, având în vedere faptul că nu se poate stabili existența unui pericol iminent care să amenințe viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta M. F. T. (CNP_), cu domiciliul în București, sector 5, . în contradictoriu cu pârâtul M. V. A. (CNP_), cu domiciliul în București, sector 5, al. Livezilor nr. 27, ., ..
În temeiul art.2 lit.m din Protocolul nr._/2015, stabilește onorariu avocat oficiu în sumă de 260 lei pentru av. G. Antigona A., respectiv 260 lei pentru avocat F. A., onorariu ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 6480/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2760/2015.... → |
|---|








