Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 7239/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7239/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 7239/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7239
Ședința publică de la 12 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta-pârâtă A. Z. C. G., pe pârâtul A. A. C., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 02.10.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, la solicitarea reclamantei-pârâte, a amânat pronunțarea la data de 09.10.2015, ulterior la data de 12.10.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 5 București la data de 22.12.2015, sub nr._, reclamanta A. Z. C. G., in contradictoriu cu pârâtul A. A. C. și cu citarea Primăriei S. 5 – Serviciul de Autoritate Tutelară, a solicitat exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, privind pe minora A. Z. M. A., născută la data de 21.08.2004.
În motivarea in fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că din căsătoria părților a rezultat minora A. Z. M. A., născută la data de 21.08.2009. Prin sentința civilă nr. 9929/2011, pronunțată de Judecătoria S. 5 București, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, exercitarea autorității părintești privind pe minoră in comun, stabilirea locuinței minorei la reclamantă, stabilirea unui program de vizitare, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere in cuantum de 1000 lei. A arătat reclamanta că ulterior pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere in cuantum de 3000 lei, pentru perioada 13.05._14, pensie pe care pârâtul nu achitat-o nici până in prezent.
Reclamanta a învederat că pârâtul a manifestat un dezinteres total față de minoră, încă de la naștere, pe care a văzut-o foarte rar după părăsirea domiciliului conjugal și divorțul părților. Pârâtul nu s-a interesat de minoră după pronunțarea divorțului, decât ocazional, iar începând cu luna decembrie 2013, a sunat doar de trei ori, nu s-a implicat nici material, decât foarte rar, iar din punct de vedere afectiv, a fost total absent, încât in prezent fiica părților aproape că nu iși cunoaște tatăl. A arătat că ultima dată pârâtul a văzut minora la data de 20.12.2013, dată de la care nu a mai dat niciun semn de viață și nu a sunat să întrebe ce face minora, dacă este sănătoasă sau are nevoie de ceva. A arătat reclamanta că in cursul acestui an i-a solicitat pârâtului, atât verbal cât și prin intermediul executorului judecătoresc, acordul pentru a putea merge cu fetița la Disneyland, însă acesta a refuzat. De altfel, pârâtul a ignorat programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr. 9929/2011 pronunțată de Judecătoria S. 5 București dar și obligația de întreținere stabilită in sarcina sa în cuantum de 3000 lei, achitând doar suma de 1000 lei, însă nu in fiecare lună.
Reclamanta susține că este singura care se ocupă de creșterea și educarea fetiței. Pârâtul nu doar că nu se interesează de soarta acesteia, dar nici nu dorește să se implice in vreun fel in creșterea și educarea fiicei părților, împiedicând-o pe reclamantă atunci când dorește să ii ofere copilului o bucurie, cum a fost lipsa acordului pârâtului pentru a ieși cu fetița din țară pentru a merge la Disneyland. A învederat reclamanta că exercitarea autorității părintești doar de către mamă se poate încuviința de către instanța de tutelă in situația in care tatăl a manifestat un dezinteres față de minor și a refuzat să coopereze cu mama in luarea deciziilor importante ce il privesc pe minor. Consideră că față de aspectele expuse, in cauză ne aflăm in situația in care pârâtul a manifestat un dezinteres față de minoră și a refuzat să coopereze cu reclamanta in luarea deciziilor importante ce o privesc pe minoră.
In accepțiunea dispozițiilor legale, exercitarea autorității părintești in comun presupune ca toate deciziile cu privire la minor să fie luate in comun de către ambii părinți, indiferent care aspect al vieții este avut in vedere, școală, religie, sănătate, un tratament, o intervenție chirurgicală, deplasările internaționale ale copilului, participarea la diferite programe sau excursii organizate de grădiniță sau școală, etc. Or, susține reclamanta că deciziile care trebuie luate în legătură cu copilul sunt luate și susținute doar de reclamantă, întrucât nici nu se cunoaște unde locuiește in prezent pârâtul, unde lucrează sau care ii este numărul de telefon. A apreciat reclamanta că această situație este in defavoarea minorei, care va fi mereu condiționată de atitudinea, comportamentul și de disponibilitatea pârâtului, motiv pentru care, spre binele copilului, se impune ca autoritatea părintească să se exercita exclusiv de către mamă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 261 C.civ, art. 487 C.civ, art. 488 alin 2 lit c C.civ, art. 499 alin 1 C.civ, art. 516 alin 1 C.civ., art. 530 C.civ, art. 5 alin 1 și 2, art. 31 alin 2, art. 44 alin 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Acțiunea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru in cuantum de 20 lei ( f. 39).
