Ordin de protecţie. Sentința nr. 4296/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4296/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 4296/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4296
Ședința din Camera de Consiliu de la 04.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. S.
GREFIER: V. L. D.
Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a fost reprezentat de domnul procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul O. I. și pe pârâta O. E. R., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, personal, și pârâta, personal și asistată de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin apărător ales, depune la dosar o cerere prin care arată că dorește lămurirea unor aspecte, un prim aspect reprezentându-l obligația reclamantului de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în dovedirea cererii.
Instanța, față de cele arătate de pârâtă, pune în vedere reclamantului să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în dovedirea cererii. Totodată, arată că CD-ul depus la fila 65 nu conține nicio înregistrare, aspect constatat de instanță și de reprezentantul Ministerului Public.
Pârâta, prin apărător ales, solicită instanței să încuviințeze proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, respectiv fiica părților, minoră în vârstă de 14 ani, arătând că aceasta e singura care a participat la întâlnirile părților. Totodată, arată că acesta este motivul pentru care reclamantul nu a indicat nici un martor, deoarece doar minora a fost de față la întâlnirile părților, astfel că apreciază că aceasta este o măsură specială pentru a lămuri situația din prezenta cauză.
Reclamantul, personal, arată că dorește să fie asistat de un apărător din oficiu.
Față de precizarea reclamantului, instanța arată că acest aspect putea fi discutat la primul termen de judecată nu după ce au fost încuviințate probele și față de obiectul cauzei, apreciază că cererea nu poate fi primită la aceste termen de judecată.
Reclamantul, personal, arată că se opune audierii minorei, deoarece nu mai are contact cu aceasta decât în prezenta pârâtei, deși autoritatea părintească îi aparține în mod exclusiv. Totodată, depune la dosar înscrisuri, respectiv raport de reevaluare minoră, din data de 21.05.2015.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de audiere a minorei, față de dispozițiile Codului de Procedură Civilă, care arată că, în procesele privind raporturile de familie, descendenții nu pot fi audiați în calitate de martori.
Pârâta, prin apărător ales, solicită instanței să procedeze la audierea minorei față de obiectul cererii, aceasta fiind prezentă în afara sălii de judecată. De asemenea, față de susținerea reclamantului, arată că există o declarație dată de acesta în fața organelor de poliție, prin care arată că nu dorește ca minora să locuiască la acesta.
Pârâta, prin apărător ales, arată că solicită, în subsidiar, ascultarea minorei în camera de consiliu, cu privire la aspectele cunoscute cu privire la raporturile de familie, în situația în care nu se va încuviința audierea minorei în calitate de martor.
Instanța respinge cererea de audierea a minorei în calitate de martor, având în vedere dispozițiile art. 315 pct. 1, rap. la art. 316 Cod de Procedură Civilă, conform cărora descendenții nu pot fi audiați niciodată în calitate de martori. În ceea ce privește ascultarea minorei în camera de consiliu, pentru a relata aspecte privind relația dintre părinții săi, arată că respinge cererea formulată în acest sens, deoarece se tinde ca minora să certifice situația existentă cu privire la relația dintre părinții săi, ceea ce nu este admisibil, iar singura posibilitate de ascultare de către instanță a unui minor o reprezintă situația în care urmează să fie luate măsuri cu privire la minor, iar în prezenta cauză reclamantul a renunțat la cererea privind încredințarea minorei, astfel încât măsurile solicitate îl privesc doar pe reclamant și nu se poate încuviința audierea minorei pentru a certifica sau a infirma situația relatată de reclamant.
La interpelarea instanței, părțile arată că nu au alți martori.
Pârâta, prin apărător ales, depune la dosar interogatoriul, în vederea administrării reclamantului.
Reclamantul, personal, depune la dosar înscrisuri, prin care arată că solicită internarea nevoluntară a minorei, împreună cu mama sa, pârâtă în prezenta cauză, având în vedere raportul de evaluare depus.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de internare nevoluntară a minorei, formulată de reclamant.
Pârâta, prin apărător ales, arată că, potrivit art. 204 Cod Procedură Civilă, completarea cererii este tardivă, având în vedere că aceasta se putea face până la primul termen de judecată. Totodată, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă, față de obiectul cererii, având în vedere că ordinul de protecție privește raporturile dintre concubini, iar nu minora
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea cererii de internare nevoluntară a minorei, având în vedere obiectul cererii.
Instanța respinge cererea, arătând că acesta este tardiv formulată, având în vedere că cererea putea fi completată cel mai târziu la primul termen de judecată. În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, arată că minora nu este parte în dosar, iar internarea nevoluntară a minorei nu poate fi soluționată de instanță în temeiul Legii nr. 217/2003.
