Situaţie juridică minor. Sentința nr. 8508/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8508/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 8508/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8508

Ședința publică de la 19.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. E. S.

GREFIER: V. L. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta M. M. și pe pârâtul Z. I. M., având ca obiect situație juridică minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, personal, curatorul pârâtului, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea, prin intermediul Serviciului Registratură, la data de 06.11.2015, a referatului de anchetă psihosocială efectuat de către Primăria Sectorului 5 – Serviciul Autoritate Tutelară, după care:

Instanța procedează la legitimarea reclamantei, conform cărții de identitate prezentate de aceasta.

Instanța procedează la comunicarea către curatorul pârâtului a unui exemplar al răspunsului la întâmpinare.

La interpelarea instanței, reclamanta, personal, arată că ține legătura cu pârâtul prin intermediul rudelor acestuia, respectiv mătușa și sora pârâtului. Arată că din luna iunie a anului 2015 a fost sunată de pârât de două ori, însă cu număr ascuns. Totodată, arată că are cunoștință că pârâtul își vizitează tatăl la țară, în ..

Instanța apreciază necesar ca reclamanta să precizeze perioada în care dorește să părăsească țara împreună cu minorul. Totodată, constată că există la dosar o procură prin care pârâtul își dă acordul ca minorul să părăsească țara împreună cu mama sa în cursul anilor 2014-2015.

Reclamanta, personal, învederează instanței că dorește suplinirea acordului pârâtului pentru a călători împreună cu minorul în Republica M. în perioada vacanțelor și a sărbătorilor. Arată că dorește ca minorul să plece în străinătate înainte ca acestuia să îi expire pașaportul, respectiv până la data de 12 decembrie 2015.

Instanța constată că reclamanta își precizează cererea, în sensul că dorește să călătorească împreună cu minorul în Republica M. până la data de 12 decembrie 2015.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Reclamanta, personal, solicită instanței să dispună suplinirea acordului pârâtului pentru ca minorul să plece în străinătate înainte ca acestuia să îi expire pașaportul, respectiv până la data de 12 decembrie 2015.

Curatorul pârâtul învederează instanței că își menține concluziile din întâmpinare, apreciind că procura dată de pârât este valabilă și în cursul anului 2015, astfel că solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.05.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr._, reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâtul Z. I. M., a solicitat, ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să suplinească acordul pârâtului privind încuviințarea deplasării fiului ei, minorul Z. M. I. V., în Republica M. și dacă este cazul, în țările UE.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul este tatăl minorului, iar acesta a părăsit locuința familiei fără nicio explicație în urmă cu aproximativ 2 ani. Din acel moment, acesta a a refuzat orice contact cu reclamanta și copilul.

Reclamanta a mai susținut că, anterior plecării pârâtului, acesta și-a dat acordul în fiecare an, ca minorul să se deplaseze împreună cu mama sa în Republica M..

În aceste circumstanțe, reclamanta a învederat că, în prezent, nu mai poate obține acest acord, având in vedere că pârâtul refuză orice contact. Aceasta a precizat că trebuie să plece des în Republica M. pentru a-l îngriji pe tatăl său, în vârstă de 80 de ani, care este singur și bolnav.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie C.I (f. 4), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1430 din 16 iunie 2006 (f. 5-6), copie C.I (f. 7), declarație autentificată sub nr. 643 din 08.04.2014 (f. 8), certificat de naștere (f. 9).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, astfel cum rezultă din chitanța nr._ (f. 15), conform prevederilor art. 15 lit.f din O.U.G nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 09.06.2015, instanța a dispus citarea prin publicitate a pârâtului și numirea în calitate de curator special pe doamna avocat N. R..

La data de 05.08.2015, pârâtul, prin curator, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâtul a susținut că reclamanta nu a indicat limitele temporale și teritoriale concrete ale deplasării, motiv pentru care formularea generică ar conduce practic la lipsirea sa de drepturile părintești, fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita autoritatea părintească. Acesta a mai arătat că o astfel de măsură ar contraveni interesului superior al copilului.

La data de 02.10.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cererea a fost formulată tocmai pentru apărarea intereselor minorului. Aceasta a precizat că a solicitat telefonic pârâtului și rudelor apropiate ale acestuia să își dea acordul pentru deplasarea în Republica M., însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.

De asemenea, a susținut că în acest mod, nu a putut să-i ofere minorului o vacanță petrecută în cadrul familiei din Republica M., iar pe de altă parte, nu a reușit să-i ofere sprijinul necesar tatălui său în vârstă de 80 de ani.

În privința limitelor temporale și teritoriale ale deplasării, reclamanta a reiterat cele susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată. A mai precizat că, în toate cazurile, deplasările vor avea o durată cuprinsă între 15-30 de zile, de 2-3 ori pe an, în vacanțe.

La data de 06.11.2015, Primăria Sectorului 5 București a depus la dosarul cauzei rezultatul anchetei sociale efectuată la domiciliul reclamantei (f. 40).

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din relația reclamantei cu pârâtul a rezultat minorul Z. M. I. V., născut la data de 14.06.2011, în prezent în vârstă de 4 ani, astfel cum rezultă din certificatul de naștere nr._, atașat dosarului cauzei (f. 9).

La data de 08.04.2014, pârâtul și-a exprimat acordul ca minorul să călătorească împreună cu mama sa în Republica M. și Bulgaria, în cursul anilor 2014-2015, fapt ce reiese din declarația autentificată sub nr. 643 din 08.04.2014 de Biroul Individual Notarial G. E. D. (f. 8).

Conform prevederilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Potrivit art. 30 alin. 1 lit. b din Legea nr. 248/2005, organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori care călătoresc în străinătate împreună cu unul din părinți numai dacă părintele însoțitor prezintă o declarație a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia.

Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă hotărăște potrivit interesului superior al copilului, în baza art. 36 alin. 8 din Legea nr. 272/2004.

Instanța constată astfel că, pentru ca minorul să poată călători în străinătate alături de mama sa, este necesară declarația tatălui din care să rezulte acordul acestuia cu privire la statul de destinație și perioada călătoriei sau, în lipsa unui astfel de acord, o hotărâre judecătorească care să suplinească acordul acestuia.

Din cele ce preced rezultă că reclamanta se află în posesia declarației autentificată sub nr. 643 din 08.04.2014 de Biroul Individual Notarial G. E. D. (f. 8), care consfințește acordul pârâtului ca aceasta să călătorească în străinătate împreună cu minorul. Statele de destinație cu privire la care pârâtul și-a dat acordul sunt Republica M. și Bulgaria, iar perioada indicată vizează anii 2014-2015. Prin urmare, instanța reține că, în prezent, reclamanta are posibilitatea plecării în Republica M. împreună cu minorul în baza acestei declarații dată în fața notarului, motiv pentru care nu este cu putință suplinirea de către instanță a unui acord care deja a fost exprimat de pârât.

În privința altor state membre U.E la care reclamanta făcea referire în cuprinsul cererii, instanța reține că acestea nu au fost indicate în mod concret și nici nu a fost specificată durata acestor deplasări. Instanța însă nu poate substitui acordul tatălui pentru o călătorie indicată generic și fără limită de timp întrucât s-ar ajunge la o încălcare a drepturilor părintești ale acestuia și a interesului superior al copilului.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta M. M., CNP_, domiciliată în București, .-5, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul Z. I. M., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, .-5, ., ., sector 5, citat la ultimul domiciliu cunoscut, prin afișare la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată și la sediul curatorului special N. R., în București, ., nr. 24, ., sector 1, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 8508/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI