Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1472/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1472/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1472/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1472
Ședința publică din data de 20.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. S.
GREFIER: V. L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă D. A. M. și pe pârâtul-reclamant D. G., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2014, sub nr._, reclamanta-pârâtă D. A. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună stabilirea provizorie a domiciliului minorului D. M.-A. la locuința acesteia, obligarea provizorie a pârâtului să contribuie la cheltuielile de creștere și educare a minorului, respectiv stabilirea unei pensii de întreținere pentru minor în cuantumul maxim prevăzut de lege, începând cu data înregistrării cererii și până la soluționarea dosarului de divorț, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea in fapt a cererii, reclamanta-pârâtă arată că separația în fapt dintre aceasta și pârât-reclamant s-a produs după ce a formulat și depus la Secția 19 Poliție plângere penală împotriva pârâtului-reclamant,deoarece acesta a agresat-o fizic și verbal. Astfel, arată că separarea în fapt se datorează în exclusivitate pârâtului-reclamant, raporturile dintre aceștia fiind grav și iremediabil vătămate, iar din această cauză, căsătoria nu mai poate continua, drept pentru care a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 919 C., Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
La data de 22.12.2014, pârâtul-reclamant D. G. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței să respingă cererea principală și să admită cererea reconvențională, în sensul stabilirii domiciliului provizoriu al minorului la domiciliul tatălui din București, .. 2, ., ., sector 7. De asemenea, a solicitat în subsidiar stabilirea unui program de vizitare de doua ori pe lună prima și a treia săptămână, de vineri orele 16.00- duminică orele 16.00, 1 saptămână în vacanța de iarnă, 1 săptămână în vacanța de primăvară și o lună în vacanța de vară, iar sărbătorile legale, alternativ.
În motivare, a invocat dispozițiile art. 205 și 209 NCPC.
La data de 13.01.2015, reclamanta-pârâtă D. A.- M. a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând instanței să respingă cererea reconvențională a pârâtului-reclamant D. G.. De asemenea, a arătat că modifică primul capăt de cerere în sensul stabilirii provizorii a domiciliului minorului D. M. A. la locuința sa până la soluționarea dosarului de divorț și pe cale de consecință, stabilirea provizorie a unui program de vizită în favoarea tatălui.
În drept, a invocat dispozițiile art. 201 C., Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Minorul D. M.-A., ns. la 15.06.2005, a rezultat din relația de căsătorie a părților.
În prezent părțile se află în proces de desfacere a căsătoriei, stabilire a modului de exercitare a autorității părintești cu privire la minor și stabilire a locuinței acestuia, cerere ce face obiectul dosarului nr._/302/2014, aflat în procedura administrativă.
Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată de prevederile actualului Cod de procedură civilă în materie, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Astfel, potrivit art.996 alin.1 N.C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin urmare, textul sus enunțat prevede cerințele ordonanței președințiale – urgența și caracterul vremelnic al măsurii luate, la care se adaugă, aparența dreptului și neprejudecarea fondului raporturilor juridice dintre părți.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 919 C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate lua pe tot parcursul procesului de divorț, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori și la obligația de întreținere.
Cu referire la condițiile vremelniciei măsurii și neprejudecării fondului, instanța constată că acestea sunt îndeplinite, având în vedere existența pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București a dosarului nr._/302/2014, măsura solicitată în cauza de față nefiind o măsură definitivă, efectele ordonanței președințiale urmând a se produce numai până la soluționarea cererii de divorț și a cererilor privind raporturile dintre părinți și minori.
În ceea ce privește urgența, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiilor speciale ale art.919 C. pr.civ., în cazul cererilor privind stabilirea locuinței minorului și stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acestuia, formulate în timpul procesului de divorț, condiția urgenței este prezumată chiar de legiuitor, ordonanța pronunțându-se în baza dispoziției exprese înscrise în art. 919 C.proc.civ.
Având în vedere că atât reclamanta-pârâtă, cât și pârâtul-reclamant, prin cererile acestora, solicită stabilirea locuinței minorului, instanța urmează a analiza temeinicia acestor cereri împreună.