La data de 15.02.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea in fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că potrivit dispozițiilor legale in vigoare, dreptul părintelui de a avea legături cu copilul său nu poate fi restricționat de instanță decât in mod excepțional, atunci când subzistă motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a minorei, condiție ce nu este îndeplinită in cauză. Interesul superior al copilului impune o dezvoltare armonioasă a relațiilor copilului cu fiecare dintre părinții săi, astfel încât indiferent de natura relațiilor dintre părinți, acesta să fie principalul beneficiar al unui mediu echilibrat din punct de vedere afectiv și emoțional, fără tensiuni, în viața sa prezența ambilor părinți fiind necesară.
Pârâtul a învederat că reaua-credință a reclamantei, care formulează o astfel de cerere contară interesului superior al minorei, rezultă cu evidență din faptul că invocă drept motiv al cererii pretinsul dezinteres al pârâtului față de fiica părților, omițând a preciza că pârâtul a fost împiedicat in mod constant să ia legătura cu fiica sa. Mai mult, reclamanta i-ar fi comunicat, in repetate rânduri că nu dorește și ii interzice pârâtului să aibă vreo legătură cu fiica sa. În dovedirea atitudinii restrictive a reclamantei, a arătat pârâtul că pentru a putea lua legătura cu fiica sa, a fost nevoit să solicite executarea silită a reclamantei, care nu ii permitea să iși vadă fiica. Astfel, la data de 28.11.2013, a fost încuviințată executarea silită a reclamantei in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 9929/2011, pronunțată de Judecătoria S. 5 București, iar la data de 20.12.2013 aceasta a fost pusă in executare de B. T.. A arătat pârâtul că la acea dată, fiica sa, având o vârstă fragedă, 3 ani, și fiind sub influența negativă a mamei, nu a vrut să meargă cu tatăl. Pârâtul a arătat că prin încheierea pronunțată la data de 27.08.2014 de către Judecătoria S. 4 București, s-a stabilit că este in interesul minorei să urmeze un program de consiliere psihologică pe o perioadă de 3 luni, program ce nu a fost insă respectat de către reclamantă. Ulterior, in luna ianuarie 2015, la Centrul de Zi H. Alb a fost perfectat un contract de consiliere psihologică, însă reclamanta a refuzat în mod constant respectarea acestui program, dovada incontestabilă fiind aceea că DGASPC a intentat împotriva reclamantei dosarul nr._/2014.
Pârâtul a arătat că reclamanta condiționează, contrar legii, dreptul tatălui de a lua legătura și de a dezvolta o relație afectivă puternică cu fiica sa, de plata la zi a pensiei de întreținere.
A mai arătat pârâtul că partea adversă și-a schimbat telefonul și adresa de e-mail, fără a-i comunica pârâtului datele de contact, astfel că de câte ori a încercat contactarea fetiței, nu a putut. A arătat pârâtul că s-a deplasat in mod repetat la domiciliul reclamantei, însă aceasta a refuzat să ii deschidă ușa, chiar dacă era in timpul programului de vizită stabilit de instanță.
Pârâtul a arătat că are o atitudine responsabilă, echilibrată și înțelege să exercita in comun exercitarea autorității părintești, apreciază că nu există temeiuri de fapt care să justifice schimbarea măsurii dispuse.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ., art. 398, 400 și urm. C.civ, art. 403 C.civ.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia, a arătat, in esență, că pârâtul invocă dispoziții legale pe care nu le-a respectat niciodată. Pârâtul a afirmat mincinos și calomnios că reclamanta nu i-ar fi permis să aibă legături cu fiica sa, însă acesta nu a venit niciodată să ii spună că vrea să meargă in parc sau la teatru pentru copii ori că dorește pur și simplu să iasă cu copilul pentru a crea un liant tată-copil. Afirmațiile pârâtului din întâmpinare nu sunt reale și contradictorii, reclamanta neîngrădind niciodată dreptul pârâtului de a avea legături personale cu fiica sa, de a-și exercita drepturile părintești față de aceasta, ci dimpotrivă, l-a rugat să-și facă apariția mai des in viața fetiței, pentru ca aceasta să se obișnuiască cu tatăl său, să aibă un comportament corespunzător vârstei copilului, însă pârâtul a refuzat să iși exercite acest drept.
