Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 4674/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4674/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4674/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4674/2015
Ședința publică de la 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtul Bârțan I., având ca obiect exercitare autoritate părintească.
La apelul făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, personal și asistată de apărător E. V. A., cu împuternicire avocațială la fila 5 din dosar și pârâtul, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța procedează la legitimarea părților, reclamanta prezentând CI . nr._, emisă de SPCEP S5, iar pârâtul CI . nr._, emisă de SPCLEP Aleșd.
La interpelarea instanței, pârâtul arată că temporar locuiește în Spania, iar în prezent a revenit în țară.
Apărătorul reclamantei depune la dosar cerere modificatoare.
La interpelarea instanței, pârâtul arată că este de acord cu admiterea acțiunii, însă fără a avea în vedere considerentele invocate de reclamantă. arată că este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, locuința copilului să fie stabilită la domiciliul reclamantei și obligația plății pensiei de întreținere să fie stabilită în sarcina sa. Arată că în prezent nu are loc de muncă, însă lunar a trimis pentru copil 100 euro.
Reclamanta arată că după primire citației, a primit pentru copil de la pârât 100 euro, anterior primind doar câte 60 euro.
Apărătorul reclamantei solicită emiterea unei adrese către Primăria din localitatea de reședință a pârâtului în Spania pentru a se comunica veniturile acestuia.
Instanța atrage atenția apărătorului reclamantei asupra disp. Regulamentului CE nr. 4/2009 și asupra faptului că datele privind veniturile au caracter confidențial potrivit legislației spaniole.
Instanța aduce la cunoștință reclamantei că neexecutarea de bunăvoie a obligației de întreținere reprezintă o chestiune de executare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Arată că a depus la autoritățile spaniole actele în vederea obținerii pentru 6 luni a unui ajutor de șomaj.
Apreciind proba cu înscrisuri solicitată de părți ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cererii, instanța, în baza art. 258 rap. la art. 255 C.p.c., o încuviințează ca atare, totodată constatând efectuată ancheta socială.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită a se dispune stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantei și exercitarea autorității părintești în comun; cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens o chitanță.
Pârâtul formulează aceleași concluzii, cu mențiunea că se opune plății cheltuielilor de judecată. Solicită ca hotărârea să-i fie comunicată la adresa de domiciliu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 09.03.2015 sub nr._, reclamanta C. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul Bârțan I., solicitând instanței să dispună stabilirea locuinței minorului Bârțan L. I. la domiciliul său, exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea în sarcina pârâtului și în favoarea minorului o pensie de întreținere de ¼ din venitul acestuia, de la data de 17.06.2014.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relația cu pârâtul a rezultat minorul L. I., precum și faptul că din luna iunie 2014 a revenit în țară, îngrijindu-se de copil cu sprijinul familiei sale. A mai arătat că pârâtul contribuie lunar cu 60 euro la întreținerea minorului și l-a vizitat o singură dată.
În drept, au fost invocate disp. art. 496 al. 3, 505 al. 2, 503 al. 1, 530 al. 2 și 3, 529 al. 2 C.civ.
În ședința publică de la 16.06.2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art. 204 C.p.c.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat personal în fața instanței.
S-a administrat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.
A fost înaintat la dosar referatul de anchetă socială întocmit de reprezentanții Autorității Tutelare Sector 5 București.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că din relația părților din afara căsătoriei a rezultat minorul B. L. I., ns. la 06.02.2014, certificatul de naștere fiind depus în copie la dosar.
Cu referire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori, potrivit art.396 C.civ., instanța de tutelă hotărăște asupra acestor raporturi, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială și, dacă este cazul, de învoiala părinților. Conform art.397 C.civ., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
De asemenea, conform art.400 C.civ., în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit împreună cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
În cauză, instanța constată, potrivit referatului de anchetă socială întocmit în cauză că minorul locuiește în prezent împreună cu mama, într-un imobil proprietatea bunicilor materni. Potrivit aceluiași referat, copilul este sănătos, bine integrat în mediul actual, iar de creșterea și îngrijirea sa s-a ocupat în special mama.
Față de cele expuse, instanța, în temeiul art.397 C.civ., va dispune, conform înțelegerii părților, în sensul exercitării autorității părintești în privința minorului de către ambii părinți, această modalitate de realizare a ansamblului de drepturi și îndatoriri ale părinților față de copiii lor minori constituind regula în materia autorității părintești. În acest mod, minorul se va bucura de suportul ambilor părinți, chiar dacă aceștia s-au separat, legiuitorul instituind posibilitatea exercitării autorității părintești comune în scopul promovării și protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea în comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educație, la tratament medical, la reședința minorului, la administrarea bunurilor sale etc. Numai astfel minorul va avea parte în viața sa și de prezența efectivă a celuilalt părinte – alături de care nu va mai locui – cu consecința asigurării echilibrului emoțional și afectiv de care are nevoie orice copil, înlăturându-se și riscul înstrăinării acestuia de tată.
În privința locuinței copilului, instanța are în vedere că minorul locuiește în mod statornic cu mama, care îi oferă condiții adecvate de creștere și de educare. Instanța apreciază că înțelegerea părților este în interesul superior al minorului, astfel că, în temeiul art.400 C.civ., va stabili locuința minorului la domiciliul mamei.
Cu privire la contribuția părților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copiilor, potrivit art.483 alin.3 C.civ., ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, iar potrivit art.499 alin.1 C.civ., tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. De asemenea, conform art.525 alin.1 C.civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Se mai rețin în cauză dispozițiile art.527 C.civ., potrivit cărora poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, precum și dispozițiile art.529 alin.1 C.civ., conform cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere li cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
D. consecință, instanța va încuviința înțelegerea părților cu privire la pensia de întreține cuvenită minorului și va obliga pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venitul net lunar, dar nu mai putin de ¼ din venitul minim pe economia națională a țării de reședință net lunar, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul beneficiarei.
În temeiul art. 453 C., având în vedere că pârâtul a achiesat la pretențiile reclamantei abia la primul termen de judecată, iar nu în cursul fazei scrise a procesului, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M. (CNP_), cu domiciliul procesual ales la CA „E. V. A.” în București, sector 3, .. 15, ., . cu pârâtul BÂRȚAN I. (CNP_), cu domiciliul în jud. Bihor, comuna Aștileu, ..
Stabilește locuința minorului Bârțan L. I., ns. la 06.02.2014, la mama reclamantă.
Exercitarea autorității părintești asupra minorului se va face de către ambii părinți.
Obligă pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din venitul net lunar, dar nu mai putin de ¼ din venitul minim pe economia națională a țării de reședință net lunar, cu începere de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul beneficiarului.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16. 06.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5601/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4672/2015. Judecătoria... → |
|---|








