Pensie întreţinere. Sentința nr. 7323/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7323/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 7323/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7323/2015
Ședința publică de la 13 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. I. M. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
La apelul făcut în ședință publică a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin compartimentul registratură, a unei cereri de judecare a cauzei în lipsă formulate de reclamantă, la care este anexată copia legalizată a hotărârii pronunțate în dosarul nr._ . (20.08.2015)
Instanța procedează la legitimarea pârâtului, care prezintă CI . nr._, emisă de SPCEP S5.
Pârâtul solicită amânarea cauzei față de lipsa relațiilor de la Casa de Pensii.
Instanța atrage atenția pârâtului că nu s-au solicitat relații de la Casa de Pensii.
Pârâtul depune la dosar întâmpinare, la care este atașat Monitorul oficial al României nr. 654/20.07.2014.
Instanța califică întâmpinarea ca fiind note scrise, aceasta nefiind depusă la dosar în termenul stabilit de la data primirii comunicării de către pârât.
Constatând că nu există motive de amânare fără discuție, instanța lasă cauza la a doua strigare, când, la apelul făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul, personal, lipsind reclamanta.
În temeiul art. 131 C.p.c., instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina cf. art. 107 C.p.c. față de situarea pe raza sectorului 5 a domiciliului debitorului obligației de întreținere.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apreciind proba cu înscrisuri solicitată de părți ca fiind admisibilă și de natură să conducă la soluționarea cererii, instanța, în baza art. 258 rap. la art. 255 C.p.c., o încuviințează ca atare.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pârâtul arată că, în prezent, are doar 2 copii în întreținere, precum și faptul că este dispus să-i dea reclamantei suma de 650 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.06.2015 sub nr._, reclamanta M. I. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. I., solicitând instanței să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea sa de la data introducerii acțiunii, întrucât sora sa nu mai primește pensie de întreținere, urmând a se avea în vedere că, pe lângă pensie, acesta are și o indemnizație în baza aLegii nr. 341/2004.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar, în copie, acte.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare după termenul legal (calificată de instanță ca fiind note scrise) și s-a prezentat personal în fața instanței.
În susținerea notelor scrise, pârâtul a depus la dosar, în copie, acte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanta are filiația stabilită față de tată în persoana pârâtului din prezenta cauză, astfel cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar. Prin sentința civilă nr.2700/26.03.2013 a judecătoriei Sectorului 5 a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a unei pensii de întreținere în cotă de 1/6 din venitul net.
Instanța mai reține că reclamanta, care în prezent este majoră, se află în continuarea studiilor, potrivit adeverinței emise de unitatea de învățământ.
Dispozițiile art.516 alin.1 C.civ. reglementează obligația legală de întreținere între părinți și copii, însă spre deosebire de copiii minori, care se află în nevoie dacă nu se pot întreține din muncă, chiar dacă ar avea bunuri, copilul major are drept la întreținere în condițiile art.524 C.civ., aflându-se în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sau din bunurile sale. Incapacitatea de a munci există nu numai atunci când se datorează unor cauze fiziologice, ci și în situația în care provine din cauze de ordin social, continuarea studiilor de către copil fiind o astfel de cauză, astfel cum prevede art.499 alin.3 C.civ., care consacră obligația părintelui de a-l întreține pe copilul major aflat în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar nu mai mult de 26 de ani.
Pe de altă parte, conform art.531 C.civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșoara pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În cauză, se constată că situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești anterioare de stabilire a pensiei de întreținere (26.03.2013) s-a modificat, în sensul că veniturile pârâtului au crescut, totodată încetând obligația sa de întreținere către un alt creditor, impunându-se reaprecierea cuantumului contribuției pârâtului. Instanța va stabili cuantumul pensiei de întreținere ținând seama de acordul pârâtului pentru plata unei sume de 650 lei lunar.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr.2700/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, de la cota de 1/6 din venitul lunar net total la suma de 650 lei lunar, începând cu data de 10.06.2015 și până la terminarea studiilor beneficiarei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. I. M. (CNP_), cu domiciliul în București, sector 5, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul M. I. (CNP -), cu domiciliul în București, sector 5, .. 4, ., ..
Majorează pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr.2700/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, de la cota de 1/6 din venitul lunar net total la suma de 650 lei lunar, începând cu data de 10.06.2015 și până la terminarea studiilor beneficiarei, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Calea de atac se depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.S. 09 Noiembrie 2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 7229/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 6000/2015. Judecătoria... → |
|---|