În ceea ce privește afirmația pârâtului in sensul că reclamanta și-ar fi schimbat numărul de telefon, aceasta a învederat că deține același număr de telefon pe care pârâtul in cunoaște, însă acesta și-a schimbat numărul de telefon, reclamanta fiind cea care nu a putut lua legătura cu pârâtul . A mai învederat că nu a susținut că pârâtul nu achită obligația de întreținere, ci, din contră, a arătat că este singura obligație pe care o exercită, însă nu in mod constant. Astfel, abia din luna ianuarie 2015, după promovarea prezentei acțiuni, pârâtul a început să achite parte din pensia la care fusese obligat.
Gestul pârâtului de a recurge la ajutorul unui executor judecătoresc pentru a lua legătura cu minora a fost unui nejustificat și lipsit de afecțiune paternă, întrucât efectul imediat asupra copilului dar și impactul produs fost unui negativ, copilul speriindu-se și refuzând să părăsească domiciliul în care trăiește.
Referitor la dosarul nr._/4/2014, având ca obiect obligarea minorului la consiliere psihologică, reclamanta a arătat că pârâtul a indicat, cu rea – credință și intenționat, o adresă a reclamantei in sectorul 4, astfel încât să nu fie citată și să nu participe la judecată, împotriva încheierii menționate fiind exercitată contestația in anulare și anulată.
Reclamanta a arătat că nu s-a opus niciodată ca pârâtul să iși vadă copilul și să stabilească legături cu acesta, aspect ce rezultă și din procesul-verbal încheiat de B. T. G. D.. A arătat că nu condiționat niciodată exercitarea dreptului pârâtului de a avea legături cu minora, in realitate acesta făcându-și apariția foarte rar și atunci doar de aparență. Dovada in acest sens este că deși de la data la care instanța l-a obligat pe pârât la plata pensiei de întreținere in cuantum de 3000 lei, respectiv anul 2013/2014, reclamanta nu a făcut demersuri legale pentru a pune in executare hotărârea. În ceea ce privește programul de consiliere invocat de pârât, a arătat reclamanta că acesta nu mai poate fi pus in executare, întrucât încheierea prin care s-a dispus măsura a fost anulată.
La termenul de judecată din data de 05.06.2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare acțiunii, solicitând suplinirea acordului pârâtului pentru ca minora să poată ieși din țară, până la vârsta majoratului însă instanța a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare de către reclamantă, invocată de către pârât.
La data de 28.08.2015, pârâtul a depus la dosar note scrise, solicitând respingerea acțiunii pentru lipsa interesului legitim, respingerea acțiunii ca nefondată, respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesual pasive a Autorității Tutelare – Primăria S. 5 București.
Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost atașate la dosar, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate a reclamantei ( f. 11), cartea de identitate a pârâtului ( f. 12), corespondența dintre părți prin mijloace de comunicare la distanță ( f. 13-20, 96-102, 209-219), extrase de cont (f.21-26), contract de asigurare ( f. 27), certificatul de naștere al minorei A. Z. M. A. ( f. 28), sentința civilă nr. 9929/2011 pronunțată de Judecătoria S. 5 București ( f. 29-30), rezoluția din data de 22.07.2013 dată in dosarul penal nr. 309/P/2011 ( f. 32-33), notificarea nr. 322/29.05.2015 și procesul – verbal de înmânare ( f. 40-41), încheierea din camera de consiliu pronunțată la data de 28.11.2013 de Judecătoria S. 1 București ( f. 54), fotocopii de pe actele din dosarul de executare nr. 370/2013 ( f. 55-58), încheierea din data de 27.08.2014 pronunțată de Judecătoria S. 4 București ( f. 59-61), contractul nr. 01/2015 pentru acordarea de servicii sociale ( f. 62-64), dovezi achitarea obligației de plată a pensiei de întreținere ( f. 65-69), convorbiri telefonice intre părți ( f. 93-,94), desfășurător privind cheltuielile lunare ale minorei, extras de pe portalul instanțelor de judecată privind soluția dată in dosarul nr._/4/2014 (f.103), înscrisuri din dosarul nr._ (f.105-108), facturi orange, chitanțe privind achitarea grădiniței minorei (f.109-113), notificarea nr 322/29.05.2014 și dovada comunicării acesteia (f.114-116), fișa de caracterizare psihopedagogică a minorei (f.120), înscrisuri medicale (f.122-139, 168-173), profilul profesional al pârâtului (f.140-145), planșe foto ( f. 146-148, 208), contract incheiat cu RDS & RCS (f.158-163), notificare către pârât și dovada comunicării către acesta (f.164-167), dovadă comunicare e-mail eșuată (f.174-176), întâmpinarea depusă in dosarul nr_/302/2015 (f.200-205), declarația autentificată sub nr. 613/26.08.2015, (f.194), declaratia autentificată sub nr. 612/26.08.2015 (f.195), înregistrări audio (f.10-11,95), proba cu interogatoriu pârâtului ( f. 149-153), precum și proba cu interogatoriu reclamantei ( f. 154-155).
