Întoarcere executare. Sentința nr. 7834/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7834/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 7834/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Sentința civilă nr. 7834/2015

Ședința publică de la 30 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –A. C.

GREFIER-F. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS și pe intimații C. R., B. D. C., având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, procedând conform art. 1591 C. de la 1865 la verificarea competenței, constată că este competenta general, material si teritorial sa judece pricina în temeiul art. 4042 coroborat cu art. 373 C. de la 1865.

Instanța unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SCPEJ D. C. ȘI D. A. C. și excepția lipsei de interes invocate de intimata C. R..

În baza art. 167 C. de la 1865 instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2015 sub nr._ contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS a chemat în judecată pe intimații C. R. și B. D. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună întoarcerea executării silite a sumei de 107,24 lei actualizată și restituirea sumei de 3036,32 lei actualizată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că B. D. la data de 30.05.2011 a înființat poprire pe conturile A. deschise la Eximbank în dosarul de executare silită nr. 167/2011 fără a fi întrunite condițiile legale aplicabile la acea dată constând în încuviințarea executării silite pe raza teritorială a instanței de executare reprezentată de Judecătoria Sector 5.

Mai arată că prin sentința civilă nr. 7362/11.09.2014 a fost admisă contestația la executare silită și s-a anulat adresa de poprire emisă la 30.05.2011 de B. D.. În perioada iulie 2011-ianuarie 2012 executorul judecătoresc a tras mai multe sume de bani, respectiv suma de 3036,32 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită și suma de 107,.24 lei cu titlu de sumă achitată pârâtei, intimata din prezenta cauză.

Mai menționează că executorul judecătoresc a ridicat poprirea anulată de instanță care a soluționat contestația dar a lăsat sumele nelegal preluate în contul său, respectiv al pârâtei.

În drept au fost invocate disp. art. 404 indice 2 alin 3 C., art. 1865, art. 992 C civ., art. 1864, art. 106 C..

În dovedirea cererii a fost depusă la dosarul cauzei copia sentinței civile nr. 7362/11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, extras de cont.

La data de 28.10.2015 SCPEJ D. C. ȘI D. A. C. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În motivarea cererii, intimatul a arătat că executorul judecătoresc rămâne străin de raporturile juridice născute între creditor și debitor, fiind numai organul de executare care asigură prin forță coercitivă aducerea la îndeplinire a unei obligații constatate de un titlu executoriu.

Mai arată că pretențiile născute în faza executării silite se valorifică exclusiv între părțile raportului obligațional, fără participarea executorului judecătoresc iar cenzura actelor îndeplinite de executor se realizează, în condițiile legii, de instanțele judecătorești competente.

În drept au fost invocate disp. art. 115-118 C..

La data de 28.10.2015 a fost depus dosarul de executare nr. 127/2011 al B. D..

La data de 29.10.2015 intimata C. R. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes.

În motivare, intimata a arătat că executorul judecătoresc în urma pronunțării sentinței civile nr. 7362/2013 prin adresa din data de 27.02.2015 a solicitat Exim Bank SA deblocarea conturilor debitoarei AAAS iar prin adresa din data de 02.03.2015 a dispus restituirea sumei de 107,24 lei în contul AAAS deschis la Exim Bank SA. Referitor la cererea de restituire a sumei de 3.036,32 lei reprezentând cheltuieli de executare, aceasta sumă nu a fost încasată, așa cum rezultă chiar din actele din dosarul de executare nr. 167/2011.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C..

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

La data de 26.01.2011, intimata C. R. a depus la B. D. C. (în prezent SCPEJ D. C. ȘI D. A. C.) o cerere de executare silită a debitorului A.V.A.S. (în prezent A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS), în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/17.12.2004 a Tribunalului București, formându-se dosarul de executare silită nr. 167/2011.

Prin sentința civilă nr. 7362 din 11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011 a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru Valorificarea Activelor Statului, fiind anulată adresa de înființare a popririi împotriva terțului poprit EXIM BANK, din data de 30.05.2011, în dosarul de executare al B. „D. C.” nr. 167/2011 .

În drept, instanța reține disp. art. 4041 din codul de procedură civilă de la 1865 conform cărora „In toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acesteia. Bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit. In cazul in care executarea silita s-a facut prin vanzarea unor bunuri mobile, intoarcerea executarii se va face prin restituirea de catre creditor a sumei rezultate din vanzare, actualizata in functie de rata inflatiei, cu exceptia situatiei cand isi gaseste aplicare art. 449. De asemenea, potrivit art. 4042, „In cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii. Daca instanta care a desfiintat hotararea executata a dispus rejudecarea in fond a procesului si nu a luat masura restabilirii situatiei anterioare executarii, aceasta masura se va putea dispune de instanta care rejudeca fondul. Daca nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile alin. 1 si 2, cel indreptatit o va putea cere instantei judecatoresti competente potrivit legii.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de intimați, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SCPEJ D. C. și D. A. C., instanța reține că aceasta este întemeiată întrucât în ceea ce privește activitatea de executare silită executorul judecătoresc este învestit prin lege sa desfășoare un serviciu de interes public, el nefiind parte în raporturile juridice care se stabilesc doar între creditor și debitor, sumele obținute în cadrul executării silite nefiind incasate de catre executorul judecatoresc in nume propriu ci pentru creditor. D. fiind ca întoarcerea executării este in fapt o reluare a "drumului executării", insa in sens invers prin restabilirea situatiei anterioare executarii savarsite, aceasta este o cerere ce tine in exclusivitate de faza procesuala a executarii, iar stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru solutionarea intoarcerii executarii, reglementata subsecvent contestatiei la executare, impune aplicarea procedurii de solutionare prevazute pentru contestatia la executare, institutia-cadru generala, in raport cu procedura speciala a intoarcerii executarii. Nici faptul că se solicită restituirea cheltuielilor de executare silită nu conferă calitate pasivă executorului judecătoresc; potrivit legii avansarea cheltuielilor de executare se face de către creditor iar în final ele cad în sarcina debitorului urmărit, afara de cazul cand creditorul a renuntat la executare sau daca prin lege se prevede altfel. Prin urmare și în privința acestor cheltuieli raportul juridic obligațional se stabilește între creditor și debitor.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de intimata C. R., instanța constată următoarele:

În privința sumei de 107,24 lei consemnată în urma popririi instanța observă că executorul judecătoresc a dispus reconsemnarea acestei sume., respectiv virarea ei în contul contestatoarei deschis la Exim Bank iar cu privire la suma 3036,32 lei, reprezentând cheltuieli de executare, instanța constată că această sumă nu a făcut obiectul popririi, nefiind recuperată în cadrul executării silite.

Prin urmare, reținând că intimata SCPEJ D. C. și D. A. C. nu are calitate pasivă în cauză și că în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu intimata C. R. nu se justifică de către contestatoare un interes actual, instanța în temeiul art. 32 C., va admite excepțiile invocate .

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata SCPEJ D. C. și D. A. C..

Respinge cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS, cu sediul în București, . Ș. nr. 50, sector 1 în contradictoriu cu intimata SCPEJ D. C. ȘI D. A. C., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 1, ., etaj 3 . ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția lipsei de interes, invocată de intimata C. R., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. E. în București, .. 12, ., etaj 3, ..

Respinge cererea de întoarcere a executării silite formulată în contradictoriu cu intimata C. R. ca lipsită de interes.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 30.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 7834/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI