Legea 10/2001. Sentința nr. 3875/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3875/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3875/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3875/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții I. M. și I. L. și pe pârâții S. R. PRIN M. F. PUBLICE, D. G. A F. PUBLICE A MUNICIPIULUI B., M. B. PRIN PRIMAR, M. F. PUBLICE PRIN D. G. REGIONALA A F. PUBLICE M. B. și M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având in vedere că, în cauză reclamanții au formulat o cerere de recuzare împotriva președintelui de complet, a dispus amânarea pronunțării la data de 21.05.2015, când, ulterior respingerii cererii de recuzare, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 05.03.2014, reclamanții I. M. și I. L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. București prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în temeiul prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 și în temeiul prevederilor art. 1337 și urm. C.civ. de la 1864, obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la plata sumei de 43.479 Euro care astăzi, 28.02.2014, data introducerii acțiunii, la un curs oficial de 4,4995 lei/euro, reprezintă suma rotunjită de 195.634 lei, sumă echivalentă prețului de piață al imobilului apartament nr. 2, situat în București sectorul 4, .. 21, corp B, parter; obligarea pârâtului M. București prin Primar la plata actualizată a cuantumului chiriei pentru imobilul descris mai sus, în valoare de 425 lei/lunar de la data de 01.08.2013 și până la data soluționării prezentei acțiuni prin hotărâre definitivă, valoare care astăzi, data introducerii acțiunii, este de 2975 lei și obligarea pârâtului M. București prin Primar la plata actualizată a cheltuielilor de judecată pe care reclamanții le-au efectuat în litigiul în care au fost evinși de către foștii proprietari ai imobilului, respectiv suma de 7300 lei.
În motivare, s-a arătat că reclamanții au dobândit imobilul situat în București sectorul 4, .. 21, corp B, parter, . de vânzare cumpărare nr._/25.05.1995 încheiat cu .. Berceni, mandatar al Municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 851/26.04.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._/3/2009 s-a constat nulitatea absolută a contractul de vânzare cumpărare nr._/25.05.1995 și au fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Sentința civilă nr. 851/26.04.2011 a rămas definitivă prin decizia civilă nr 22A din 24.01.2012, dată în dosarul nr_ al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și irevocabilă prin decizia nr 2479/24.04.2013 a ÎCCJ Secția I Civilă.
Au mai pretins reclamanții că sunt îndreptățiți să obțină valoarea de piață a imobilului, întrucât sentința civilă nr. 851/26.04.2011 pronunțată de Tribunalul București nu are autoritate de lucru judecat cu privire la nerespectare prevederilor Legii 115/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare și nici cu privire la buna credință cu care reclamanții au încheiat contractul menționat, dat fiind că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză între acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 851/26.04.2011 și prezentul litigiu.
S-a susținut în acest sens că instanța învestită cu prezenta cerere are căderea de a stabili că au fost respectate prevederile Legii 115/1995 și că reclamanții au fost de bună-credință.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a arătat că în prezent reclamanții sunt chiriași ai apartamentului situat în București, .. 21 corp B parter, . o chirie lunară de 370 lei, cu toate că valoarea chiriei solicitate inițial de proprietari a fost de 425 lei. Chiria a fost însă redusă ținându-se cont de îmbunătățirile pe care reclamanții l-au adus imobilului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește primul capăt de cerere și prevederile art. 1337 și urm. C.civ. de la 1864 pentru următoarele două capete de cerere.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București (Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București s-a transformat in Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, conform art. 23 din H.G. nr. 520/2013), a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la prețul de piață al imobilului, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205-205 C.proc.civ., Legea nr. 10/2001, art.2500, art.2517, art.2532 și art.2537 C.civ.
Pârâtul M. București, prin Primarul General, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanții I. M. și I. L. ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motiv pentru care pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 alin.2 C.proc.civ., iar în conformitate cu prevederile art. 411 alin 2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 21.05.2014, reclamanții I. M. și I. L. au depus la dosar o cerere modificatoare și precizatoare, ca răspuns la întâmpinările formulate de către pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și M. București prin Primarul General, arătând că Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată atât în calitate de reprezentant al Statului Român, cât și în nume propriu.
Prin sentința civilă nr. 1177/10.10.2014, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, dispunând, totodată, declinarea soluționării prezentei cauze in favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014, sub același nr. unic.