A fost efectuată ancheta psihosocială la domiciliul pârâtului din Municipiul R. ( f. 83), precum și la domiciliul reclamantei, referatul de anchetă psihosocială efectuat de Primăria Sector 5 – Serviciul de Autoritate Tutelară fiind depus la fila 85 din dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9929/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria S. 5 București în dosarul nr._/302/2011 a fost desfăcută căsătoria părților prin acordul părților, dispunându-se exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora A. Z. M. A., născută la data de 21.08.2009, locuința minorei a fost stabilită la domiciliul reclamantei, pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și a fost stabilit un program în cadrul căruia pârâtul să aibă legături personale cu minora (f.29-30).
Potrivit art. 403 cod civil în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
În cauză se solicită modificarea măsurilor dispuse prin Sentința civilă nr. 9929/2011 în sensul că reclamanta solicită ca autoritatea părintească privind pe minora A. Z. M. A. să fie exercitată exclusiv de către aceasta.
Analizând în acest context cu prioritate conform art. 248 alin.1 Cod proc.civ. asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Tutelare din cadrul Primăriei S. 5 București, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
În acest sens se are în vedere faptul că deși dispozițiile legale nu mai prevăd obligativitatea citării Autorității Tutelare în cauzele privind exercitarea autorității părintești totuși această instituție are unele atribuții în ceea ce privește situația minorului astfel încât citarea acesteia într-o cauză este posibilă pentru opozabilitatea hotărârii dar și pentru a susține drepturile minorului.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în formularea cererii invocată de către pârât, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Potrivit art. 32 alin.1 lit.d Cod proc.civ. orice cererea poate fi formulată și susținută și dacă autorul acesteia justifică un interes. Conform art. 33 Cod proc.civ. interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În cauză reclamanta justifică un interes în promovarea prezentei cereri, în condițiile în care în calitatea de părinte solicită modificarea unei măsuri cu privire la situația minorei și față de motivele invocate, procedura contencioasă de față este singurul mijloc procedural pus la dispoziția reclamantei. Motivele invocate de către pârât în susținerea excepției urmează a fi cercetate de instanță pe fondul cauzei.
În susținerea cererii sale reclamanta a invocat dezinteresul pârâtului față de minoră și refuzul de a coopera cu reclamanta in luarea deciziilor importante ce o privesc pe minoră.
În acest sens instanța reține că dispozițiile art. 397 C.civ consacră regula potrivit căreia după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte poate fi dispusă de instanța de divorț pentru motive temeinice în considerarea interesului superior al copilului conform art. 398 alin. 1 C.civ.
Potrivit art. 36 alin.7 din Legea nr.272/2004 se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, astfel cum impune și textul art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, alături de art.505 alin.2 C.civ.
În cauză, instanța apreciază că este în interesul superior al minorei ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Așa cum rezultă și din interogatoriul propus de către reclamantă pentru pârât, acesta din urmă nu a fost o prezență constantă în viața minorei cel puțin în ultimul an, pârâtul recunoscând că nu a mai văzut-o pe minoră din decembrie 2013 (f.150). În acest sens pârâtul a arătat că în decembrie 2013 a văzut-o pe minoră cu ajutorul unui executor judecătoresc iar în rest nu i s-a mai permis de către reclamantă, o perioadă având telefonul închis. De altfel, reclamanta a arătat că o perioadă a avut probleme cu telefonul, fiind suspendat (f.155).
