Pensie întreţinere. Sentința nr. 5168/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5168/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5168/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentinta civilă nr. 5168
Ședința publică de la 30.06.2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: C. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta H. D. A. și pe pârâtul D. E., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
F. de domiciliul creditorului obligatiei de întretinere care se află în . si față de domiciliul pârâtului care se află în sectorul 4, . nu are competentă teritorială însă este vorba despre o competenta teritorială trelativp care nu a fost invocată de nici una dintre părti până la acest termen de judecată, motiv pentru care Judecatoria Sectorului 5 este instanta competentă teritorial potrivit art. 130 alin. 3 C.p.c.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei arată că renunta la proba cu interogatoriul pârâtului fata de adeverința de venituri depusă la dosarul cauzei si solicită încuviințarea probei proba cu inscrisurile depuse la dosar, avaând in vedere că între minor si pârât este o lipsă de comunicare de 12 ani.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.
În continuare, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul pe fond, apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii si modificarea cuantumului pensiei de întreținere pe care pârâtul trebuie să o plătesaca catre fiul său minor-D. Robertto-Livian si să se aibă în vedere documentele depuse de pârât cu privire la existenta unui alt minor; stabilirea cuantumului pensiei de întretinere sub forma unei cote procentuale cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Instanța retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27.03.2015 sub nr._, reclamanta H. D. A. a chemat în judecată pe pârâtul D. E., solicitând instanței să dispună modificarea cuantumului pensiei de intretinere pe care pârâtul o datoreaza minorului D. Robertto-Livian, in sensul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere sub forma unei cote procentuale si obligarii acestuia la plata pensiei cuantumului majorat raportat la veniturile realizate în calitate de salariat; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinta civilă nr. 6631/01.10.199 pronuntata in dosarul nr. 6859/1999 de Judecatorua Sectorului 5 s-a stabilit obligarea pârâtului la plata pensiei de întretinere in cuantum de 50 lei iar prin sentinta civilă nr. 822/19.02.2002 pronuntată în dosarul nr. 850/2002 s-a admis majorarea cuantumului pensiei de întretinere la 130 lei lunar, însă de la acel moment atât nevoile minorului, cât și veniturile pârâtului au crescut.
În drept, au fost invocate disp. art. 529-531 C.civ.
În sustinerea cererii au fost depuse înscrisuri.
La data de 05.05.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea acțiunii si respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.p.c., art. 529 alin. 2 C.civ, art. 107, art. 454 C.p.c.
S-a administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizand materialul probator administrat în cauză, în fapt, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 822/19.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului și în favoarea minorului D. Robertto Livian, ns. la 27.01.1999, la suma de 130 lei lunar, de la data de 30.01.2002 și până la majoratul copilului.
Potrivit art.483 alin.3 C.civ., ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. De asemenea, conform art.525 alin.1 C.civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Se mai rețin în cauză dispozițiile art.527 C.civ., potrivit cărora poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, precum și dispozițiile art.529 alin.1 C.civ., conform cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Nu în ultimul rând, art.529 alin.2 N.C.civ. prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii.
Pe de altă parte, conform art.531 C.civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșoara pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În cauză, se constată că situația de fapt avută în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești anterioare de stabilire a pensiei de întreținere (19.02.2002) s-a modificat, în sensul că nevoile minorului au crescut considerabil, odată cu vârsta acestuia, necesitățile specifice creșterii și educării lui impunând reaprecierea cuantumului contribuției pârâtului.
De asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că veniturile pârâtului au crescut, potrivit adeverinței emise de angajatorul acestuia.
Instanța va stabili noul cuantum al pensiei de întreținere în cotă de 1/6 din venitul lunar net al pârâtului, această posibilitate fiind prevăzută de textul art.530 alin.3 C.civ., ținând seama de faptul că pârâtul mai are un minor în întreținere. Instanța apreciază că o astfel de modalitate este preferabilă, conducând la evitarea unor litigii ulterioare de majorare sau reducere a pensiei în funcție de fluctuațiile veniturilor debitorului.
Prin urmare, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va dispune majorarea pensiei de întreținere lunare stabilite prin sentința civilă nr. 822/19.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în sarcina pârâtului și în favoarea minorului D. Robertto Livian, ns. la 27.01.1999, de la suma de 130 lei la cota de 1/6 din venitul net lunar permanent, cu începere de la data introducerii acțiunii, 27.03.2015, până la majoratul beneficiarului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că pârâtul a acceptat pretențiile reclamantei prin întâmpinare, astfel că, potrivit prevederilor art.454 C., va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. D. A. (CNP_), cu domiciliul procesual ales în București, la av. Caracas C. M.,. nr.13, ., sector 5 în contradictoriu cu pârâtul D. E. (CNP_), cu domiciliul în sector 4, București, al. Izvorul Oltului, nr. 1, ., .
Modifică pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 822/19.02.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în sarcina pârâtului și în favoarea minorului D. Robertto Livian, ns. la 27.01.1999, de la suma de 130 lei la cota de 1/6 din venitul net lunar permanent, cu începere de la data introducerii acțiunii, 27.03.2015, până la majoratul beneficiarului.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 5167/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5169/2015. Judecătoria... → |
|---|








