Obligaţie de a face. Sentința nr. 3705/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3705/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 3705/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3705
Ședința publică de la 15.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. A. M.
GREFIER: A.-D. H.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul-pârât U. M. O. și pe pârâta-reclamantă ., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 26.05.2014, reclamantul-pârât U. M. O. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă ., solicitând obligarea acesteia la remiterea către reclamant a Certificatului de înmatriculare și a cheilor de acces ale remorcii auto marca REMA tipul 2000/ROMTURINGIA cu număr de identificare UU9211SDC2DRTR044 și cu număr de înmatriculare_, în baza Contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit încheiat între părți la data de 25.10.2013 în localitatea B. V., jud. G.; radierea din evidențele fiscale din cadrul Administrației financiare de care aparține pârâta a acestei remorci, în vederea înregistrării pe numele reclamantului în vederea finalizării întregii proceduri legale de înregistrare a contractului de vânzare-cumpărare și obligarea pârâtei să îi remită, odată cu actele de identitate ale mașinii și cheile de acces, chitanța de încasare a prețului vânzării remorcii, conform înțelegerii dintre părți.
În motivarea cererii, reclamantul-pârât a arătat, în esență, că după vizionarea remorcii, fiind mulțumit de starea tehnică a acesteia a negociat cu administratorul pârâtei un preț de vânzare de 13.000 lei și la foarte scurt timp odată cu predarea remorcii către reclamant a și plătit suma de 10.000 lei către administratorul pârâtei, urmând ca suma de 3000 lei să o achite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege. Mai arată că, suma de 10.000 lei a achitat-o către administratorul pârâtei, M. V., fără a întocmi cu el vreo chitanță de mână, însă de față la remiterea banilor au fost prezenți mai mulți martori. Odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâta prin administrator a predat reclamantului remorca auto cumpărată, aceasta fiind de la acel moment și până în prezent, neîntrerupt în posesia acestuia, neputând totuși să o utilizeze întrucât nu are cheile de acces.
Reclamantul nu a invocat niciun temei de drept în susținerea cererii sale.
În susținere, au fost anexate cererii de chemare in judecată înscrisuri aflate la filele 6-32 din dosar.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse la filele 38-43 din dosar, prin serviciul Registratură, la data de 01.08.2014, pârâta-reclamantă a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivând în esență că, a achiziționat o . bunuri printre care și remorca ce face obiectul acestui litigiu, pentru care a achitat un avans de 6.531,87 lei la data de 29.05.2012 conform facturii fiscale nr. PF_/29.05.2012, pentru ca firma producătoare să înceapă construirea acestei remorci, iar la data de 13.06.2012 a achitat integral contravaloarea remorcii, plătind suma de 26.092,37 lei conform facturii fiscale ._/13.06.2012. Totodată, arată că la data de 25.10.2013 s-a prezentat la locul unde a lăsat remorca cu utilajele și a constatat că aceasta era blocată. Astfel, în aceeași zi, 25.10.2013, pentru a aplana conflictul, pârâta-reclamantă a semnat contractul de vânzare-cumpărare pentru remorcă și a fost emisă factura fiscală . nr. 63/25.10.2013. De asemenea, precizează că a decis să păstreze talonul și cheile remorcii ca măsură de siguranță împotriva abuzurilor reclamantului-pârât și doar în ipoteza în care ar fi plătit prețul și i s-ar fi refuzat expres acest lucru, avea posibilitatea de a cere predarea acestora. Prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant solicită să se constate că la data de 09.04.2014 a operat rezoluția contractului de vânzare-cumpărare din data de 25.10.2013 pentru neplata prețului, în temeiul disp. art. 1724 alin. 1 Cod civil, și solicită obligarea reclamantului-pârât la restituirea remorcii auto marca REMA, motivând că acesta a dat dovadă de rea-credință și nu a înțeles să se mai prezinte pentru a efectua predarea primirea bunului.
În drept, pârâta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 209 C.pr.civ. art. 453 C.pr. civ., art. 1724 alin. (1) C.civ.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională, depusă la filele 71-73 din dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 10.11.2014, reclamantul-pârât a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată, având în vedere că prețul convenit a fost de 13.000 lei pentru care s-a plătit suma de 10.000 lei la data întocmirii și semnării actului de vânzare-cumpărare, data la care s-a făcut și predarea bunului cumpărat. Totodată, arată că în contract nu era prevăzut vreun pact comisoriu care să conducă la rezoluțiunea unilaterală pentru neîndeplinirea vreuneia dintre clauze, nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera rezoluțiunea contractului.
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante, răspunsul fiind depus la filele 44-45 din dosar și a respins, ca fiind inadmisibilă, proba testimonială solicitată de reclamantul-pârât pentru motivele expuse pe larg în încheierea de ședință din data de 11.03.2015 (f. 130-132).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantul-pârât U. M. O. și pârâta-reclamantă ., prin reprezentant legal M. V., în calitate de administrator, s-a încheiat la data de 25.10.2013 contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, având ca obiect remorca auto marca REMA tipul 2000/ROMTURINGIA cu număr de identificare UU9211SDC2DRTR044 și cu număr de înmatriculare_, pentru prețul de 3000 lei (f. 7).
În consecință, pârâta-reclamantă . a emis pe numele reclamantului-pârât U. M. O. factura fiscală nr. 63/25.10.2013 în valoare de 3000 lei (f. 8).
Ulterior, pârâta-reclamantă a transmis reclamantului-pârât notificările nr. 126/08.04.2014 și nr. 154/15.04.2014 (f. 13 și 17), prin care îl informa că a operat rezoluțiunea vânzării din contractul de vânzare-cumpărare din data de 25.10.2013 pentru neplata prețului în valoare de 3000 lei, consemnată atât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, cât și în factura fiscală . nr. 63/25.10.2013, însușită de reclamantul-pârât prin semnătură. În consecință, pârâta-reclamantă îl soma pe reclamantul-pârât ca în termen de 3 zile de la primirea notificării să restituie remorca auto cu nr. de înmatriculare_, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu mai este în ființă, față de acesta operând rezoluțiunea.
În drept, instanța reține că raporturile juridice contractuale dintre părți sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data nașterii lor (25.10.2013), conform art. 3 din Legea nr. 71/2011, fiind așadar reglementate prin dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (Noul C.civ). Articolul 1270 C.civ. reglementează principiul forței obligatorii a contractului, arătând în alineatul 1: contractul valabil are putere de lege între părțile contractante, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede: contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Totodată, art. 14 C.civ. stipulează că părțile trebuie să execute cu bună-credință obligațiile și drepturile ce le revin.
Instanța urmează a analiza cu prioritate cererea reconvențională, având ca obiect constatarea faptului că a intervenit rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 25.10.2013, întrucât pentru soluționarea cererii principale este necesar să se stabilească în prealabil dacă contractul încheiat între părți mai este sau nu în ființă, pretențiile reclamantului-pârât din cererea principală fundamentându-se tocmai pe contractul încheiat între părți la data de 25.10.2013.
În cazul neexecutării culpabile a obligației izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare, contract sinalagmatic cu executare dintr-o dată, sancțiunea ce intervine este rezoluțiunea, sancțiune ce constă în desfacerea contractului atât pentru viitor, cât și pentru trecut, cu consecința restituirii prestațiilor efectuate până la momentul intervenirii rezoluțiunii.
Astfel, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 2 Cod civil, atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului, în condițiile art. 1549-1550 Cod civil. Aceeași sancțiune este stabilită și prin art. 1724 Cod civil, invocat de pârâta-reclamantă.
Instanța mai reține că pârâta-reclamantă s-a prevalat de rezoluțiunea unilaterală a contractului în cauză, astfel cum rezultă din notificările aflate la filele 13 și 17 din dosar.
Conform art. 1552 alin. 1 Cod civil, rezoluțiunea unilaterală a contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Instanța constată că în speță nu ne aflăm în niciuna dintre aceste situații reglementate în mod expres și limitativ de lege.
Astfel, instanța reține că din probele administrate în cauză nu rezultă că părțile au convenit ca rezoluțiunea unilaterală a contractului poate avea loc direct prin notificarea scrisă a debitorului, contractul părților aflat la fila 7 din dosar neconținând vreo clauză în acest sens.
Mai mult, instanța reține că reclamantul-pârât nu se afla de drept în întârziere cu privire la plata prețului, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 1523 cod civil privind întârziere de drept în executarea unei obligații, nefiind stipulat nicăieri în contract că simpla împlinire a termenului de plată produce un asemenea efect și nefiind îndeplinite condițiile nici pentru cazurile prevăzute de alin. 2 lit. a)-e) ale aceluiași text legal.
De asemenea, nu este aplicabil nici art. 1725 alin. 1 Cod civil, întrucât în speță cumpărătorul a preluat bunul, ambele părți recunoscând constant pe parcursul litigiului că remorca ce a făcut obiectul contractului se află în prezent în posesia reclamantului-pârât.