Cu privire la locuința minorului, instanța reține că art. 497 alin. 2 C.Civ. stabilește că în caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă cu privire la locuința minorului, potrivit interesului superior al acestuia, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială dispus în cauză și ca urmare a ascultării părinților.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Acesta este singurul criteriu după care instanța se va călăuzi pentru a decide cu privire la stabilirea locuinței acesteia la unul dintre părinți.
Din probele administrate în cauză, rezultă că până la despărțirea părților (iulie 2014), minorul a locuit împreună cu părinții săi într-un apartament de 2 camere în . baza unui contract de închiriere, de creșterea și educarea minorului ocupându-se preponderent tatăl pârât. După despărțirea părților, minorul a locuit aprox. 1 lună împreună cu tatăl în garsoniera proprietatea părților din . din noiembrie 2014, când minorul a fost luat de mamă din locuința tatălui, acesta locuiește împreună cu mama sa într-un apartament deținut cu contract de închiriere. Mai reține instanța că în perioada când a locuit cu tatăl, minorul era dus și luat de la școală de un vecin al pârâtului, iar după școală minorul stătea singur până venea tatăl de la serviciu, în unele zile venind o vecină să îi încălzească mâncarea pentru prânz și să verifice ce face. După ce mama l-a luat să locuiască cu ea, minorul a fost înscris la afterschool, unde rămâne până la ora 18.00, când mama vine și îl ia acasă. Din caracterizarea depusă de reclamantă la dosar, reiese că minorul s-a adaptat foarte bine la afterschool, și-a făcut prieteni, urmează cursuri opționale de limba engleză, dezvoltare emoțională și pian.
Instanța apreciază că din ansamblul probatoriului administrat în cauză se poate reține că reclamanta este în măsură să asigure minorului un climat propice unei bune dezvoltări fizice și intelectuale, cel puțin până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Astfel, aceasta obține venituri din muncă, iar apartamentul în care locuiește reclamanta, alături de minor, oferă condiții bune de locuit. Având în vedere toate aceste împrejurări, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca acesta să locuiască în continuare alături de mama sa.
În ceea ce privește relația copil-părinți, instanța reține că ambele părți sunt, în mod firesc, atașate de copilul lor, iar acesta îi iubește pe amândoi, fiind mai apropiat de tatăl său, cu care a petrecut în ultimii ani mai mult timp, acesta fiind cel care s-a ocupat de îngrijirea și educarea sa cât timp mama era la serviciu sau la cursuri. Instanța mai are în vedere că fiind ascultat în Camera de Consiliu, în conformitate cu dispozițiile art. 264 din Codul civil raportat la art.226din Codul de procedură civilă, minorul M. A. a declarat că dorește să locuiască cu tatăl său, cu care se înțelege mai bine, dar mai ales pentru că dacă ar locui la tată, ar putea să o vadă pe mama sa oricând, iar dacă ar locui cu mama, el crede că aceasta nu i-ar permite să se vadă cu tatăl său.
În raport de probele administrate în cauză, instanța consideră că este în interesul copilului ca locuința actuală să nu fie din nou schimbată până la soluționarea dosarului de fond, având în vedere că există posibilitatea ca peste câteva luni -1 an să îi fie stabilită la celălalt părinte, împrejurări de natură să-i producă însemnate dezechilibre pe fondul separării părinților.
Deși din probele administrate rezultă că pârâtul-reclamant s-a implicat în creșterea și educarea minorului și poate să-i ofere condiții bune de locuit, la acest moment nu se impune schimbarea locuinței minorului, pârâtul-reclamant având posibilitatea de a menține legăturile personale cu minorul în cadrul unui program de vizită. Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada că la acest moment dezvoltarea fizică și morală a minorului ar fi afectată în cazul în care acesta ar rămâne la locuința mamei, motivele invocate de pârâtul-reclamant(neimplicarea în creșterea și educarea copilului din cauza lipsei de timp) referindu-se la perioada când părțile locuiau împreună.
Prin urmare, instanța va stabili locuința minorului la mama reclamantă până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014 înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 București.