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că pârâtul a întreprins demersuri pentru a menține legăturile cu fiica sa, în acest sens solicitând încuviințarea executării silite împotriva pârâtei în baza Sentinței civile nr. 9929/16.12.2011 (cerere ce a fost admisă conform încheierii din data de 28.11.2013 pronunțată de Judecătoria S. 1 București-f.54) și a apelat la serviciile unui executor judecătoresc care prin procesul-verbal din data de 10.12.2013 a constat că minora refuză să o părăsească pe mama acesteia (f.56-57). De asemenea, pârâtul a încheiat contractul nr. 01/2015 cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 având ca obiect acordarea de servicii sociale de natură psihologică pentru minoră (f.62), reclamanta refuzând să asigure realizarea acestora, arătând că a contestat încheierea din data de 27.08.2014 pronunțată de Judecătoria S. 4 București în dosarul nr._/4/2014 (conform răspunsului la întrebarea nr. 3 a interogatoriului propus de către pârât-f.154).
Chiar dacă încheierea din data de 27.08.2014 pronunțată de Judecătoria S. 4 București în dosarul nr._/4/2014 a fost anulată pentru necompetența teritorială a instanței, instanța va avea în vedere totuși intenția exprimată de către pârât, în sensul că acesta a depus minime diligențe pentru a păstra legăturile cu minora.
Totodată, din înregistrarea audio depusă de către pârât la fila 96 rezultă că acesta a încercat contactarea telefonică a minorei, solicitându-i reclamantei să vorbească cu aceasta.
În condițiile în care minora a refuzat să o părăsească pe mama sa și să petreacă timp cu tatăl său, totuși reclamanta nu a dovedit în cauză că a încurajat-o pe aceasta să-l accepte pe tatăl său și să petreacă timp și cu acesta, înțelegând doar să invoce faptul că pârâtul nu a mai văzut-o pe minoră și nu a mai sunat-o.
În aceste condiții instanța tinde să considere ca veridice afirmațiile pârâtului cum că reclamanta l-ar fi împiedicat să mențină legăturile cu pârâta nu neapărat prin aceea că a refuzat fizic accesul pârâtului la minoră ci prin intermediul influenței de care se bucură asupra minorei, convingând-o să-l respingă pe pârât.
În acest sens se reține că în primul rând înregistrarea audio depusă la fila 10 dosar de către reclamantă din care rezultă clar că reclamanta o influențează negativ pe minoră în ceea ce privește relația acesteia cu tatăl său, spunându-i acesteia „știu că e greu să râzi cu nenea acesta”.
De asemenea, din al doilea CD depus la dosar de către reclamantă (f.11) reiese cum aceasta nu se sfiește să susțină în prezența minorei că pârâtul a promis că o va lua pe minoră cu forța.
De asemenea din această din urmă înregistrare rezultă atitudinea duplicitară a reclamantei în ceea ce privește modul cum aceasta încurajează relațiile dintre minoră și pârât pe de o parte și minoră și bunicii paterni, pe de altă parte. Astfel se poate observa cum minora se manifestă foarte urât în prezența bunicii paterne, plânge cu tremurături, iar după ce bunica paternă pleacă, minora se oprește brusc din plâns, chicotește, iar reclamanta îi spune „ești tare” ceea ce denotă existența unui scenariu pus la cale de către reclamantă.
Împrejurarea că pârâtul nu și-a plătit la zi obligațiile de întreținere către minoră (astfel cum a recunoscut și acesta) nu poate constitui un motiv de înlăturare a acestuia de la procesul decizional în ceea ce o privește pe minoră, neputându-se condiționa exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești de îndeplinirea sau neîndeplinirea parțială a obligației de achitare a pensiei de întreținere.
În ceea ce privește cooperarea părinților în procesul decizional în ce o privește pe minoră, din probele administrate în cauză rezultă că aceasta nu se poate realiza din culpa ambilor părinți în sensul că aceștia nu reușit să găsească o cale de mijloc și de a păstra o relație civilizată după desfacerea căsătoriei, astfel încât să pună în prim plan interesul superior al minorei. Totodată, faptul că minora nu a putut călători în afara țării nu s-a datorat exclusiv refuzului pârâtului de a coopera cu reclamanta.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei pentru ca pârâtul să-și dea acordul ca minora să poată călători în Franța în perioada 09-19.09.2014, pârâtul a arătat la întrebarea nr.15 a interogatoriului propus de către reclamantă (f.150) că nu a refuzat să-și dea acordul, doar i-a pus în vedere reclamantei să-i dea detaliile călătoriei, aceasta nu s-a conformat iar ulterior nu s-a putut încadra în termenul scurt cerut de către reclamantă.