În plus, instanța observă că anterior notificării rezoluțiunii unilaterale a contractului de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit din data de 25.10.2013, prin notificările nr. 126/08.04.2014 și nr. 154/15.04.2014 (f. 13 și 17), pârâta-reclamantă nu l-a pus în întârziere pe reclamantul-pârât U. M. O. cu privire la obligația de plată a prețului, conform art. 1522 Cod civil, procedând direct la notificarea rezoluțiunii unilaterale și somându-l să restituie bunul ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării, ca o consecință a rezoluțiunii.
În plus, pe lângă aceste condiții procedurale, instanța mai reține că trebuie îndeplinite cumulativ o . condiții materiale pentru a opera rezoluțiunea unui contract, indiferent de felul ei - unilaterală, judiciară sau de plin drept, conform art. 1550 Cod civil, și anume: să existe o neexecutare, chiar și parțială dar suficient de importantă, a obligației asumate de către cealaltă parte a contractului sinalagmatic; neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului ei; debitorul acestei obligații să fi fost pus în întârziere.
Principalele obligații născute în sarcina reclamantului-pârât U. M. O., prin asumarea contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu pârâta-reclamantă . la data de 25.10.2013, erau acelea de plată a prețului convenit pentru bunul transmis respectiv suma de 3000 lei și de a prelua bunul transmis, potrivit art. 1719 Cod civil.
Cu privire la obligația de a prelua bunul transmis, instanța reține că ambele părți au afirmat în mod constant pe parcursul litigiului că remorca în materialitatea sa s-a aflat în posesia reclamantului-pârât imediat după încheierea contractului, astfel încât această obligație a fost îndeplinită.
În ceea ce privește obligația de plată a prețului în sumă de 3000 de lei, instanța observă că cele două părți au avut poziții contradictorii.
Instanța reține că din probele administrate în cauză reiese că și această obligație a fost îndeplinită. Astfel, în chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 25.0.2013 și însușit de pârâta-reclamanta ., prin semnătura reprezentantului legal și ștampilă, aceasta a declarat că a primit prețul prevăzut la pct. 4 integral, respectiv suma de 3000 lei, emițând totodată factura fiscală nr. 63/25.10.2013.
Totodată, instanța observă că reclamantul-pârât U. M. O. nu a recunoscut niciodată în cursul procesului că nu a plătit prețul, astfel cum eronat afirmă pârâta-reclamantă. De altfel, pârâta-reclamantă a și renunțat la proba cu interogatoriul reclamantului-pârât, care îi fusese încuviințată de instanță. Or, mărturisirea judiciară poate fi obținută pe calea interogatoriului, la care pârâta-reclamantă a renunțat.
Pe de altă parte, instanța constată că prin susținerile făcute de reclamantul-pârât U. M. O. în cursul procesului, prin intermediul diferitelor cereri sau a declarațiilor date în fața instanței, acesta a susținut constant că prețul real al vânzării-cumpărării a fost de 13.000 lei, din care el a achitat suma de 10.000 lei, rămânând un rest de plată de 3000 lei, pe care de asemenea este gata să-l plătească, făcând în acest sens o ofertă de plată în cursul procesului pe care a depus-o la fila 128 din dosar. În opinia instanței aceasta reprezintă o mărturisire calificată, care conține o recunoaștere a faptului alegat de partea adversă (în speță, că reclamantul-pârât mai are de plată o sumă de 3000 lei), însă se adaugă anumite elemente sau împrejurări în legătură directă cu acest fapt, concomitente acestuia, care îi schimbă consecințele juridice (prețul real a fost de 13.000 lei, din care s-a plătit suma de 10.000 lei), făcând ca în fapt răspunsul să fie negativ. Mai mult, conform art. 349 alin. 2 C., mărturisirea judiciară este indivizibilă.
În consecință, având în vedere că reclamantul-pârât nu a dovedit împrejurarea că prețul real a fost de 13.000 lei, fapt contestat vehement de partea adversă, astfel încât mărturisirea sa indivizibilă nu poate fi considerată relevantă, pe baza probelor de la dosar instanța reține că prețul convenit de părți a fost de 3000 lei, preț care a fost achitat, conform mențiunilor contractului de vânzare-cumpărare, însușit de ambele părți.
Prin urmare, instanța reține că din probe rezultă că reclamantul-pârât, în calitate de cumpărător, și-a îndeplinit obligația de plată a prețului de 3000 lei stabilit în contract.
Mai mult, instanța reține că și dacă s-ar reține o neexecutare în sarcina reclamantului-pârât, aceasta nu îi este imputabilă lui, conform art. 1547 și 1548 Cod civil.