În ceea ce privește obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere a minorului, instanța constată că admisibilitatea stabilirii acestei obligații pe calea ordonanței președințiale în timpul procesului de divorț este consacrată de art. 919 C.pr.civ.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 499 cod civil părinții sunt obligați în solidar să asigure întreținerea copilului lor minor și constată că între părți există neînțelegeri legate de îndeplinirea acestei obligații de către pârât. Nu în ultimul rând, art.529 alin.2 C.civ. prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
În ceea ce o privește pe mamă, având în vedere că instanța va dispune stabilirea locuinței minorului la aceasta, își va aduce contribuția la creșterea și educarea copilului prin asigurarea locuinței, a celor necesare traiului de zi cu zi, în natură, în sensul art. 530 alin. 1 C.civ.
În privința tatălui, față de prevederile art. 529 alin. 2 C.civ., contribuția sa la cheltuielile de creștere a copilului se va stabili sub formă de prestații bănești periodice, urmând a stabili în favoarea minorului o pensie de întreținere în cuantum de 500 lei lunar (în raport de veniturile nete obținute de pârâtul-reclamant), începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 27.11.2014 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014.
În ceea ce privește capătul din cererea reconvențională privind stabilirea unui program de legături personale cu minorul, urgența reglementării modalității de exercitarea a legăturilor personale dintre minor și părintele cu care nu locuiește rezultă și din faptul că neînțelegerile dintre părți afectează modul de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a îndatoririlor părintești și prin urmare interesul superior al copilului, pentru că trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile.
Prin urmare, instanța constată că cererea de ordonanță președințială, este admisibilă prin prisma cerinței urgenței, prevăzută de art.996 alin.1 C.pr.civ., măsura ce se solicită a fi luată în cauză fiind justificată de necesitatea păstrării unei relații în parametri de normalitate între tată și copil, până la soluționarea procesului ce face obiectul dosarului nr._/302/2014. Urgența rezidă și din natura relației tată-copil, fiind determinată în același timp și de nevoia satisfacerii interesului superior al copilului, care trebuie să prevaleze în orice decizie administrativă ori judiciară care îl privește. Or, este în interesul copilului de a nu fi privat de contactul cu tatăl său, în condițiile în care părțile nu se pot pune de acord asupra modalității concrete de realizare a întâlnirilor dintre tată și copil.
Cu referire la condițiile vremelniciei măsurii și neprejudecării fondului, instanța constată că acestea sunt îndeplinite, având în vedere existența pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București a dosarului nr._/302/2014, măsura solicitată în cauza de față nefiind o măsură definitivă, efectele ordonanței președințiale urmând a se produce numai până la soluționarea cererii ce face obiectul acestui dosar.
Instanța constată că există o aparență de drept întrucât pârâtul-reclamant este tatăl minorului, calitate în virtutea căreia are dreptul de a avea legături personale cu minorul (art.496 alin.5 C.civ.).
Față de cele mai sus reținute, instanța constată că cererea de ordonanță președințială îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, astfel încât urmează a verifica temeinicia cererii.
În privința dreptului pârâtului-reclamant de avea legături personale cu minorul, instanța reține că potrivit art.14 din Legea nr.272/2004 (privind protecția și promovarea drepturilor copilului), copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament (alin.1). Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior (alin.2). Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului (alin.3).
De asemenea, potrivit art. 16 din L.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, minorul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. În sensul legii, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părinte, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul.
În baza dispozițiilor legale sus enunțate, se reține că atât pârâtul-reclamant, cât și minorul, au dreptul reciproc – consfințit de lege – de a menține legături personale și contacte directe, cât timp nu există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, din noiembrie 2014 tatăl a văzut copilul doar de două ori și nu a avut posibilitatea de a vorbi la telefon, pârâtul-reclamant susținând că reclamanta-pârâtă îi îngrădește vizitele, iar reclamanta-pârâtă că a fost de acord ca tatăl să vadă minorul și chiar a încurajat păstrarea legăturii dintre tată și minor.