La interpelarea instanței, reclamantul, personal, arată că nu are alți martori, nici altă înregistrare.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. Totodată, se procedează la verificarea CD-ului depus de reclamant la fila 65, în ședință publică, constatându-se că acesta nu poate fi deschis.
La solicitarea pârâtei, se consemnează susținerile reclamantului în cadrul administrării probei cu interogatoriu în sensul că reclamantul a arătat că faptele de care se plânge au avut loc în anul 2015, dar pârâta le face prin intermediul copilului, respectiv vorbește peste fată când vorbește cu ea la telefon și nu poate discuta cu aceasta.
Pârâta, prin apărător ales, depune la dosar înscrisuri aferente întrebării numărul 8, reprezentând numere de înregistrare ale plângerilor la poliție, arătând că reclamantul susține că sunt plângeri făcute de el împotriva pârâtei, însă pârâta arată că una este o plângere formulată de ea împotriva reclamantului.
Instanța, față de precizarea pârâtei, prin apărător, dispune emiterea unor adrese către Secția 17 Poliție și Secția 25 Poliție, pentru a comunica ce plângeri s-au formulat de către părți.
La interpelarea instanței, reclamantul, personal, arată că în anul 2015, a făcut mai multe plângeri la poliție, însă nu a primit nicio soluție, singura plângere soluționată fiind cea privind încălcarea ordinului de protecție de către pârâtă, prin aplicarea unei amenzi administrative.
Instanța, față de precizarea reclamantului, că plângerile formulate nu au fost soluționate, cea privind încălcarea ordinului de protecție de către pârâtă fiind soluționată prin aplicarea unei amenzi administrative pârâtei, revine asupra măsurii și arată că nu se mai impune emiterea unor adrese către secțiile de poliție.
La interpelarea instanței, pârâta, personal, arată că o singură plângere din anul 2014 a fost soluționată.
Pârâta, prin apărător ales, depune la dosar înscrisuri, respectiv acte medicale privind minora, referat din care reiese că reclamantul nu dorește ca minora să locuiască cu acesta, ordonanță, precum și declarația minorei, prin care aceasta recunoaște actele de violență ale reclamantului, pe care le comunică și părții adverse și reprezentantului Ministerului Public.
Nemaifiind cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul, personal, solicită admiterea cererii și internarea nevoluntară a pârâtei. În subsidiar, solicită emiterea ordinului de protecție pe o durată mai mare de 6 luni, cu interzicerea oricărui contact telefonic, precum și obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă și de locuința acesteia. În acest sens, arată că în anul 2015, pârâta a trecut pe ., trecând prin fața locuinței acestuia. Arată că nu au discutat cu această ocazie, doar a întrebat-o ce face pe ., arată că în anul 2015, pârâta nu i-a mai trimis mesaje. Totodată, învederează că reclamanta ia decizii nepotrivite pentru minoră, deoarece aceasta nu mai merge la școală din vina pârâtei, și postează pe facebook acte de pornografie.
Pârâta, prin apărător ales, solicită respingerea cererii ca nelegală, netemeinică și nedovedită. Arată că reclamantul a încercat să dea amploare prezentului dosar, xeroxând vechile hotărâri judecătorești, și încercând să zugrăvească o situație de fapt nesusținută de probe. Arată că prin cerere reclamantul a arătat că are martori, însă la termen a arătat că nu există nici un martor în dovedirea situației de fapt, astfel că afirmațiile acestuia sunt făcute fără nici un suport probator. Totodată, arată că reclamantul a încercat să preconstituie înscrisuri în fața instanței, folosindu-se de plângeri formulate în fața organelor de poliție sau la parchet de pârâtă. De asemenea, arată că înregistrarea depusă de reclamant încalcă dispozițiile Codului Penal și art. 91 Cod Procedură Penală. De asemenea, solicită instanței să nu țină cont de înscrisurile depuse de reclamant în dovedirea cererii, întrucât acesta nu le-a certificat pentru conformitate cu originalul. În ceea ce privește minora, arată că reclamantul i-a întors spatele la termenul de astăzi, astfel că nu sunt adevărate afirmațiile reclamantului din care reiese că pârâta nu îi dă voie să vorbească sau să se intereseze de aceasta. Referitor la afirmațiile reclamantului cu privire la telefoanele date de pârâtă, arată că acestea sunt afirmații neprobate și nefondate, din declarația minorei, rezultând că în 6 luni, părțile s-au văzut de 3 ori, cu injurii, insulte din partea reclamantului, după care pârâta, împreună cu minora au plecat, minora locuind cu mama sa, întrucât reclamantul nu o dorește. Totodată, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii și emiterea ordinului de protecție pe o durată de 6 luni, cu obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau in orice alt mod, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, antecedentele penale ale pârâtei, precum și situația de fapt prezentată, apreciind că există dovada violențelor verbale, conform art. 4 din Legea 217/2003.