Astfel, conform art. 1556 alin.1 Cod civil, atunci când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate într-o măsură corespunzătoare să refuze executarea propriei obligații, afară de cazul în care din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi.
Potrivit art. 1672 Cod civil, una din obligațiile principale ale vânzătorului este să predea bunul vândut, conform art. 1685 Cod civil. De asemenea, art. 1686 Cod civil, obligația de a preda bunul se întinde și la accesoriile sale, și la ce este destinat folosinței sale perpetue, precum și la titlurile și documentele privitoare la proprietatea sau folosința bunului.
Or, deși pârâta-reclamantă a predat remorca în materialitatea ei, aceasta nu a predat și cheile și certificatul de înmatriculare aferente acestuia, acestea reprezentând accesorii ale bunului transmis, care intră de asemenea în obligația de predare a vânzătorului, conform art. 1686 Cod civil.
Astfel, chiar dacă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 7 din dosar, reclamantul-pârât a declarat sub semnătură că a primit cheile, fișa de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului, instanța observă că aceste mențiuni sunt contrazise chiar de către pârâta-reclamantă ., care atât în cuprinsul cererilor adresate instanței, cât și în răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantul-pârât, a recunoscut în mod expres că a păstrat cheile și talonul remorcii ca măsură de siguranță până la plata prețului (răspunsul la întrebările nr. 5 și 11 ale interogatoriului aflat la filele 44-45 dosar). În opinia instanței, aceasta este o mărturisire simplă, astfel încât îi va da deplină valoare juridică.
În plus, instanța reține că contractul de vânzare-cumpărare în cauză este un contract sinalagmatic, obligațiile părților fiind reciproce și simultane, iar vânzătorul nu a făcut dovada că și-a rezervat prin contract dreptul de a păstra talonul și cheile până la plata prețului, din contract nereieșind că părțile au renunțat la simultaneitatea obligațiilor asumate, astfel încât pârâta-reclamantă ., în calitate de vânzător, era obligată să execute imediat obligația de predare a cheilor și talonului către cumpărător.
Având în vedere că aceasta nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate prin contract, rezultă că și reclamantul-pârât era în drept să nu-și execute obligațiile sale (respectiv obligația de plată a prețului), excepția de neexecutare invocată de acesta fiind în opinia instanței întemeiată. Cu toate acestea, astfel cum am arătat mai sus, din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul-pârât și-a îndeplinit integral obligația de plată a prețului de 3000 lei, stabilit prin contract, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul acestuia.
În final, instanța reamintește că pârâta-reclamantă . nu l-a pus în întârziere pe reclamantul-pârât U. M. O. cu privire la obligația de plată a prețului anterior datei de 09.04.2014, când a transmis notificarea de rezoluțiune unilaterală, astfel cum am arătat mai sus în considerentele prezentei hotărâri, astfel că nici această ultimă condiție nu este îndeplinită.
Având în vedere motivele mai sus expuse, instanța reține că în cauză nu a operat rezoluțiunea unilaterală a contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului de către cumpărător, nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 1516 alin. 2 coroborat cu art. 1552 alin.1 și 1724 Cod civil în acest sens.
De asemenea, instanța reține că în contractul părților nu a fost prevăzut un pact comisoriu, conform art. 1553 C..
Concluzionând, instanța reține că în speță nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile rezoluțiunii unilaterale, astfel încât solicitarea pârâtei-reclamante în sensul de constata instanța că a operat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din data de 25.10.2013 și, în consecință, de a îl obliga pe reclamantul-pârât la restituirea remorcii marca REMA tipul 2000/ROMTURINGIA cu nr. de înmatriculare_ este lipsită de fundament, motiv pentru care instanța va respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată.
În plus, instanța mai reține că susținerile pârâtei-reclamante, prin administrator, din întâmpinare în sensul în care reclamantul-pârât „l-a determinat” să încheie acest contract de vânzare-cumpărare dezavantajos, pentru un preț derizoriu și „a sechestrat/sustras” remorca în cauză, nu sunt susținute de nicio probă administrată în cauză, iar instanța nu a fost solicitată să se pronunțe cu privire la o eventuală cauză de nulitate relativă a contractului (violență sau leziune), nici pe cale principală, nici pe cale de excepție, astfel încât aceste susțineri nu vor face obiectul analizei instanței, obiectul și cauza litigiului fiind stabilite exclusiv de către părți, conform principiului disponibilității reglementat de art. 9 C..