Instanța are în vedere dispozițiile art. 263 c.civ., care stabilesc că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al minorului, ale art. 496 alin. 5 C.civ., care stabilesc dreptul părintelui la care copilul nu locuiește în mod statornic de a avea legături personale cu minorul, precum și ale art. 401 C.civ., care prevăd că părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă hotărând cu privire la modalitate de exercitare a acestui drept.
La alegerea modalității concrete de exercitare a acestui drept, instanța urmează să țină cont de vârsta acestuia, de starea psihică și emoțională a minorului, dar și de necesitatea relaționării în continuare cu tatăl, aspect de natură a asigura copilului, din punct de vedere emoțional, o dezvoltare armonioasă.
Față de prevederile legale enunțate mai sus precum și cele reținute în fapt anterior, instanța apreciază că programul de vizitare a minorului propus de pârâtul-reclamant este adecvat și totodată eficient pentru întreținerea de către tată a legăturilor personale cu fiul său, urmând ca acesta să se desfășoare în afara locuinței acestuia, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri ora 16.00 până duminică ora 16.00, 7 zile în vacanța de vară în perioada concediului de odihnă al reclamantului; 7 zile în vacanța de iarnă, în anii impari incluzând prima zi de C., iar în anii pari începând din a doua zi de C., prima zi de Paști în anii impari de la ora 10.00 la ora 20.00 și a doua zi de Paști în anii pari, de la ora 10.00 la ora 20.00, cu obligația pentru pârâtul-reclamant de a lua și de a aduce copilul la locuința mamei. Instanța a apreciat că programul propus de reclamantă nu este oportun fiind insuficient și restrictiv.
În raport de toate aceste considerente, dar și de faptul că măsurile vor fi dispuse de instanță pe calea ordonanței președințiale, a cărei natură impune analiza doar a aparenței dreptului, și nu rezolvarea definitivă a raporturilor juridice dintre părți, instanța va admite în parte cererea principală modificată și în parte cererea reconvențională, va stabili provizoriu locuința minorului D. M.-A. la mama reclamantă până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014 având ca obiect divorț, va obliga pârâtul-reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 27.11.2014 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014 și va încuviința tatălui să aibă legături personale cu minorul în afara locuinței acestuia, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri ora 16.00 până duminică ora 16.00, 7 zile în vacanța de vară în perioada concediului de odihnă al reclamantului; 7 zile în vacanța de iarnă, în anii impari incluzând prima zi de C., iar în anii pari începând din a doua zi de C., prima zi de Paști în anii impari de la ora 10.00 la ora 20.00 și a doua zi de Paști în anii pari, de la ora 10.00 la ora 20.00, cu obligația pentru pârâtul-reclamant de a lua și de a aduce copilul la locuința mamei.
Va lua act că act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În baza art. 453 C. pr. civ., va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1020 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat și taxă de timbru pentru capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorului).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea principală modificată formulată reclamanta-pârâtă D. A. M., CNP_, domiciliată în București, .. 2, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., nr. 9, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D. G., CNP_,domiciliat în București, .. 2, ., sector 5.
Admite în parte cererea reconvențională.
Stabilește locuința minorului D. M.-A., ns. la 15.06.2005, la mama reclamantă până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014 având ca obiect divorț.
Obligă pârâtul-reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cuantum de 500 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată – 27.11.2014 și până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/302/2014.
Încuviințează tatălui să aibă legături personale cu minorul în afara locuinței acestuia, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri ora 16.00 până duminică ora 16.00, 7 zile în vacanța de vară în perioada concediului de odihnă al reclamantului; 7 zile în vacanța de iarnă, în anii impari incluzând prima zi de C., iar în anii pari începând din a doua zi de C., prima zi de Paști în anii impari de la ora 10.00 la ora 20.00 și a doua zi de Paști în anii pari, de la ora 10.00 la ora 20.00, cu obligația pentru pârâtul-reclamant de a lua și de a aduce copilul la locuința mamei.
Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamantă a sumei de 1020 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Ia act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 5 de zile de la pronunțare.
Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 6804/2015. Judecătoria... | Încuviinţare nume minor. Sentința nr. 891/2015. Judecătoria... → |
|---|