Pârâta, prin apărător ales, în replică, arată că nu se poate vorbi de antecedente, acesta fiind și motivul pentru care a fost respinsă cererea de recuzare, întrucât se făcea referire la alte fapte și alte momente care trebuie avute în vedere. Totodată, arată că din probe nu s-a făcut dovada afirmațiilor din cererea de chemare în judecată.
Reclamantul, personal, arată că pârâta are probleme psihice de 4 ani, însă nu s-a luat nicio măsură în acest sens.
Pârâta, prin apărător ales, depune la dosar note scrise. Totodată, arată că se opune ca reclamantul să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în dovedirea cererii după acordarea cuvântului pe fond.
La solicitarea instanței, reclamantul arată că înscrisurile depuse în dovedirea cererii sunt conforme cu originalul.
Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 03.04.2015, reclamantul O. I., in contradictoriu cu pârâta O. E. R., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de reședință, loc de muncă, obligarea pârâtei la păstrarea unei distanțe minime determinate față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau in orice alt mod, încredințarea minorei și stabilirea domiciliului acesteia la domiciliul tatălui, arătând că minora este deja încredințată tatălui, însă hotărârea nu s-a pus în executare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este a treia oară când solicită emiterea unui ordin de protecție, situația fiind în prezent rea, motiv pentru care solicită și internarea nevoluntară a pârâtei.
În drept cererea nu a fost întemeiată.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
La data de 17.04.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C..
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr.3451/2004, minora A. C., ns. la data de 16.09.2000, fiind încredințată spre creștere și educare mamei. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1030/19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului București a fost admisă acțiunea reclamantului O. I., a fost stabilită locuința minorei la tată, urmând ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de tată, din evaluările psihologice ale mamei, precum și din starea conflictuală cu fostul soț instanța de apel reținând că mama nu este în măsură să asigure nici minorei echilibrul emoțional de care are nevoie, fiind astfel în interesul minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de tată. De la despărțirea părților și până în prezent minora locuiește cu mama sa, deși are stabilită locuința la tată.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că în ultimii ani relațiile dintre părți au fost foarte tensionate, în acest sens fiind emise două ordine de protecție împotriva pârâtei (sentința civilă nr. 6969/10.09. 2012 și sentința civilă nr. 3419/23.05.2014 pronunțate de Judecătoria sectorului 5 București).
Prin sentința civilă nr. 3419/23.05.2014, ale cărei efecte au încetat la data de 23.11.2014, Judecătoria Sectorului 5 a admisă în parte cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamant, fiindu-i interzis pârâtei să se apropie la mai puțin de 200 m de reclamant, cu excepția situațiilor în care se impune, potrivit legii, prezența concomitentă a ambelor părți în fața unor instanțe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituții și autorități publice; să se apropie la mai puțin de 200 m de locuința reclamantului din București, .. S. nr.26, .; orice contact direct, telefonic, prin poșta electronică sau de alt fel cu reclamantul, precum și obligarea pârâtei să se prezinte la Spitalul clinic de psihiatrie „prof. dr. A.. O.” – Departamentul de Reinserție Socială pentru o evaluare psihoterapeutică și să urmeze forma de psihoterapie și/sau tratamentul ce va fi recomandat în urma evaluării psihoterapeutice, pe întreaga perioadă a valabilității ordinului.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. a), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și foștii soți.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc.
În speță, având în vedere probele administrate în cauză, instanța apreciază ca pârâta nu a manifestat vreo formă de violență în prezent asupra reclamantului, nefiind dovedite elemente care să reclame luarea cu caracter urgent a unor măsuri de protecție de natura celor prevăzute de art. 23 al.1 din Legea nr.217/2003.
Astfel, din susținerile concordante ale părților, instanța reține că ulterior emiterii ultimului ordin de protecție părțile s-au mai întâlnit de câteva ori în legătură cu minora și în prezența acesteia, iar o dată s-au întâlnit pe . reclamantul, dar nu au discutat. De asemenea, așa cum a recunoscut și reclamantul, pârâta nu l-a mai sunat și nu l-a mai contactat în vreun fel. Reclamantul a invocat faptul că în prezent nu poate discuta cu minora la telefon pentru că pârâta vorbește pe fundal și nu se poate înțelege cu fiica sa, dar această susținere nu a fost probată.
Deși în cerere reclamantul a arătat că faptele pentru care solicită emiterea ordinului de protecție au avut loc în prezența unor martori, la termenul de formulare de probe și ulterior a arătat că nu există nici un martor. Cu privire la plângerile formulate de către reclamant împotriva pârâtei, instanța reține că acestea au avut ca obiect, potrivit susținerilor reclamantului, nerespectarea hotărârilor judecătorești, inclusiv a ordinului de protecție, de către pârâtă, amenințări și insulte, însă aceste plângeri nu pot fundamenta hotărârea de emitere a ordinului de protecție împotriva pârâtei, o parte din acestea fiind în curs de soluționare, iar cea privind nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului fiind clasată.
Instanța mai are în vedere că în motivarea cererii reclamantul nu a indicat în concret care sunt faptele de violență exercitate de către pârâtă și data la care au avut loc, invocând la modul general că pârâta îl amenință, că îl jignește, îi controlează viața și îl împiedică să-și desfășoare viața în mod normal, susțineri care însă nu au fost probate.
Reclamantul a mai solicitat internarea nevoluntară a pârâtei deoarece aceasta nu a respectat obligația de a se prezenta la Spitalul clinic de psihiatrie „prof. dr. A.. O.” pentru o evaluare psihoterapeutică și să urmeze forma de psihoterapie și/sau tratamentul ce va fi recomandat în urma evaluării psihoterapeutice, așa cum s-a dispus prin ordinul de protecție anterior.
Cu privire la internarea nevoluntară, instanța are în vedere că potrivit art. 54 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, ”o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat”.
În sensul Legii nr. 487/2002, potrivit art. 5 lit. a din lege, prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de substanțe psihoactive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică, iar potrivit art. 5 lit. b din lege, prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat.
Astfel, pentru a se putea dispune internarea nevoluntară, trebuie ca, pe de o parte, să existe un diagnostic oferit de un medic de specialitate, iar pe de altă parte să existe fie un pericol iminent de vătămare pentru pacient sau pentru alte persoane, fie o gravă deteriorare a stării de sănătate a pacientului sau împiedicarea de i se acorda tratamentul adecvat.
Conform art. 58 alin. 1 din Legii nr. 487/2002, ”medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse și după aprecierea oportunității internării nevoluntare, are obligația de a informa imediat persoana respectivă și reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum și cu privire la propunerea de a o supune internării nevoluntare…”, iar potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 487/2002, ”propunerea de internare nevoluntară, întocmită potrivit prevederilor art. 58, este analizată de către o comisie special constituită în acest sens, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, după examinarea persoanei respective, dacă aceasta este posibilă”.
De asemenea, conform art. 61 alin. 6 din Legea nr. 487/2002, decizia de internare nevoluntară a comisiei prevăzute la alin. (1) va fi înaintată de către conducerea unității medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că internarea nevoluntară nu poate fi dispusă de către instanța învestită cu o cerere de emitere a unui ordin de protecție, o asemenea măsură nefiind prevăzută de dispozițiile art.23 din Legea nr.217/2003.
Instanța reține că este evidentă starea de tensiune existentă între cele două părți, iar relația tensionată dintre părți a afectat-o profund negativ pe minoră, însă, față de acțiunile pârâtei din ultimele șase luni, instanța apreciază că aceasta nu reprezintă un pericol actual pentru reclamant, iar temeiurile care au stat la baza emiterii ultimului ordin de protecție nu se mențin.
Lipsa probelor conduce la concluzia că nu există indicii temeinice pentru a se reține existența din partea pârâtei a unor acte de violență verbală sau psihică, în sensul art.3 și art. 4 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra reclamantului, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acestuia.
A emite ordinul de protecție împotriva pârâtei, fără existența unui temei probator, ar aduce atingere dreptului la viață privată, reglementat de art. 71 C.civ. și art. 8 CEDO. Conform articolelor menționate, nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor legale. Clauza justificativă constă în acceptarea imixtiunii în viața privată dacă acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Necesitatea protejării drepturilor sale trebuie dovedită de către victimă printr-un probatoriu solid astfel încât să se justifice atingerea adusă dreptului la viață privată a pârâtei.
Prin urmare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R. și art. 27 alin.4 din Legea nr. 217/2003, instanța va stabili ca cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit dlui. avocat S. T. care a acordat asistență juridică obligatorie pârâtei la primul termen de judecată, în cuantum de 100 lei, să rămână în sarcina Statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamantul O. I., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 26, sector 5, in contradictoriu cu pârâta O. E.-R., CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 2, ., . 6, ca neîntemeiată.
Stabilește onorariul dlui. avocat S. T. care a acordat asistență juridică obligatorie pârâtei la primul termen de judecată la suma de 100 lei, ce va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului din oficiu, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel in termen de 3 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Sector 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4371/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4375/2015. Judecătoria... → |
|---|