Prin încheierea din 26.03.2015, instanța a dispus citarea Ministerului Finanțelor Publice in calitate de pârât.
La data de 30.04.2015, prin serviciul registratură, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a reiterat concluziile de respingere a acțiunii cuprinse in întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La termenul din 14.05.2015, instanța a rămas in pronunțare asupra excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București și M. București prin Primar General, asupra excepției prescripției dreptului de a solicita plata prețului de piață al imobilului invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București, precum și asupra fondului cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare nr 1766/14.04.1997 (f 9-11 dos TB), reclamanții au cumpărat de la .. Berceni SA, mandatar al Primăriei Municipiului București, apartamentul situat în București, . 21, corp B, parter, ., în temeiul dispozițiilor Legii nr 112/1995.
Prin sentința civilă nr 851/26.04.2011 a Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr 22A din 24.01.2012, dată în dosarul nr_ al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie (f 20-34 dos TB), irevocabilă prin decizia nr 2479/24.04.2013 a ÎCCJ Secția I Civilă (f 38-57), s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr 1766/14.04.1997 și au fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplină proprietate și pașnică posesie numiților T. D. A. și Wasilko Serecki Ș. imobilul ce a făcut obiectul contractului menționat.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța reține că, prin mențiunile făcute la termenul de judecată din data de 14.05.2015 (f 64), reclamanții au menționat, univoc, că înțeleg a-și susține pretențiile în contradictoriu cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și cu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în raport de primul capăt de cerere, instanța reține că, potrivit disp. art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Față de prevederea legală menționată, rezultă că obligația restituirii prețului de piață a imobilului, obligație ce face obiectul prezentei cauze, este dată de către legiuitor în sarcina exclusivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind, deci, singurul subiect de drept cu calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere. Din interpretarea textului legal menționat, reiese că Ministerul Finanțelor Publice deține calitatea procesuală în nume propriu.
Astfel, instanța reține argumentele reclamanților privind această excepție ca neîntemeiate, legiuitorul având posibilitatea să deroge de la reglementarea generală, prin adoptarea unor dispoziții legale în acest sens.
Ca atare, întrucât legea specială derogă de la cea generală, aceasta este cea care stabilește subiectul pasiv al obligației deduse judecății, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
Față de cele arătate, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin MFP și va respinge primul capăt de cerere formulat în contradictoriu cu acesta.
De asemenea, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin punctul 1 (2, conform oricărei numerotări uzuale – f 51-57).
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța o constată lipsită de orice fundament. Astfel, instanța reține ca fiind evident că reclamanții nu puteau să deducă pretenția judecății anterior rămânerii definitive a hotărârii (24.01.2012) prin care s-a desființat contractul de vânzare cumpărare amintit. Pe cale de consecință, excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul pretenției, instanța constată că primul capăt de cerere este neîntemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”. Dispoziția legală analizată este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie la alte situații.
Rezultă, deci, că, pentru a fi aplicabil acest text de lege, cu consecința recunoașterii dreptului reclamanților la obținerea de despăgubiri la nivelul valorii prețului de piață al imobilului, trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții esențiale:
- contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995;
- contractul să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În cauză, contractul încheiat de reclamanți a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, totodată instanța constatând nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea acestuia, fiind reținută reaua-credință a reclamanților la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În acest sens, pentru a se putea acorda prețul de piață al imobilului, în cauză ar trebui îndeplinită condiția încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu bună-credință, aceasta fiind singura situație acceptată de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Cum, însă, în cazul reclamanților nu este îndeplinită prima condiție esențială impusă de lege pentru acordarea prețului de piață al imobilului, aceștia ar fi îndreptățiți doar la restituirea prețului plătit, actualizat cu rata inflației, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Astfel, instanța reține că toate instanțele care s-au pronunțat asupra contractului de vânzare cumpărare nr 1766/14.04.1997 au constatat că acesta nu a respectat dispozițiile Legii nr 112/1995.
În speță, întrucât reclamanții au solicitat doar restituirea prețului de piață al imobilului instanța va respinge această pretenție, ca neîntemeiată. În acest sens, se are în vedere Decizia nr.1/2015 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (2) și 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri în plata prețului de piață, întemeiată pe prevederile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate acorda reclamantului prețul actualizat plătit la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, în cazul în care constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai dacă s-a formulat un capăt de cerere distinct în acest sens”.
În ceea ce privește susținerile reclamanților, conform cărora, în cauză nu ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, instanța reține că, deși principial corecte, sunt irelevante în cauză.
În acest sens, se reține că principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească dată în alt proces. Puterea lucrului judecat este un efect al hotărârii judecătorești care trebuie recunoscut nu doar dispozitivului, ci și considerentelor, în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiuni ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat, ipoteză prezentă și în speță sub aspectul încălcării dispozițiilor Legii 112/1995 de către reclamanți, impune consecvența în judecată, și anume impune ca ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o alta. Având în vedere că reclamanții au fost părți în litigiul în care s-au pronunțat hotărârile prin care s-a constatat încălcarea Legii 112/1995, aceste hotărâri judecătorești sunt obligatorii pentru reclamanți și nu doar opozabile lor, prezumția de lucru judecat fiind irefragabilă pentru aceștia, astfel încât reclamanții nu mai au posibilitatea de a contrazice cele statuate prin sentința civilă nr 851/26.04.2011 a Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, irevocabilă prin decizia nr 2479/24.04.2013 a ÎCCJ Secția I Civilă.
În ceea ce privește al doilea și al treilea capăt de cerere instanța reține că, prin mențiunile făcute la termenul de judecată din data de 14.05.2015 (f 64), reclamanții au menționat, neechivoc, că înțeleg a-și susține pretențiile în contradictoriu cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și cu M. București, prin primarul general.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către ambii pârâți, instanța le va respinge ca nefondate, având în vedere obiectul acestui petit al acțiunii. Astfel, instanța apreciază că, în cazul acțiunilor având ca obiect pretenții, calitatea procesuală pasivă aparține debitorului, iar stabilirea calității de debitor se confundă cu tranșarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății.
În ceea ce privește fondul pretențiilor, instanța constată că sunt neîntemeiate capetele de cerere 2 și 3. Astfel, prin dispozițiile art 50 al (2) și 501 alin 1 din Legea nr 10/2001, legiuitorul a trasat în mod clar cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor care se află în ipoteza normată, excluzând aplicarea dreptului comun în materie. Cât timp Legea nr. 10/2001 reglementează o formă specială de evicțiune pentru imobilele care au făcut obiectul unor contracte de vânzare - cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, prevederile Codului civil privind evicțiunea nu sunt aplicabile.
De altfel, instanța constată că, și în ipoteza în care acțiunea nu ar fi conținut elemente care să atragă incidența legislației speciale, tocmai cunoașterea pericolului evicțiunii la data vânzării (stabilită în mod definitiv în acțiunea în care a fost evinși) i-ar fi lipsit pe reclamanți de posibilitatea solicitării ca vânzătorul să îl garanteze în baza dispozițiilor de drept comun cuprinse în Codul civil, nefiind îndeplinită condiția prev. de art 1340 teza penultimă C.civ 1864.
De asemenea, instanța învederează că și în cazul în care litigiul ar fi fost guvernat de dreptul comun și reclamanții ar fi fost de o bună-credință desăvârșită la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare desființat, pretențiilor vizând plata actualizată a cuantumului chiriei ar fi vădit nefondate. Astfel, prin efectul evingerii, cumpărătorul pierde dreptul de proprietate, dobândind dreptul de a fi despăgubit de către vânzător. Tocmai pierderea dreptului de proprietare (cu dobândirea, în contrapartidă, a dreptului la despăgubiri) exclude posibilitatea solicitării contravalorii lipsei de folosință a bunului, ulterior evingerii, folosința fiind un atribut al dreptului de proprietate.
Pe cale de consecință, instanța va respinge al doilea și al treilea petit al acțiunii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in București, sector 5, . în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata prețului de piață al imobilului.
Respinge capătul de cere având ca obiect plata prețului de piață al imobilului, formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București, cu sediul in București, .. 13, sectorul 2, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului de a solicita plata prețului de piață al imobilului invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere formulată de reclamanții I. M., CNP_ și I. L., CNP_, ambii cu domiciliul în București, .. 21, corp B, ., având ca obiect obligarea la plata prețului de piață al imobilului, formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata contravalorii chiriei și plata contravalorii cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. București prin Primar General, cu sediul in București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6 ca neîntemeiată.
Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primar General la plata contravalorii actualizate a chiriei și la plata contravalorii actualizate a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 3839/2015. Judecătoria SECTORUL... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3869/2015.... → |
|---|
