Partaj judiciar. Sentința nr. 3660/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3660/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3660/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II –A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3660/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul P. M. și pe pârâtul P. I., având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 07.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 14.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014, reclamantul P. M. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul P. I., ieșirea din indiviziune asupra terenului in suprafață de 176 mp situat in București, sector 5, ., precum și asupra construcțiilor edificate pe acest teren în suprafață totală construită de 117,10 mp, constând în casă de locuit în suprafață de 94 mp și anexe gospodărești (șopron, magazine, coteț, WC) în suprafață de 23,10 mp, cu plata unei sulte către parat.
A mai arătat reclamantul că imobilul in litigiu a fost dobândit de părți prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și al accesiunii imobiliare artificiale, conform sentinței civile nr. 875/10.02.2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr_, rămase definitiva si irevocabila.
In drept, au fost invocate disp. art. 631 și urm. Cod civil, art. 667 și urm. Cod civil.
Au fost atașate acțiunii tranzacția încheiată de părți, in original, precum și sentința civilă nr. 875/10.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr_, extras de la OCPI București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul P. M. și pârâtul P. I. dețin în coproprietate imobilului terenul în suprafața de 176 mp situat in București, sector 5, . (fosta Partizanului), precum și construcțiile edificate pe acest teren, în suprafață totală construită de 117,10 mp, constând în casă de locuit în suprafață de 94 mp și anexe gospodărești (șopron, magazine, coteț, WC), în baza sentinței civile definitive și irevocabile nr. 875/2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București in dosarul nr_ (f.14-19).
Cauzei având ca obiect partajarea bunurilor imobile anterior menționate îi sunt aplicabile prevederile art. 982 alin. 2 și 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora, dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va hotărî potrivit învoielii lor. Dispozițiile art. 438 – 441 sunt aplicabile.
În speță se constată că părțile au ajuns la o înțelegere și au solicitat instanței să ia act de aceasta și să o încuviințeze.
Analizând termenii tranzacției și înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că aceasta este încheiată cu respectarea condițiilor legale, referitoare la părți, obiect și cauză, privește bunuri de care părțile pot dispune, iar părțile, prezente personal în fața instanței, și-au exprimat liber consimțământul lor cu privire la conținutul tranzacției.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art.438 – art.439 Cod proc.civilă, instanța va admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată prin termenii tranzacției încheiate de părți și va lua act de tranzacția încheiată de acestea, pronunțând o hotărâre prin care va consfinți învoiala părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Consfințește învoiala intervenită între părțile litigante respectiv reclamantul P. M., cetatean austriac, domiciliat in Austria 2500, Baden, Beim Spitzerrigel 4/48, identificat cu carte de identitate seria_ eliberat de autoritatile austriece la 23.08.2013, cu domiciliul procesual ales in București, .-124, ..2, ., sector 2 și pârâtul P. I., cu domiciliul in București, ., sector 5, CNP_, conform contractului de tranzacție cu următorul conținut: „ Tranzacție între subsemnații:
P. M., cetatean austriac, domiciliat in Austria 2500, Baden, Beim Spitzerrigel 4/48, identificat cu carte de identitate seria_ eliberat de autoritatile austriece la 23.08.2013
și
P. I., cu domiciliul in București, ., sector 5, CNP_, identificat cu CI . nr_ eliberata de Secția 17 politie la data de 18.10.2004 a intervenit urmatoarea tranzactie in vederea partajării definitive a litigiului dintre noi si soluționării cauzei ce formeaza obiectul prezentului dosar:
Subsemnatul P. M. inteleg ca, in urma semnării prezentei tranzactii, sa imi revină in deplina proprietate si posesie intreg terenul în suprafața de 176 mp situat in București, sector 5, . (fosta Partizanului), precum si construcțiile edificate pe acest teren, în suprafață totală construită de 117,10 mp, constând în casă de locuit în suprafață de 94 mp și anexe gospodărești (șopron, magazine, coteț, WC) în suprafață de 23,10 mp, fara plata vreunei sulte către parat. Fac mențiunea ca imobilul in litigiu a fost dobândit de noi prin sentinta civila nr 875/10.02.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 București in dosarul nr_, ramasa definitiva si irevocabila.
Subsemnatul P. I. inteleg ca, in urma semnării prezentei tranzactii, sa las in deplina proprietate si posesie intreg terenul în suprafața de 176 mp situat in București, sector 5, . (fosta Partizanului), precum si construcțiile edificate pe acest teren, în suprafață totală Construită de 117,10 mp, constând în casă de locuit în suprafață tic 94 mp și anexe gospodărești (șopron, magazine, coteț, WC) în suprafață de 23,10 mp, reclamantului P. M., fara a primi vreo sulta de la acesta. Părțile declaram ca aceasta este voința noastra, prin prezenta tranzactie noi părțile susținând ca asa am inteles sa stingem definitiv si irevocabil orice litigiu referitor la acest teren si constructia existenta pe el si sa nu mai avem nici un fel de pretentii prezente sau viitoare unul fata de celalalt. Solicitam pronunțarea unei hotarari de expedient conform celor de mai sus.
PĂRȚILE:
P. M., cetatean austriac, domiciliat in Austria ,2500, Baden,Beim Spitzerrigel 4/48,identificat cu carte de identitate nr_ eliberata de autoritatile austriece la 23.08.2013
P. I., cu domiciliul in București, ., sector 5, CNP_, identificat cu CI . nr_ eliberata de Secția 17 politie la data de 18.10.2004”.
Cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 27 Mai 2015
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3661/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 3681/2015. Judecătoria... → |
|---|