Având în vedere că instanța apreciază că contractul de vânzare-cumpărare din data de 25.10.2013 încheiat între părțile prezentului litigiu este în ființă și produce pe deplin efectele juridice convenite de părți, instanța urmează a analiza dacă pretențiile reclamantului-pârât din cererea principală sunt sau nu întemeiate.
În ce privește primul capăt al cererii principale, instanța reamintește că atât în cuprinsul cererilor adresate instanței, cât și în răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantul-pârât, pârâta-reclamantă . a recunoscut în mod expres că a păstrat cheile și talonul remorcii ca măsură de siguranță până la plata prețului (răspunsul la întrebările nr. 5 și 11). Instanța a arătat că pârâta-reclamantă ., în calitate de vânzător, era obligată să execute imediat obligația de predare a cheilor și talonului către cumpărător, conform art. 1686 Cod civil, iar aceasta cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul-pârât, în calitate de cumpărător și-a îndeplinit integral ambele obligații, atât cea de plată a prețului de 3000 lei, cât și cea de preluare a remorcii în materialitatea ei.
Prin urmare, instanța apreciază că primul capăt al cererii principale este întemeiat.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța reține că din adresa nr._/01.04.2015 emisă de Consiliul Local Sector 5 – Direcția Impozite și Taxe Locale (f. 136), rezultă că pârâta-reclamantă . figurează în continuare în evidențele fiscale cu mijlocul de transport remorca marca REMA . DRTR044, adică exact remorca ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare dintre părți din data de 25.10.2013, cu numărul de identificare UU9211SDC2DRTR044.
Or, potrivit art. 264 alin. 4 Codul fiscal, orice persoană care înstrăinează un mijloc de transport are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită. De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 litera b) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor, pentru înmatricularea unui autovehicul este necesară, printre altele, fișa de înmatriculare a vehiculului, având viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale în sensul în care vehiculul ce face obiectul transferului poate fi înstrăinat, având toate taxele și impozitele plătite la zi, iar fostul proprietar a solicitat radierea din evidențele fiscale, în timp ce noul proprietar s-a înscris în evidențele fiscale de la domiciliul său cu noul mijloc de transport.
Având în vedere textele mai sus legale, instanța reține că pârâta-reclamantă, în calitate de vânzător are obligația de a radia din evidențele fiscale care o privesc mijlocul de transport reprezentat de remorca marca REMA cu numărul de identificare UU9211SDC2DRTR044 și de a preda cumpărătorului fișa de înmatriculare având viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale. Or, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, ea figurând în continuare în evidențele fiscale cu acest mijloc de transport conform relațiilor de la fila 136.
În consecință, instanța o va obliga pe pârâta-reclamantă să facă demersurile necesare în vederea radierii din evidențele fiscale care o privesc a mijlocului de transport mai sus menționat.
În final, având în vedere că din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, depus la fila 7, rezultă că reclamantul-pârât U. M. O. a achitat prețul convenit în sumă de 3000 lei, instanța apreciază că acesta este îndreptățit să primească o chitanță liberatorie constatatoare a acestei plăți, astfel încât va admite și capătul trei al cererii principale și va obliga pârâta-reclamantă . să remită reclamantului-pârât U. M. O. chitanța de încasare a prețului vânzării de 3000 lei.
În consecință, instanța apreciază că cererea principală de chemare în judecată este întemeiată, astfel încât o va admite în întregime.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a pârâtei-reclamante, instanța o va obliga pe pârâtă-reclamantă să achite reclamantului-pârât suma de 60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată conform chitanței nr. 6492/19.06.2014, aflată la fila 24 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea principală privind pe reclamantul-pârât U. M. O., CNP_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. S. Sopron din București, Bv. N. B., nr. 18, ., . și pe pârâta-reclamantă ., CUI RO_, J_, cu sediul procesual ales la C.I. Avocatură „D. G.” situat în București, ., nr. 125, sector 6.
Obligă pârâta-reclamantă să predea reclamantului-pârât certificatul de înmatriculare (în original) și cheile de acces ale remorcii auto marca REMA tipul 2000/ROMTURINGIA cu număr de identificare UU9211SDC2DRTR044 și număr de înmatriculare_, precum și să remită acestuia chitanța de încasare a prețului vânzării de 3000 lei.
Obligă pârâta-reclamantă să facă demersurile necesare în vederea radierii din evidențele fiscale care o privesc a mijlocului de transport mai sus menționat.
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 60 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. M. A.-D. H.
Red. si dact. M.A.M./A.D.H./4 ex.
| ← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3690/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3825/2015. Judecătoria... → |
|---|