Din corespondența purtată prin e-mail de către părți rezultă că reclamanta a solicitat pârâtului să-și dea acordul în acest sens, pârâtul solicitându-i în schimb acesteia să o vadă pe minoră (f.14-17), reclamanta refuzând.
Totodată, la dosar mai există o corespondență dintre părți (f.17) din anul 2013 când pârâtul condiționează acordul său de permisiunea reclamantei de a petrece timp cu minora înafara domiciliului acesteia.
În ceea ce privește călătoria planificată în vara anului 2015, din corespondența purtată între părți rezultă că au existat probleme de comunicare, în sensul că pârâtul nu a putut lua legătura cu reclamanta, adresa acesteia de e-mail nefuncționând (f.175-176,209-219).
Pe de altă parte, în cauză reclamanta nu a făcut dovada că datorită faptului că pârâtul ar locui în străinătate nu ar putea participa la procesul decizional în ceea ce o privește pe minoră și că nu s-ar putea lua legătura cu acesta, dat fiind și faptul că la dosar există corespondența purtată între părți, reclamanta având cunoștință de datele de contact ale pârâtului (adresă de e-mail).
Faptul că pârâtul nu a fost sincer atunci când a arătat la interogatoriu că locuiește în România și că nu are loc de muncă când de fapt ar locui în Cehia nu poate constitui un motiv pentru admiterea cererii reclamantei, acest aspect fiind relevant în dosarul având ca obiect „pensia de întreținere”.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.397 C.civ., va respinge cererea reclamantei, reținând că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți se impune, această modalitate de realizare a ansamblului de drepturi și îndatoriri ale părinților față de copiii lor minori constituind regula în materia autorității părintești. În acest mod, minora se va bucura de suportul ambilor părinți, chiar dacă aceștia s-au separat, legiuitorul instituind posibilitatea exercitării autorității părintești comune în scopul promovării și protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea în comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educație, la tratament medical, la reședința minorei, la administrarea bunurilor sale etc. Numai astfel minora va avea parte în viața sa și de prezența efectivă a celuilalt părinte – alături de care nu va mai locui – cu consecința asigurării echilibrului emoțional și afectiv de care are nevoie orice copil, înlăturându-se și riscul înstrăinării acestuia de tată.
Faptul că părțile nu pot coopera este de natură să aducă atingere interesului superior al minorei însă instanța apreciază că este important, la acest moment ca ambele părți să conștientizeze cât de important este să lase deoparte orice animozitate personală și să se gândească doar la binele minorei iar în cazul în care nu depun eforturi în acest sens este posibil să fie sancționate în viitor.
În condițiile în care ambele părți trebuie să-și dea concursul pentru a evita pentru viitor ivirea unor alte situații tensionate care să afecteze interesul superior al minorei, instanța recomandă părților să urmeze ședințe de consiliere psihologică pentru îmbunătățirea relațiilor dintre acestea dar și dintre minoră și pârât.
Având în vedere că prin încheierea de ședință din data de 05.06.2015 instanța a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare de către reclamantă, urmează a respinge cererea de suplinire a acordului pârâtului pentru ca minora A. Z. M. A. să poată ieși din țară, până la vârsta majoratului, ca tardivă.
În ceea ce privește cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca neîntemeiată, la dosarul cauzei neexistând nicio dovadă că acestea au fost efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei de interes precum și lipsei calității procesuale pasive a Autorității Tutelare invocate de către pârât, ca neîntemeiate.
Respinge cererea de exercitare a autorității părintești exclusiv de către reclamantă, ca neîntemeiată, formulată de reclamanta A. Z. C. G., CNP_, cu domiciliul in București, sectorul 5, ., nr 8, ., ., in contradictoriu cu pârâtul A. A. C., CNP_, cu domiciliul in R., ., ., ., cu citarea Primăriei S. 5 București – Serviciul de Autoritate Tutelară, cu sediul in București, sectorul 5, .. 29-31.
Respinge cererea de suplinire a acordului pârâtului pentru ca minora A. Z. M. A. să poată ieși din țară, până la vârsta majoratului, ca tardivă.
Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria S. 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 4690/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 7229/2015. Judecătoria... → |
|---|
