Ordin de protecţie. Sentința nr. 720/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 720/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 720/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 720/2015

Ședința din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. L.

GREFIER: S. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror N. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtul V. P., având ca obiect emitere ordin de protecție.

La apelul făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns reclamanta prin avocat M. M., cu delegație pentru asistență juridică gratuită la fila 8 din dosar și pârâtul, personal și asistat de avocat M. O., care depune la dosar delegație pentru asistență juridică gratuită și de apărător P. F., care depune la dosar împuternicire avocațială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin compartimentul registratură, a întâmpinării. (22.01.2015)

Instanța, avându-se în vedere prezentarea pentru pârât a unui apărător ales, constată încetată delegația avocatului M. O. desemnat din oficiu și stabilește pentru acesta un onorariu de 100 lei față de momentul la care a încetat delegația.

Instanța procedează la legitimarea pârâtului, care prezintă CI . nr._, emisă de SPCLEP G..

La interpelarea instanței, pârâtul arată că locuiește împreună cu reclamanta.

La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că nu s-a reușit contactarea telefonică a reclamantei, care nu răspunde.

Instanța comunică reclamantei un exemplar al întâmpinării.

Apărătorul reclamantei solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.

Apărătorul pârâtului arată că se opune solicitării reclamantei de amânare a cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a cererii de amânare.

Instanța, față de obiectul cauzei și de faptul că reclamanta este cea care a inițiat procedura emiterii unui ordin de protecție, respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului.

Apărătorul pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar extras din sistemul informatizat al instanței cu privire la dosarul nr._ .

Instanța comunică reclamantei un exemplar al înscrisului depus la dosar de către pârât la acest termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu solicită alte probe.

Apreciind proba cu înscrisuri solicitată de părți și proba cu interogatoriul pârâtului solicitată de reclamantă ca fiind admisibile și de natură să conducă la soluționarea cererii, instanța, în baza art. 258 rap. la art. 255 C.p.c., le încuviințează ca atare.

La interogatoriul administrat din oficiu, pârâtul arată locuiește la adresa din . nr. 5 împreună cu fiica majoră a părților și cu fiul reclamantei rezultat dintr-o relație anterioară. Arată că nu a lovit-o vreodată pe reclamantă, numai verbal. Arată că nu a agresat-o fizic pe reclamantă nici în condițiile aflării de la fiul acesteia că are o relație, doar i-a atras atenția că este urât ceea ce face, pentru că au copii. Arată că nu i-a adresat reclamantei insulte, amenințări, ba dimpotrivă, reclamanta îl făcea țigan și bețiv când se certau; el nu i-a vorbit urât niciodată. Arată că imobilul ce constituie domiciliul comun este proprietatea părinților reclamantei. Arată că nu a lovit-o niciodată pe A.-M.. Arată că nu i-a spart reclamantei telefonul mobil; arată că telefonul său, aflat temporar în folosința reclamantei, a căzut de pe masă, ocazie cu care i s-a desfăcut carcasa. Arată că nu îi verifică reclamantei mesajele pe telefon, însă, după ce fiul reclamantei i-a spus că aceasta are o relație, a încercat o dată, în vara anului 2014, să acceseze meniul telefonului pentru a vedea dacă are mesaje de la acea persoană.

Apărătorul reclamantei arată că nu are alte întrebări de adresat pârâtului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte întrebări de adresat pârâtului.

Instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admitere acțiunii, astfel cum a fost formulată și a se dispune emiterea unui ordin de protecție.

Apărătorul pârâtului solicită respingerea cererii, apreciind că prin probele administrate nu s-a făcut dovada celor susținute în scris.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca nefondată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 07.01.2015 sub nr._, reclamanta S. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul V. P., solicitând instanței să dispună emiterea unui ordin de protecție.

În susținerea cererii nu au fost depuse la dosar înscrisuri doveditoare.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La data de 22.01.2015, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii privind emiterea unui ordin de protecție.

În motivare, pârâtul a arătat că locuiește cu reclamanta din anul 1994 și are o fată împreună cu aceasta. De asemenea, pârâtul a susținut s-a achitat de toate obligațiile familiale, inclusiv prin plecarea în străinătate în vederea realizării de venituri. Pârâtul a afirmat că nu este o fire violentă, că nu a agresat-o nici pe reclamantă, nici pe fiica lor, scopul acțiunii civile fiind acela de a-l provoca să devină violent și să plece din imobil.

La întâmpinare, pârâtul a atașat un extras cu privire la dosarul nr._ a Judecătoriei Sector 5.(f. 15)

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

În susținerea celor declarate, a solicitat proba cu martori.

La termenul din data de 27.01.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtului. Instanța a procedat la luarea interogatoriului pârâtului în camera de consiliu, fiind consemnat în încheierea de ședință.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.217/2003 republicată, instanța poate să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, pe o durată maximă de 6 luni, o . obligații și interdicții, în funcție de situația de fapt și de relațiile dintre părți.

Potrivit art. 23 alin. (1) Legea 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe obligații sau interdicții cum ar fi: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.

Art. 10 C.proc.civ. stabilește că părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să își probeze pretențiile și apărările.

Instanța reține că din cererea formulată de chemare în judecată, în lipsa oricăror înscrisuri doveditoare sau a altor probe care să fie administrate, nu poate fi reținută existența unui pericol iminent în care s-ar afla reclamanta.

Deși legal citată aceasta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe, fiind astfel imposibil a se stabili situația de fapt pretinsă, mai ales în contextul în care pârâtul prezent la proces a negat săvârșirea vreunui act de violentă fizică sau verbală. A emite oridinul de protecție împotriva pârâtului, fără existența unui temei probator, ar aduce atingere dreptului la viață privată, reglementat de art. 71 C.civ. și art. 8 CEDO. Conform articolelor menționate, nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor legale. Clauza justificativă constă în acceptarea imixtiunii în viața privată dacă acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Necesitatea protejării drepturilor sale trebuie dovedită de către victimă printr-un probatoriu solid astfel încât să se justifice atingerea adusă dreptului la viață privată a pârâtului, în special în contextul în care cele două părți conviețuiesc.

Lipsa probelor conduce la concluzia că nu există indicii temeinice pentru a se reține existența din partea pârâtului a unor acte de violență fizică și psihică, în sensul art.3 și art. 4 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra victimei reclamante, violențe care să fi dus la grave perturbări ale desfășurării normale a existenței acesteia.

În consecință, având în vedere faptul că nu se poate stabili existența unui pericol iminent care să amenințe viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

În baza art.453 C.proc.civ, având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții, instanța o va obliga pe aceasta la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta S. M. (CNP_) în contradictoriu cu pârâtul V. P. (CNP -), ambii cu domiciliul în București, sector 5, . nr. 5, ., .> În temeiul art.2 lit.m coroborat cu art.6 din Protocolul nr._/2008, stabilește onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei pentru av. M. M., onorariu ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă reclamanta la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 3 zile de la pronunțare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.S. 02 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 720/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI